proces

România a primit cererea de chemare în judecată din partea Comisiei Europene pentru blocarea accesului la reţele de gaze

România a primit cererea de chemare în judecată din partea Comisiei Europene în cazul sesizării de încălcare a regulamentului privind accesul la reţelele pentru transportul gazelor naturale, iar Ministerul Economiei trebuie să pregătească un răspuns, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Cluj: Radu Bica, judecat pentru mită, solicită în apel achitarea sau condamnarea cu suspendare

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, judecat pentru luare de mită, cere să fie achitat sau condamnat cu suspendare de Curtea de Apel Cluj, în timp ce procurorii cer menţinerea pedepsei la închisoare cu executare, instanţa de apel urmând să se pronunţe în 28 mai.

Ambasadorul singaporez în România va asista vineri la procesul lui Silviu Ionescu la Bucureşti

Emisarul special al Singapore în România, ambasadorul Ong Eng Chuan, va asista la următoarea audiere din cadrul procesului fostului diplomat Silviu Ionescu, vineri, la Bucureşti.

Vîntu susţine că un posibil lucrător al SRI i-ar fi dat o interceptare pe care a depus-o la dosar

Sorin Ovidiu Vîntu a depus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, o înregistrare audio dintre Sebastian Ghiţă şi Sorin Enache, despre care susţine că i-ar fi fost "aruncată" pe geamul maşinii, la un semafor, de un posibil angajat SRI.

TPI amână sine die procesul lui Ratko Mladici

Procesul fostului lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladici a fost amânat sine die, judecătorii Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie hotărând să "suspende" audierea primului martor al acuzării, prevăzută iniţial pentru 29 mai.

Dosarul sinucigaşului de la ICCJ, repus pe rol de instanţă pentru constatarea decesului

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, miercuri seară, repunerea pe rol a dosarului bărbatulului care s-a sinucis în arestul de la subsolul instanţei supreme, urmând să stabilească un nou termen de judecată.

Mărturia cutremurătoare a unei supravieţuitoare a lui Breivik. Cum a reuşit să scape cu viaţă

O adolescentă, Ingvild Leren Stensrud, care a supravieţuit atacului de pe Insula Utoya comis de Anders Behring Breivik vara trecută, a declarat în cursul procesului acestuia, la Oslo, că a supravieţuit doar pentru că s-a ascuns sub cadavrul altei victime, relatează BBC News Online.

Dominique Strauss-Kahn a depus plângere împotriva cameristei Nafissatou Diallo pentru declaraţii false

Dominique Strauss-Kahn a depus plângere pentru declaraţii false, defăimare şi procedură abuzivă împotriva cameristei Nafissatou Diallo, originară din Guineea, care l-a acuzat că a agresat-o sexual în hotelul Sofitel din New York, acum un an, scrie New York Post în ediţia de marţi.

Fostul şef de secţie de la Penitenciarul Rahova, Virgil Mihuţ, condamnat la patru ani de închisoare

Fostul şef secţie de la Penitenciarul Rahova, Virgil Mihuţ, a fost condamnat luni de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, decizia putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Procesul lui Şerban Huidu începe pe 21 iunie, la Braşov

Procesul realizatorului TV Şerban Huidu, acuzat de uciderea a trei persoane într-un accident rutier, începe în 21 iunie la Judecătoria Braşov. Luni, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi, produs în 16 octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus.

„Am câştigat, el a pierdut”, mesajul unei supravieţuitoare de pe Utoya pentru Breivik

Tineri norvegieni răniţi în cursul atacului de pe Insula Utoya s-au prezentat pentru prima dată în faţa tribunalului din Oslo luni, descriind felul în care Anders Behring Breivik a deschis cu calm focul asupra lor, extremistul de dreapta fiind judecat pentru uciderea a 77 de persoane.

Un martor în dosarul lui Apostu şi Stoia îşi contrazice în faţa instanţei o declaraţie dată la DNA

Un martor audiat, luni, la Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia sunt judecaţi pentru corupţie, şi-a contrazis declaraţia dată la DNA, susţinând apoi că procurorii i-au consemnat greşit declaraţiile.

Verestoy, ca martor în dosarul Rompetrol: În 2004, am cumpărat 70 milioane de acţiuni la companie

Senatorul Verestoy Attila, audiat ca martor în dosarul Rompetrol, a declarat în instanţă, luni, că până în 2010 a achiziţionat 400 de milioane de acţiuni la diverse societăţi, printre care şi 70 de milioane de acţiuni Rompetrol, cumpărate în 7 aprilie 2004.

Procuror: Cei 50.000 de euro depuşi pentru cauţiunea lui Dinel Staicu nu sunt munciţi de el

Cauţiunea de 50.000 de euro depusă pentru eliberarea lui Dinel Staicu nu oferă garanţii că acesta se va supune obligaţiilor impuse de instanţă, deoarece banii nu sunt "munciţi de el", fiind depuşi de Asociaţia Creştin Ortodoxă, a declarat procurorul, luni, la recursul de la Tribunalul Bucureşti.

Bărbatul acuzat de uciderea viceprimarului din Joseni nu este bolnav, aşa cum a susţinut

Expertiza medico-legală cerută de Curtea de Apel Târgu Mureş în cazul lui Lorincz Robert, judecat pentru uciderea viceprimarului din Joseni Csala Zsolt, şi care susţinea că e bolnav şi că a fost otrăvit în penitenciar, nu indică afecţiuni, astfel că el rămâne în arest, alături de celălalt inculpat.

OTV scapă de înjumătăţirea licenţei? Sancţiunea CNA a fost suspendată în instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, solicitarea OTV de suspendare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului privind înjumătăţirea licenţei acordate postului, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Cătălin Fenechiu. CNA a anunţat că va aface recurs în cel mai scurt timp.

PROCESUL CRIMINALULUI DIN OSLO: Ruda unei victime a aruncat cu pantoful în Breivik

Ruda unei victime a atacului de pe insula Utoeya a aruncat cu un pantof în Anders Behring Breivik vineri, strigând: "Eşti un ucigaş, să ajungi în iad", a relatat un jurnalist prezent în sala de judecată.

Un poliţist din Capitală a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Un poliţist din Capitală a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut o sumă de bani de la două persoane, cărora le-a promis că va interveni la colegi de la o secţie de poliţie, pentru ca aceştia să propună neînceperea urmăririi într-un dosar în care erau cercetate.

Anders Breivik striga de bucurie în timp ce trăgea asupra tinerilor pe Insula Utoya – martor

Anders Behring Breivik striga de bucurie în timp ce trăgea asupra tinerilor reuniţi pe Insula Utoya, a declarat miercuri o femeie care a supravieţuit atacului acestuia de anul trecut, în regiunea capitalei norvegiene, în care au fost ucise 69 de persoane.

Autorii împuşcăturilor de la 1 mai din cartierul bucureştean Giuleşti, arestaţi preventiv

Judecătoria Sectorului 1 a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele a doi bărbaţi, autorii împuşcăturilor de la 1 mai din cartierul bucureştean Giuleşti, când patru persoane au fost rănite în urma unui conflict spontan izbucnit între două grupuri, anunţă parchetul acestei instanţe.

John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

Actorul John Travolta a fost dat în judecată de un maseur a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care susţine că starul american l-a agresat sexual în timpul unei şedinţe de masaj care a avut loc în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel.

Procesul de corupţie al primarului Falcă s-a încheiat, soluţia va fi dată în 14 mai

Procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie s-a încheiat, luni, la Tribunalul Alba, unde avocaţii edilului au cerut achitarea, din lipsă de probe, instanţa urmând să pronunţe soluţia în 14 mai.

Rodica Stănoiu cere completarea expertizei grafologice în procesul său

Fostul ministru de Justiţie Rodica Stănoiu a cerut, luni, completarea expertizei grafologice potrivit căreia a semnat note informative către fosta Securitate, dezbaterile în proces urmând, astfel, să fie reluate la un alt termen.

Martor în procesul fugii lui Hayssam: El a fost în Bucureşti după data la care se spune că a fugit

Un martor sub acoperire audiat cu numele de "Radu Vasile" în dosarul fugii lui Omar Hayssam a spus, luni, că l-a văzut pe cetăţeanul sirian în Bucureşti la circa 10-12 zile după data de 30 iunie 2006, când se presupune că acesta ar fi părăsit România.

Un acuzat în cazul atentatelor de la 11 septembrie a strigat în faţa instanţei: „Ne veţi omorî”

Unul dintre cei cinci acuzaţi de atentatele de la 11 septembrie aduşi în faţa unui tribunal militar la Guantanamo a strigat sâmbătă la audiere "Ne veţi omorî", rupând tăcerea pe care cei cinci şi-o impuseseră în mod deliberat.

Presupuşii organizatori ai atentatelor de la 11 septembrie au compărut în instanţă

Cei cinci islamişti acuzaţi de organizarea atentatelor din 11 septembrie 2001, inclusiv Khaled Sheikh Mohammed, au fost aduşi la sediul instanţei din Guantanamo unde urmează să fie puşi oficial sub acuzare.

Atacurile de la 11 septembrie 2001: Organizatorii atentatelor urmează să fie inculpaţi oficial

Khalid Sheikh Mohammed şi alţi patru bărbaţi suspectaţi de organizarea atentatelor din 11 septembrie 2001 urmează să fie puşi sub acuzare de un tribunal militar de la Guantanamo Bay, informează BBC News online.

Ducesa de York, judecată în Turcia pentru atingere adusă drepturilor unor copii

Un tribunal din Ankara a început, vineri, să o judece în contumacie pe Sarah Ferguson, ducesa de York şi fosta soţie a celui de-al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, Andrew, pentru un documentar filmat de acuzată, care denunţă condiţiile de viaţă din orfelinatele turce.

Duel judiciar între Linda Evangelista şi Henri Pinault, soţul Salmei Hayek, la New York

Linda Evangelista şi omul de afaceri François-Henri Pinault - soţul Salmei Hayek - s-au înfruntat, joi, în faţa unui tribunal newyorkez în legătură cu pensia alimentară pe care miliardarul francez va trebui să o plătească celebrului top model pentru fiul lor în vârstă de cinci ani.

Guvernul trebuie să actualizeze anual ajutorul de handicap, a decis Curtea de Apel Bucureşti

Guvernul trebuie să actualizeze anual ajutorul de handicap cu indicele de creştere al preţurilor, a decis Curtea de Apel Bucureşti într-un proces în care doi fraţi cu deficienţe psihice au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Muncii, cerând daune şi actualizarea indemnizaţiei.

Liviu Luca, trimis în judecată în dosarul privind administrarea patrimoniului CNSLR-Frăţia

Liviu Luca a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul privind semnarea unui contract de management de către societatea Sind Tour Trading SRL, la care CNSLR-Frăţia este acţionar majoritar, cu o firmă timişoreană referitor la preluarea în administrare a patrimoniului confederaţiei.

Săpunaru, trimis în judecată pentru agresiune

Fotbalistul echipei FC Porto, Cristian Săpunaru, împreună cu alţi patru jucători, Hulk, Helton, Rodriguez şi Fucile, au fost trimişi în judecată, miercuri, pentru agresarea a doi stewarzi la un meci din 2009, cu Benfica Lisabona.

Julia Roberts şi George Clooney au dat în judecată două companii de produse electronice

Actorii americani Julia Roberts şi George Clooney au dat în judecată proprietarii a două companii de produse electronice, pe care îi acuză că s-au folosit de numele şi imaginea lor pentru a-şi promova produsele.

O instanţă germană cere Microsoft să scoată Windows 7 şi Xbox 360 de pe piaţa locală. Care este este motivul

O instanţă germană de judecată a cerut miercuri Microsoft să scoată de pe piaţa locală Windows 7 şi Xbox 360, produse care, potrivit judecătorului, încalcă mai multe brevete ale Motorola Mobility, care urmează să fie preluată de Google

Cazul cameristei de la hotelul Sofitel: Judecătorul a respins imunitatea solicitată de Dominique Strauss-Kahn

Judecătorul de la Curtea supremă din Bronx responsabil cu plângerea civilă depusă de Nafissatou Diallo împotriva lui Dominique Strauss-Kahn a respins, marţi, cererea de imunitate invocată de fostul director al FMI, a anunţat tabloidul New York Post.

Becali: Îi mulţumesc domnului judecător Pistol, pentru decizia de achitare din cazul Valiza

George Becali i-a adresat mulţumiri repetate judecătorului instanţei supreme Ştefan Pistol, care a făcut parte din completul dosarului Valiza şi din cel privind sechestrarea hoţilor limuzinei omului de afaceri şi care se află acum şi în cel al procesului legat de schimbul de terenuri cu MApN.

Ruby a început să se vadă cu Berlusconi de la vârsta de 16 ani. Ce dezvăluiri i-a făcut tânăra unui prieten

Adolescenta suspectată că a întreţinut relaţii sexuale cu Silvio Berlusconi i-a spus unui prieten că a început să se vadă cu el imediat ce a împlinit 16 ani şi că i-a cerut cinci milioane de euro să nu vorbească, potrivit unor interceptări apărute luni.

Jennifer Hudson, audiată în procesul cumnatului ei, acuzat de triplu asasinat

Actriţa şi cântăreaţa americană Jennifer Hudson a povestit luni, cu lacrimi în ochi, în prima zi a procesului intentat cumnatului ei, acuzat de triplu asasinat, coşmarul prin care a trecut după ce mama, fratele şi nepotul ei au fost asasinaţi, în 2008.

Atentatele din Norvegia: Criminalul din Oslo a prezentat scuze pentru victimele fără apartenenţă politică

Anders Behring Breivik, judecat pentru masacrarea a 77 de persoane vara trecută în Norvegia, a prezentat scuze luni pentru victimele fără apartenenţă politică, refuzând să facă acelaşi lucru pentru apropiaţii adolescenţilor ucişi pe insula Utoeya.

Berlusconi spune că petrecerile din vilele sale erau „concursuri de teatru”

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, prezent pentru prima oară, vineri, la o audiere în procesul Rubygate, a declarat că petrecerile organizate în reşedinţele sale erau simple "concursuri de teatru", stilul French-cancan.