proces

Fostul premier israelian Ehud Olmert, găsit vinovat într-un caz de corupţie rejudecat

Tribunalul din Ierusalim l-a găsit vinovat, luni, pe fostul premier Ehud Olmert de fraudă şi abuz de încredere după rejudecarea unui proces de corupţie pentru fapte ce datează din perioada în care acesta era primar al Ierusalimului şi pentru care a fost achitat în 2012, relatează Haaretz.

Un fost pilot american, care a avut o cădere nervoasă la bordul unui avion, dă în judecată compania aeriană JetBlue pentru că i-a permis să zboare

Clayton Osbon, un fost pilot al companiei americane JetBlue, a dat în judecată operatorul aerian şi cere 14,9 milioane de dolari pentru că angajatorul nu a făcut niciun efort "pentru a se asigura că este apt de zbor", în ciuda semnalelor de alarmă din urmă cu trei ani.

TVR, obligată de instanţă să majoreze salariile de bază pentru 10 angajaţi. Decizia nu este definitivă

Televiziunea Română a fost obligată de Tribunalul Bucureşti să majoreze salariile de bază ale unui număr de 10 angajaţi, cu indicii preţurilor de consum, şi să plătească diferenţele salariale rezultate în urma acestei majorări, începând cu 7 aprilie 2012, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Nicuşor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar Zonal

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, rămâne în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar, a decis instanţa la termenul de miercuri din proces, când au fost audiaţi ca martori trei angajaţi ai centrului, care au relatat problemele cu care s-a confruntat instituţia.

Hrebenciuc: Geoană cunoştea modalitatea de finanţare a campaniei electorale, el m-a trimis la Niculae

Viorel Hrebenciuc a declarat joi, în dosarul "Mită la PSD", de la Curtea de Apel, că Mircea Geoană cunoştea modalitatea de finanţare a campaniei pentru prezidenţiale şi că acesta l-a trimis la Ioan Niculae să îl roage să contribuie, arătând că nu poate preciza dacă Geoană a avut intenţii ilegale.

Ponta, citat în procesul intentat de PNL pentru că Guvernul nu a organizat alegeri la şefia CJ Cluj

Premierul Victor Ponta este citat, în 1 aprilie, la Curtea de Apel Cluj, în procesul intentat de liderul PNL Cluj Mihai Seplecan, care a depus o plângere penală deoarece Guvernul nu a organizat alegeri parţiale pentru conducerea Consiliului Judeţean, după demisia lui Horea Uioreanu.

Denunţătorul din dosarul fostului şef CJ Cluj Horea Uioreanu, audiat patru ore în şedinţă secretă

Denunţătorul din dosarul de corupţie al fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu, Răzvan Pop, a fost audiat, miercuri, mai mult de patru ore, la Tribunalul Cluj, în şedinţă secretă, avocaţii apărării spunând că declaraţiile acestuia ”nu au mai fost atât de exacte” ca în faza de urmărire penală.

Fostul preşedinte al CJ Botoşani Florin Ţurcanu a pierdut procesul în care contesta revocarea

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu (PNL) a pierdut procesul prin care a contestat ordinul prefectului judeţului care a dispus revocarea sa din funcţie, ca urmare a condamnării lui Ţurcanu la şase luni de închisoare cu suspendare.

Laura Georgescu, comparată cu cosmonauta Valentina Tereşkova de un membru al CNA dat în judecată

Membrii CNA care au fost daţi în judecată de preşedintele Consiliului, Laura Georgescu, au păreri împărţite faţă de acest subiect, Radu Călin Cristea spunând că Georgescu este "Valentina Tereşkova din Carpaţi", iar Valentin Jucan catalogând acţiunea ca fiind tupeistă.

Procesul şefului suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, cu Prefectura, strămutat la Tribunalul Alba

Procesul intentat Prefecturii Hunedoara de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, privind anularea ordinului prin care încetează mandatul său de şef al CJ, va fi strămutat de la Tribunalul Hunedoara la Tribunalul Alba, a decis, vineri, Curtea de Apel Alba Iulia.

Laura Georgescu-CNA: Instanţa de judecată a rămas singura soluţie pentru ca ROF-ul să redevină legal

Laura Georgescu, preşedintele CNA, spune că a dat în judecată 6 membri CNA şi a cerut instanţei anularea ROF al instituţiei, din cauză că unele articole din acest document încalcă Legea audiovizualului, precizând că toate eforturile pe care le-a făcut pentru corectarea ROF au rămas fără rezultat.

Preşedintele CNA dă în judecată şase membri ai Consiliului care i-au redus atribuţiile la conducerea instituţiei

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a dat în judecată şase membri ai CNA, care, în septembrie 2014, i-au redus atribuţiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

Berlusconi, achitat de Curtea de Casaţie a Italiei în dosarul „bunga-bunga”

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat marţi de acuzaţiile că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu o minoră şi că a folosit abuziv funcţia pentru a muşamaliza cazul, de către Curtea de Casaţie, într-o decizie definitivă în dosarul "bunga-bunga", relatează DPA.

Gigi Becali ar putea fi eliberat. Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată

Gigi Becali ar putea deveni un om liber, după ce magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, vineri, cererea acestuia de liberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza", sentinţa nefiind definitivă.

CA Constanţa respinge strămutarea procesului de şantaj în care sunt judecaţi membrii familiei Anghel

Curtea de Apel Constanţa a respins, joi, cererea de strămutare a procesului de la Tribunalul Constanţa, în care cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sunt judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, sentinţa fiind definitivă.

Procesul lui Djokar Ţarnaev a început. Inculpatul a pledat vinovat în cazul atentatului de la Boston

Djokar Ţarnaev a pledat vinovat, în instanţă, pentru implicare în atentatul comis la maratonul din Boston, argumentând că s-a aflat sub influenţa rea a fratelui său mai mare, relatează Associated Press.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu, după ce Tribunalul Constanţa le-a respins cererile de revocare a acestei măsuri preventive, decizia nefiind definitivă.

David Petraeus şi-a recunoscut vina în scandalul privind scurgerea de informaţii confidenţiale

Fostul director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) David Petraeus a recunoscut că este vinovat de "neglijenţă" în scandalul privind scurgerea de informaţii confidenţiale, a anunţat marţi Departamentul american al Justiţiei, relatează BBC News Online.

Procesul de corupţie al fostului şef CJ Cluj Horea Uioreanu a început la Tribunalul Cluj

Procesul de corupţie în care unul dintre inculpaţi este fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, arestat la domiciliu, a început, luni, la Tribunalul Cluj, după nouă luni de la trimiterea dosarului în judecată, singurul care a dat declaraţii în instanţă fiind Gabriel Davidescu.

Fostul şef al RATB Viorel Popescu, judecat într-un nou dosar, pentru trafic de influenţă

Fostul director al RATB Viorel Popescu a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că, în decembrie 2011, a primit 2.500 de euro de la administratorii a două firme, pentru a le facilita derularea unui contract ce viza vânzarea de către regie a 232 de autovehicule casate.

Fostul puşcaş marin Eddie Ray Routh, găsit vinovat de uciderea lunetistului american Chris Kyle, personajul filmului ”American Sniper”

Fostul puşcaş marin Eddie Ray Routh a fost găsit vinovat de uciderea fostului lunetist din cadrul Navy SEAL Chris Kyle - autorul "American Sniper" - şi a lui Chad Littlefield, un prieten al acestuia, de către un tribunal din Texas, în sudul Statelor Unite, relatează ABC News.

Vlasov către instanţă: Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti să-l achite în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi "cu conştiinţa încărcată toată viaţa".

Justiţia rusă confirmă în apel pedeapsa pronunţată împotriva lui Aleksei Navalnîi

Justiţia rusă a confirmat, marţi, în apel pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în primă instanţă opozantul Aleksei Navalnîi în decembrie, relatează agenţia Tass, în pagina electronică.

Oprescu, despre terenul din Herăstrău: Sper în dreptatea pe care poate să o facă justiţia

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă dosarul terenului de şapte hectare din Parcul Herăstrău, că speră în dreptatea pe care o va face justiţia, precizând că nu se apucă acum să dărâme lucrări din parc.

Doi dintre avocaţii părţilor civile au renunţat la pretenţiile financiare de la fostul director FMI. Procurorul cere achitarea lui Dominique Strauss-Kahn

Doi dintre avocaţii părţilor civile au anunţat luni că abandonează cererile de despăgubire care-l vizează pe fostul director general al FMI în cadrul "procesului Carlton", în care Dominique Strauss-Kahn este acuzat de proxenetism în formă agravată, relatează cotidianul economic Les Échos online.

Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan, eliberate din arest şi puse sub control judiciar

Expertele contabile Ileana Cernea şi Valentina Muşuroiu, care au întocmit expertiza din dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, vor fi judecate sub control judiciar, după ce instanţa a înlocuit măsura arestului preventiv.

Procesul în care Romeo Stavarache este judecat pentru corupţie, strămutat la o instanţă inferioară

Procesul în care primarul Bacăului, Romeo Stavarache, este judecat pentru fapte de corupţie, a fost strămutat de la Curtea de Apel Bacău la o instanţă inferioară, întrucât omul de afaceri Costel Căşuneanu, inculpat în acest dosar, a fost exclus din Barou, în urma condamnării într-un alt dosar.

DNA cere majorarea pedepsei lui Mitrea, în dosarul de corupţie privind renovarea casei mamei sale

Procurorul DNA a cerut Completului de cinci judecători de la instanţa supremă majorarea pedepsei de doi ani de închisoare, primită de Miron Mitra în primă instanţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale.

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 10 mil. euro

Avraham Morgenstern a fost trimis în judecată de procurorii DNA care îl acuză că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi o firmă şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri, prejudiciul adus statului fiind de peste 10 milioane de euro.

NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Comandantul Francesco Schettino, condamnat la 16 ani de închisoare

Francesco Schettino, comandantul vasului de croazieră Costa Concordia, scufundat parţial în Marea Tireniană în ianuarie 2012, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor din culpă, relatează site-ul de ştiri TGcom.it.

Liderul grupării Sharia4Belgium a fost condamnat la 12 ani de închisoare în Belgia

Tribunalul corecţional din Anvers a decis miercuri că gruparea Sharia4Belgium este o organizaţie teroristă, în timp ce purtătorul de cuvânt al acesteia, Fouad Belkacem, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, relatează cotidianul belgian Le Vif, în ediţia electronică.

Procesul lui DSK: Fostul şef al FMI afirmă că a participat la 12 petreceri în trei ani, dar neagă organizarea lor

Fostul director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care neagă acuzaţiile de proxenetism care i se aduc, a declarat marţi în faţa unui tribunal din nordul Franţei că a participat doar la 12 partide de sex în trei ani.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a câştigat definitiv procesul cu ANI, care îl găsise incompatibil

Primarul oraşului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care îl găsise incompatibil, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă, ceea ce înseamnă că edilul rămâne în funcţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dominique Strauss-Kahn, întâmpinat de trei membre ale Femen la intrarea în tribunalul din Lille, unde este judecat pentru proxenetism – VIDEO

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Dominique Strauss-Kahn, audiat, marţi, la Lille, în cadrul procesului "Carlton", a fost întâmpinat de trei membre ale grupului Femen la sosirea sa la tribunal, relatează postul de televiziune BFMTV, în pagina electronică.

Un adolescent musulman se pregătea să decapiteze militari britanici

Un adolescent a fost arestat în timp ce se ducea să decapiteze un militar britanic, potrivit unor audieri de la Curtea Penală Centrală a Angliei şi Ţării Galilor (Old Bailey) din Londra.

Fostul director al Poştei Române Mihai Toader, condamnat la 10 ani şi şase luni de închisoare

Fostul director al Poştei Române Mihai Toader a fost condamnat la zece ani şi şase luni închisoare, pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro.

Ridzi: Nu am urmărit să îmi fac publicitate. S-a dorit aducerea lui Ilie Năstase, dar a refuzat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a spus la ICCJ, luni, că instituţia pe care a condus-o a vrut să îl aducă pe Ilie Năstase sau alte personalităţi să promoveze evenimentelor organizate de Ziua Tineretului în 2009, dar după refuzul acestora, a apărut ea în clipul TV.

Militari americani se adresează justiţiei după ce au fost în misiune la Fukushima şi s-au îmbolnăvit

Mai mulţi membri ai Forţelor navale americane, care au participat la o misiune umanitară în Japonia în urma accidentului de la centrala nucleară Fukushima în martie 2011, au dat în judecată compania Tepco după ce s-au îmbolnăvit, posibil din cauza expunerii la radiaţii, relatează Der Spiegel online.

Dragnea: Mă declar nevinovat, nu am trimis vreun sms, nu am influenţat niciun membru PSD

Liviu Dragnea a dat joi o declaraţie la instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de corupţie în legătură cu desfăşurarea referendumului din 2012 şi a arătat că este nevinovat, că nu a scris sau trimis în mod personal vreun sms şi că nu a influenţat niciun coleg sau membru de partid.

Selecţia juraţilor în procesul uciderii lunetistului Chris Kyle, personajul filmului „American Sniper”, va începe joi – VIDEO

Selecţia juraţilor în procesul lui Eddie Ray Routh, veteranul acuzat de uciderea militarului american Chris Kyle, personajul central al filmului -"Lunetistul american/ American Sniper", va începe joi, relatează ABC News, în pagina electronică.