prabusire

Ucraina raportează prăbuşirea fragmentelor unui satelit al NASA în apropiere de Kiev

Autorităţile din Ucraina au raportat, miercuri seară, observarea prăbuşirii în apropierea Kievului a unor presupuse fragmente ale unui satelit al Agenţiei Aeronautice şi Spaţiale din SUA (NASA).

O parcare cu patru etaje s-a prăbuşit în New York. Autorităţile americane au intrat în alertă

O parcare cu patru etaje s-a prăbuşit lângă Universitatea Pace şi Bursa din New York, ucigând cel puţin un muncitor şi rănind alţi cinci care se aflau în interiorul structurii. Cauza exactă urmează a fi cercetată însă, anumite probleme la structură ar fi putut determina catastrofa. „Nu avem niciun motiv să credem că acesta a […]

Opt persoane sunt date dispărute după prăbuşirea unei clădiri în Marsilia

Cinci persoane au fost rănite şi opt sunt date dispărute după ce o explozie a distrus o clădire de apartamente din oraşul Marsilia, în sudul Franţei, scrie BBC.

O clădire cu patru etaje s-a prăbuşit în centrul oraşului Marsilia

O clădire cu patru etaje s-a prăbuşit în centrul oraşului Marsilia în noaptea de sâmbătă spre duminică. Martorii vorbesc despre o explozie, iar pompierii au stins un incendiu izbucnit după prăbuşire. Nu se ştie dacă sunt persoane rămase sub dărâmături, anunţă Le Parisien.

Accident de elicopter în Japonia. 10 persoane sunt dispărute

Echipele de salvare din Japonia caută 10 persoane care se aflau la bordul unui elicopter militar. Aparatul de zbor s-a prăbuşit în mare.

35 de cadavre au fost găsite în interiorul unei fântâni după prăbuşirea unui templu indian

Aproape 140 de salvatori, inclusiv personalul armatei, au folosit frânghii şi scări pentru a scoate cadavrele din fântână după ce au pompat apa. O potecă îngustă şi molozul din fântână au îngreunat sarcina.   Martorii au spus că o mulţime mare de devoţi s-au înghesuit în templu pentru a îndeplini un ritual de foc şi […]

Până la 25 de persoane prinse într-o fântână în India după ce podeaua unui templu hindus s-a prăbuşit

Poliţia şi lucrătorii de urgenţă încearcă să salveze până la 25 de persoane din India prinse într-o fântână după ce o podea s-a prăbuşit într-un templu hindus, au declarat un oficial şi presa.

Două elicoptere militare americane s-au prăbuşit în Kentucky

Două elicoptere Black Hawk ale armatei americane s-au prăbuşit miercuri seară în timpul unei misiuni de antrenament deasupra statului Kentucky, a anunţat armata americană, citată de Reuters.

Bancherul ale cărui declaraţii au contribuit la prăbuşirea acţiunilor Credit Suisse a demisionat

Al Khudairy, preşedintele Credit Suisse Saudi National Bank, va fi înlocuit de CEO-ul Saeed Mohammed Al Ghamdi, potrivit Bloomberg.

Ce trebuie să ştie şoferii după prăbuşirea liderului pe piaţa RCA

Poliţele RCA celor peste 2,5 milioane de şoferi la Euroins îşi vor continua valabilitatea, dar problema mare va apărea în momentul în care are loc un eveniment rutier cu daune.

Rusia anunţă că va încerca să recupereze drona militară americană prăbuşită în Marea Neagră

Administraţia de la Moscova a anunţat, miercuri, că va încerca să recupereze drona militară americană prăbuşită în Marea Neagră în urma incidentului cu avioane de vânătoare ruse, o acţiune care ar putea genera tensiuni suplimentare cu Statele Unite.

Declinuri luni la BVB. Pieţele vestice, pe minus din cauza prăbuşirii Silicon Valley Bank din SUA

Cu 1% se deprecia indicele BET al Bursei de la Bucureşti în după-amiaza primei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii, tras în jos de evoluţiile înregistrate de Transgaz (-3,9%), Aquila (-3,6%), Transelectrica (-3,5%) şi TTS (-2,6%), conform datelor BVB, citate de Ziarul Financiar.

Ion Cristoiu: Şantajul cu imaginea

Multe dintre acţiunile disidenţilor din Est, înainte de prăbuşirea comunismului, s-au bazat pe scandalul provocat de mass-media din Occident. Scenariul era simplu. O arestare abuzivă, o hărţuire poliţienească, un manuscris interzis beneficiau de indignarea întregii prese mondiale. În acel moment, dictatorii din Est se executau. Ce-i făcea să fie atât de iuţi? Ne răspunde Lothar […]

Înainte de prăbuşire, o clădire mare din Turcia a beneficiat de amnistia zonală dată de Erdogan

Trend Garden Residence, o clădire de apartamente cu servicii de lux din oraşul turc Malatya, se mândrea cu o sală de sport, camere proaspăt mobilate şi o cafenea pe acoperiş înainte de a se prăbuşi la cutremur. Sub faţada colorată, clădirea fusese remodelată extensiv fără autorizaţiile necesare.

Cinci persoane au murit după ce un avionul în care erau s-a prăbuşit în Nevada

Cinci persoane au murit, printre care un pacient şi personalul medical, după ce un avion al companiei Care Flight s-a prăbuşit vineri seara târziu în Nevada.

O parte a acoperişului unui spital din Caraş-Severin s-a prăbuşit. Pacienţii au fost mutaţi

O parte a acoperişului unui sanatoriu din Caraş-Severin s-a prăbuşit. Pacienţii au fost mutaţi la Spitalul Orăşenesc Oraviţa.

În 2022 consumul de gaze s-a prăbuşit cu 16%, cel mai mic nivel din ultimele decenii

Cererea naţională de gaze naturale s-a prăbuşit anul trecut cu 16%, cel mai mic nivel din ultimele două decenii, ca urmare a preţurilor ridicate şi a vremii calde, se arată în raportul pentru anul 2022 publicat joi de OMV Petrom.

Autobuz prăbuşit în Peru. Cel puţin 24 de persoane de decedat

Cel puţin 24 de persoane au murit în Peru după ce un autobuz cu 60 de pasageri a căzut de pe o stâncă, a anunţat poliţia pentru presa locală, informează Reuters.

Două avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Indiene s-au prăbuşit

Două avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Indiene s-au prăbuşit în statul Madhya Pradesh şi în statul deşertic vecin Rajasthan, au declarat sâmbătă oficialii locali.

Serviciile de securitate ucrainene lansează o anchetă în cazul elicopterului prăbuşit lângă Kiev

Serviciile de securitate ucrainene au lansat o anchetă în cazul elicopterului prăbuşit lângă Kiev. În urma incidentului cel puţin 16 persoane au murit, printre care trei copii şi ministrul ucrainean de Interne.

Un elicopter s-a prăbuşit lângă o grădiniţă din regiunea Kiev. 16 persoane, printre care şi copii, au decedat

UPDATE: Şaisprezece persoane au fost ucise într-un accident de elicopter în oraşul Brovary, în regiunea Kiev. Elicopterul s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe care era folosită în acel moment, iar doi copii s-ar afla printre cei decedaţi. Alţi zece copii s-ar afla printre cele 22 de persoane care au fost spitalizate. Radiodifuzorul de stat Suspilne, […]

Un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbuşit în Nepal

Zece străini se aflau la bord, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.   Câteva cadavre au fost recuperate de la locul accidentului din vestul oraşului Pokhara.   Cel puţin 16 persoane au fost ucise, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, potrivit SkyNews.   „Ne aşteptăm să recuperăm mai multe cadavre”, […]

Jucătorul NFL Damar Hamlin este în stare critică după ce s-a prăbuşit pe teren

Damar Hamlin, fundaşul lui Buffalo Bills, este în stare critică după ce a fost resuscitat şi scos de pe teren cu o ambulanţă în timpul meciului din Liga Naţională de Fotbal american cu Cincinnati, scrie Reuters.

Şapte persoane au murit în urma prăbuşirii unui autocar în Spania

Serviciile de urgenţă din Spania au confirmat un al şaptelea deces după ce un autocar a plonjat de pe un pod într-un râu în ajunul Crăciunului, relatează BBC.

Ion Cristoiu, despre racheta din Polonia: A fost un mare exerciţiu. S-a testat solidaritatea NATO şi presa

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că racheta prăbuşită în Polonia a făcut parte dintr-un exerciţiu deoarece este puţin probabil ca NATO să nu fi ştiut ce se întâmplă pe teritoriul său în condiţiile războiului din Ucraina şi a unei monitorizări stricte. “Au fost mai multe scopuri ale acestei manevre. Dacă liderii NATO, în frunte cu Klaus […]

Ion Cristoiu: Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn s-au bătut pentru Putere atît de tare încît au dărâmat Uniunea Sovietică

Memoriile lui Mihail Gorbaciov, ultima parte a acestora, ca să fiu mai precis, deoarece m-am apucat de lectura lor după moartea fostului lider sovietic, pe cale de a fi faraonizat de Occident, cel care l-a tras pe sfoară pentru a cîştiga Războiul Rece, mă conving de adevărul Tezei potrivit căreia Istoria îşi face drum prin […]

Un avion s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania

Un avion al companiei Precision Air s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania în timp ce încerca să aterizeze pe un aeroport din Bukoba, a anunţat compania de stat Tanzania Broadcasting Corporation (TBC), citată de Reuters.

Un elicopter s-a prăbuşit în Italia: şapte persoane au murit

Un elicopter care zbura dinspre insulele Tremiti din Italia spre continent s-a prăbuşit sâmbătă la aproximativ 50 de kilometri de oraşul Foggia, în regiunea Apulia, din sud-estul ţării, a anunţat poliţia, adăugând că se teme că şapte persoane au murit în urma accidentului, scrie Reuters.

O rachetă chinezească s-a prăbuşit necontrolat. Ce ţară europeană a fost afectată de impact

Racheta chinezească, despre care presa occidentală a informat anticipat că se va prăbuşi necontrolat, a perturbat traficul aerian din Spania.

Creşte numărul victimelor după prăbuşirea unui pod în India

Creşte numărul victimelor după prăbuşirea unui pod în India. Bilanţul a ajuns la 132 de decese, dar mai sunt persoane dispărute, anunţă autorităţile indiene.

Un avion militar rusesc s-a prăbuşit peste o clădire rezidenţială în Siberia, 2 piloţi au murit

Un avion de luptă rusesc s-a prăbuşit duminică peste o clădire rezidenţială din oraşul siberian Irkutsk, iar cei doi piloţi au decedat, au anunţat autorităţile.

Bilanţul incidentului aerian din Rusia a ajuns la patru morţi, şase dispăruţi şi 25 răniţi

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 25 au fost rănite în urma prăbuirii unui avion militar rus pe o clădire din orăşelul rus Eisk, anunţă Reuters.

Un avion militar s-a prăbuşit peste o clădire rezidenţială din oraşul Eisk, în sudul Rusiei. Putin a fost informat despre accident

Un avion militar s-a prăbuşit luni într-o clădire rezidenţială din oraşul Eisk, în sudul Rusiei, au anunţat agenţiile de presă ruse, citând martori oculari.

Motodeltaplan prăbuşit în judeţul Sibiu. Două persoane sunt rănite

Un motodeltaplan s-a prăbuşit, sâmbătă, în judeţul Sibiu. Două persoane sunt rănite, dar conştiente.

Două elicoptere ale armatei s-au prăbuşit în Congo. Cel puţin 22 de oameni au murit

Cel puţin 22 de oameni au murit după ce două elicoptere ale armatei ugandeze s-au prăbuşit în estul statului african Congo.

Incident după un spectacol pentru elevi. O scară a unui teatru s-a prăbuşit

O scară a Teatrului Globe din Roma s-a prăbuşit la sfârşitul unui spectacol pentru elevi. Copiii tocmai plecau când scara s-a prăbuşit.

Un depozit s-a prăbuşit în timpul vizitei unor politicieni. Cel puţin nouă oameni au murit

Cel puţin nouă persoane au murit în urma prăbuşirii unui depozit în Brazilia. Incidentul a avut loc în timp ce doi politicieni, candidaţi la alegerile din Brazilia, vizitau unitatea, potrivit Reuters.

Dezastru în Iordania, după ce o clădirea s-a prăbuşit. Salvatorii caută supravieţuitorii de sub dărâmături

O clădire de patru etaje din capitala Iordaniei s-a prăbuşit, marţi, iar mai mulţi oameni au fost salvaţi din dărâmături, potrivit Reuters.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Suceava. Două persoane au murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în judeţul Suceava, două persoane pierzându-şi viaţa în accident, anunţă ISU Suceava.

Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – efectul retragerii americanilor din Afganistan?

Rîul de cîntări înălţate lui Mihail Gorbaciov după moartea acestuia în noaptea de 30 spre 31 august 2022, marcate de sintagma Omul Păcii, m-a împins să scriu şi să public comentariul: Mihail Gorbaciov – un idiot util al Occidentului şi după moarte. Titlul exprimă esenţa conţinutului: Mihail Gorbaciov a murit în toiul Războiului din Ucraina. […]