prim rie

Şefa de la resurse umane din Primăria Sectorului 2, arestată pentru că a luat mită 11.000 de euro

Şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2, Daniela Năstase, a fost arestată joi seară, după ce a fost prinsă când lua mită 11.000 de euro de la o persoană pentru a interveni în vederea soluţionării unor dosare privind acordarea de apartamente ANL.

Şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sector 2, reţinută pentru că a luat mită 11.000 de euro

Şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2, Daniela Năstase, a fost reţinută joi, de procurorii DNA, după ce a fost prinsă când lua mită 11.000 de euro de la o persoană, pentru a interveni în vederea soluţionării unor dosare privind acordarea de apartamente ANL.

Trei persoane, reţinute în dosarul ajutoarelor sociale de la Primăria Sectorului 5

Trei persoane au fost reţinute vineri, până la această oră, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, în dosarul ajutoarelor sociale ilegale de la Primăria Sectorului 5, în care anchetatorii continuă audierile, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Percheziţii la Primăria Sectorului 5, într-un dosar privind acordarea de ajutoare sociale. Vanghelie: Se ridică documente, nu au legătură cu mine, sunt unii directori. Mii de bucureşteni ar fi primit ilegal ajutoare

Procurorii Parchetului Bucureşti şi poliţiştii fac, vineri, 25 de percheziţii, între care şi la Primăria Sectorului 5, într-un dosar privind procedura de acordare a unor ajutoare sociale, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă.

Vâlcea: Finanţele Publice execută silit Primăria Ocnele Mari; sub sechestru, şi microbuzul elevilor

Finanţele Publice din Vâlcea execută silit Primăria Ocnele Mari, pentru o corecţie aplicată la un proiect european şi neachitată de autorităţile locale, fiind puse sub sechestru mai multe bunuri, între care două terenuri, plugul de zăpadă, dar şi microbuzul Primăriei pentru transportul elevilor.

Director din Primăria Târgu Jiu, reţinut într-un dosar care vizează renovarea sediului instituţiei

Un director din Primăria Târgu Jiu a fost reţinut, joi, pentru abuz în serviciu, într-un dosar care vizează renovarea sediului instituţiei şi în care, la începutul lunii septembrie, au mai fost reţinuţi o angajată a primăriei, o consilieră de la Direcţia de Cultură Gorj şi un arhitect.

REPORTAJ: Euforie în rândul angajaţilor din Primăria Sibiu, dar şi un gust amar: „E o urmă de tristeţe în sufletele tuturor. Şeful pleacă”

Angajaţii Primăriei Sibiu sunt fericiţi că cel care i-a condus în ultimii 14 ani, Klaus Iohannis, a reuşit să devină preşedintele României, dar, în acelaşi timp, au şi un gust amar, pentru că le pleacă "şeful". În oraş, oamenii spun că au pierdut un primar, dar au câştigat un preşedinte.

Şapte pretinşi angajaţi la Primăria Capitalei, reţinuţi pentru înşelăciune

Şapte escroci, pretinşi angajaţi la Primăria Capitalei, au fost reţinuţi, miercuri, de poliţiştii bucureşteni după ce au înşelat mai multe persoane pe care le-au convins să cumpere electrocasnice, să le dea bani ori să le vândă mărfuri, pe care le-au plătit cu CEC-uri fără acoperire.

Tudor Pendiuc, adus la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, în urma unor percheziţii la Primăria Piteşti şi la sediile unor firme

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost adus, joi, la DNA central, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au făcut joi percheziţii la Primăria Piteşti, la locuinţa lui Pendiuc şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

Timiş: Percheziţii la sediul unei primării, într-un dosar privind decontarea fictivă a unor lucrări

Două percheziţii au loc, joi dimineaţă la sediul Primăriei localităţii Tormac din judeţul Timiş, precum şi la locuinţa fostului primar PDL Aurel Băran, într-un dosar privin decontări fictive pentru mai multe lucrări făcute comună în timpul mandatului fostului edil.

Primăria Capitalei: 60 de utilaje împrăştie material antiderapant pe străzile din Bucureşti

Aproximativ 60 de utilaje ale operatorilor de salubrizare împrăştie, sâmbătă seară, material antiderapant pe străzile din toate sectoarele, cu prioritate în rampe, pante şi poduri, iar dacă se va impune, vor fi folosite şi utilaje de pluguit, potrivit Primăriei Capitalei.

CGMB nu a aprobat prelungirea contractului de închiriere a sediului. Plata utilităţilor, aprobată

CGMB nu a aprobat, marţi, proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului de închiriere pentru actualul sediul al municipalităţii, însă a aprobat unul ce are în vedere plata utilităţilor şi a altor cheltuieli de întreţinere pentru imobil.

Prelungirea închirierii actualului sediu al Primăriei Captialei nu a fost aprobată de CGMB

Proiectul prelungirii contractului de închiriere pentru actualul sediul al Primăriei Capitalei, aflat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei extraordinare a CGMB de marţi, a fost supus la vot, însă nu a fost aprobat, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesar - două treimi.

Giurgiu: PERCHEZIŢII la Primăria Izvoarele şi la locuinţa primarului, într-un dosar de corupţie. Edilul, reţinut

Primarul comunei Izvoarele - Giurgiu, Alin Stanciu, a fost reţinut, joi, după ce a fost audiat la DNA, în urma percheziţiei făcute la locuinţa acestuia, în dosarul în care este suspectat de trafic de influenţă, pentru că ar fi cerut 200.000 de euro ca să intervină la reprezenţi ANAF, în cazul unui control la Avicola Crevedia.

Percheziţii la Primăria Umbrăreşti din judeţul Galaţi, într-un dosar de evaziune şi spălare de bani

Poliţiştii şi procurorii gălăţeni au descins vineri la 14 adrese, între care şi la Primăria Umbrăreşti, într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi abuz în serviciu, în legătură cu unele hotărâri ale Consiliului Local, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Plumb, la PSD Cluj-Napoca: Am să vă cer sprijinul ca în 2016 să o avem pe Aurelia Cristea primar

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi seară, la Cluj-Napoca, unde a participat la alegerile pentru șefia organizației municipale a PSD, că va reveni pentru a cere sprijin ca ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, să devină primar al oraşului, în 2016.

Primăria Arad vinde la licitaţie 79 de maşini ridicate de pe străzi, cu preţuri de la 299 de lei

Primăria Arad vinde la licitaţie publică 79 de autovehicule ridicate de pe străzi, marea majoritatea cu defecţiuni, iar preţurile de strigare pornesc de la 299 de lei şi ajung la 3.000 de lei, în total estimându-se că se vor încasa 62.000 de lei.

Tokes: Primăria Oradea m-a avertizat să dau jos steagul secuiesc de pe sediu. E jignitor şi scandalos

Eurodeputatul Laszlo Tokes spune că a fost avertizat de Primăria Oradea să "desfiinţeze" steagul secuiesc din balconul biroului său, în caz contrar urmând să fie amendat, avertismentul fiind considerat de către Tokes "jignitor şi scandalos" şi un "act de batjocură" la adresa simbolurilor maghiare.

Patronatele cer premierului să blocheze proiectul falezei din Năvodari, care ar distruge plaja

Cele mai importante patronate din turism, ANAT şi FPTR, susţin că primarul din Năvodari va distruge plaja din staţiune dacă va pune în practică proiectul care prevede construcţia unei faleze şi a unor blocuri şi spaţii comerciale, iar ANAT îi cere premierului Victor Ponta să blocheze proiectul.

Microfoane artizanale, descoperite în sediul Primăriei Satu Mare. Primarul a sesizat STS

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a sesizat, marţi, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi a cerut verificarea tuturor încăperilor Primăriei, după ce la Biroul de Relaţii cu Publicul au fost descoperite trei microfoane artizanale, amplasate sub mese.

Robert Negoiţă: 300 blocuri reabilitate în 2 ani. Primăria Sectorului 3 are cele mai multe proiecte de reabilitare cu fonduri UE

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că, în cei doi ani ai mandatului său, au fost reabilitate termic 300 de blocuri, fiind înregistrat totodată, cel mai mare număr de proiecte de reabilitare termică din fonduri UE, pentru clădiri de locuinţe, din ţară.

Documente vizând finanţarea unor cluburi sportive de către Primăria Târgu Mureş, transmise la DNA

Primăria Târgu Mureş a transmis, joi şi vineri, la solicitarea DNA, documente referitoare la susţinerea financiară de către municipalitate a mai multor cluburi sportive din oraş, afirmă viceprimarul Claudiu Maior (PDL).

Reţeaua Naţională a Muzeelor: Soarta Muzeului Literaturii stă în mâinile Consiliului Local al PMB

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) consideră că soarta Muzeului Naţional al Literaturii Române, ce va fi evacuat din sediul din Bulevardul Dacia, stă în mâinile Consiliului Local al Primăriei Municipiului Bucureşti, care este obligat să ofere soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii.

Bacău: Un bătrân de 80 de ani a fost uitat încuiat trei zile într-o primărie

Un bărbat de 80 de ani, din comuna băcăuană Vultureni, a fost uitat încuiat trei zile în sediul primăriei din localitate, unde se dusese după o adeverinţă, edilul susţinând că bătrânul s-a simţit bine cât a stat închis în clădire, altfel ar fi deschis o fereastră şi ar fi strigat după ajutor.

Primăria Sibiu a atras aproximativ 132 de milioane de euro din fonduri europene

Primăria Sibiu a atras fonduri structurale în valoare de aproximativ 132 de milioane de euro, finanţând lucrări la reţele de apă şi canalizare, la drumuri, la spitalul din subordine şi la şcoli, a anunţat, joi, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Consiliul Local Ploieşti, care hotărâse să dea 3 milioane de euro echipei Petrolul, dat în judecată după ce a sistat plata

Asociaţia Lupii Galbeni, prin intermediul căreia echipei Petrolul Ploieşti i s-au promis trei milioane de euro din bugetul local pentru performanţe, a dat în judecată Consiliul Local, care a achitat doar 1,7 milioane de euro din banii promişi, plăţile fiind sistate în urma unei anchete a DNA.

Lucrările la autostrada Bucureşti – Braşov, tronsonul din Sectorul 2, au fost avizate

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat, marţi, avizul pentru emiterea autorizaţiei de construire necesară începerii lucrărilor la Autostrada Bucureşti - Braşov, tronsonul aferent Sectorului 2.

Nivelul pe râul Dâmboviţa, redus pentru a evacua apa acumulată în Capitală în urma precipitaţiilor. Trafic îngreunat pe mai multe artere

Sistemul de canalizare din Capitală a evacuat peste 130 de metri cubi de apă pe secundă în urma precipitaţiilor, iar ANAR, la solicitarea Apa Nova, a redus nivelul pe râul Dâmboviţa, pentru ca apa acumulată să poată fi evacuată şi prin albia superioară, de la Piaţa Naţiunile Unite până la Glina.

Kovesi: Este începută urmărirea penală în dosarul în care a fost percheziţionată locuinţa lui Mazăre. DNA: Percheziţiile vizează fapte de corupţie – FOTO

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. DNA a anunţat, marţi, că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.

Active Watch cere Primăriei Craiova să găsească o soluţie pentru a nu închide chioşcurile de ziare

Active Watch cere Primăriei Craiova, care vrea să rezilieze contractul cu compania care are aproape 70 la sută din chioşcurile de ziare din oraş pe motiv că acestea vând şi tutun, şi băuturi răcoritoare, să găsească o soluţie pentru ca aceste măsuri să nu devină atac la libertatea de exprimare.

Festivalul Astra Film, neinclus în Agenda culturală a Primăriei Sibiu; organizatorii contestă decizia

Festivalul Astra Film organizat de Muzeul Astra din Sibiu nu a fost inclus în Agenda culturală a Primăriei municipiului pentru a fi finanţat în 2014, decizia autorităţilor locale fiind contestată pentru "nerespectarea unor proceduri în procesul de selecţie", transmite coresponentul MEDIAFAX.

Oprescu: Proprietarul sediului închiriat de primărie nu mai vrea să semneze contract cu instituţia. Îl putem acţiona în instanţă

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat joi că, deşi s-a terminat evaluarea făcută actualului sediu al primăriei, proprietarul nu vrea să semneze nici continuarea contractului de închiriere, nici contract de vânzare-cumpărare, primăria putându-l acţiona în instanţă.

Aproximativ 200 de persoane au protestat la PMB, nemulţumite de bugetul Capitalei pentru 2014

Aproximativ 200 de persoane au protestat joi în faţa sediului Primăriei Capitalei, nemulţumite de bugetul municipalităţii pentru 2014, mitingul fiind organizat de PDL Bucureşti, cu o oră înaintea şedinţei CGMB în care se discută acest proiect.

Primarul municipiului Timişoara: Am demarat licitaţia pentru construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat demararea licitaţiei pentru construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu", după ce în 2013 unitatea spitalicească a pierdut imobilul în care funcţiona Secţia de Pneumologie în favoarea unei familii de romi.

Bihor: Comuna Sânmartin, unde sunt Băile Felix şi 1 Mai, ar putea fuziona cu Oradea – proiect

Comuna Sânmartin, în care se află Băile Felix şi Băile 1 Mai, ar putea fi unificată cu municipiul Oradea, primarii localităţilor anunţând proiectul joi, precum şi intenţia organizării unui referendum pe această temă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întreceri de baschet la coşurile de gunoi şi schimbarea calendarului, printre cererile primite de Primăria Sectorului 6 din 2013

Folosirea coşurilor de gunoi stradale pentru întreceri de baschet şi organizarea unui referendum naţional pentru schimbarea calendarului gregorian cu cel "iulian revizuit-catolic" se numără printre solicitările primite de Primăria Sectorului 6 din 2013 până în prezent, informează instituţia.

Iohannis: Ministrul de Interne, care voi fi eu, stabileşte când vor fi alegeri pentru Primăria Sibiu

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că ministrul de Interne, funcţie pe care ar urma să o deţină el, stabileşte, după o lungă procedură, când vor fi organizate alegeri pentru Primăria Sibiu, el arătând că există "o şansă destul de mare" ca el să fie şi "următorul candidat".

CGMB a aprobat prelungirea contractului de închiriere a sediului Primăriei până la 1 octombrie 2014

Consilierii generali au aprobat, în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Capitalei până la 1 octombrie 2014, deşi proiectul de hotărâre prevedea prelungirea până la 31 ianuarie 2015.

Percheziţii la Primăria Ploieşti. Procurorii au ridicat mai multe documente

Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, marţi, mai multe documente de la sediul Primăriei Ploieşti, într-un dosar în care procurorii fac verificări privind plăţile din bugetul local către Asociaţia "Lipii Galbeni", respectiv premiile acordate echipei Petrolul Ploieşti.

Oprescu, despre cumpărarea actualului sediu al primăriei: Am făcut diligenţele necesare

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică, legat de cumpărarea imobilului în care municipalitatea îşi desfăşoară activitatea, că au fost făcute diligenţele necesare, iar dacă proprietarul va accepta, chiria plătită timp de trei ani va fi scăzută din preţ.