presedinte

Octavian Morariu, decorat de preşedintele Franţei

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a semnat un brevet de acordare a Ordinului Naţional de Merit în Grad de Cavaler fostului conducător al COSR, Octavian Morariu, pentru activitate susţinută şi merite deosebite în serviciul francofoniei la nivel internaţional.

Cel mai sărac preşedinte din lume – Îşi donează 97 la sută din salariu şi locuieşte într-o casă modestă: „Nu am nevoie de multe pentru a trăi” – VIDEO

Adeseori prezentat drept "cel mai sărac" preşedinte din lume, Jose Mujica, preşedintele Uruguayului, a povestit pentru CNN despre stilul său auster de viaţă, despre legalizarea consumului şi a producţiei de canabis şi despre cei 14 ani petrecuţi în închisoare.

Preşedintele Dumei de Stat: În Ucraina asistăm la „acte de genocid”

Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, a afirmat marţi, la Belgrad, că în Ucraina au avut loc "acte de genocid", în contextul confruntărilor armate de la Slaviansk, soldate cu peste 30 de morţi.

Băsescu: În momentul de faţă sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil. Apelul preşedintelui către Moscova şi Washington

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că România este un susţinător fără rezerve al integrităţii teritoriale a Ucrainei, însă în momentul de faţă sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil.

Geoană: PSD trebuie să aibă candidat propriu la prezidenţiale. Viitorul preşedinte trebuie să fie capabil să atragă şi voturile nehotărâţilor

PSD nu îşi permite să nu aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, astfel încât stânga să aibă şi preşedintele, şi Guvernul, în condiţiile în care cealaltă variantă e dată de coagularea dreptei în jurul lui Traian Băsescu şi continuarea regimului acestuia, susţine senatorul Mircea Geoană.

AVERTISMENTUL lui Vladimir Putin pentru Kiev: Să nu comită ceva ireparabil

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut, miercuri, autorităţilor de la Kiev să "nu comită ceva ireparabil" în Ucraina, exprimându-şi speranţa că eforturile diplomatice vor avea un "rezultat pozitiv".

Zgonea: Băsescu nu poate dispune parlamentarilor cum să voteze;poate retrimite însă proiectul de lege

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că şeful statului, Traian Băsescu, nu poate dispune parlamentarilor cum să voteze în privinţa accizei, el arătând că preşedintele poate retrimite însă la Parlament proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei privind acciza.

Traian Băsescu a plecat la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga. Care sunt obiectivele Summit-ului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la plecarea la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga (Regatul Ţărilor de Jos), că România este una dintre cele 32 de ţări ale lumii care deţine tehnologia întregului proces de fabricare a combustibilului nuclear.

Titus Corlăţean face, luni, o vizită în Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, face, luni, 10 martie, o vizită în Ucraina, anunţă purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.

Marcel Iancu a demisionat din funcţia de preşedinte al FC Universitatea Craiova

Preşedintele FC Universitatea Craiova, Marcel Iancu, a demisionat din funcţie, după ce patronul clubului, Adrian Mititelu, a decis să-l înlocuiască pe antrenorul italian Nicolo Napoli cu tehnicianul Ştefan Nanu.

Ponta: Un preşedinte care cheamă oamenii în stradă la confruntări gândeşte ca în port

Un preşedinte care cheamă oamenii în stradă la manifestări de tip confruntaţional gândeşte ca în port şi este total iresponsabil, a declarat premierul Victor Ponta, arătând că el condamnă o astfel de idee care ar întoarce România cu sute de ani în urmă.

Băsescu despre Boc: Am fost doi parteneri extraordinari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că el şi fostul premier Emil Boc au fost "doi parteneri extarordinari", care au trecut prin "momente care îi leagă pentru totdeauna".

Rebranding de ţară. De ce preşedintele Kazahstanului vrea să schimbe numele republicii – FOTO, VIDEO

Supărat că Mongolia atrage mai mulţi turişti decât Kazahstanul, Nursultan Nazarbayev, preşedintele statului asiatic, vrea să schimbe numele ţării.

Herman Van Rompuy consideră „inacceptabile” declaraţiile lui Nuland privind UE

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a considerat "inacceptabile" declaraţiile secretarului de Stat adjunct american, Victoria Nuland, despre Europa în contextul crizei ucrainene.

Vladimir Putin a avut o întrevedere cu Viktor Ianukovici la Soci

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, vineri seara, în cadrul deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunţat sâmbătă serviciul de presă al şefului statului ucrainean.

Viktor Ianukovici se va întâlni cu Vladimir Putin la Soci

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin vineri, la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Regina Elizabeth a II-a se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican, pe 3 aprilie

Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip vor efectua o vizită la Roma, pe 3 aprilie, în cadrul căreia se vor întâlni cu Papa Francisc şi preşedintele Republicii italiene Giorgio Napolitano, a anunţat marţi Palatul Buckingham.

Samsung a numit un nou preşedinte pentru subsidiara din România

Samsung a numit un nou preşedinte pentru subsidiara din România, Jeongwoo Kim, fost reprezentant al grupului coreean în regiunea baltică, acesta înlocuindu-l pe Young Lak Jung, care a condus Samsung Electronics România în ultimii patru ani, a anunţat compania.

Berlinul îl îndeamnă pe Ianukovici să-şi respecte promisiunile pe care le-a făcut opoziţiei

Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier l-a îndemnat joi pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici să-şi respecte promisiunile pe care le-a făcut opoziţiei.

Viktor Ianukovici a aprobat demisia Guvernului Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a aprobat marţi demisia Guvernului condus de premierul Mikola Azarov, în contextul protestelor prooccidentale.

VIOLENŢE LA KIEV: Viktor Ianukovici şi opoziţia au ajuns la un acord privind anularea legilor contestate. Arseni Iaţeniuk a refuzat să conducă Guvernul

O nouă reuniune a liderilor opoziţiei ucrainene cu preşedintele Viktor Ianukovici a început luni la Kiev. După patru ore de negocieri intense, părţile au ajuns la un acord privind eliberarea manifestanţilor arestaţi şi anularea legilor contestate de opoziţie.

Fidel Castro a luat prânzul împreună cu preşedinta argentiniană Cristina Kirchner

Părintele revoluţiei cubaneze Fidel Castro a luat prânzul duminică împreună cu preşedinta argentiniană Cristina Kirchner, care efectuează o vizită la Havana pentru a participa la un summit latino-american, potrivit unor surse argentiniene şi cubaneze, relatează AFP.

Unul dintre liderii mişcării de contestare a lui Ianukovici, dat dispărut

Unul dintre liderii foarte activi ai mişcării de contestare a preşedintelui Viktor Ianukovici a fost dat dispărut de două zile, provocând temeri cu privire la situaţia sa după descoperirea, miercuri, la periferia Kievului, a corpului altui activist, care a fost răpit.

Mundo Deportivo: Sandro Rosell a demisionat de la conducerea FC Barcelona

Preşedintele FC Barcelona, Sandro Rosell, a decis să demisioneze de la conducerea clubului catalan, informează cotidianul Mundo Deportivo, care precizează că un anunţ oficial va fi făcut în această seară.

LPF: Preşedintele poate avea maxim două mandate de câte cinci ani

Membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal au decis în unanimitate ca preşedintele LPF să deţină maxim două mandate de câte cinci ani..

Barack Obama vine în Europa pentru două summituri şi o întâlnire cu papa Francisc

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este aşteptat la sfârşitul lunii martie în Europa, urmând să participe la două summituri - unul privind dosarul nuclear, iar celălalt cu liderii instituţiiilor europene, şi o întâlnire cu papa Francisc, a anunţat luni Casa Albă.

Closer: Relaţia lui François Hollande cu Julie Gayet durează de doi ani

Preşedintele francez François Hollande are o relaţie cu actriţa Julie Gayet care durează de doi ani.

Julie Gayet dă în judecată revista Closer, după dezvăluirile privind presupusa relaţie cu Hollande

Julie Gayet, actriţa care ar avea o relaţie cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, a intentat o acţiune judiciară împotriva filialei franceze a revistei Closer, după dezvăluirile despre relaţia cu şeful statului.

Un francez nemulţumit a descărcat un camion plin cu bălegar în faţa Adunării Naţionale – FOTO

Un camion, pe care era scris sloganul "Hollande şi toată clasa politică, afară!", a deversat, joi dimineaţa, bălegar în faţa Adunării Naţionale, a constatat un jurnalist al AFP.

Michelle Obama vrea să promoveze educaţia

Prima Doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a decis să promoveze o nouă cauză, şi anume educaţia tinerilor americani, în special a celor defavorizaţi, a anunţat soţia preşedintelui american miercuri.

Eduard Grosu, primul rutier român care semnează cu o echipă din divizia Pro-continentală

Ciclistul Eduard Grosu a semnat un contract pe un an cu echipa italiană Vini Fantini, devenind astfel primul rutier român care semnează un contract cu o formaţie profesionistă, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard-Carol Novak.

Pierre Lescure, confirmat în funcţia de preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes

Pierre Lescure, cofondator şi fost director general al operatorului francez de televiziune Canal Plus, a fost desemnat noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi îşi va asuma această funcţie începând din 2015.

Cine este JULIE GAYET, actriţa despre care revista „Closer” susţine că ar avea o relaţie cu preşedintele Francois Hollande – FOTO, VIDEO

Julie Gayet, actriţa despre care revista "Closer" susţine că ar avea o relaţie amoroasă cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, este căsătorită şi mamă a doi copii, are 41 de ani şi a început cariera în actorie la vârsta de 17 ani.

Valérie Trierweiler, partenera lui Francois Hollande, nu îl va însoţi în vizita la Vatican

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera lui Francois Hollande, nu a avut nicio reacţie publică la dezvăluirile despre relaţia amoroasă pe care acesta ar avea-o cu actriţa Julie Gayet, dar nu îl va însoţi pe preşedinte în vizita la Vatican.

Pierre Lescure va fi noul preşedinte al Festivalului de Film la Cannes

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

SOŢIILE DICTATORILOR: Cine sunt femeile din spatele celor mai cunoscuţi dictatori ai lumii

De la soţia lui Kim Jong-un la consoarta britanică a lui Bashar al-Assad, până la cele peste 30 de neveste ale regelui Abdullah al Arabiei Saudite, femeile care stau alături de dictatori joacă un rol important în politica dusă de soţii lor.

Dinamo negociază cu atacantul lituanian Nerijus Valskis

FC Dinamo negociază transferul atacantului lituanian Nerijus Valskis, care a sosit luni după amiază la Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele grupării "alb-roşii", Constantin Anghelache.

Anghelache: Există oferte pentru mai mulţi jucători, eu aş vrea să plece cinci

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat că are oferte concrete de transfer pentru mai mulţi fotbalişti şi că ar dori să se realizeze cinci plecări.

Ceremonia de decorare a lui Cristiano Ronaldo, amânată ca urmare a decesului lui Eusebio

Ceremonia de decorare a fotbalistului echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, de către preşedintele Portugaliei, care era programată marţi, a fost amânată pentru data de 20 ianuarie, ca urmare a decesului lui Eusebio.

Tolokonikova de la Pussy Riot vrea ca Putin să fie înlăturat de la putere şi înlocuit cu Hodorkovski

Nadejda Tolokonikova, una dintre cele două membre ale grupului rus contestatar Pussy Riot eliberate săptămâna aceasta, a declarat că vrea în continuare să-l îndepărteze pe preşedintele Vladimir Putin de la putere şi să-l vadă în locul lui pe fostul oligarh Mihail Hodorkovski, relatează AFP.