pregatire

„Concert Extraordinar de Crăciun” la Catedrala Sfântul Iosif

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, va organiza la Catedrala Sfântul Iosif, în data de 20 decembrie 2024, orele 20:00, evenimentul „Concert Extraordinar de Crăciun”. Concertul are o dublă semnificaţie: atât vestirea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, cât şi inaugurarea Coralei ANIMA a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Acest […]

800 de suporteri vor asista la antrenamentul tricolorilor de luni

Cele 800 de bilete puse la dispoziţie pentru suporterii care vor să asiste la antrenamentul Naţionalei de luni, 7 octombrie, s-au epuizat, a anunţat miercuri Federaţia Română de Fotbal.

Team România – Primele antrenamente la înot, polo şi gimnastică a sportivilor români la Paris

Înotul, polo-ul şi echipa feminină de gimnastică a României a făcut marţi primele antrenamente în arenele de competiţie sau în sălile de pregătire, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Analiză. Unii părinţi ai elevilor de la şcolile private plătesc meditaţii pentru copiii lor

De ce au nevoie de meditaţii chiar şi copiii de la şcolile private, unde sunt 15 elevi într-o clasă şi profesorii au salarii triple faţă de sistemul public? Răspunsul este oferit într-o analiză a Ziarului Financiar.

Ministrul Digitalizării: Angajaţii a peste 2000 de IMM-uri vor avea acces la cursuri pentru meseriile viitorului

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a semnat luni contractului pentru dezvoltarea unei platforme de e-learning, prin care angajaţii a peste 2000 de IMM-uri vor găsi cursuri pentru meseriile viitorului.

Unul din 3 români evită diverse activităţi de sezon pentru că nu are un „corp de vară”

Preferinţele vestimentare ale consumatorilor sunt adesea puse pe seama trendurilor sau curentelor fashion. Deşi confortul şi aspectul unui produs – oglindit prin detalii cromatice, de croi sau ţesătură – ar trebui să stea la baza deciziilor, adevărul este că stereotipurile corporale, la pachet cu cele de vârstă, au un cuvânt important de spus în procesul […]

Baza de pregătire a României la EURO 2024, exemplu de bune practici pentru FIFA

Motivul pentru care s-a ales baza de pregătire a tricolorilor este faptul că aceasta reprezintă un model de referinţă pentru ceea ce au nevoie echipele naţionale pe durata unui turneu final. Conform frf.ro, delegatia a fost impresionată de condiţiile oferite, unele dintre ele fiind amenajate special de FRF pentru echipa naţională a României. Modul de […]

Sute de judoka din România şi străinătate se vor pregăti la Venus la Pantheon Judo Camp 2024

Pentru a opta oară în istoria judo-ului din România, staţiunea Venus va fi şi în această vară capitala judo-ului juvenil din România, unde se vor antrena sute de jodoka din România şi din străinătate.

Jannik Sinner a reuşit să se califice în sferturile de finală ale turneului pe iarbă de la Halle

Jannik Sinner, numărul unu mondial, a reuşit să se califice în sferturile de finală ale turneului pe iarbă de la Halle, joi, în timp ce fostul campion Hubert Hurkacz a reuşit 17 aşi în drumul său spre optimi.

General norvegian: NATO are cel mult trei ani de pregătire pentru un atac rusesc

NATO are doar doi-trei ani să se pregătească înainte ca Rusia să-şi recapete capacitatea de a lansa un atac convenţional asupra alianţei, a declarat generalul norvegian, potrivit Sky News. Comentariile generalului Eirik Kristoffersen sunt cele mai recente dintr-o serie de avertismente din partea liderilor occidentali şi a oficialilor din domeniul apărării cu privire la ameninţarea […]

Preşedintele Finlandei: cel mai bun mod de a evita războiul este ,,să vorbim mai puţin şi să ne pregătim mai mult”

Suedia şi Finlanda, ultimele ţări care au aderat la Alianţa Nord-Atlantică, au un rol important de jucat în a contribui la pace şi în a atenua retorica războiului, pregătindu-se în acelaşi timp pentru acesta, a declarat marţi, la Stockholm, preşedintele finlandez Alexander Stubb.

Vladimir Putin a semnat un nou decret privind recrutarea militară semestrială

Toţi bărbaţii din Rusia, cu vârste între 18 şi 30 de ani, sunt obligaţi să facă un serviciu militar de un an sau o pregătire echivalentă în timpul studiilor superioare, de la vârsta de 18 ani, scrie agenţia Reuters. Serviciul militar obligatoriu a fost mult timp o problemă sensibilă în Rusia, unde mai mulţi bărbaţi […]

China presează Taiwanul prin exerciţii de patrulare în apropierea insulei

Principalul oficial de securitate din Taiwan a declarat luni, în parlamentul din Taipei, că Beijingul efectuează patrulări de pregătire pentru luptă în apropierea insulei la 7-10 zile, în medie.

Interviu MAS-Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: România nu se află în pericol de război

De asemenea, Armata României are, în diferite stadii, peste 60 de programe de înzestrare pentru toate categoriile de forţe. În 2024, România va iniţia programul pentru achiziţia aeronavelor F-35 şi se analizează soluţii pentru o nouă armă de asalt. Militarii voluntari vor beneficia de indemnizaţie lunară, iar la finalul programului vor primi trei câştiguri salariale […]

21 de echipe naţionale calificate la EURO şi-au confirmat bazele de pregătire din Germania

UEFA a anunţat joi care sunt bazele de pregătire ale echipelor participante la EURO 2024. Germania va sta la Herzogenaurach, deţinătoarea titlului, Italia, a ales Iserlohn, iar finalista UEFA EURO 2020, Anglia, va fi cantonată la Blankenhain. Toate echipele trebuie să se prezinte la baza de pregătire EURO cu cel puţin cinci zile înainte de […]

Liderul separatist din Transnistria cere trupelor să intensifice pregătirea militară. Situaţie tensionată în R. Moldova

Liderul regiunii separatiste Transnistria a cerut instituţiilor sale de apărare şi informaţii să fie „din ce în ce mai proactive” în pregătirea militară, potrivit Sky News.

Retrospectivă şi previziuni cu generalul (r.) Virgil Bălăceanu: România este serios în urmă în ceea ce priveşte rezerva militară. Este o iresponsabilitate faptul că legea de pregătire a populaţiei nu se adoptă

Am stat de vorbă, la final de an, cu generalul (r.) Virgil Bălăceanu despre situaţia rezervei militare naţionale şi ezitarea Parlamentului cu privire la adoptarea legii de pregătire a populaţiei, despre ce ar face România într-un scenariu ipotetic în care s-ar activa Articolul 5 al NATO şi despre achiziţiile militare româneşti din 2023 şi viitoare.

Echipa naţională a României a ales baza de pregătire pentru EURO 2024

Federaţia Română de Fotbal a anunţat miercuri că tricolorii echipei naţionale calificate la Campionatul European din Germania vor fi cazaţi pe perioada EURO 2024 în Bavaria, la Würzburg, un oraş de aproximativ 130.000 de locuitori, la hotel Melchior Park.

Ciolacu încurajează Lockheed Martin să investească în România

Premierul Marcel Ciolacu este convins că România are potenţialul de a fi un hub cheie pentru investiţii americane şi încurajează Lockheed Martin să investească în ţara noastră.

România va începe să antreneze piloţii ucraineni pe avioane F-16 chiar de luna viitoare

Din luna august, România ar putea începe antrenarea piloţilor ucraineni pe avioane de luptă F-16, potrivit unei surse familiare cu discuţiile în curs.

Terminalul de pasageri al Aeroportului Oradea va fi extins

Lucrările de construcţie la noul terminal de pasageri al Aeroportului din Oradea au început, urmând să fie realizate lucrări de pregătire a terenului pe care va fi construit terminalul şi să fie turnate fundaţiile pe care vor fi amplasaţi stâlpii de susţinere ai noului terminal.

Danemarca va începe instruirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16

Guvernul Danemarcei spune că a început antrenamentul piloţilor ucraineni pe avioane F-16 şi că retragerea flotei de avioane de luptă americane învechite a ţării scandinave a fost devansată cu doi ani.

Proteste violente în Atlanta, SUA. 35 de persoane au fost arestate deoarece i-au atacat pe poliţişti

Zeci de persoane au fost arestate în urma unor proteste violente care au izbucnit în oraşul american Atlanta. Protestatarii sunt revoltaţi de proiectul privind amenajarea unui centru de pregătire pentru poliţişti într-o zonă împădurită, potrivit BBC.

(P) Rotaţia celor cinci roţi ale maşinii nu este un moft!

Chiar dacă aveţi anvelope all-season şi nu va trebui să vă schimbaţi roţile de vară cu cele de iarnă şi invers, tot este bine să le includeţi în pachetul de pregătire de schimbare a sezonului. Spre exemplu, să le rotiţi şi să le echilibraţi.

Ion Cristoiu: Pregăteşte Klaus Iohannis opinia publică pentru participarea României la Coaliţia multinaţională care va lupta cu Federaţia Rusă?

E un adevăr cu valoare de axiomă că după declanşarea Războiului din Ucraina, Klaus Iohannis a rechiziţionat televiziunile de ştiri – Digi 24 şi Antena 3 – pentru a le folosi ca instrumente ale Presei de război. N-a fost greu. Digi 24 a fost încă de la înfiinţare un post al Sistemului, cel care a […]

Războiul din Ucraina, ziua 112. Rusia le cere luptătorilor ucraineni să predea armele la Sievierodonetsk / NATO vrea mai multă pregătire şi mai multe arme / Primul coridor umanitar din Severodonetsk

UPDATE 23:45 Canada anunţă o nouă asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de 9 milioane de dolari canadieni Armata ucraineană va primi 10 tunuri de înlocuire a obuzierelor M777, care au fost predate anterior de către partenerii occidentali. „Vom continua să lucrăm cu sârguinţă pentru a oferi Ucrainei asistenţa militară cuprinzătoare de care are nevoie pentru […]

Perioada de izolare a istovit-o pe Emma Răducanu. Decizia luată de jucătoare, înainte de Australian Open

Sportiva care a fost eroina anului trecut în Marea Britanie nu se simte fizic în stare să concureze la turneul de „încălzire” pentru primul Mare Şlem al anului.

S-a aflat al 4-lea pasager al călătoriei în spaţiu, organizată de Jeff Bezos

Wally Funk, unul dintre piloţii „Mercury 13”, care s-au luptat pentru a deschide programul NASA pentru femei, va călători împreună cu Jeff Bezos în prima misiune a echipei sale spaţiale cu echipaj din atmosfera Pământului, la sfârşitul acestei luni, a anunţat joi miliardarul pe Instagram.

MApN: Start pregătire pentru „Invictus Games Haga #22”

Echipa Invictus România a dat startul pregătirii în vederea reprezentării Armatei României la „Invictus Games”, competiţie sportivă ce urmează a se desfăşura în perioada 16-22 aprilie 2022, la Haga.

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre cum am petrecut un an de pandemie, de la apariţia primului caz de COVID şi declararea stării de urgenţă în România până la izbucnirea celui de-al treilea val, analizând momentele importante acestei retrospective şi semnificaţia lor. Bineînţeles, nu vor lipsi o […]

Fotbaliştii tricolori U21 vor întâlni în septembrie Anglia şi Georgia în două amicale

Viitoarea naţională U21 a României va începe în luna septembrie pregătirea pentru turneul final din 2023, cu două amicale în compania selecţionatelor similare ale Angliei şi Georgiei

Astronautul Matthias Maurer oferă detalii din culisele pregătirii pentru o misiune spaţială

În ultimii 5 ani, astronautul Matthias Maurer s-a pregătit pentru prima lui misiune în spaţiu. În tot acest timp, Maurer s-a antrenat la centrul NASA, din Houston. Acum, el oferă detalii interesante din culise, într-un material de pe youtube. Germanul evidenţiază faptul că este foarte important să te menţii într-o formă fizică excelentă. Se antrenează […]

MateX, platforma gândită de elevi pentru elevi. Un grup de 6 olimpici naţionali la matematică şi-au făcut o platformă, prin care oferă pregătire la matematică

Chiar dacă e abia decembrie, Evaluarea Naţională tot bate la uşă pentru elevii de clasa a VIII-a. Aşa că un grup de 6 olimpici naţionali la matematică şi-au făcut o platformă, prin care oferă pregătire la matematică. Alessandra este în clasa a-8-a şi a descoperit această platformă pe Instagram. A realizat ca nu poate face […]

Te joci pe smartphone şi iei Bacul

Să te joci şi să iei bacul. Ce poate fi mai simplu? Un start-up educaţional care a luat naştere în 2018 a transformat materia pentru BAC într-o aplicaţie mobilă şi a reuşit să strângă până în prezent peste 40 de mii de utilizatori. Aplicaţia disponibilă gratuit în App Play şi Google Store vine cu nenumărate […]

Are nume de jucărie şi un job complicat: Toi este una dintre câinii mascaţilor de la Iaşi

E jucăuş, îţi vine să-l iei în braţe şi să îl mângâi. Trebuie să ştii însă că Toi nu este un câine ca oricare altul. Este unul dintre câinii cu care mascaţii din Iaşi merg mereu în misiune.   Toi se antrenează în fiecare zi alături de conductorul său, Vlad, la fel ca orice poliţist. […]

Al doilea elev confirmat cu COVID, la o şcoală din Gura Humorului

Eleva de clasa a 12-a din Gura Humorului a fost confirmată cu infecţia cu noul coronavirus în cursul zilei de luni. Fata fusese la pregătire săptămâna trecută.   „Fata ar fi luat din familie, a fost la şcoală la pregătire inclusiv vineri, a fost confirmată pozitiv ieri (luni – n.red.). Noi am luat toate măsurile […]

Părintele unui copil de clasa a VIII-a: „Mă gândesc cu groază că după 3 luni de pauză va fi greu”

Ai copil care urmează să dea evaluarea naţională şi nu ştii dacă să îl laşi să se ducă la pregătire, la şcoală? Te întrebi dacă este sau nu pregătit pentru acest examen? Nu eşti singurul care îşi pune aceste întrebări. Diana Prodan este cadru didactic, dar şi părinte, iar fata ei este în clasa a […]

“Moartea” care bântuie plajele din Florida. Cine este misteriosul personaj?

El crede că permiterea accesului oricărei persoane pe plajă este o greşeală teribilă în timpul pandemiei, una care ar putea pune în pericol întreaga comunitate. „Nu am efectuat suficiente testări, nu avem destule date despre virus şi nici suficientă pregătire pentru a ne lupta cu acest duşman necunoscut. Ştiu cât de frumoase şi atractive sunt […]

Pandemia ne învaţă că nu putem face mofturi. Ce se întâmplă cu job-urile din Horeca, după pandemie?

Printre job-urile de care fugim cel mai mult se numără şi cele din Horeca, domeniu care se confruntă constant cu lipsa forţei de muncă însă pandemia ne învaţă că nu putem face mofturi. ”În trecut, deci în trecutul nu foarte îndepărtat, adică acum 3 luni de zile lipseau foarte mulţi oameni în Horeca, da? Ne […]

O nouă peliculă Star Wars, în pregătire. Care va fi platforma de difuzare

Regizorul J.D. Dillard şi scenaristul seriei „Luke Cage”,  Matt Owens, au fost invitaţi să dezvolte un nou proiect „Star Wars”. Încă nu a fost stabilit s-a stabilit dacă viitorul film este realizat pentru cinema sau pentru platforma Disney +.În acelaşi timp, Disney + a programat un nou sezon din „The Mandalorian” pentru luna octombrie, notează […]