prezentare

13 elevi, eliminaţi pentru tentativă de fraudă la proba de marţi de la simularea Bacalaureatului

Peste 118.000 de elevi au participat marţi la proba obligatorie a profilului din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. 13 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

O pictură prăfuită ascunsă în spatele unei uşi s-a dovedit a fi o „capodoperă” lui Brueghel

O pictură redescoperită a pictorului din secolul al XVII-lea, Pieter Brueghel cel Tânăr, ascunsă de ani de zile într-o casă a unei familii, va fi prezentată la licitaţie la Paris astăzi şi se aşteaptă să aducă între 600.000 şi 800.000 de euro.

STUDIU Al şaselea simţ este mai răspândit la animale decât se credea până acum

În noul studiu, publicat miercuri în revista Nature, oamenii de ştiinţă au evaluat modul în care muştele de fructe simt şi răspund la câmpurile magnetice din mediul lor prin modificarea activităţii genetice.   Cercetătorii au descoperit pentru prima dată că o moleculă prezentă în toate celulele vii, numită flavin adenină dinucleotidă (FAD), poate conferi sensibilitate […]

Bogdan Aurescu va prezenta Consiliului de Securitate ONU implicaţiile creşterii nivelului mărilor

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu este invitat marţi, 14 februarie, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU la New York pentru a prezenta, ca vorbitor principal, implicaţiile creşterii nivelului mărilor şi oceanelor asupra păcii şi securităţii internaţionale.

Ion Cristoiu: N-ar trebui ca Nicolae Ciucă să prezinte în Parlament un Raport despre cum şi cît s-a cheltuit de la Buget în Pandemie?

Scandalul Victor Piţurcă sau, cum îi zicea Robert Turcescu miercuri, 1 februarie 2023, la podcastul de la Evenimentul zilei, Scandalului Piţi şi Ţuţu (Ţuţu e numele celui de la Romarm) a fost, înainte de toate, un spectacol mediatic regizat de DNA mult peste cele ticluite pe vremuri de Codruţa Kovesi. La vremea Binomului SRI-DNA un […]

Ronaldo, prezentat oficial la Al Nassr din Arabia Saudită: În Europa, munca mea s-a încheiat

Ronaldo a declarat marţi că îmbrăţişează noua provocare de a juca la echipa Al Nassr, din Arabia Saudită, după ce a câştigat totul în Europa, potrivit Reuters.

Simona Halep, mesaj la final de an: 2022, norii tăi au fost grei

Simona Halep, care a fost testată pozitiv la US Open, a scris, într-un mesaj de sfârşit de an, postat pe reţelele de socializare, că anul 2022 a fost greu.

India şi-a prezentat strategia pentru candidatura la organizarea Jocurilor Olimpice din 2036

Ministrul indian al sporturilor, Anurag Thakur, a detaliat planurile de a prezenta o candidatură pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice din 2036 la sesiunea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de anul viitor, care va avea loc la Mumbai.

Ambasadorul Austriei nu s-a prezentat la întâlnirea cu Klaus Iohannis – surse

Adelheid Folie, ambasadoarea Austriei la Bucureşti, nu s-a prezentat la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului are, marţi, o întâlnire cu toţi ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit unor surse participante la eveniment.

Prezenţă semnificativă la urne în scrutinul parlamentar anticipat din Israel

Prezenţa la urne în scrutinul parlamentar anticipat din Israel era la nivelul de 28,4% la ora 12.00 (12.00, ora României), fiind cea mai mare înregistrată în ultimii 23 de ani, informează site-ul Ynetnews.com.

ANPC despre facturile la energie: Prezenţa celui care citeşte contorul să fie semnalată

ANPC face cunoscute concluziile cu privire la situaţia facturilor din energie şi a reclamaţiilor primite pe această temă. Propunerea este ca prezenţa celui care citeşte contorul să fie semnalată.

Apple a lansat noul iPhone. Cât va costa iPhone 14 şi în ce variante va fi disponibil. Detalii despre Apple Watch Series 8 şi noile AirPods

iPhone 14 Pro / iPhone 14 Pro Max Tim Cook, CEO-ul Apple, tocmai a anunţat iPhone 14 pro şi iPhone Pro Max, modelele de top pentru acest an. Aceste dispozitive au un nou design frontal, cu un decupaj mai mic pentru camera frontală, care extinde ecranul dispozitivului. Apple numeşte decupajul o „insulă dinamică” şi, în […]

Regimul taliban afgan susţine că nu ştia de prezenţa liderului Al-Qaida şi avertizează SUA

Regimul taliban din Afganistan susţine că nu avea cunoştinţă de prezenţa în Kabul a liderului reţelei Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, şi avertizează Statele Unite că vor exista consecinţe din cauza raidului neautorizat soldat cu moartea liderului terorist.

SUA îşi vor spori prezenţa militară în Europa: 5.000 de militari vin în România – Biden

Statele Unite îşi vor spori prezenţa militară în Europa, a declarat preşedintele Joe Biden la summitul NATO de la Madrid, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Printre măsurile anunţate este şi prezenţa a unei brigăzi de 5.000 de militari în România.

Iohannis, despre prezenţa militară NATO în România: ne aşteptăm să crească în lunile următoare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se aşteaptă ca în următoarele luni să crească numărul forţelor NATO din România şi că Marea Neagră ar putea fi desemnată zonă de interes. Decizia va fi luată de liderii organizaţiei reuniţi la Madrid în cadrul unui summit istoric.

Tot mai multe vehicule militare ruse în Belarus. Imaginile din satelit confirmă prezenţa crescută a trupelor la graniţa cu Ucraina

Imaginile din satelit arată o nouă desfăşurare de peste 100 de vehicule militare şi zeci de corturi de trupe în sudul Belarusului, lângă graniţa cu Ucraina, a anunţat marţi seară o companie de supraveghere privată americană. NEW: Russia has made a new deployment of more than 100 vehicles & dozens of troop tents in southern […]

Moment emoţionant la Săptămâna Modei de la Paris. Louis Vuitton prezintă ultima colecţie a lui Virgil Abloh

Abloh, care a fost directorul artistic al casei de modă franceze, precum şi fondatorul casei de modă Off-White, a murit de cancer în noiembrie, la vârsta de 41 de ani, potrivit BBC.   Ultima sa prezentare postumă de îmbrăcăminte pentru bărbaţi a fost construită în jurul unui concept elaborat de „Dreamhouse”, cu îngeri, modele de […]

Trecătorii din Iaşi se vor delecta cu trei statui vorbitoare. Cum funcţionează sistemul

Este vorba de statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, Obeliscul cu lei din Parcul Copou şi statuia cronicarului Miron Costin din faţa Filarmonicii. Potrivit Primăriei Iaşi, acestea vor fi echipate cu aparatură audio, începând de miercuri. „Dacă ne apropiem la un metru de statuia pe care dorim să o admirăm, un senzor de mişcare […]

Florin Cîţu speră ca noul proiect PSD în privinţa certificatului verde să nu fie un alt prilej de tergiversare

Sper să nu fie o strategie de a întârzia lucrurile, spune liderul PNL, Florin Cîţu, despre intenţia PSD de a prezenta o nouă propunere legislativă privind certificatul verde.

COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Grincholacu nu-i poate fura Crăciunul lui Iohannis

După ce a ordonat aducerea Pe-sze-de la guvernare, Preşedintele s-a ţinut departe de politicieni, cu superior dezgust. O săptămână s-a odihinit de efortul de la Ziua Naţională şi astăzi s-a pogorât la „evenimentul de prezentare a Raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2021″. M-am temut că va dezvolta ideea rostită, cu […]

DSU, replică fermă către PSD: Nu suntem mandataţi în a da avize

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a reacţionat, miercuri, după ce social-democraţii au spus că nu au putut prezenta programul de guvernare liderilor din teritoriu, la Parlament, pentru că nu au primit aviz DSU: „DSU nu este mandatat în a da avize”.

Cea mai clară explicaţie a modului în care vaccinurile Pfizer şi Moderna luptă împotriva Covid şi ce se întâmplă în interiorul nostru

Spitalul Philadelphia din Pennsylvania prezentată funcţionarea vaccinurilor Pfizer şi Moderna în lupta cu virusul.

Emma Răducanu a transmis un mesaj în limba română fanilor ei din ţară

Noul star al tenisului mondial, britanica cu origini române Emma Răducanu, va participa la prima ediţie a turneului de tenis WTA 250 Transylvania Open de la Cluj Napoca, alături de alte nume mari ale tenisului mondial, printre care şi Simona Halep, care va juca din nou în România, după 5 ani de absenţă. Emma Răducanu, […]

Gabriela Ruse s-a calificat în turul secund la turneul de la Chicago

Jucătoarea română Gabriela Ruse (98 WTA) s-a calficat marţi seara în turul secund al turneului de tenis feminin WTA 500 de la Chicago, învingând-o în runda inaugurală pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (37 WTA), favorită numărul 15 a turneului.

Emisarul SUA în Haiti şi-a prezentat demisia, din cauza expulzării a mii de imigranţi

Emisarul Administraţiei Joseph Biden responsabil de statul Haiti, Daniel Foote, a demisionat, joi, în semn de protest faţă de expulzarea „inumană” a mii de imigranţi haitieni, afirmă oficiali de la Washington citaţi de agenţia Associated Press. Daniel Foote fusese numit în funcţie în iulie, imediat după atacul în care a fost asasinat preşedintele statului Haiti, […]

Florin Cîţu: Angajaţii din zona asistenţei sociale vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau test negativ

Angajaţii din instituţiile publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală, potrivit unui proiect de OUG anunţat miercuri de premierul Florin Cîţu.

O carte pe zi: „Găseşte-mă”, de André Aciman

Continuarea bestsellerului „Strigă-mă pe numele tău”, prezentat la această rubrică, dar fără mari legături cu acela, alcătuit din patru părţi destul de distincte, între care prima este un excelent roman de dragoste.

Ion Cristoiu: Cine are interesul să prezinte o Americă egoistă, care a abandonat Poporul afgan şi e gata să abandoneze orice partener?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, după retragerea din Afganistan, imaginea creată Americii este cea a unui stat care îşi abandonează partenerii la primul semn că li se încalcă interesele, imagine care poate fi de folos atât duşmanilor, cât şi prietenilor SUA, printre aceştia din urmă numărându-se şi românii. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Urmăresc […]

O carte pe zi: „Apropo de nimic. Autobiografie”, de Woody Allen

„Cartea de faţă este un autoportret interesant, prezentat într-o manieră extrem de sinceră şi complexă, al unui artist celebru, considerat unul dintre cei mai mari regizori ai timpului nostru.”

Veste bună pentru gameri. Nintendo are o nouă consolă portabilă Switch

Fanii gamingului primesc o nouă veste bună. După Playstation 5 şi Xbox One lansate anul trecut, acum vine rândul pentru o nouă consolă portabilă: Nintento Switch OLED. Pentru prima dată din 2017, Nintendo vine cu o nouă versiune de consolă portabilă. Noul Switch va avea ecran de 7 inci OLED şi mai mult spaţiu de […]

Ferrari a prezentat un nou bolid. Câţi cai putere are noul F8 N-Largo

Ferrari continuă să fie un brand exclusivist. Dovadă şi ultimul model, F8 N-Largo, care va fi produs în doar 15 unităţi. Unul dintre cele mai puternice Ferrari-uri tocmai a fost lansat. Se numeşte F8 N-Largo şi este mai aerodinamic şi mai rapid. Bolidul are 818 cai putere şi poate să prindă 100km pe oră în […]

Ferrari are un nou hibrid. Modelul atinge 100 km/h în 2.9 secunde şi va intra în competiţie directă cu Porsche Taycan şi McLaren Artura

Ferrari apasă tot mai puternic pe acceleraţia în drumul spre un viitor cu maşini electrice. Momentan, scoate doar modele hibrid. Ultimul se numeşte 296 GTB  Ferrari este în perioada de tranziţie către era electrică. Iar modelul 296 GTB este un hibrid plug-in capabil să producă 830 de cai putere. Are nevoie de doar 2.9 secunde […]

Audi lansează o nouă maşină. Bolidul va avea 394 de cai putere

Au apărut două noi bestii pe asfalt. Audi RS3 2022, atât varianta sedan, cât şi varianta sportback, au fost prezentate pe un circuit de curse din Germania. Noul model este dotat cu un motor cu 5 cilindrii, în linie şi poate atinge viteza maximă de 290 de km/h. Datorită celor 394 de cai putere, poate […]

Italienii au primit undă verde pentru nuntă. Care sunt condiţiile

Cuplurile din Italia au primit, în sfârşit, undă verde, pentru nunţi. Asta atâta timp cât respectă măsurile stricte anti-COVID-19.  Livia Rigillo şi Tiziano Spina au fost printre primii care şi-au legat destinul la Roma, alături de familie şi prieteni. „Mai presus de toate a fost stresant. Am vrut să sărbătorim alături de mulţi prieteni, care […]

Cu iOS 15, telefonul iPhone poate să citească textul dintr-o poză în timp real

  Apple nu s-a mulţumit să se dueleze cu Microsoft, Samsung şi Google. De acum vrea să ia faţa şi aplicaţiei Zoom!   Apple a început conferinţa anuală WWDC cu un anunţ despre aplicaţia de videocall de pe iPhone: FaceTime. Care devine mult mai puternică, capabilă să se lupte cu Zoom. Utilizatorii pot de acum […]

Noul BMW M4 e gata de curse. Bolidul dezvoltă peste 500CP

Fanii curselor de maşini au un nou motiv să se bucure de spectacol. BMW a prezentat primul M4 GT3 din istorie şi arată spectaculos. Noul BMW M4 GT3 are un motor de 3 litri cu 6 cilindri şi dezvoltă până la 590 de cai putere. Nu o să o vezi pe străzi, ci doar pe […]

Real Madrid are echipament nou. Cât costă noul tricou în care vor juca galacticii

Real Madrid şi-a prezentat echipamentele noi pentru sezonul următor. În centrul atenţiei al prezentării au fost vedetele Benzema, Hazard şi Asensio. În clipul de prezentare, „galacticii” au spus că s-au inspirat din spiritul Madridului pe care ei îl numesc „Grandeza”  Schimbarea principală în design-ul tricourilor sunt culorile. Evident că tot albul predomină, dar detaliile roz […]

Monumentele istorice, locurile preferate pentru prezentările de modă

Casa de modă franceză Dior a anunţat că îşi va lansa în iunie noua colecţie „Cruise 2022” în Grecia, în cinstea fotografiei iconice de la Acropole de acum 70 de ani.   Cele mai spectaculoase colecţii ale marilor case de modă au fost prezentate de-a lungul timpului în cele mai importante locuri istorice.   Ana […]

Kelemen Hunor despre Congresul UDMR: Va avea loc în septembrie, cu 846 de persoane, cu prezenţă fizică

„În şedinţa online de astăzi (vineri-n.r.) a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) am pregătit Congresul din acest an al Uniunii. Congresul UDMR va avea loc pe 17 septembrie cu participarea a 846 de persoane, cu prezenţă fizică, iar locul de desfăşurare propus de noi este Sângeorgiu de Mureş. La CRU am decis că revine Congresului sarcina […]

VIDEO Premierul e alergat de jurnalişti după prezentarea PNRR. „Stilul ăsta agresiv nu este un stil civilizat”

Drumul dintre Camera Deputaţilor şi Senat a fost lung pentru premierul Florin Cîţu. După ce a prezentat în plenul celor două camere PNRR-ul, acesta a fost alergat de jurnalişti. Mai mult, a fost lovit şi cu camera în cap.   Daniel Fenechiu a făcut pe bodyguard-ul premierului, împingându-l din calea lui Cîţu chiar şi pe […]