profit

Transelectrica estimează pentru acest an venituri în scădere cu 6% şi un profit de două ori mai mare

Conducerea Transelectrica (TEL) estimează pentru acest an venituri de 2,62 miliarde lei (603,9 milioane euro), în scădere cu 6%, însă un profit brut de 51,7 milioane lei (11,9 milioane euro), de două ori mai mare decât cel prevăzut în bugetul rectificat pentru anul trecut.

Profitul primelor şase mari bănci americane va creşte în acest an cu 57%

Primele şase mari bănci americane, între care JP Morgan, Bank of America şi Goldman Sachs, vor înregistra în acest an o creştere medie a profiturilor de 57%, potrivit analiştilor, care nu s-au lăsat descurajaţi de faptul că anul trecut nu au reuşit să anticipeze declinul profitabilităţii.

Vreme: Societăţile unde Ministerul Comunicaţiilor este acţionar au pentru 2012 bugete pe profit

Romtelecom, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, Romfilatelia şi Poşta Română, societăţi unde Ministerul Comunicaţiilor este acţionar, au prezentat bugete de venituri şi cheltuieli pentru 2012 pe profit, a declarat marţi ministrul de resort, Valerian Vreme.

Romanian State Cos Might Be Again Forced To Transfer 90% Of Profit To State Budget

The Romanian Government wants to force state companies and autonomous departments again to transfer 90% of their profit to the state budget, people close to the matter told MEDIAFAX Thursday.

Gheţea: Renunţarea la capitalizarea profitului CEC Bank reprezintă o eroare

Eliminarea prevederii care permitea CEC Bank să îşi majoreze capitalul social din profiturile anilor precedenţi reprezintă o eroare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele băncii, Radu Gheţea.

Profiturile companiilor europene vor creşte şi anul următor, în pofida crizei

Companiile din Europa vor înregistra creşteri ale profiturilor anul următor, rivalizând cu cele din Statele Unite, după ce şi-au majorat câştigul şi în acest an, în pofida crizei care ar putea împinge regiunea în recesiune, potrivit estimărilor analiştilor.

Harta celor mai importante companii IT din România. Cine face angajări

Piaţa IT din România a scăzut în 2010 cu circa 2,6%, la 831 de milioane de euro, potrivit estimărilor companiei de consultanţă PRM Research, însă analiştii sunt de părere că perspectivele sunt favorabile. Astfel, PRM estimează o creştere de 5,5% pentru anul în curs.

Pierderile băncilor în trimestrul III, mai mari decât pe tot anul 2010. Care sunt băncile cu profitul afectat

Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, după ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei, astfel că la nouă luni rezultatul negativ l-a depăşit pe cel de pe întregul an 2010, potrivit unor surse bancare.

În ce investesc oamenii pe timp de criză

În această perioadă de criză economică, în care bursele se prăbuşesc, există o investiţie care aduce randamente financiare spectaculoase: trufele albe - au afirmat marţi producătorii de trufe din San Miniato, o mică localitate din apropiere de Pisa.

Foloseşti cupoane de reduceri? Cât de profitabile sunt de fapt

Tot mai multe persoane achiziţionează cupoane de reducere pentru vacanţe, vizite la saloane SPA sau servicii auto. Iar reducerile merg în cele mai multe cazuri până la 80-90%, scrie Daily Mail. Dar cât de avantajoase sunt ele pe termen lung şi care sunt de fapt economiile pe care le faci?

Mercedes vrea să-şi extindă gama de modele foarte scumpe pentru a depăşi BMW în privinţa profitului

Producătorul auto german Mercedes-Benz vrea să-şi extindă gama de modele foarte scumpe şi SUV-uri, în încercarea de a depăşi profitul record al rivalilor de la BMW, transmite Bloomberg.

Cine sunt executivii care conduc cele mai profitabile companii din România

Vârsta celor mai puternici executivi locali este cuprinsă între 45 şi 60 de ani, conduc afaceri cumulate de peste 10 miliarde de euro, gestionează peste 60.000 de angajaţi şi câştigă minimum 12.000 de euro pe lună - acesta este profilul managerilor care conduc una din primele zece companii de pe piaţa locală în funcţie de profit.

Care sunt cele mai profitabile companii din România

Doar patru companii au avut anul trecut profit de peste 100 mil. euro, reiese din datele publicate ieri pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Analiză: Topul celor mai profitabile bănci la jumătatea anului – VIDEO

Sistemul bancar continuă să digere efectele crizei la aproape trei ani de la izbucnirea acesteia, iar principalele 10 bănci care controlează nu mai puţin de 77,7% din totalul activelor bancare îşi văd rezultatele subţiate. La jumătatea acestui an cele 10 bănci (BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen, UniCredit, Volksbank, CEC Bank, Alpha Bank, Bancpost şi ING) consemnau un profit cumulat de numai 380 de milioane de lei, conform standardelor româneşti de contabilitate (RAS). Anul trecut, aceleaşi bănci aveau un profit de 573 de milioane de lei.

News Corp. – profit în scădere cu 22%, în ultimul trimestru al anului fiscal 2010-2011

Gigantul media News Corporation a înregistrat, în ultimul trimestru al anului fiscal 2010-2011, un profit de 683 milioane de dolari, în scădere cu 22% comparativ cu ultimul trimestru al anului fiscal precedent.

Euronews a înregistrat, în 2010, un profit operaţional de 60 de milioane de euro

Euronews, una dintre cele mai importante televiziuni de ştiri din Europa, a înregistrat, în 2010, un profit operaţional de 60 de milioane de euro, în creştere cu 14% comparativ cu 2009, informează un comunicat al postului TV.

Profitul brut al EximBank a crescut cu 80% în primul semestru, la peste 45 milioane lei

EximBank a avut în primul semestru un profit brut de aproximativ 45 milioane lei (peste 10 milioane de euro), cu 80% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit băncii de stat.

Cum faci profit de 3 milioane de dolari pe an vânzând imobile ipotecate

Nu mai este un secret pentru nimeni că oraşul Detroit seamănă cu un oraş fantomă, din cauza depopulării şi a caselor părăsite. Criza economică a închis majoritatea fabricilor din zonă, iar locuitorii unuia dintre cele mai mari şi mai cunoscute oraşe americane au rămas fără joburi şi, în consecinţă, nu şi-au mai putut plăti ratele la bănci.

BNR a avut anul trecut un profit net de trei ori mai mic decât în 2009

Banca Naţională a României a obţinut anul trecut un profit net de 1,41 miliarde de lei, de peste trei ori mai mic faţă de rezultatul raportat în anul anterior, în special din cauza unor încasări mai mici din dobânzi, reiese din raportul anual al băncii centrale.

Acţiunile Carrefour au pierdut până la 6%, după ce grupul a anunţat scăderea profitului din Franţa

Acţiunile Carrefour au scăzut vineri la Paris cu până la 6%, după ce cel mai mare retailer european a anunţat investitorii că profitul operaţional al operaţiunilor din Franţa, cea mai mare piaţă a grupului, este sub aşteptările Consiliului de Administraţie în primul semestru, transmite Reuters.

IATA a redus estimările privind profitul pe 2011 cu peste 50%, la 4 miliarde de dolari

Companiile de transport aerian şi-au redus estimările privind profitul pe anul 2011 cu peste 50%, la patru miliarde de dolari, din cauza preţului ridicat al petrolului şi problemelor din Japonia, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, care încetinesc revenirea industriei de profil, transmite Reuters.

Şerban,MECMA:Boc va fi supărat dacă Hidroelectrica nu va avea profit mare, au fost planificate plăţi

Guvernul a planificat plăţi de salarii din profitul unor companii de stat precum Hidroelectrica, Transgaz sau Romgaz, astfel încât premierul Emil Boc "va fi supărat dacă Hidroelectrica nu va avea un profit mare" în acest an, a declarat joi Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei.

Profit de 283 mil. lei pentru FP la 30 aprilie, în special din dividende cuvenite dar neîncasate

Fondul Proprietatea (FP) a raportat pentru primele patru luni un profit de 283,4 milioane lei, cu 269,4 milioane lei peste cel de la finalul trimestrului unu, cea mai mare parte a sumei reprezentând dividende înregistrate în avans, pe care Fondul urmează să le încaseze de la companii din portofoliu.

Garanti Bank România a trecut pe profit în primul trimestru, cu un câştig de 2,4 milioane euro

Garanti Bank România a obţinut profit în perioada ianuarie-martie, pentru prima dată de la lansarea operaţiunilor de retail, cu un câştig de 2,4 milioane euro, iar grupul Garanti a realizat un profit de 3,2 milioane de euro, potrivit standardelor internaţionale de contabilitate, IFRS.

Profitul HSBC a crescut cu 58% în primul trimestru, la 4,15 miliarde dolari

Profitul net al HSBC, cea mai mare bancă europeană în funcţie de capitalizarea pe piaţă, a avansat cu 58% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4,15 miliarde de dolari, în condiţiile în care provizioanele s-au redus, transmite Bloomberg.

Cât de profitabilă este Liberty Bank, banca georgiană deţinută de Dinu Patriciu

Preluarea Băncii Poporului din Georgia de către Dinu Patriciu s-a dovedit o afacere extrem de profitabilă pentru omul de afaceri român, cu o avere estimată anul trecut de Forbes la 2,2 miliarde de euro.

Profitul net al AIG a scăzut în primul trimestru cu 85%, la 269 milioane dolari

Profitul net al asigurătorului American International Group (AIG) a scăzut cu 85% în primul trimestru, la 269 de milioane de dolari, printre cauzele declinului numărându-se costurile implicate de cererile de despăgubire legate de seismele din Japonia şi Noua Zeelandă, transmite Bloomberg.

Profitul net al Kraft Foods a scăzut cu 58% în primul trimestru, la 799 milioane dolari

Profitul net al Kraft Foods, al doilea grup alimentar ca mărime la nivel mondial, a scăzut cu 58% în primul trimestru, la 799 milioane de dolari, însă veniturile nete au avansat cu 11%, la 12,6 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Profitul net al Deutsche Telekom a scăzut cu 37,4% în primul trimestru, la 480 milioane euro

Profitul net al Deutsche Telekom, acţionarul majoritar al grupului elen de telecomunicaţii OTE, a scăzut cu 37,4% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 480 milioane euro, iar veniturile nete s-au redus cu 7,7%.

Profitul ING a crescut în primul trimestru cu 12%, la 1,38 miliarde euro

Profitul net al ING a avansat în primul trimestru cu 12%, la 1,38 de miliarde de euro, iar grupul financiar olandez a înregistat o creştere puternică a rezultatului pe segmentul asigurări, transmite Bloomberg.

Profitul operaţional al Delhaize în România, Grecia şi Indonezia a urcat cu 46% în primul trimestru

Profitul operaţional realizat de retailerul belgian Delhaize în România, Grecia şi Indonezia a crescut în primul trimestru cu 46%, la 10 milioane de euro, iar veniturile au avansat cu 4,7%.

Profitul AB InBev s-a dublat în primul trimestru, la 964 milioane dolari

Profitul net al Anheuser-Busch InBev (AB InBev), cel mai mare producător de bere din lume, s-a dublat în primul trimestru la 964 milioane dolari, iar veniturile au avansat cu 5,6%, creşterea preţurilor contrabalansând rezultatele slabe din SUA şi Brazilia.

Profitul net al Allianz a scăzut cu 43,8% în primul trimestru, la 900 milioane euro

Profitul net al Allianz a scăzut cu 43,8% în primul trimestru, la 900 milioane euro, iar veniturile s-au redus cu aproape 2%, potrivit unui raport preliminar al grupului german de asigurări.

Profitabilitate record pentru BMW în primul trimestru, datorită cererii din China şi SUA

Bayerische Motoren Werke (BMW), cel mai mare producător de automobil de lux, a înregistrat o profitabilitate record în primul trimestru, datorită succesului unor noi modele şi cererii solide din China şi Statele Unite, transmite Bloomberg.

Profitul net al BNP Paribas a crescut cu 15% în primul trimestru, la 2,6 miliarde euro

Profitul net al BNP Paribas, cea mai mare bancă din zona euro, a crescut cu 15% în primul trimestru, la 2,6 miliarde euro, datorită performanţelor bune ale operaţiunilor de retail banking din Franţa şi Statele Unite, transmite Bloomberg.

Profitul net al Henkel a crescut în primul trimestru cu 10%, la 285 milioane euro

Profitul net al producătorului german de bunuri de larg consum Henkel, prezent şi în România, a avansat în primul trimestru cu 10%, la 285 de milioane de euro, ca urmare a creşterii cererii pentru adezivi industriali, transmite Bloomberg.

Raiffeisen Bank România estimează că va obţine în acest an un profit net de 271,8 mil. lei pe RAS

Raiffeisen Bank România estimează că va obţine în acest an un profit net de 271,8 milioane de lei, potrivit standardelor locale de contabilitate, RAS, uşor peste cel din 2010, în contextul unor investiţii programate de 182,8 milioane lei.

Profitul net al Pfizer a crescut cu 9,7% în primul trimestru, la 2,22 miliarde dolari

Profitul net al Pfizer, cel mai mare grup farmaceutic la nivel mondial, a avansat în primul trimestru cu 9,7%, la 2,22 miliarde de dolari, evoluţie care reflectă reduceri de cheltuieli şi creşterea vânzărilor vaccinului contra pneumoniei Prevenar, transmite Bloomberg.

UPDATE: Profitul net al BRD a scăzut cu 38,7% în primul trimestru, la 122 milioane de lei

(adaugă informaţii transmise de BRD către BVB, în paragrafele 3-4, 8, 11 şi 14)

Profitul net al BRD a scăzut cu 38,7% în primul trimestru, la 122 milioane de lei -2-

Profitul net al BRD-Groupe Societe Generale a scăzut cu 38,7% în primul trimestru, la 122 milioane lei, de la 199,3 milioane lei în ianuarie-martie 2010, în contextul declinului venitului net bancar la 787 milioane lei, nivel considerat de bancă "satisfăcător" în contextul economic actual.