pre edinte

Anton: Respect toate legile, nu comentez decizia preşedintelui

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu comentează decizia preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, subliniind că respectă legile ţării.

Starea de sănătate a lui Ahmadinejad se deteriorează

Starea de sănătate a preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, se deteriorează, şeful de stat anulându-şi o serie de apariţii în public, inclusiv două discursuri şi o reuniune de cabinet, potrivit unor oficiali de rang înalt ai republicii islamice.

Băsescu: Eu îmi permit uneori libertăţi dincolo de limita pe care mi-o permite funcţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Miercurea Ciuc, că uneori îşi permite libertăţi dincolo de limita pe care i-o permite funcţia, menţionând că priveşte în mod egal la dreptul la libertate al cetăţenilor români, indiferent de etnie.

Sarkozy acţionează în justiţie o editură care vinde păpuşi voodoo cu imaginea sa

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy va acţiona în justiţie vineri o editură, cerând retragerea de la vânzare a unor păpuşi voodoo cu imaginea sa, comercializate pe Internet de 15 zile, au declarat joi surse din cadrul tribunalului din Paris.

Obama îl ironizează pe McCain

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, a declarat ironic că adversarul său republican, John McCain, nu luptă pentru drepturile lui "Joe instalatorul", ci pentru "Joe directorul".

Vladimir Voronin îşi pregăteşte un succesor

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat miercuri că îşi pregăteşte un succesor, în cadrul unei emisiuni de la postul NIT, relatează Info-Prim Neo.

Cartel Alfa cere Guvernului să nu susţină candidatul patronatelor pentru preşedinţia CES

Cartel Alfa cere premierului să dea mandat reprezentanţilor Guvernului în Consiliul Economic şi Social (CES) să nu îl susţină pentru funcţia de preşedinte pe Florian Costache, propus de patronate, precizând că acesta a fost condamnat în 1985 pentru violare de domiciliu şi lipsire de libertate.

Nicolae Văcăroiu şi-a anunţat în plen demisia din Senat

Nicolae Văcăroiu şi-a prezentat, luni, în plenul Senatului, demisia din funcţia de preşedinte şi din calitatea de senator, declarând că despărţirea de foştii colegi este un moment extrem de greu, dar că preluarea funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi reprezintă o întoarcere la meseria de bază.

PRM nu s-a decis pe cine susţine pentru conducerea Senatului

Senatorii PRM vor decide luni pe cine vor susţine pentru preşedinţia Senatului, în funcţie de dialogurile cu celelalte partide, a declarat , pentru MEDIAFAX, preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, precizând că el "îl preţuieşte" pe Radu Câmpeanu, propus de PNL pentru acest post.

„Îndrăzneala de a spera” de Barack Obama, în librăriile din România

Volumul "Îndrăzneala de a spera", semnat de candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, apare, joi, în librăriile din România, informează editura Rao.

The Washington Post îl sprijină pe Obama

Cotidianul american The Washington Post şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, pe care îl califică drept un politician cu "potenţialul de a ajunge un preşedinte remarcabil", într-un editorial publicat în ediţia electronică.

Directorul pentru preţuri din ANRE, printre numele vehiculate pentru şefia Autorităţii – surse –

Directorul general al departamentului preţuri şi tarife în domeniul gazelor naturale din cadrul ANRE, Gabriel Sârbu, se află printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei Autorităţii de reglementare, după demisia preşedintelui, Gergely Olosz, au declarat pentru MEDIAFAX surse din industrie.

Agrostar cere premierului să îl demită pe ministrul Vosganian

Federaţia Sindicală Agrostar solicită premierului Călin Popescu Tăriceanu demiterea ministrului liberal al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, pentru "sabotarea economiei româneşti", a declarat, miercuri, preşedintele federaţiei, Ştefan Nicolae.

Băsescu: Vom respinge energic crearea unei Autorităţi unice de supraveghere bancară, la nivelul UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, înaintea plecării la Bruxelles, la Consiliul European, că România va respinge energic orice încercare de creare a unei Autoritări Unice de Supraveghere a Băncilor, la nivel european, BNR fiind responsabilă pentru sistemul naţional bancar.

Doru Ioan Tărăcilă, interimar la preşedinţia Senatului

Nicolae Văcăroiu a declarat că senatorul PSD Doru Ioan Tărăcilă este delegat să ocupe, probabil până luni, interimar, funcţia de preşedinte al Senatului.

Văcăroiu, validat de Parlament în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi (Video)

Senatorul PSD Nicolae Văcăroiu a fost ales, marţi, prin votul Camerelor reunite ale Parlamentului, preşedinte al Curţii de Conturi, el urmând să activeze în această funcţie pentru o perioadă de nouă ani.

Iuşcenko a desfiinţat tribunalul care suspendase decretul de dizolvare a Parlamentului

Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a desfiinţat un tribunal din Kiev care suspendase anterior decretul său privind dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate, potrivit biroului de presă al preşedinţiei, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Premierul polonez exclude participarea lui Lech Kaczynski la summitul UE de la Bruxelles

Premierul polonez Donald Tusk a exclus categoric participarea preşedintelui conservator Lech Kaczynski la summitul UE care va avea loc miercuri şi joi la Bruxelles, însă şeful statului insistă să îşi reprezinte ţara.

Obama ar fi avut o relaţie apropiată cu o fostă angajată a sa

Democratul Barack Obama este ţinta unei campanii de desfăimare menite să îi deturneze candidatura pentru Casa Albă prin vehicularea de informaţii potrivit cărora senatorul de Illinois ar fi avut o relaţie apropiată cu o tânără angajată de culoare, relatează The Daily Mail.

Sarkozy avertizează că vor exista responsabili pentru criza financiară internaţională

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că "responsabilii" pentru criza financiară internaţională vor fi traşi la răspundere şi că "vor avea loc schimbări", duminică, la Paris, la încheierea reuniunii Eurogrup.

Televiziunea nord-coreeană difuzează fotografii cu Kim Jong-Il

Televiziunea nord-coreeană a difuzat sâmbătă fotografii realizate în timpul inspecţiei desfăşurate la o unitate a armatei de către liderul Kim Jong-Il, a cărui stare de sănătate a fost pusă sub semnul întrebării în ultimele săptămâni, a anunţat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Alegerea preşedintelui Statelor Unite, un proces complex

Preşedintele Statelor Unite este ales în urma unui proces electoral complex, bazat pe două componente - voturile obţinute de candidaţi de la alegătorii înregistraţi (scrutin popular) şi voturile electorilor (votul electoral).

Ilie Sârbu: În principiu, am acceptat să preiau funcţia de preşedinte al Senatului

Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat, luni, că a acceptat, în principiu, în urma unei discuţii cu liderii social-democraţi, să preia preşedinţia Senatuilui după ce Nicolae Văcăroiu va fi nominalizat în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi.

Geoană : Băsescu nu depăşeşte patimile politice şi merge în străinătate să facă campanie PDL

Liderul PSD, Mircea Geoană, l-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu, de faptul că nu reuşeşte, nici măcar la final de ciclu politic, să depăşească "patimile politice", implicându-se în campania electorală în favoarea PDL, aşa cum a făcut în recenta vizită în Spania.

Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români

Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la Formul Asociaţiilor Românilor din Diaspora, ocazie cu care a declarat că, după alegerile din noiembrie, se va face curăţenie în rândul consulilor români, afirmând că mulţi dintre aceştia sunt în prezent aleşi din clientela politică a Guvernului.

Băsescu a primit distincţia de „Oaspete de onoare” al oraşului Alcala de Henares

Preşedintele Traian Băsescu a primit, duminică, distincţia de "Oaspete de onoare" a oraşului Alcala de Henares, într-o ceremonie care a avut loc la primăria localităţii.

Băsescu: În trei ani va fi mai rentabil pentru românii din Spania să se întoarcă în ţară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă noaptea, la o adunare a diasporei unde participanţii au arborat steguri în culorile PDL şi au purtat fulare portocalii, că în trei ani va fi mai rentabil pentru românii din Spania să se întoarcă şi să muncească în ţară.

Băsescu le-a urat românilor adventişti din Madrid „Să trăiţi bine! „

Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă seara, la o slujbă oficiată la o biserică a românilor adventişti din capitala Spaniei, unde a primit în dar o Biblie şi le-a urat credincioşilor prezenţi "Să trăiţi bine!".

Băsescu vrea să stimuleze asocierea românilor din străinătate în organizaţii puternice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că vrea să stimuleze românii din străinătate în a se asocia în organizaţii "căt mai puternice", întrucât numărul acestora este foarte mare, deci "vocea" lor, în relaţiile cu guvernele naţionale, " nu este "suficient de puternică".

Iuşcenko a lăsat-o pe Iulia Timoşenko fără avion

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a fost nevoită să îşi amâne, joi, pentru scurt timp, deplasarea la Moscova după ce preşedintele Viktor Iuşcenko a folosit avionul rezervat şefului Guvernului de la Kiev.

Avionul preşedintelui ucrainean efectuează o aterizare de urgenţă la Kiev

Avionul preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko a efectuat joi o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Kiev, din cauza unor "probleme tehnice", incident care nu s-a soldat cu victime, a anunţat purtătoarea de cuvânt a şefului statului, Irina Vannikova.

Voronin va rămâne în politică şi după expirarea mandatului său, în 2009

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că va rămâne în politică şi după expirarea mandatului său, în 2009, dar a evitat să numească un succesor la conducerea ţării, potrivit unui interviu la postul de radio rus Eho Moskvî, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

Săftoiu: În era digitală, alegerile din România se câştigă cu sacoşele

Fostul purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu, candidat la parlamentare din partea PNL, a declarat, marţi, că, în România, în era digitală, alegerile se câştigă "cu sacoşele", politicienii neavând succes în campanie dacă utilizează tehnici moderne, precum internetul.

Emil Hurezeanu îl înlocuieşte pe Sergiu Toader

Emil Hurezeanu va ocupa, începând cu 1 februarie 2009, funcţia de preşedinte al Grupului Realitatea-Caţavencu, înlocuindu-l pe Sergiu Toader, urmând să preia şi conducerea consiliului director, care coordonează toate activităţile grupului.

Băsescu a semnat numirea Marianei Câmpeanu în funcţia de ministru al Muncii

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de numire a Marianei Câmpeanu în funcţia de ministru al Muncii.

Tăriceanu evită să comenteze anunţul privind suspendarea lui Păcuraru

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a evitat să comenteze anunţul Preşedinţiei privind suspendarea lui Paul Păcuraru din funcţia de ministru al Muncii, afirmând doar că îşi va exprima punctul de vedere după ce va ajunge la biroul de la Palatul Victoria, pentru a vorbi "în cunoştinţă de cauză".

Fiul lui Kim Jong-il confirmă zvonurile privind starea de sănătate a liderului comunist

Kim Jong-nam, fiul cel mare al preşedintelui nord-coreean Kim Jong-il, a confirmat indirect zvonurile privind agravarea stării de sănătate a liderului comunist, a anunţat vineri agenţia sud-coreeană Yonhap, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Preşedintele iranian, pregătit să îi întâlnească pe candidaţii la Casa Albă

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a anunţat joi că este pregătit să îi întâlnească pe candidaţii la Casa Albă, în prezenţa presei, cu ocazia deplasării sale la New York pentru Adunarea generală a ONU.

Dan Georgescu se poate întoarce la conducerea ANRCTI

Curtea de Apel a hotărât suspendarea revocării lui Dan Georgescu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse juridice.

George W. Bush, supus unei intervenţii chirurgicale minore pentru îndepărtarea unei pete

Preşedintele american George W. Bush a fost supus unei intervenţii chirurgicale minore la nivelul frunţii, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru îndepărtarea unei leziuni necanceroase a pielii, a anunţat, marţi, Casa Albă.