prm

PRM contestă, joi, la CC, legea votului uninominal

PRM va depune, joi, la Curtea Constituţională, contestaţia la legea votului uninominal, a anunţat, miercuri, preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor.

C.V.Tudor: Pactul pe educaţie al lui Băsescu e prost

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că este atât împotriva pactului propus de preşedintele Traian Băsescu în domeniul educaţiei, cât şi împotriva pachetului de legi propus de ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei.

Romanian President Consults Parliament Parties On Education Plan

Romanian President Traian Basescu meets Wednesday with representatives of parliament parties to discuss the National Plan for Education.

PRM: Pentru susţinerea moţiunii de cenzură sunt necesare negocieri

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, luni, că parlamentarii partidului nu vor semna moţiunea de cenzură pe tema taxei de primă înmatriculare, iniţiată de PDL, precizând că pentru susţinerea unui astfel de demers sunt necesare negocieri.

Daniela Buruiană îl dă în judecată pe C.V.Tudor

Deputatul independent Daniela Buruiană a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că l-a dat în judecată pe preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru insultă, calomnie şi defăimare.

Funar: PRM îşi propune să obţină 15 la sută la alegerile locale

Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, miercuri, la Focşani, că partidul său îşi propune să obţină 15 la sută la alegerile locale, listele de candidaţi urmând să fie definitivate în scurt timp.

Băsescu: PRM şi UDMR „se ţin unii pe alţii în viaţă”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Realitatea TV, că PRM şi UDMR "se ţin unii pe alţii în viaţă".

C.V. Tudor i-a cerut premierului să elimine UDMR din Guvern

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, luni, că i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu, în întâlnirea cu şeful statului, să scoată UDMR din Guvern şi că primul-ministru nu a dat un răspuns.

Romanian Far Right Party Proposes Paying Hungarians To Leave Romania

The secretary general of the far-right Greater Romania Party, or PRM, Gheorghe Funar, told a news conference Saturday the party will ask parliament to approve the grant of a bonus for discontent Hungarians to leave the country.

Bolcaş: CNSAS „a murit”, PRM propune tranformarea sa într-un institut de cercetare

Reprezentantul PRM Lucian Bolcaş a declarat, joi, la finalul întâlnirii de la Ministerul Justiţiei, pe tema Legii CNSAS, că aceasă instituţie "a murit" prin decizia CC, iar formaţiunea pe care o reprezintă a propus transformarea sa într-un institut de cercetare, pentru conservarea dosarelor.

Marko Bela nu e interesat de o eventuală colaborare cu PRM

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu crede în sinceritatea declaraţiilor liderului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor şi nu e interesat de o eventuală colaborare cu acest partid.

Vadim Tudor dă mână liberă filialelor PRM să colaboreze chiar şi cu UDMR

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a dat "mână liberă" filialelor acestui partid să colaboreze cu toate celelalte formaţiuni politice, inclusiv cu UDMR, dacă este în interesul cetăţenilor şi comunităţilor locale.

Greater Romania Party Mulls No-Confidence Motion Against Govt

Gheorghe Funar, secretary general of Greater Romania Party (PRM), Friday warned Prime Minister Calin Popescu Tariceanu that, if he opposes the VAT cut for basic food, PRM will then submit the first no-confidence motion against the current government.

Funar: PRM cere demiterea lui Isărescu

PRM cere demiterea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe care îl acuză că nu a reuşit să contribuie la creşterea nivelului de trai a populaţiei şi "a pus umărul la demolarea economiei naţionale şi la jefuirea ţării", inclusiv prin cursul monedei naţionale, a declarat, vineri, Gheorghe Funar.

PRM va susţine o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu reduce TVA la alimentele de bază

Secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, l-a avertizat, vineri, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că, în cazul în care se va opune reducerii TVA la alimentele de bază, PRM va susţine prima moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului.

C.V.Tudor: Vosganian m-a sunat de două ori să-mi ceară sprijin pentru taxa auto

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost contactat telefonic de două ori în această săptămână de către ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, care i-a solicitat sprijinul pentru taxa de primă înmatriculare.

PRM o acuză pe Buruiană de fraudă

PRM va sesiza Parchetul General pentru anchetarea penală a deputatului Daniela Buruiană, acuzând-o de escrocarea Parlamentului României şi a Parlamentului European cu peste 100.000 de euro şi solicită declanşarea unei anchete parlamentare privind „fraudele sistematice” ale acesteia.

Funar (PRM): Foştii membri PNG sunt bineveniţi

Secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că formaţiunea din care face parte nu profită de "sezonul de transferuri din politică", dar îi consideră bineveniţi în partid pe foştii membri PNG, care părăsesc formaţiunea.

CV Tudor: PSD se sinucide politic dacă mizează tot pe Adrian Năstase la prezidenţiale

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, susţine că PSD se va sinucide politic dacă va miza tot pe Adrian Năstase la alegerile prezidenţiale, deoarece acesta nu ar avea nicio şansă.

Iaşi: Mesaje obscene împotriva lui Dragomir pe zidurile sediului PRM

Preşedintele interimar al filialei PRM Iaşi, Vasile Diacon, a declarat, luni, că persoane necunoscute au scris mesaje obscene la adresa preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pe zidurile sediului partidului, pe care acesta îl reprezintă în Camera Deputaţilor.

Stolojan: Parlamentarii PSD, PRM, PC, UDMR nu au dorit să semneze moţiunea de cenzură

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că strângerea de semnături pentru moţiunea de cenzură a PDL depindea de dorinţa celorlalte partide ca actualul guvern să nu mai funcţioneze, dar parlamentarii PSD, PRM, PC, UDMR, nu au dorit semneze această moţiune.

PRM are un nou sediu – o vilă din anii ’30 în stil neoromânesc

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut vineri prima conferinţă de presă din anul 2008, în noul sediu al partidului, o vilă aflată pe strada Emile Zola, închiriată de la RA-APPS.

CV Tudor: Dacă renunţă la nominalizarea lui Nicolai, Tăriceanu a pierdut partida

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor l-a sfătuit, vineri, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, să nu renunţe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei, avertizându-l că, în caz contrar, "a pierdut partida".

Corneliu Vadim Tudor şi-a cumpărat Dacia Logan în 2007

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi-a cumpărat în 2007, o Dacie Logan, el obţinând, în ultimul an fiscal, venituri în valoare de peste 63.000 RON, realizate în calitate de membru al Senatului şi ca drepturi de autor de la Editura România Mare.

CV Tudor după plecarea Olguţei Vasilescu: Când sunt dezertări din PRM, mă bucur că scap de lichele

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, că se bucură că scapă "de lichele" atunci când unii parlamentari PRM sunt excluşi ori dezertează, precizând că nu doreşte să dea nume.

Reprezantanţii partidelor explică votul dat bugetului pentru 2008

Reprezantanţii partidelor au explicat, joi, votul dat bugetului de stat pentru 2008, adoptat de Parlament cu 249 de voturi "pentru"şi 93 "împotrivă".

Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD

Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Craiova, că deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD, el apreciind că acest lucru "este un câştig net pentru partid".

Vadim Tudor: Norica Nicolai nu poate să fie o „mână de fier” la Ministerul Justiţiei

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut, vineri, că senatorul PNL Norica Nicolai, posibil candidat la funcţia de ministru al Justiţiei, nu poate să fie o "mână de fier" şi nu poate "să taie în carne vie", aşa cum ar trebui să facă cel care îl va înlocui pe Tudor Chiuariu.

Romanian Far-Right Party Pushes Dismissal Of President Basescu

Romania’s far-right Greater Romania Party, or PRM, will start proceedings next week to dismiss Romanian President Traian Basescu, whom they accuse of high treason, party secretary general Gheorghe Funar said Friday.

Funar: PRM începe demersuri pentru demiterea preşedintelui Băsescu

Secretarul general al PRM Gheorghe Funar a anunţat, vineri, la Cluj, că săptămâna viitoare vor fi iniţiate demersuri pentru demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, pe care-l acuză de înaltă trădare, iar în acest sens PRM va convoca o şedinţă reunită a Camerelor Parlamentului.

Petrom Sale Transparent, Approved By Romanian Govt, Parliament- Co Officials

The sale of Romania’s largest oil company Petrom (SNP.RO) was transparent, as it was closely monitored by international institutions and approved by the Romanian government and parliament, the company said in a press statement.

Petrom: Privatizarea companiei a fost transparentă, aprobată de Parlament şi Guvern

Privatizarea Petrom a fost transparentă, monitorizată de către instituţiile internaţionale, iar transferul de proprietate a fost aprobat de Guvern şi Parlament, se arată într-un comunicat al companiei, remis după decizia Senatului de a aproba o propunere a PRM de reziliere a contractului de vânzare.

CV Tudor: Fraudele sunt la Federaţia Comunităţilor Evreieşti, în jurul ei roieşte o gaşcă de profitori

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "fraudele sunt la Federaţia Comunităţilor Evreieşti", fraude grave şi pentru care reprezentanţii federaţiei vor plăti, referindu-se la articolul publicat de cotidianul israelian "Haaretz".

UDMR participă la consultările de la Cotroceni, PSD, PRM şi PC refuză

Liderii UDMR, PSD şi PRM au răspuns, marţi, invitaţiei lansate de şeful statului, Traian Băsescu de a participa la consultări pe tema rezultatului referendumului pentru votul uninominal.

Romanian Left, Far-Right Parties Decline President’s Invitation, Hungarians Accept Out Of Politeness

Leader of the ethnic Hungarian party UDMR, Social Democratic Party (PSD) and Greater Romania Party (PRM) responded Tuesday to the invitation sent by President Traian Basescu to parliament parties for consultations on the results of the uninominal vote referendum.

CV Tudor nu face schimbări în echipa de conducere a PRM

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, marţi, că nu intenţionează să facă schimbări în echipa de conducere a partidului în urma rezultatelor obţinute la scrutinul pentru Parlamentul European de partidul pe care îl conduce, deoarece frauda la aceste alegeri "se vede din lună".

Romanian Far Right Leader Vadim Tudor Stays In Parliament

The head of Romania’s far right Greater Romania Party (PRM) Corneliu Vadim Tudor told a news conference Tuesday that he changed his mind and will not resign his position in parliament.

PRM anunţă excluderea Danielei Buruiană, „calul troian al SRI”

Partidul România Mare a decis excluderea deputatei Daniela Buruiană-Aprodu din cadrul formaţiunii, motivând decizia prin "încăpăţânarea diabolică de a se certa cu toată lumea din jurul ei" şi prin "neruşinarea de a fi «calul troian» al SRI în PRM", deşi Buruiană anunţase anterior că demisionează.

Buruiană: Să demisioneze Bolcaş, el e de vină pentru eşecul la europarlamentare

Secretarul executiv demisionar al PRM, Daniela Buruiană, apreciază că vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, ar trebui să demisioneze din această funcţie, ea considerând că Bolcaş este responsabil sută la sută pentru eşecul partidului la alegerile europarlamentare.

Funar cere întreruperea procesului de vot în toată ţara

Reprezentantul PRM în BEC pentru euroalegeri, Gheorghe Funar, cere întreruperea procesului electoral în toată ţara, timp de maximum o oră, după ce a semnalat neregulile înregistrate în municpiul Ploieşti.