presedinte senat

Femeia care ar putea conduce România. Cine este Anca Dragu Paliu, şefa de la Senat şi ce planuri are pentru Parlament

Senatul României are la conducerea lui o femeie, pentru prima dată în istoria acestei instituţii. Ea este Anca Dragu Paliu şi astăzi, ne-a deschis uşile biroului ei lung.Ţi-o prezint pe femeia care ar putea deveni preşedinte şi care abia în pandemie a învăţat să gătească!  Anca Dragu a fost, în trecut, la Ministerul Finanţelor. Este […]

PC: PDL vrea să întoarcă România în urmă cu 20 de ani

Preşedintele PC, Daniel Constantin, acuză PDL că, prin atacul la preşedinţia Senatului, vrea să întoarcă România în urmă cu 20 de ani şi susţine că încercările PDL de a acapara ilegal toate poziţiile din stat şi de a pune astfel bazele unei guvernării totalitare sunt nepermise într-o democraţie.

Geoană: Anticipam asaltul PDL, dar pretextul este subţire, neregulamentar, neconstituţional

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, miercuri, că se aştepta la solicitarea PDL de revocare a sa din funcţie şi a adăugat că motivaţia avansată este "subţire" şi nu respectă nici Regulamentul, nici Constituţia.

PDL îi cere lui Geoană să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului

Partidul Democrat Liberal a transmis, marţi, că aşteaptă de la candidatul PSD Mircea Geoană să dea dovadă de responsabilitate şi să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru a nu folosi resursele publice în campania electorală pentru Preşedinţie.