pre uri

Isărescu avertizează: Sunt presiuni pe curs, tendinţa de depreciere a leului este mai de durată. Acoperirea importurilor cu exporturi este tot mai mică / Euro urcă astăzi la 4,6279 lei

Spre deosebire de monedele ţărilor vecine, leul românesc are o tendinţă de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanţei comerciale, a declarat joi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Apartamentele s-au ieftinit în Bucureşti, dar s-au scumpit în restul ţării. De ce au scăzut preţurile / Capitala a recuperat cel mai puţin din declinul provocat de recesiune

Apartamentele din Bucureşti s-au ieftinit, iar cele din restul ţării s-au scumpit, per ansamblu, cu 3,5%, în timp ce atât casele din Capitală, cât şi cele din ţară s-au scumpit cu 3,7%, respectiv 3,9%, în al treilea trimestru din 2017 faţă de trimestrul trecut, potrivit Imobiliare.ro.

Cât trebuie să cheltuiască românii, indienii sau elveţienii pentru a achiziţiona un iPhone X

Un român ar trebui să economisească peste două salarii medii lunare pe economie pentru a achiziţiona modelul iPhone X, varianta de stocare de 64 GB, un indian ar cheltui peste nouă salarii, în timp ce cu aproape 20% din câştigul lunar un american îşi poate cumpăra ultimul model lansat de Apple.

Scumpiri în lanţ: De la 1 octombrie creşte preţul la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse din topul inflaţiei

Gazele se scumpesc de astăzi cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate urcă cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul creşte din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produse cu cele mai mari ponderi în inflaţie.

Tudose, despre scumpirea carburanţilor: În mod cert nu este influenţa accizei/ Liviu Dragnea a acuzat guvernul condus de Dacian Cioloş pentru situaţia existentă. Reacţia fostului premier

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că scumpirea din ultima perioadă a carburanţilor ”în mod cert nu este influenţa accizei”, el afirmând că va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar dacă preţurile au crescut artificial, atunci va acţiona în consecinţă.

Rata anuală a INFLAŢIEI a fost de 1,2% în august

Preţurile de consum au crescut în luna august cu 1,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, rata medie pe ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni fiind de 0,2%.În iulie, rata anuală a fost de 1,4%, iar în mai de 0,9%.

Începe programul „Litoralul pentru toţi”. Cât costă în septembrie un sejur de şase nopţi

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul "Litoralul pentru toţi", în perioada 28 august- 1 octombrie 2017. Preţurile pornesc de la 159 de lei de persoană pentru şase nopţi la un hotel de o stea, fără mic dejun, în sudul litoralului.

BNR a revizuit în sus prognozele de inflaţie. „Tot mai puţine preţuri scad, tot mai multe cresc” / Isărescu, despre intenţia Finanţelor de a creşte acciza la carburanţi: „Ne va afecta, va împinge inflaţia în sus”

Banca Naţională a României a revizuit în sus prognozele de inflaţie pentru următoarea perioadă, cea pentru decembrie 2017 fiind de 1,9% (+0,1 puncte procentuale faţă de prognoza anetrioară), iar pentru decembrie 2018 - de 3,2% (+0,1 pp), a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Ministrul Energiei: Amânarea licitaţiilor pentru furnizorii de ultimă instanţă, una din cauzele scumpirii energiei

Licitarea contractelor pentru furnizorii de ultimă instanţă a fost amânată pentru 10 august, astfel că acum sunt toţi aceşti furnizori pe PZU (o platformă a bursei OPCOM -n.n.), şi aceasta este una din cauzele scumpirilor la electricitate, a declarat vinei ministrul Energiei, Toma Petcu.

Se scumpesc materialele de construcţii. Românii reveniţi din străinătate pentru vacanţa de vară măresc cererea

Revenirea în ţară, pentru vacanţa estivală, a românilor care muncesc în străinătate a mărit cererea de materiale de construcţii, costurile cu manopera şi cu energia au crescut, şi toate acestea au provocat scumpiri cu până la 30% a materialelor, arată operatorii din domeniu consultaţi de MEDIAFAX.

România a înregistrat a doua cea mai mică rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, în luna mai

România a avut a doua cea mai mică rată a inflaţiei dintre ţările membre ale Uniunii Europene (UE), în luna mai, de 0,5%, după Irlanda, potrivit unul raport al Eurostat publicat vineri.

BNR revizuieşte proiecţia de inflaţie la 1,6% şi anticipează că mâncarea se va scumpi cu 7% în 2017

Proiecţiile de inflaţie pentru acest an au fost revizuite în jos, cu 0,1 puncte procentuale, la 1,6%, pentru finele anului 2017, şi cu 0,3 puncte procentuale, la 3,1%, pentru finele anului 2018, reiese din Raportul asupra Inflaţiei, prezentat luni de BNR.

Preţurile vor creşte în următoarele trei luni

Numărul de salariaţi va înregistra o creştere în domeniul construcţiilor, iar preţurile vor creşte moderat în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada aprilie – iunie 2017, publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)

Preţurile biletelor pentru meciul CS U Craiova – FCSB, din Liga 1, cuprinse între 10 şi 50 de lei

Biletele pentru partida dintre CS Universitatea Craiova şi FCSB, programată duminică, de la 20:30, pe Stadionul Municipal din Severin, în etapa a cincea din play-off-ul Ligii 1, au fost puse în vânzare luni şi au preţuri cuprinse între 10 şi 50 de lei, se arată pe site-ul csuc.ro.

Mugur Isărescu: Materiile prime se scumpesc, preţurile de consum scad. Leul nu are cum să se aprecieze

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a remarcat că firmele româneşti se confruntă cu o creştere a preţurilor e producţie simultană cu scăderea preţurilor de consum, fenomen care „nu lasă loc” pentru o apreciere a leului faţă de principalele valute.

Managerii din construcţii şi comerţ anunţă menţinerea preţurilor şi reducerea numărului de angajaţi

Managerii din domeniile construcţii şi comerţ au declarat, într-un sondaj publicat vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) că în trimestrul I din acest an vor menţine preţurile, dar ar putea reduce numărul de salariaţi. Managerii din industrie şi servicii nu anticipează schimbări majore.

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală. Cel mai ieftin brad, 59 lei

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală în parcările marilor centre comerciale şi în pieţe, preţurile acestora fiind cuprinse între 59 de lei pentru unul de apartament şi 300 de lei pentru un pom de până la 12 metri.

A fost lansat Monitorul preţurilor. Consumatorii pot verifica online preţurile

Monitorul preţurilor a fost lansat, joi, consumatorii putând să verifice online preţurile coşului de produse de are sunt interesaţi, a anunţat Consiliul Concurenţei.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Ne izbim de lipsa forţei de muncă. Cererea creşte, producţia dă să crească, dar se opreşte în acest obstacol

Cererea internă a fost stimulată peste măsură, lucru care a dus la creşterea importurilor pentru că producţia locală n-a avut timp să acomodeze solicitările. Acum „ne izbim şi de lipsa forţei de muncă”, a declarat joi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Asociaţiile de pacienţi şi farmaceutice susţin că noua politică de preţuri a Ministerului Sănătăţii ignoră pacienţii

Asociaţiile pacienţilor şi cele din industria farmaceutică avertizează că noua politică de preţuri pusă în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii ignoră cu totul interesul pacienţilor.

Modul de calcul al medicamentelor va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern, nu prin ordin de ministru

Politica de preţuri a medicamentelor va fi reglementată prin Hotărâre de Guvern la propunerea Ministerului Sănătăţii şi nu prin ordin de ministru, aşa cum era până acum, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Tarifele pe litoral ar putea creşte, sezonul viitor, cu aproximativ 10 procente

Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) apreciază că tarifele prestate pe litoral vor creşte, vara viitoare, pentru prima oară în ultimele opt sezoane, unul dintre motive fiind scumpirea, din ultima perioadă, „fără nicio explicaţie”, a preţurilor alimentelor.

Coldwell Banker: Preţurile de vânzare ale apartamentelor nu se vor modifica în următoarele luni

Preţurile de vânzare ale apartamentelor din Bucureşti nu se vor modifica în următoarele luni, nici în sus, nici în jos, nivelul actual fiind o reflectare corectă a realităţii, este de părere Alexandru Pricop, managing partner al Coldwell Banker.

Imobiliare.ro: Preţurile apartamentelor vechi au scăzut în majoritatea oraşelor

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare a scăzut cu 2,8% în prima lună de vară, de la 1.126 de euro pe metru pătrat util, la 1.094 de euro pe metru pătrat.

Legea dării în plată stimulează cererea de locuinţe, implict creşterea preţurilor

Discuţiile şi temerile legate de darea în plată au avut un efect de stimulare a cererii de locuinţe şi, implicit, a tendinţei de creştere a preţurilor, potrivit unei analize realizată de Imobiliare.ro.

Paşte 2016: Preţul unui kilogram de carne de miel porneşte de la 7 lei în pieţe

Un kilogram de carne de miel costă, în pieţele din ţară, între 7 şi 25 de lei, în timp ce în unele supermarketuri ajunge şi la 30 de lei. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, se vinde cu 10 lei kilogramul.

Evoluţia preţului apartamentelor cu trei camere din Bucureşti, în luna martie

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti a crescut în luna martie, pentru a doua oară consecutiv de la începutul anului, atingând o medie de circa 78.900 de euro, potrivit Indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare Coldwell Bankers.

Oraşele cu cel mai scump transport public din lume

Copenhaga este oraşul cu cel mai scump transport public din lume, un singur bilet pentru autobuz, tramvai sau metrou costând 3.25 lire (4.14 euro).

Un kilogram de carne de miel costă la Cluj 13 lei, în Covasna 11 lei, iar în Alba 10 lei

Un kilogram de carne de miel ajunge, înaintea Paştelui Catolic, în pieţele din Cluj, la preţuri cuprinse între 10 şi 13 lei, în Covasna şi Harghita costă între 11 şi 12 lei, în timp ce în Alba costă 10 lei. În marile magazine preţul pentru un kilogram de miel ajunge la 30 de lei.

Compania Wizz Air lansează cursa Cluj-Napoca – Munchen, preţul unui bilet porneşte de la 109 lei

Compania aeriană Wizz Air lansează, luni, o nouă rută între Cluj-Napoca şi Munchen Memmingen, cu o frecvenţă de operare de două zboruri pe săptămână, preţul unui bilet pornind de la 109 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Apartamentele s-au scumpit cel mai mult în ianuarie în Iaşi şi s-au ieftinit în Bucureşti

Cele mai mari scumpiri ale locuinţelor noi şi vechi s-au înregistrat, în luna ianuarie, în oraşele Iaşi şi Cluj Napoca, unde preţurile apartamentelor au înregistrat un avans de 3,5% şi respectiv 3,1%, în timp ce în Bucureşti şi Constanţa valoarea medie de listare a scăzut cu 1,4% şi respectiv 0,2%.

Preţurile petrolului cresc pentru prima oară în 8 zile, după declinul stocurilor în SUA

Preţurile petrolului sunt în creştere miercuri pentru prima oară în opt zile, susţinute de date privind declinul neaşteptat al stocurilor în Statele Unite, săptămâna trecută, şi creşterea importurilor de ţiţei ale Chinei în decembrie, relatează Reuters.

Preţurile petrolului au coborât la minime ale ultimilor 12 ani. Care sunt principalele motive ale prăbuşirii cotaţiilor

Preţurile petrolului au coborât marţi sub 31 de dolari pe baril, la minime ale ultimilor 12 ani, traderii şi analiştii anticipând că evoluţia descendentă va continua, pe fondul incertitudinilor economice din China şi al aprecierii dolarului, relatează Reuters.

Preţurile producţiei industriale s-au redus în noimbrie 2015 cu 2,6% anual

Preţurile producţiei industriale au scăzut în noiembrie anul trecut, cumulat pe piaţa internă şi piaţa externă, cu 0,1% faţă de octombrie şi cu 2,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

PREŢUL BRADULUI DE CRĂCIUN: Cât costă brazii în pieţele din România şi care este tendinţa de cumpărare a românilor din acest an

În pieţe şi magazine, brazii se vând la preţuri între 20 şi 3.000 de lei, însă, pe lângă aceste oferte, pe site-uri au apărut anunţuri prin care diverse persoane îşi scot la vânzare chiar bradul crescut în curte. Mulţi oameni însă aleg să cumpere, cu 2-3 lei, doar o crenguţă, "de miros".

PIAŢA IMOBILIARĂ: Ce oraşe au înregistrat cele mai mari creşteri la preţurile apartamentelor în ultimul an

Cele mai mari creşteri ale preţurilor apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional în ultimul an s-au înregistrat în Cluj-Napoca şi Timişoara, de 12,2% şi respectiv 11,8%, în timp ce în Bucureşti locuinţele s-au scumpit cu 3,2%, conform Imobiliare.ro.

Preţul electricităţii va scădea de la 1 ianuarie. Gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016

Preţul electricităţii la consumator va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie, după reducerea tarifelor de distribuţie şi a bonusului de cogenerare, iar gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016, a declarat joi preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

INS: Preţurile producţiei industriale au scăzut la 9 luni cu 2,8%, trase în jos de industria energetică

Preţurile producţiei industriale au scăzut în septembrie cu 2,8% pe total faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce preţurile pe piaţa externă s-au contractat cu 3,3%, iar cele de pe piaţa internă s-au redus cu 2,5%, influenţate de industria energetică, cu o scădere de 10%, potrivit INS.

PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile cerute de proprietarii apartamentelor din Bucureşti au crescut cu 1,5% în trimestrul trei

Preţurile solicitate de proprietarii apartamentelor din Bucureşti au crescut cu 1,5% în trimestrul al treilea, faţă de precedentele trei luni, suma medie fiind de 59.140 euro.

Preţurile apartamentelor au crescut în septembrie cu 1,5%

Preţul mediu solicitat de proprietari pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare la nivel naţional a crescut în septembrie cu 1,5%, de la 950 de euro pe metru pătrat util în august la 964 de euro pe metru pătrat, respectiv cu 5,7% comparativ cu septembrie 2014.