primari

Dancă, despre o posibilă OUG pe alegerea primarilor în două tururi: Suntem în situaţii ipotetice

Ionel Dancă a afirmat, referitor la o posibilă asumare a răspunderii Guvernului sau o eventuală ordonanţă de urgenţă privind alegerea primarilor în două tururi, că acestea sunt situaţii ipotetice, nefiind luată o decizie la nivel politic în acest sens.

UDMR ar susţine o moţiune de cenzură, dacă Guvernul dă OUG pe alegerea primarilor în două tururi

Liderul deputaţilor UDMR Attila Korodi a afirmat că, în cazul în care Guvernul Orban îşi va asuma răspunderea şi va emite OUG pentru alegerea primarilor în două tururi, atunci partidul va susţine o moţiune de cenzură împotriva Executivului.

Preşedintele, despre alegerea primarilor în două tururi: E posibilă varianta OUG

Klaus Iohannis a declarat că este posibilă orice variantă în reglementarea pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi, printr-o lege în Parlament, asumarea răspunderii de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Şeful statului a anunţat că susţine alegerea primarilor în două tururi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă la Bistriţa-Năsăud, că susţine alegerea primarilor în două tururi, deoarece astfel comunităţile au o şansă reală să aleagă cea mai bună persoană pentru funcţie.

Primul TEST de verificare a majorităţii, picat de Opoziţie. Două proiecte nu au trecut de votul BP/ Orban, în ultimele zile de formare a noului Executiv: Vom avea a doua rundă de discuţii

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor privind alegerea primarilor în două tururi, iniţiativa legislativă „Fără penali”, precum şi abrogarea recursului compensatoriu, solicitare formulată de către PNL.

Doi primari PSD, pe Arena Naţională, acuzaţi că au luat locul însoţitorilor copiilor care au participat la meciul România-Norvegia

Primarii oraşelor Focşani şi Panciu au asistat la meciul de marţi al naţionalei de fotbal a României în calitate de însoţitori ai copiilor din comunităţile pe care le conduc. Accesul pe Arena Naţională era permis doar copiilor de până la 14 ani, organizaţi în grupuri de 10, însoţiţi de un adult.

Alianţa la guvernare începe cu stângul. Proiectul USR pentru alegerea primarilor în două tururi, respins. PNL, ALDE şi Pro România, marii absenţi din plen

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă a USR, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea de voturi. Proiectul a fost respins cu 47 de voturi "împotrivă" şi 33 de voturi "pentru".

Un deputat PNL o atacă pe Viorica Dăncilă: E disperată să cumpere bunăvoinţa primarilor din banii românilor

Deputatul PNL Florin Roman a afirmat, sâmbătă, că premierul Viorica Dăncilă acordă 400 de milioane de euro primarilor PSD, deoarece „e disperată” să cumpere bunăvoinţa acestora din banii românilor.

Eugen Tomac, solicitare pentru partidele de opoziţie: Cerem să voteze proiectul privind alegerea primarilor în două tururi

Preşedintele PMP Eugen Tomac solicită în numele partidului său ca la începutul sesiunii parlamentare de săptămâna viitoare partidele care "se pretind" a fi în opoziţie faţă de PSD să voteze proiectul de lege iniţiat de PMP privind alegerea primarului în două tururi de scrutin.

#euprimar Bucureştiul, în top 5 cele mai aglomerate oraşe din lume. Cât ne “costă” traficul cu acces liber pentru orice maşină

Bucureştiul este unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume, cu un trafic infernal. S-a ajuns aici din cauza faptului că în ultimii 30 de ani, primarii oraşului au realizat prea puţine proiecte de infrastructură, asta în vreme ce Capitala a continuat să se dezvolte într-un ritm foarte mare. O radiografie a situaţiei actuale urmează în campania #euprimar.

Trei primari PNL din vestul ţării, excluşi din partid pentru că ar fi colaborat cu PSD

Trei primari PNL din judeţul Caraş-Severin au fost excluşi din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD şi pentru că au obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

USR va transpune în proiect de lege „Oameni noi în politică”

Reprezentanţii USR au anunţat, marţi, că vor transpune într-un proiect de lege pe care îl vor depune la Parlament şi care va conţine prevederile iniţiativa civică „Oameni noi în politică” care a fost blocată la CCR din cauza primarilor.

Dăncilă, despre alegerea primarilor în două tururi: Acest lucru e imposibil

Preşedintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a afirmat că este imposibil revenirea la alegerea primarilor în două tururi, în contextul în care nu pot fi făcute modificări legislative cu un an înainte de alegerile locale.

Primarii de municipii cer săptămâna viitoare o întâlnire cu prmierul şi ministrul Finanţelor

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România, solicită, săptămâna viitoare, o întalnire la Guvern cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pentru a găsi soluţii de finanţare şi ieşirea din riscul de faliment al administraţiei publice locale, în special a municipiilor.

Opoziţia încearcă din nou revenirea la alegerea primarului în două tururi

Liderul PMP, Eugen Tomac, a anunţat marţi, că în şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor se va vota iniţiativa PMP de revenire la alegerea primarului în două tururi, apreciind că ”schimbarea a început şi aceasta trebuie să continue până la însănătoşirea României”

Preşedintele PNL, despre OUG pe Codul administrativ: Este o tentativă a lui Dragnea de mituire a primarilor

Ludovic Orban a declarat, luni, că prin modificarea Codului administrativ, Liviu Dragnea vrea mituirea primarilor în procesul electoral. Preşedintele PNL a adăugat că reglementarea prin ordonanţă de urgenţă legată de Codul administrativ este inoportună.

Indemnizaţiile primarilor şi viceprimarilor dintr-o zonă izolată a României ar putea fi majorate

Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Senat, un proiect care propune majorarea coeficientului de salarizare pentru primarii şi viceprimarii localităţilor din Delta Dunării, susţinând că indemnizaţiile acestora s-au diminuat după eliminarea sporului de izolare care ajungea până la 60% din salariu.

#euromania. Primarii marilor oraşe din Transilvania vor în Parlamentul European

Primari cu mai multe mandate la conducerea marilor oraşe din ţară candidează la alegerile europarlamentare din 26 mai şi cred că experienţa din administraţia locală le va fi utilă în Parlamentul European. Printre ei sunt primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi edilul din Alba Iulia, Mircea Hava.

Şedinţă de mobilizare a partidului la primele alegeri, convocată de Dragnea. Eşalonul doi din PSD va fi la Bucureşti

Primarii şi preşedinţii de consililor judeţene PSD din ţară au o întâlnire, joi, la Parlament, cu liderul partidului Liviu Dragnea şi conducerea formaţiunii, pentru discuţii despre organizarea campaniei electorale naţionale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Cioloş: Îl invit pe Tăriceanu să susţină, alături de PNL, USR, PMP alegerea primarilor în două tururi/ Indiferent ce se va întâmpla până în 2020 voi fi şi candidat pentru Parlamentul României

Dacian Cioloş i-a adresat, duminică, o invitaţie lui Călin Popescu Tăriceanu, de a se alătura partidelor de Opoziţie pentru sprijinirea în Parlament a alegerii primarilor în două tururi. Afirmaţia preşedintelui PLUS vine după ce liderul ALDE a anunţat că susţine ideea unor astfel de alegeri.

Alianţa Vestului se aliază cu Moldova. Doi primari de municipii din vest se alătură protestului pentru autostrăzi #şîeu

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi cel al oraşului Alba Iulia, Mircea Hava, au anunţat vineri că se alătură protestului pentru autostrăzi #şîeu. Robu spune că va fi în drum spre Bucureşti, dar la ora 15 va opri 15 minute pe drum şi va face live pe Facebook.

Interdicţia privind WC-urile din spatele curţii. Ce spun primarii din puţinele localităţi în care există canalizare. „Punem legea înaintea utilităţilor”

Mai mulţi primari spun despre circulara privind obigativitatea branşării la canalizare a gospodăriilor că mulţi localnici nu îşi permit costurile de racordare, astfel că legea „este pusă înaintea utilităţilor”. Alţii afirmă că măsura reprezintă „un semn de civilizaţie”.

Tabăra „15 minute” se întăreşte. Alţi doi primari se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

Primarul PSD al oraşului Turceni şi edilul independent din comuna Bustuchin, judeţul Gorj, anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, la provocarea omului de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova.

Dragnea, declaraţii în Gorj | Nu am renunţat la descentralizare. Sistemul ocult nu o vrea/ România nu are şef al Armatei pentru că nu vrea Iohannis/ Mai sunt câţiva derbedei securişti prin ministere

Preşedintele PSD a făcut, duminică, mai multe declaraţii în Gorj, unde au loc alegeri pentru şefia filialei. Liviu Dragnea a vorbit despre proiectul de descentralizare a ţării şi situaţia de la Statul Major al Armatei. Liderul social-democrat are şi un mesaj pentru noul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Dăncilă se laudă că „a scos ţara din noroaie” cu ajutorul programului introdus de Liviu Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă le-a spus luni primarilor prezenţi la reuniunea ACoR, că prin implementarea programelor PNDL 1 şi PNDL 2 „a scos ţara din noroaie”. Premierul le-a promis, de asemenea, primarilor de comună, începerea mai multor investiţii în zonele defavorizate.

Cum vrea Guvernul să-i împace pe primarii din marile oraşe ale României, după revolta faţă de bugetul de stat 2019 – surse

La discuţiile despre bugetul pentru 2019 între ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi liderul PSD Liviu Dragnea, luni la Parlament, Guvernul ar avea în lucru varianta de a distribui către administraţiile locale cote părţi din impozitul pe venit au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Dăncilă, despre nemulţumirile primarilor: Unele afirmaţii sunt reale, unele sunt în spirit electoral

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, referitor la nemulţumirea primarilor cu privire la sumele alocate administraţiilor locale pentru 2019, că unele afirmaţii ale acestora sunt reale, iar altele „sunt în spirit electoral”.

Primarii din Asociaţia „Moldova se dezvoltă”, despre buget: Va sărăci autorităţile locale

Primarii din Asociaţia „Moldova se dezvoltă” susţin că proiectul de buget, în forma sa actuală, va duce la sărăcirea autorităţilor locale, care nu vor putea susţine investiţii. Asociaţia face apel la parlamentari să depună amendamente prin care regiunea nord-est să primească finanţări.

Primar PSD, despre proiectul de buget: Nu pot rezolva probleme cu aceşti bani. Prefer să stau acasă/ Edil de la UDMR: Este un măr otrăvit

Primarul din Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, se declară revoltat de proiectul de buget, spunând că nu poate rezolva problemele oamenilor şi nu le poate cere să îl voteze ca să nu facă nimic. Alţi primari sunt şi ei supăraţi, Gheorghe Falcă declarând că bugetele locale se vor reduce cu 1 mld. euro.

Intervenţia lui Dragnea, în conflictul cu primarii: Vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat, miercuri pe Facebook, că în acest an autorităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României, aproximativ 77 miliarde lei, şi că primăriile vor avea „pâinea şi cuţitul”, ceea ce îi obligă să fie mai responsabili faţă de cetăţeni.

UPDATE Primarii de municipii, „neinvitaţi” la Guvern, primiţi de premierul Dăncilă/ Firea: S-a propus tăierea din bugetul PMB a 80 milioane de euro

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România, au anunţat, miercuri, că merg la Guvern pentru că nu au primit niciun răspuns din partea Ministerului Finanţelor pe solicitarea ca administraţia locală să primească o treime din bugetul naţional. Ei au ajuns la Guvern unde au fost primiţi de Viorica Dăncilă. La discuţiile cu premierul Viorica Dăncilă, despre buget, participă primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă, primarul Clujului Emil Boc şi primarul Aradului Gheorghe Falcă - reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România şi primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Primarii de municipii ameninţă cu proteste în faţa Guvernului. Ce condiţie au pus la întâlnirea cu Teodorovici/ Ministrul de Finanţe: Mâine o să ieşim cu varianta finală a proiectului de buget

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), ameninţă cu proteste în faţa Guvernului, dacă nu primesc o treime din bugetul naţional. Un răspuns eşte aşteptat din partea Ministerului de Finanţe până miercuri, la ora 12.00, au anunţat edilii.

Alianţă a provinciei faţă de Bucureşti. Patru primari din România au lansat Alianţa Vestului. Emil Boc: Nu e un proiect de separatism teritorial

Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, la Timişoara, Alianţa Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALDE a votat, cu opoziţia, revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Vosganian: Nu vrem să rupem coaliţia de guvernare

Deputaţii ALDE au votat, miercuri, în plen, în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, vicepreşedintele partidului, Varujan Vosganian, spunând că liberal-democraţii nu vor să rupă coaliţia de guvernare. Proiectul a fost retrimis la comisiile de specialitate.

Primarii din două comune din Olt, excluşi din PNL după ce au participat la mitingul PSD

Primarii PNL din comunele Slătioara şi Voineasa, judeţul Olt, au fost excluşi din partid joi seara, acuzaţi că au trecut ”cu sufletul” la PSD, după ce au participat la mitingul de sâmbătă din Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Codul administrativ, finalizat: Care sunt noile indemnizaţii pentru primari prevăzute de proiect

Comisia pentru Codul administrativ a dat raport favorabil, prin care aleşii locali vor beneficia de indemnizaţie specială la încheierea mandatului şi primarii locali pot avea întreprinderi. Deciziile nu sunt afectate de hotărârea CCR de miercuri care prevede că forul nu poate iniţia proiecte.

Aleşii locali vor primi PENSII SPECIALE la încetarea mandatului/ Cât susţine un lider PSD că va lua pensie după două mandate de preşedinte CJ

Aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale la încetarea mandatului, din bugetul de stat, potrivit unui articol adoptat miercuri în Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ.

Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului: „Să rămânem uniţi şi doar aşa vom reuşi şi în parlamentare”

Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului, a declarat că victoria sa în cel de-al doilea tur de scrutin se datorează unităţii alegătorilor şi forţelor "pro-europene, anti-oligarhice", şi a lansat un apel la unitate în perspectiva alegerilor legislative din acest an.

ALEGERI Chişinău: Andrei Năstase, ales în funcţia de PRIMAR – rezultate parţiale

Andrei Năstase, din partea formaţiunii proeuropene Platforma Demnitate şi Adevăr, a fost ales în funcţia de primar al Chişinăului, obţinând 52,5% din sufragii, arată rezultatele parţiale după numărarea a peste 99% din voturi, transmite Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.