procurori

Boc despre procurorul din dosarul Gorbunov exclus de CSM: Un semn că se elimină uscăturile

Decizia Consiliului Superior al Magistraturii de excludere a procurorului cercetat discplinar pentru implicarea în scandalul legat de eliberarea lui Serghei Gorbunov reprezintă un semn că sistemul judiciar îşi face ordine în interior şi elimină "uscăturile", potrivit premierului Boc.

Elodia Ghinescu, căutată din nou de anchetatori

Procurorul Marius Iacob, care instrumentează dosarul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu, ce nu a mai fost văzută din 30 august 2007, a dispus reînceperea căutărilor trupului avocatei, în zonele împădurite şi în lacurile din judeţul Braşov.

ANI: Conducerea instituţiei nu a fost înştiinţată despre verificările procurorilor DNA

Nici preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, nici secretarul general al acesteia, Horia Georgescu, nu au fost înştiinţaţi despre eventualele verificări pe care procurorii anticorupţie le fac în ceea ce-i priveşte, informează ANI, miercuri seară, într-un comunicat.

Judecătorii ICCJ, nemulţumiţi de decredibilizarea actului de justiţie

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) semnalează, într-o scrisoare adresată Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului, nemulţumirile magistraţilor faţă de campania de decredibilizare a justiţiei şi faţă de faptul că guvernele dau vina pe judecători pentru toate nereuşitele lor.

Procurorii: Impozitarea cu 90% a diferenţei de venit mai mare de 8.000, „faptă de haiducie”

Asociaţia Procurorilor din România (APR) arată că iniţiativa Guvernului de a impozita cu 90% diferenţa de venit mai mare decât salariul preşedintelui, respectiv 8.000 de lei, este îndreptată împotriva justiţiei şi o cataloghează drept "faptă de haiducie", informează, vineri, asociaţia.

Gigi Becali, reţinut de poliţie (Video)

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost reţinut în dosarul privind sechestrarea persoanelor care i-au furat autoturismul, Parchetul solicitând Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, dar şi a altor acuzaţi.

Puiu Popoviciu, reţinut de procurorii DNA

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, de procurorii DNA în dosarul în care şeful DGIPI Cornel Şerban şi şeful Diviziei de Operaţiuni din DGA, Petre Pitcovici, sunt acuzaţi de favorizarea infractorului şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Adjunctul IPJ Alba şi un poliţist, acuzaţi de favorizarea unei persoane (Video)

Adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, Milu Constantin Todea, şi agentul de poliţie Gheorghe Pleşa, reţinuţi, marţi, în urma unei anchete a DNA Alba, sub acuzaţia de favorizare a unei persoane care a comis o infracţiune de luare mită, vor fi cercetaţi în libertate.

Boc: Ştiu ce presiuni există, nu răspundeţi la apeluri politice!

Premierul Emil Boc a recomandat, marţi, procurorilor să nu răspundă la apeluri politice, arătând că încrederea publică în independenţa şi imparţialitatea anchetelor judiciare trebuie să fie mai importantă decât presiunile politice şi mediatice şi decât tentaţia corupţiei.

Chris Brown, pus sub acuzare (Video)

Cântăreţul Chris Brown a fost pus sub acuzare, joi, pentru agresiune fizică şi ameninţări cu moartea la adresa unei "cântăreţe laureate cu Grammy", potrivit exprimării folosite de procurorii americani, care s-au referit la iubita acestuia, Rihanna.

Roma: ADN-ul românilor arestaţi pentru viol nu corespunde probelor procurorilor

Mostrele ADN prelevate de la cei doi români arestaţi pentru violarea unei adolescente italience la 14 februarie nu corespund cu probele luate de la victimă, astfel că testele vor fi repetate, relatează Libero-News.it.

Procurorii s-au autosesizat privind agresarea lui Preda de către BGS

Procurorii Parchetului Sectorului 6 s-au sesizat cu privire la înregistrarea conflictului de la mall Plaza, imaginile surprinzând mai mulţi angajaţi ai BGS în timp ce-l loveau pe Eugen Preda, neînsoţit.

Kovesi nu vede eficiența DNA

Procurorul general Laura Codruța Kovesi a declarat, vineri, la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că un număr de sub două rechizitorii pe procuror specializat, în 2008, nu relevă o activitate eficientă a DNA.

Medic prins luând mită, cercetat în libertate

Un medic de la Spitalul de Pediatrie nr. 1 din Cluj-Napoca a fost prins, joi dimineaţă, în timp ce primea mită o sută de lire sterline pentru a opera o fetiţă în vârstă de doi ani, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Concubina lui Gribenco, audiată de procurori

Concubina lui Serghei Gribenco, unul dintre cei opt suspecţi în cazul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov, a fost audiată de procurori şi poliţişti, alături de alte persoane care ar putea avea legătură cu cercul de suspecţi, însă nu s-a dispus reţinerea niciunei persoane.

Gândul: Top 10 Dosare „omorâte“ de mâna procurorilor

1) Eugen Preda, liderul clanului de la mall. A fost pus în libertate pentru că anchetatorii nu au depus suficiente probe la dosar. Au lipsit înregistrările video, planşele fotografice precum şi declaraţii ale unor martori oculari.

Kovesi: Nu am reuşit îndepărtarea procurorilor care nu au ce căuta în sistem

Codruţa Kovesi spune că, la preluarea funcţiei de procuror general, în 2006, a crezut că poate muta munţii din loc şi schimba lucrurile care nu merg, dar a constatat că e împiedicată de proceduri şi consideră un eşec faptul că nu a reuşit să îndepărteze procurorii care nu au ce căuta în sistem.

Gorbunov se va întoarce la Penitenciarul Codlea doar dacă procurorii braşoveni o vor cere

Principalul suspect în cazul atacului armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, Serghei Gorbunov, va fi adus înapoi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, de unde a fost tranferat la Aiud, doar dacă procurorii vor solicita acest lucru.

Nuţu Cămătaru rămâne în arest

Ion Balint, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Nuţu Cămătaru, rămâne în arest, după ce Tribunalul Ialomiţa a admis, miercuri, recursul făcut de procurori la decizia Judecătoriei Slobozia de eliberare condiţionată a acestuia.

Daniel Morar rămâne la conducerea DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat, miercuri, cu unanimitate, aviz favorabil pentru numiea lui Daniel Morar la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Boc: Cazul de la Braşov arată o problemă de sistem

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că incidentul de la Braşov arată că există o problemă în sistemul ordinii publice şi justiţiei, şeful Guvernului anunţând că a solicitat rapoarte detaliate asupra acestei situaţii.

Băsescu, deranjat de autocolantul „Respectaţi independenţa justiţiei”

Unii dintre tinerii magistraţi prezenţi, joi, la Cotroceni au purtat în piept un autocolant cu inscripţia "Respectaţi independenţa justiţiei" iar şeful statului a interpretat gestul ca o primă probă că această promoţie de magistraţi poate fi influenţată.

Băsescu: Există judecători şi procurori corupţi, i-am văzut cu ochii mei

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, joi, reprezentanţilor celei mai recente promoţii de magistraţi, prezenţi la Cotroceni, că judecătorii şi procurorii sunt atât de independenţi cât vor ei, menţionând că a văzut cu ochii săi magistraţi corupţi.

„Sinteza Zilei”, somată public de CNA

CNA a decis, joi, să someze public Antena 3, pentru "lipsă de informare corectă" în emisiunea "Sinteza Zilei" din 15 ianuarie, în care s-au prezentat salariile unor procurori din Direcţia Naţională Anticorupţie, preluate dintr-o publicaţie, fără a se difuza şi punctul de vedere al DNA.

Năstase: Dosarul „Trofeul calităţii” e aberant

Fostul premier Adrian Năstase apreciază că dosarul "Trofeul calităţii în construcţii" - în care a fost trimis marţi în judecată - e aberant, iar momentul ales e legat de anul campaniei prezidenţiale, de faptul că "se pune problema renumirii şefului DNA".

Procurorii italieni cer, în apel, închisoarea pe viaţă pentru Romulus Mailat

Procurorii italieni contestă, în apel, sentinţa de condamnare la 29 de ani de închisoare a românului Nicolae Romulus Mailat, cerând detenţie pe viaţă în cazul uciderii Giovannei Reggiani, relatează pagina online a agenţiei APcom.

Procurorii spanioli anticorupţie anchetează Banco Santander în legătură cu frauda Madoff

Procurorii spanioli anticorupţie anchetează cea mai mare bancă locală, Banco Santander, cu privire la pierderea de peste 2,3 miliarde euro, din depozitele şi investiţiile clienţilor, consemnată în urma fraudei de care este acuzat fostul preşedinte al Nasdaq, Bernard Madoff, potrivit WSJ.

Voiculescu: Dosarul Loteria II, o manipulare politică

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, acuză, printr-un comunicat remis, marţi, MEDIAFAX, continuarea presiunilor politice asupra sa şi a familiei sale, prin intermediul procurorilor, referindu-se la trimiterea în judecată a fiicei sale, Camelia Voiculescu, în dosarul Loteria II.

Procurorii au închis dosarul lui Marko Bela cu privire la drepturile de autor

Procurorii au închis dosarul privind sumele obţinute de senatorul UDMR Marko Bela din drepturi de autor, Direcţia Naţională Anticorupţie declanşând în anul 2006 verificări în legătură cu încasarea de către politician a 90.000 de lei şi 16.000 de forinţi.

Voiculescu, trimis în judecată în dosarul privatizării ICA

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, alături de alte 12 persoane printre care fostul ministru al telecomunicaţiilor Sorin Pantiş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Ancheta în cazul lui Becali, acuzat în dosarul „valiza”, finalizată

Ancheta în dosarul finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, a fost finalizată, miercuri acuzatul semnând actele privind urmărirea penală, întocmite de procurorii anticorupţie, care l-au învinuit de dare de mită, după ce a oferit 1,7 milioane de euro preşedintelui clubului Universitatea Cluj.

Avocatul fraţilor Cămătaru a fost reţinut şi încarcerat în Penitenciarul Rahova

Avocatul fraţilor Cămătarul, Mihai Costea, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare pentru păgubirea Primăriei Capitalei cu 13 miliarde de lei vechi, a fost reţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Cristian Popescu Piedone, la DNA

Primarul sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, s-a prezentat, vineri dimineaţa, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da detalii într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

Procurorii din comisia de anchetă privind accidentul de la Petrila vor fi degrevaţi de alte dosare

Procurorii care fac parte din comisia de anchetă alcătuită pentru a investiga accidentul de la mina Petrila vor fi degrevaţi de orice alt dosar, iar adjunctul procurorului general al României este aşteptat, luni, în Valea Jiului, pentru a verifica mersul anchetei, potrivit unor surse judiciare.

Doi funcţionari din Primăria Capitalei, urmăriţi penal pentru luare mită

Funcţionarul Gheorghe Dicu de la Primăria Capitalei a fost dat în urmărire generală, el fiind acuzat că, împreună cu un alt funcţionar al municipalităţii, a primit de la o persoană o mie de lei pentru a nu lua măsuri în cazul unei construcţii ridicate fără autorizaţie.

Cinci funcţionari din PMB şi primăriile 1 şi 2, implicaţi în escrocheriile imobiliare

Cinci funcţionari publici din PMB şi primăriile sectoarelor 1 şi 2, alături de Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru şi alte trei persoane, acuzate de escrocherii imobiliare în Capitală, vor fi duse miercuri de procurori în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Radovan Karadzici a fost audiat de Tribunalul Penal Internaţional

Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, a fost audiat marţi de un judecător al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care a criticat "ritmul lent" de pregătire a procesului la trei luni după arestarea suspectului.

Piţurcă, ridicat de pe aeroport de procurorii DNA

Selecţionerul Victor Piţurcă a fost ridicat de procurori, joi după-amiază, de pe Aeroportul Otopeni, în baza unui mandat de aducere, pentru a i se prezenta documente din dosarul "valiza", din cauză că ar fi refuzat să se prezinte la audieri atunci când a fost citat.

Gigi Becali consideră drept circ ridicarea lui Piţurcă de către procurori

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că ridicarea selecţionerul Victor Piţurcă de către procurorii DNA, pe Aeroportul Henri Coandă, este un "circ" şi a adăugat că oamenii legii vor să arate "cât de tari sunt".

CC: Modificările la Legea privind statutul magistraţilor, neconstituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că modificările la Legea CSM privind numirile în funcţii a procurorilor şefi sunt neconstituţionale.