prevederi

Pop (PSD) susţine că scoaterea presei din prevederile Strategiei de Apărare a fost adoptată

Deputatul PSD Georgian Pop a criticat, marţi, interpretarea dată de parlamentarii PDL votului privind eliminarea campaniilor de presă din Strategia de Apărare a şi a susţinut că scoaterea acestei prevederi din text nu diminuează capacitatea de apărare a României.

Bucureştenii care nu îndepărtează ţurţurii de pe imobile ar putea fi amendaţi cu până la 2000 de lei

Bucureştenii care nu îndepărtează ţurţurii de pe acoperiş şi nu îşi curăţă zăpada din faţa locuinţei sau a magazinului în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii ar putea fi sancţionaţi cu amenzi între 200 şi 2.000 de lei, prevederile urmând să fie supuse aprobării în CGMB.

Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi, duminică, la urne

Aproximativ 18.350.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru alegerea preşedintelui şi pentru a răspunde "DA" sau "NU" la referendumul naţional privind oportunitatea unui Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Prevederile referitoare la dreptul la replică, eliminate din proiectul Codului civil

Prevederile referitoare la dreptul la replică au fost eliminate din proiectul Codului civil, preşedintele sucomisiei care a dezbătut Cc, Daniel Buda, precizând, miercuri, că aceasta se datorează faptului că există deja reglementări în legi speciale.

MAE: Explicaţiile lui Stratan privind respingerea lui Constantinescu sunt „stângace”

Explicaţiile ministrului de Externe Andrei Stratan privind respingerea de către autorităţile de la Chişinău a nominalizării lui Mihnea Constantinescu ca ambasador în R. Moldova sunt "stângace", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

Principalele prevederi ale acordului României cu FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a convenit cu autorităţile române asupra unui acord stand-by, de 12,95 miliarde euro, şi a impus anumite condiţii legate de deficitul bugetar, inflaţie, monitorizarea companiilor de stat, politică monetară şi supravegherea sistemului financiar.

AMP, APEL şi CJI fac apel la responsabilitatea jurnaliştilor

Agenţia de Monitorizare a Presei - ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Patronilor şi Editorilor de Presă Locală se numără printre organizaţiile semnatare ale unui apel la responsabilitatea jurnaliştilor, ca urmare a degradării accentuate a discursului jurnalistic.

Boc a desecretizat actul adiţional cu Sterling

Premierul Emil Boc a anunţat desecretizarea actului adiţional la contractul dintre Agenţia Resurselor Minerale şi Sterling, precizând că a fost obţinut acordul companiei canadiene pentru prezentarea datelor din document, contractul urmând să fie publicat pe site-ul ANRM.

Ministrul Culturii se angajează să schimbe conducerea RADEF

Theodor Paleologu, ministrul Culturii, a semnat, joi, un protocol cu reprezentanţii CNS "Cartel ALFA", prin care se angajează să schimbe Consiliul de Administraţie al RADEF şi să efectueze un audit financiar în instituţie.

Taubman critică infrastructura rutieră din România

Ambasatorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a criticat, joi, în discursul încheierii mandatului, problema infrastructurii rutiere din România dar întrebat în legătură cu criticile formulate la adresa companiei Bechtel el a spus că firma construieşte autostrada la timp, conform contractului.

CFR a întocmit primele hărţi de zgomot pentru căile ferate

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" a întocmit primele hărţi strategice de zgomot pentru căile ferate cu mai mult de 60.000 de treceri de trenuri pe an, informează Ministerul Transporturilor.

Cadrele didactice care înlocuiesc sau falsifică lucrări la bacalaureat, sancţionate penal

Cadrele didactice care furnizează candidaţilor soluţii pentru probele de la bacalureat, care înlocuiesc sau falsifică lucrări sau care dovedesc neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile Codului penal, anunţă Ministerul Educaţiei.

UE face săptămâna de lucru de 48 de ore

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit marţi că cetăţenii UE nu ar trebui să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână, decât dacă doresc ei, iar angajaţii pe perioadă determinată vor beneficia din prima zi de aceleaşi drepturi ca şi angajaţii permanenţi.

Prahova: O treime din primăriile din judeţ nu respectă legea electorală privind afişajul

Aproximativ 30 la sută dintre autorităţile locale din judeţul Prahova nu respectă prevederile legii electorale în privinţa locurilor de afişaj electoral, în câteva zeci de localităţi fiind semnalate numeroase nereguli în acest sens, a decrarat, marţi, prefectul de Prahova Doru Marius Nechiti.

Subcomisia pentru Mitrea şi Năstase a decis să nu dea declaraţii până la finalizarea lucrărilor

Preşedintele subcomisiei privind dosarele lui Mitrea şi Năstase, Sergiu Andon, a declarat, marţi, că raportorii au convenit că să nu se dea niciun fel de declaraţie, nici măcar privind procedura convenită pentru misiunea pe care o au, până la sfârşitul lucrărilor subcomisiei.

Reglementarea consimţământului parinţilor naturali în cazul adopţiilor

Eliminarea părinţilor naturali din procedura încuviinţării adopţiei copilului lor este o deficienţă a legii, a constatat Curtea Constituţională, care, invocând Convenţia europeană privind adopţia, a decis ca exprimarea consimţământului familiei fireşti să se facă la momentul încuviinţării înfierii.

Principiile votului uninominal, adoptate de Comisia de cod electoral

Comisia de cod electoral a adoptat, miercuri, principiile fundamentale ale legii privind votul uninominal, precum şi o mare parte a articolelor de lege, rămânând în discuţie doar prevederile legate de pragul electoral şi modalitatea de atribuire a mandatelor.

MIRA a creat un site pentru informarea populaţiei în legătură cu aderarea la Schengen

Persoanele care doresc să afle mai multe detalii despre aderarea la Spaţiul Schengen pot accesa, începând de joi, site-ul www.schengen.mira.gov.ro, pus la dispoziţie de Ministerul Internelor şi Reformei Admimistrative (MIRA).

OUG: Direcţia Investigaţii a CNSAS şi nu Colegiul va da prima decizie în orice dosar

Direcţia de Investigaţii a CNSAS va fi cea care, în urma verificărilor, va transmite celui vizat o înştiinţare potrivit căreia, în opinia cercetătorilor, a colaborat sau nu cu Securitatea, urmând ca această comunicare să poată fi contestată sau nu fie la Colegiu, fie la instanţă, conform noii legi.

Alocaţia pentru copii şi ajutorul pentru soţul supravieţuitor vor fi majorate în 2008

Ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor şi alocaţia de stat pentru copii vor fi majorate cu câte 25 de procente, începând cu luna ianuarie, în cazul ajutorului lunar şi respectiv luna martie pentru alocaţia pentru copii, informează, joi, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES).

BNS: Populaţia să dea Guvernul în judecată pentru preţul la energie electrică

Blocul Naţional Sindical (BNS) recomandă populaţiei să dea Guvernul în judecată deoarece nu a respectat prevederile UE privind furnizarea de energie electrică ieftină în cuantum de 30 la sută din totalul consumului, a declarat, vineri, la Cluj, prim-vicepreşedintele BNS, Matei Brătianu.

Principalele prevederi ale viitorului Tratat UE

Agenţia France-Presse prezintă principalele prevederi ale viitorului Tratat al Uniunii Europene.