preziden iale

Udrea, desemnată candidatul PMP la prezidenţiale: Îi voi cere lui Băsescu să mă susţină în competiţia pentru Preşedinţie

Elena Udrea este candidatul PMP pentru alegerile prezidenţiale, au decis marţi reprezentanţii PMP reuniţi în Colegiul Naţional, fiind doar un vot împotriva acestei candidaturi aparţinând europarlamentarului Cristian Preda.

Vasile Blaga este şeful de campanie al lui Klaus Iohannis

Co-preşedintele ACL Vasile Blaga este şeful de campanie al alianţei, a anunţat, marţi, liderul PNL Klaus Iohannis, după o întâlnire a conducerii acestei alianţe.

Guvernul alocă, la rectificare, 192,4 milioane lei pentru organizarea alegerilor prezidenţiale

Guvernul suplimentează, la rectificare, bugetele SGG, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, STS şi Autorităţii Eelectorale Permanente cu o sumă totală de 192,4 milioane de lei în vederea organizării alegerilor prezidenţiale, cel mai mult primind MAI - 166.778.000 lei.

ANALIZĂ privind alegerile prezidenţiale: În iulie, sondajele de opinie îl dau pe Ponta cu zece procente în faţa lui Iohannis

Cele patru sondaje de opinie date publicităţii în iulie arată că diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis, primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, este de aproximativ zece procente, ceilalţi potenţiali candidaţi aflându-se la distanţă mare faţă de aceştia.

Macovei: Aştept până pe 5 august să fie luată în calcul cererea mea privind candidatura

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, miercuri seară, că până pe 5 august are răbdare şi aşteaptă să-i fie luată în calcul cererea de a fi inclusă în procesul de selecţie a candidaţilor dreptei pentru prezidenţiale.

Antonescu: Nu renunţ la candidatura la prezidenţiale. Exclud o candidatură independentă

Fostul lider liberal Crin Antonescu a declarat, luni, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente reunite pentru a decide prezidenţiabilul partidului, că nu renunţă la candidatura sa la Preşedinţie, ca urmare a rezultatelor sondajului intern, el arătând, însă, că exclude o candidatură independentă.

Băsescu: Prezidenţialele aduc o armată de nulităţi. Diaconescu, cel mai potrivit de preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că prezidenţiale aduc pe scena politică o armată înteagă de nulităţi care cred că pot fi preşedinţi ai României, el pledând pentru Cristian Diaconescu şi spunând că are, în opinia sa, profilul şi pregătirea pentru această funcţie.

Sondajul PNL pentru prezidenţiale va fi finalizat în circa două săptămâni

Sondajul comandat de PNL pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale dintre Klaus Iohannis şi Crin Antonescu ar urma să fie finalizat în circa două săptămâni, iar decizia de la nivelul Delegaţiei Permanente asupra persoanei susţinute de PNL va fi luată în jurul datei de 20 iulie.

Recep Tayyip Erdogan s-a lansat în campania pentru alegerile prezidenţiale

Premierul islamo-conservator turc Recep Tayyip Erdogan s-a lansat sâmbătă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din august, promiţând susţinătorilor săi ca va fi un şef de stat dotat cu puterile necesare pentru a angaja Turcia într-un "nou început".

REPORTAJ: Ponta la Orăştie – avanpremieră pentru lansarea candidaturii, exclusiv în faţa presei – FOTO

Liderul PSD, Victor Ponta, a înregistrat, luni, la Orăştie, o premieră post-decembristă, prin faptul că, spre deosebire de predecesorii săi care au candidat la funcţia supremă în stat, el a vorbit despre decizia de a candida la Preşedinţie exclusiv în faţa câtorva zeci de jurnalişti.

Ponta: Cel care se nu se ocupă de campanie, ci de cine îmi ia mie locul în PSD, va pleca din partid

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Orăştie, după şedinţa informală a CExN, că, potrivit discuţiilor din reuniune, social-democratul care, în loc să se ocupe de campania pentru prezidenţiale, se va ocupa de cine îi va lua locul la conducerea partidului va pleca din partid.

Ponta va candida la prezidenţiale. CExN propune Consiliului, Congresul va valida candidatura

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va candida la alegerile prezidenţiale, Comitetul Executiv urmând să propună acest lucru Consiliului Naţional, convocat pentru data de 1 august, iar Congresul, stabilit pentru 6-7 septembrie, va valida candidatura, potrivit discuţiilor informale de la CExN.

PSD a stabilit să facă o singură nominalizare la prezidenţiale, urmând să se anunţe pe 1 august

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD, reunit în şedinţă informală la Orăştie, a decis, luni, să meargă cu o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale, anunţul formal urmând să fie făcut la Consiliul Naţional din 1 august, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid participante la discuţii.

Tăriceanu: Iniţiez procedurile pentru partid şi strâng semnături pentru candidatura mea la Preşedinţie

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că va inţia imediat procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semnături pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.

Antonescu: Dreapta are două opţiuni de prezidenţiabil, eu sau Iohannis. Eu nu doresc, dar nu exclud

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, că partidele de dreapta au în prezent, în mod concret, două opţiuni valabile pentru candidatul la prezidenţiale, în persoana sa, sau a lui Klaus Iohannis, precizând însă că personal nu doreşte să intre în această cursă, dar nu exclude.

Guvernul va adopta desfiinţarea secţiilor de votare speciale la alegerile prezidenţiale. Ponta îi cere lui Oprea să explice modificarea

Guvernul va adopta hotărârea care stabileşte că alegerile prezidenţiale din acest an vor fi organizate la 2 noiembrie, primul tur, şi 16 noiembrie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului de resort să explice şi că Legea alegerilor prezidenţiale va fi modificată la propunerea AEP.

Ponta: Acordul cu PPDD nu presupune candidat comun la prezidenţiale, cel puţin în primul tur – VIDEO

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că acordul politic dintre PSD şi PPDD "nu prevede nimic legat de candidatura la prezidenţiale" şi că nu se pune problema ca aceste partide să aibă un candidat comun, "cel puţin în primul tur".

Dragnea: Cel mai mare risc pentru PSD ar fi să se divizeze în competiţia internă pentru prezidenţiale

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, miercuri, referindu-se la oportunitatea organizării de alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului la alegerile preliminare, că cel mai mare risc pentru PSD ar fi ca formaţiunea să se divizeze într-o competiţie internă.

Kelemen: Mai mult ca sigur UDMR va avea candidat la prezidenţiale. Cine va fi acela vom vedea

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că Uniunea va avea "mai mult ca sigur" un candidat la prezidenţiale, însă decizia formală va fi luată în următoarea perioadă, cel târziu în august, menţionând că personal nu are o ambiţie în acest sens, dar va ţine cont de părerile colegilor.

Filialele PNL Dolj şi Vrancea îl susţin pe Iohannis la prezidenţiale; PNL Argeş aşteaptă sondaje

Filialele PNL din Dolj şi Vrancea au adoptat rezoluţii pentru susţinerea lui Klaus Iohannis pentru a fi desemnat la alegerile prezidenţiale, iar PNL Argeş menţionează că, în privinţa Preşedinţiei României, candidatura trebuie să fie asumată de un liberal desemnat în urma unor sondaje de opinie.

Ponta, despre prezidenţiale: Dacă sunt mai mulţi candidaţi, PSD face alegeri preliminare

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că în situaţia în care vor exista mai mulţi social-democraţi care îşi vor depune în partid candidatura pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD, atunci se vor organiza alegeri preliminare, după modelul partidelor de centru-stânga din Italia sau Franţa.

Ponta: Dacă decid să candidez la prezidenţiale, îmi depun candidatura în Consiliul Naţional al PSD, pe 1 august

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că îşi va depune candidatura în cadrul Consiliului Naţional al PSD, care va fi convocat pentru data de 1 august, dacă va decide să candideze la alegerile prezidenţiale.

Ponta propune PSD un calendar de desemnare a candidatului la prezidenţiale până la Congres

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, că va propune conducerii partidului un calendar de desemnare a candidatului la alegerile prezidenţiale, potrivit unor proceduri acoperite şi de Statut, care să se deruleze înainte de Congresul din septembrie.

Tăriceanu, despre candidatura independentă la Preşedinţie: Pot să iau în calcul, dar e prea devreme

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că poate lua în calcul o candidatură independentă la Preşedinţia României, dar că este prea devreme să se pronunţe şi că acest lucru va fi discutat după lansarea Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale.

Dragnea: PSD va stabili candidatul la prezidenţiale în câteva săptămâni

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, spune că PSD va stabili candidatul la prezidenţiale în câteva săptămâni, iar Congresul din toamnă doar va valida această candidatură şi că acest anunţ e necesar pentru a nu crea confuzie în partid din cauza unor colegi care se ”auto trec” pe listă.

Udrea: PMP va avea, prin candidatul său, un cuvânt de spus în turul doi al prezidenţialelor

Elena Udrea a declarat, joi, că PMP va avea, prin candidatul formaţiunii, un cuvânt de spus în turul doi al prezidenţialelor, aceasta fiind "soluţia cea mai bună pentru partid", o susţinere a unui candidat al dreptei fiind condiţionată de asumarea de către acesta a viziunii lui Traian Băsescu.

Geoană: Numele meu, pe lista foarte scurtă de potenţiali candidaţi PSD. Vedem dacă Ponta vrea premier

Mircea Geoană a declarat, miercuri, că numele său figurează pe lista „foarte scurtă” de potenţiali candidaţi PSD la prezidenţiale, el arătând că viitorul candidat va fi decis cu calm şi înţelepciune şi că trebuie discutat şi cu Victor Ponta despre intenţia declarată a acestuia de a rămâne premier.

Iohannis: Sunt dispus să candidez la prezidenţiale, am şanse rezonabile să-l depăşesc pe Ponta

Preşedintele interimar al PNL a declarat că este dispus să candideze la prezidenţiale şi că are şanse rezonabile să-l depăşească pe Victor Ponta într-o competiţie electorală.

Iohannis, despre candidatura la prezidenţiale: În cazul în care mi se propune, sunt dispus

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că, în cazul în care i se va propune candidatura la alegerile prezidenţiale, este dispus să intre în competiţia electorală, menţionând însă că doreşte să existe o dezbatere pe această temă şi în organizaţiile PNL.

Antonescu: Candidatul unic al dreptei ar trebui desemnat până în 15 iulie. Nu cred că fuziunea PNL – PDL se poate face până la prezidenţiale

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale ar trebui făcută până în 15 iulie, astfel încât să nu rămână un semn de întrebare peste vară, menţionând însă că fuziunea PNL-PDL ar fi posibilă mai degrabă după prezidenţiale.

Dragnea spune că nu a votat niciodată cu partide de dreapta: Eu nu fac suprize de-astea

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că el nu a votat niciodată pentru vreun partid de dreapta, arătând că el nu face "surprize de-astea".

Blaga: Perpetuarea conflictului Băsescu – Ponta i-ar face jocul premierului şi nu ar ajuta la nimic

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi la Gândul Live că implicarea lui Traian Băsescu în campania pentru prezidenţiale, prin perpetuarea conflictului cu Victor Ponta, nu ar face decât să-i ”facă jocul” premierului şi nu ar ajuta cu nimic proiectul noului partid de dreapta cu candidat unic.

Ponta: Congresul pentru desemnarea candidatului PSD la prezidenţiale, probabil în septembrie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că Congresul PSD la care se va desemna candidatul partidului la prezidenţiale va avea loc probabil în septembrie.

Ambasada Ucrainei: 65% dintre ucrainenii care au votat la Bucureşti au optat pentru Poroşenko

Cetăţenii ucraineni care au votat, duminică, la alegerile prezidenţiale, la Ambasada din Bucureşti l-au preferat în proporţie de 65% pe Petro Poroşenko, câştigătorul scrutinului, potrivit rezultatelor parţiale.

Predoiu, întrebat dacă ar renunţa la calitatea de prezidenţiabil: Nu am venit cu ea în buzunar

Candidatul PDL pentru Preşedinţia României, Cătălin Predoiu, a afirmat sâmbătă, întrebat dacă ar renunţa la calitatea de prezidenţiabil în favoarea lui Crin Antonescu, că nu a venit în PDL "cu această calitate în buzunar" şi nu poate dispune de ea după bunul său plac.

Ponta, la lansarea eurocandidaţilor: Dacă credeţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, voi fi. Decidem după 25 mai

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la lansarea eurocandidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC, că alianţa va fi câştigătoare inclusiv în noiembrie 2014, el precizând: "Dacă consideraţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, bineînţeles că voi fi".

Petro Poroşenko, pe primul loc în sondaje înaintea prezidenţialelor din Ucraina

Petro Poroşenko este creditat cu 48,4 la sută din voturi înaintea scrutinului prezidenţial programat să se desfăşoare în Ucraina pe 25 mai, conform unui sondaj realizat de Institutul internaţional de sociologie de la Kiev, în colaborare cu Grupul Sociologic ucrainean şi cu Centrul Razumkov.

Băsescu: Ponta nu are nicio şansă să câştige Preşedinţia. Stânga nu poate bate dreapta unită

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta nu are nicio şansă să ajungă preşedintele României, pentru că stânga, singură, nu va putea bate dreapta, dacă dreapta este destul de înţeleaptă să se unească.

Băsescu: Daniel Morar s-ar încadra în portretul robot al viitorului preşedinte al României

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, miercuri, un portret robot al viitorului preşedinte, care să fie un om care a probat deja ceva pentru ţară, în jur de 40 de ani, cu experienţă de negociere politică, arătând că Daniel Morar se încadrează în acest portret.

Băsescu: Le spun românilor nu aduceţi la Cotroceni un om dependent de baroni, va baroniza ţara

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că le transmite un mesaj românilor, respectiv să nu aducă la Palatul Cotroceni un om care este dependent de baroni, pentru că se va baroniza ţara, precizând că nu are nicio reţinere să spună că este vorba despre Victor Ponta.