presedinte

Klaus Iohannis: Aşteptarea ca eu să modific legea salarizării este puţin deplasată. Ce spune şeful statului despre adoptarea tacită a Legii graţierii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că aşteptarea sindicaliştilor ca legea salarizării să nu fie promulgată este "puţin deplasată", subliniind că proiectul este asumat încă din campania electorală de PSD, partid care controlează şi majoritatea parlamentară.

GALERIE FOTO Cum se ţin de mână un preşedinte şi o Primă Doamnă

Vizitele oficiale ale lui Donald Trump din această săptămână au stârnit numeroase controverse, iar gesturile lipsite de tandreţe dintre cuplul prezidenţial au ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor. Fostul fotograf de la Casa Albă din timpul mandatelor lui Obama a publicat o imagine care arată cum ar trebui să se ţină de mână un cuplu prezidenţial.

FOTO Klaus Iohannis, prezent la primul summit NATO la care participă preşedintele SUA. Scurte întâlniri cu Donald Trump şi Emmanuel Macron

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles, că prioritatea României este ”o alianţă puternică, unită şi coezivă” şi o întărire a relaţiilor dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.

VIDEO Un preşedinte de stat şi-a arătat talentele muzicale, într-o baladă dedicată mamei sale

Almazbek Atambayev, preşedintele Kârgâzstanului, a arătat lumii întregi talentele sale artistice, după ce a lansat o baladă dedicată mamei sale, scrie BBC.

VIDEO. ANCHETA asupra alegerilor din 2009. Hrebenciuc, fost şef de campanie a lui Mircea Geoană: Întâlnirea din sufrageria lui Oprea nu a fost ilegală/ Geoană: A existat un efort deliberat de influenţare a alegerilor

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a stabilit să-i invite la audieri pe Dan Andronic, Ana-Maria Pătru (AEP), Mircea Geoană, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, Vasile Blaga şi Marcel Opriş, a menţionat preşedintele acesteia, Mihai Fifor.

Încep audierile în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Dan Andronic este primul chemat

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a stabilit să-i invite la audieri pe Dan Andronic, Ana-Maria Pătru (AEP), Mircea Geoană, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, Vasile Blaga şi Marcel Opriş, a menţionat preşedintele acesteia, Mihai Fifor.

VIDEO Studenţii de la Notre Dame şi-au părăsit propria ceremonie de absolvire, în timp ce vice-preşedintele Mike Pence ţinea un discurs

Sute de absolvenţi ai universităţii Notre Dame au plecat de la propria ceremonie de absolvire, în semn de protest, după ce invitatul special din acest an a fost vice-preşedintele Mike Pence, scrie Telegraph.

Consilier pentru securitate naţională al Casei Albe: Comentariile lui Donald Trump despre FBI în discuţiile cu Rusia au vizat cooperarea

Preşedintele american Donald Trump a discutat despre demiterea directorului FBI, James Comey, în cadrul întrevederii cu oficiali ruşi doar pentru a explica eşecul cooperării cu Moscova, a declarat duminică H.R. McMaster, consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, notează site-ul Reuters.

Ce măsuri au stabilit oficialii NATO pentru a-l ţine treaz pe Donald Trump la summitul de la Bruxelles

Preşedintele SUA, Donald Trump, va participa la un summit al liderilor ţărilor membre NATO, programat pentru 25 mai, în Bruxelles, motiv pentru care oficialii Alianţei vor să folosească câteva trucuri pentru a-l ţine atent pe liderul de la Casa Albă.

IMAGINILE ZILEI Erdogan priveşte cum bodyguarzii săi atacă în mod violent protestatarii

O altercaţie între gărzile de corp ale preşedintelui turc şi susţinători ai partidului PYD din Siria a avut loc la reşedinţa ambasadorului turc în SUA, în timpul unei vizite la Washington a lui Recep Tayyip Erdogan, potrivit poliţiei americane, citate de The Guardian.

Preşedintele ANAF, ÎNGRIJORAT că poate scădea colectarea pe fondul protestelor angajaţilor din Finanţe

Preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, le-a solicitat marţi directorilor din direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în cadrul unei videoconferinţe, să asigure o bună funcţionare a activităţii instituţiei în relaţia cu contribuabilii, pe fondul protestului din ultimele zile.

Silvio Berlusconi, fost premier italian, şochează printr-o declaraţie despre Emmanuel Macron: Este un băiat de treabă, cu o mamă care arată bine

Silvio Berlusconi l-a descris pe Macron ca pe un ”băiat frumos, cu o mamă care arată bine”, făcând probabil referire la diferenţa de vârstă dintre preşedintele francez şi soţia sa, Brigitte Trogneux, scrie The Telegraph.

IMAGINILE ZILEI Momentul în care preşedintele CE Jean Claude Juncker l-a PUPAT pe frunte pe Traian Băsescu

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a susţinut un discurs în Parlament. Înainte de a se merge la tribună, Juncker i-a salutat călduros pe foştii premieri Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, iar pe fostul preşedinte Traian Băsescu l-a sărutat pe frunte.

Donald Trump, la volanul unui Rolls Royce, în timp ce ascultă muzică. Preşedintele SUA este fan al artistei Taylor Swift

Un videoclip înregistrat în 2014 de Melania Trump şi publicat pe pagina sa personală de Facebook face acum înconjurul internetului, după ce în filmare se poate auzi în fundal melodia ”Blank Space”, interpretată de artista pop Taylor Swift.

FOTO, VIDEO Momentul în care preşedintele CE Jean Claude Juncker l-a PUPAT pe frunte pe Traian Băsescu

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a susţinut un discurs în Parlament. Înainte de a se merge la tribună, Juncker i-a salutat călduros pe foştii premieri Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, iar pe fostul preşedinte Traian Băsescu l-a sărutat pe frunte.

Donald Trump crede că exerciţiile fizice îţi scurtează durata de viaţă

Donald Trump a spus şi a făcut multe lucruri care au uimit de-a lungul timpului, dar ultima revelaţie se plasează în top 5. Mai exact, preşedintele consideră că oamenii se nasc cu o cantitate finită de energie şi, prin urmare, nu ar trebui să facă exerciţii fizice dacă doresc să trăiască mai mult.

IMAGINILE ZILEI Emmanuel Macron este noul preşedinte al Franţei

Emmanuel Macron a câştigat scrutinul prezidenţial cu un program politic care îmbină elemente liberale şi măsuri de tip social. Cu toate acestea, noul lider va avea sarcina dificilă de a relansa economia franceză şi de a soluţiona problemele de ordin social, în principal rata ridicată a şomajului, situaţia dificilă din zonele suburbane şi criza imigraţiei.

Reacţiile liderilor de la nivel mondial după ce Emmanuel Macron a câştigat ALEGERILE din Franţa. Ce i-au transmis Theresa May şi Angela Markel noului lider de la Elysee

Liderii de la nivel mondial i-au transmis mesaje de susţinere şi felicitări lui Emmanuel Macron, câştigătorul scrutinului prezidenţial din Franţa, care la rândul său le-a mulţumit "din inimă" susţinătorilor şi a salutat eforturile adversarei sale, Marine Le Pen.

Cine este Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei

Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, este noul preşedinte al Franţei, cel mai tânăr din istoria statului.

Preşedintele Iohannis, despre comisia privind alegerile din 2009: Nu cred că asta e prioritatea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Suceava, răspunzând unei întrebări legată de comisia parlamentară privind alegerile din 2009, că acest lucru nu este prioritar, în condiţile în care marile achiziţii privind Apărarea ”stau de câteva săptămâni”.

Autorul Stephen King, mesaj ACID pentru Donald Trump şi suporterii săi

Autorul Stephen King le-a transmis suporterilor lui Donald Trump, preşedintele SUA, un mesaj pe reţeaua de socializare Twitter, scrie HuffingtonPost.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu şi Larisa Iordache

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat miercuri pe sportivii români medaliaţi la Campionatele Europene de Gimnastică. Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu sunt decoraţi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, iar Larisa Iordache cu Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a.

Donald Trump încheie primele 100 de zile cu un record: devine cel mai puţin popular preşedinte. În schimb, liderul de la Casa Albă se laudă cu ratinguri peste atentatele 9/11

Două sondaje importante, realizate recent, arată că Donald Trump îşi va încheia primele 100 de zile în funcţia de lider al Statelor Unite ca fiind cel mai puţin popular preşedinte din istoria modernă, scrie The Independent.

NOUA GRILĂ de salarizare a demnitarilor. Ce lefuri vor avea preşedintele, premierul şi miniştrii

Proiectul Legii Salarizării, aflat în dezbatere publică începând de luni, arată că cel mai mare salariu îl va avea preşedintele ţării, de 17.400 de lei/brut, fiind urmat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de premier sau de Avocatul Poporului.

Preşedintele Egiptului a decretat stare de urgenţă pentru trei luni

Abdul Fattah al-Sisi, preşedintele Egiptului, a decretat stare de urgenţă pe o perioadă de trei luni, după ce astăzi două atentate au vizat două biserici din Egipt, scrie BBC

Ivanka Trump, fiica preşedintelui SUA, RIPOSTEAZĂ după mai multe ironii: Nu ştiu dacă criticii mei ar acţiona altfel decât mine

Dacă fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump, este complice, după cum o acuză criticii şi schiar şi o parodie din emisiunea umoristică "Saturday Night Live", aceasta nu este deloc îngrijorată, oferind un răspuns incisiv detractorilor săi.

Donald Trump este pregătit ”să rezolve” problema nord-coreeană fără ajutorul Chinei

În cazul în care China nu va rezolva problema nord-coreeană, ne vom ocupa singuri de asta, a declarat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, în cadrul unui interviu pentru ziarul britanic Financial Times, citat de presa internaţională.

Mihai Chirica, după excluderea din funcţia de preşedinte executiv al PSD Iaşi: Decizie nestatutară

Mihai Chirica nu mai este preşedinte executiv al PSD Iaşi, decizia fiind luată de CExN, însă a fost comunicată recent, deşi primarul Iaşiului a fost demis din orice funcţie politică pe 22 feburarie. Chirica susţine că demiterea sa din funcţia pe care a câştigat-o prin vot este nestatutară.

Michael Flynn, fostul consilier pentru Siguranţă Naţională, vrea IMUNITATE în schimbul unei confesiuni, în scandalul alegerilor prezidenţiale din SUA

Fostul consilier prezidenţial SUA pentru Siguranţă Naţională, Michael Flynn este dispus să vorbească cu autorităţile în procesul ce vizează implicarea Rusiei în alegerile electorale americane doar dacă va primi imunitate, informează CNN.

Sorin Grindeanu, despre întârzierea revocării lui Daniel Constantin: Ciudat, mă miră ritmul preşedintelui

Premierul Sorin Grindeanu a spus, joi seara, la România TV, că i se pare ”ciudat” că preşedintele Klaus Iohannis nu a semnat încă decretul de revocare din Executiv a lui Daniel Constantin, adâugând că îl miră ritmul şefului statului.

Preşedintele Iohannis: Este devreme să discutăm despre numirea lui Kovesi la Parchetul European

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că "este devreme" să se vorbească despre numirea procurorului-şef al DNA Laura Kovesi la Parchetul European.

Gabriela Firea: Va trebui să pun capăt acestei cariere

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat într-o emisiune televizată că a "şocat-o puţin" declaraţia preşedintelui social democrat, Liviu Dragnea, potrivit căreia este posibil ca PSD să o pregătească pentru o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019, însă ea se gândeşte cum ar trebui să pună capăt "acestei cariere".

Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: „Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

Mark Cuban le-a declarat recent celor de la Business Insider că a vorbit cu cei apropiaţi înainte de a participa la campania electorală a candidatei democratice Hillary Clinton.

Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka, va avea propriul său birou la Casa Albă. Noi CONTROVERSE legate de influenţa sa asupra liderului SUA

Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka, va primi un birou la Casa Albă, potrivit unui oficial al administraţiei Trump, influenţa acesteaia asupra liderului de la Casa Albă născând controverse, potrivit BBC online.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu prinţul Charles de Wales

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni pe 29 martie cu prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o va avea în România, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele unei companii populare în toată lumea şi-a dat demisia

Preşedintele Uber, Jeff Jones, va părăsi compania după şase luni de la anagajare.

Cum şi-a bătut joc Putin de Dodon: incidentul care arată raportul de forţe între Rusia şi Moldova

Vladimir Putin l-a ţinut pe preşedintele moldovean Igor Dodon să aştepte patru ore pentru o întâlnire pe care preşedintele rus o convocase, scrie Gândul.

Mircea Ionescu Quintus, decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu o zi înainte să împlinească o sută de ani

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, va fi decorat vineri de preşedintele Klaus Iohannis, chiar în ziua în care liberalul va împlini vârsta de 100 de ani. Ceremonia va avea loc la ora 12:00 la Palatul Cotroceni.

VIDEO Fiica preşedintelui SUA Donald Trump, parodiată de Scarlet Johansson pentru „complicitate”

Actriţa Scarlet Johansson a parodiat-o pe Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump.

VIDEO Proteste VIOLENTE în Coreea de Sud după destituirea preşedintelui pentru CORUPŢIE. Doi oameni au murit

Destituirea din funcţie a preşedintei sud-coreene, Park Geun-hye, a generat proteste din partea susţinătorilor săi, iar doi dintre aceştia au murit în urma unor confruntări cu forţele de ordine, relatează site-ul agenţiei Reuters.