practic

Raw Dogging: noua tendinţă în avioane urmată de Haaland şi lansată de Idris Elba / De la reîncarcă mintea la practică pentru idioţi

După ce a devenit viral pe reţelele de socializare, acest mod special de a experimenta călătoria cu avionul a fost preluat mai întâi de influenceri, apoi şi de atacantul norvegian de la Manchester City.

Medicii refugiaţi şi străinii care au terminat studii medicale în România cer drept de practică

Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor (CDMiR) cere autorităţilor modificarea cadrului legislativ astfel încât să li se acorde drept de practică medicilor cu protecţie internaţională şi străinilor din state terţe care şi-au finalizat studiile medicale în România.

Costoiu: Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practică la companii

Peste 100.000 de studenţi vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Bordea: Problemele de practică neunitară ar putea fi rezolvate până în iunie

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Adrian Bordea, a declarat, joi, la Suceava, că sistemul judiciar a fost pregătit pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar problemele de practică neunitară ar putea fi rezolvate până în luna iunie.

Doina Pană: Studenţii care fac pratică să fie retribuiţi, perioada să conteze la vechime

Ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, vineri, la Bistriţa, că vrea ca studenţii care fac practică în firme să fie plătiţi pentru munca lor, iar stagiul efectuat să conteze la vechimea în muncă, în acest sens concepând Legea stagiului cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Pricopie: Practica în România înseamnă o adeverinţă. Vrem să devină componentă obligatorie de formare, pentru ca studentul să aibă experienţă

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că practica în România înseamnă o adeverinţă, de aceea vrea, pentru început în învăţământul superior, să devină componentă obligatorie de formare, ceea ce îi va permite sudentului să aibă experienţă în domeniul în care se pregăteşte.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei: Elevii au venit la şcoala profesională să înveţe meserie, nu pentru cei 200 de lei

Şcoala profesională are peste 12.000 de elevi, iar aceştia au venit ca să înveţe o meserie, şi nu pentru cei 200 de lei pe care îi dă Ministerul Educaţiei, pentru că sunt locuri unde angajatorul oferă în plus 200 de lei, masă şi transport, a declarat secretarul de stat Stelian Fedorca.

Elevii unui liceu din Arad sunt obligaţi să lucreze în pregătirea alegerilor, capsând buletinele de vot tipărite la o firmă locală

Un candidat la Primăria Arad susţine că "sute de elevi sunt obligaţi să lucreze în pregătirea alegerilor locale", capsând buletinele de vot tipărite la o firmă locală, în timp ce reprezentanţii ISJ şi conducerea şcolii afirmă că este vorba despre ore de practică şi că totul este legal.

Peste 760 de studenţi din Bucureşti, instruiţi în medicina de urgenţă

Peste 760 de studenţi din Bucureşti vor fi instruiţi, timp de un an şi jumătate, în medicina de urgenţă, specialitate care înregistrează un deficit major de doctori de aproximativ 30 la sută şi care aproape lipseşte din programa şcolară.

Jennifer Aniston adoră să facă yoga

Actriţa Jennifer Aniston a mărturisit că yoga este o parte "importantă" a vieţii ei şi că buna sa dispoziţie depinde de aceste exerciţii şi de timpul pe care îl are la dispoziţie pentru a le practica.

Peste 2.300 de elevi şi studenţi vor face stagii de practică în companii, printr-un proiect european

Peste 2.300 de elevi şi studenţi vor face stagii de practică în companii şi vor beneficia de consiliere profesională pentru a se integra mai uşor pe piaţa muncii, în cadrul unui proiect european care se va derula timp de trei ani, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

630 de studenţi vor face practică pentru Nokia, Siemens sau Leoni pe salarii din bani europeni

Compania Adecco Resurse Umane, parte a grupului cu activităţi în resurse umane Adecco, a câştigat un proiect în valoare de 2,85 de milioane de euro din fondurile europene pentru resurse umane, prin care 630 de studenţi din Timişoara, Cluj şi Sibiu să urmeze stagii de practică în următorii trei ani în marile companii din aceste regiuni, informează Ziarul Financiar.

Guvernul a decis ca medicii cu dosare de pensii de boală ilegale să rămână fără drept de practică

Medicii care vor semna dosare de pensionare pe caz de boală în cazul cărora se constată însă ulterior că sunt încheiate fără justificare vor rămâne fără drept de liberă practică, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Peste două mii de studenţi români pot face practica de vară în hoteluri din Grecia

Peste două mii de studenţi români facultăţi de turism, economie, management, marketing, limbi străine, istorie, geografie sau sport pot face practica de vară în hoteluri din Grecia, prin programul Happy Summer Greece.