profit

Profitul Commerzbank a crescut în primul trimestru cu 40%, la nivelul record de un miliard de euro

Profitul net al băncii Commerzbank, a doua instituţie de credit germană ca mărime, a crescut în primul trimestru cu 40%, la nivelul record de un miliard de euro, în condiţiile în care provizioanele pentru acoperirea creditelor cu risc s-au redus semnificativ, transmite Bloomberg.

UPDATE: Profitul net obţinut de Banca Transilvania s-a dublat în primul trimestru, la 31,76 mil. lei

(adaugă informaţii privind acţionariatul BT şi deciziile adoptate în AGA din data de 28 aprilie, în paragrafele 17 -20)

Profitul net obţinut de Banca Transilvania s-a dublat în primul trimestru, la 31,76 milioane lei -2-

Profitul net obţinut de Banca Transilvania (TLV) a crescut în primul trimestru de aproape două ori, la 31,76 milioane lei, în contextul reducerii cheltuielilor cu provizioanele cu 16% şi majorării veniturilor nete din dobânzi cu 5%, a anunţat, vineri, instituţia de credit.

Profitul net al Microsoft a crescut cu 31% în primul trimestru

Vânzările Microsoft au crescut cu 13% în primele trei luni ale acestui an, la 16,4 miliarde de dolari, iar profitul net a avansat cu 31%, la 5,2 miliarde de dolari, rezultat trimestrial care pentru prima dată în ultimii 20 de ani este mai mic decât cel al Apple, potrivit Bloomberg.

Profitul operaţional al Daimler a crescut cu 71% în primul trimestru, la două miliarde euro

Constructorul auto german Daimler a raportat o creştere cu 71% a profitului operaţional din primele trei luni ale acestui an, la două miliarde de euro, în principal ca urmare a majorării cererii pentru automobile în economiile emergente precum China, transmite Reuters.

Vânzările Sanofi-Aventis au scăzut cu 1,5% în primul trimestru, la 7,8 miliarde euro

Profitul net al grupului farmaceutic francez Sanofi-Aventis a scăzut cu 28% în primul trimestru al acestui an, la 1,3 miliarde de euro, iar vânzările s-au redus cu 1,5%, la 7,8 miliarde de dolari.

Gazprom a avut anul trecut un profit record, de 23,8 miliarde euro

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, a raportat un profit net record pentru anul trecut, de 968,56 miliarde de ruble (23,8 miliarde euro), cu 24% mai mare decât în 2009.

Profitul net al grupului Erste a crescut în primul trimestru cu 2,1%, la 260,6 milioane de euro

Profitul net după plata intereselor minoritare al grupului Erste a crescut în primul trimestru cu 2,1%, la 260,6 milioane de euro, datorită scăderii costurilor de risc şi în pofida impactului negativ de 47,9 milioane de euro al introducerii taxei bancare în Austria şi Ungaria.

Profitul grupului BCR a scăzut în primul trimestru de peste trei ori, la 76,1 milioane lei -2-

Profitul net al grupului BCR a scăzut în primul trimestru de 3,2 ori, la 76,1 milioane lei (18,1 milioane euro), pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele, reducerii veniturilor din dobânzi în principal din cauza OUG 50 şi creşterii cheltuielilor cu personalul.

Profitul BP a crescut cu 16,4% în primul trimestru, la 7,1 miliarde dolari

Profitul net al BP, al treilea grup petrolier european în funcţie de capitalizare, a crescut cu 16,4% în primul trimestru, la 7,1 miliarde de dolari, însă producţia s-a redus cu 11%.

Ford a avut în primul trimestru un profit record

Ford a avut în primul trimestru un profit net de 2,6 miliarde dolari, cel mai mare înregistrat de constructorul auto american în perioada ianuarie-martie a ultimilor 13 ani, beneficiind de revenirea economiei globale şi de un portofoliu mai mare de vehicule eficiente în ceea ce priveşte consumul.

Cum au mers afacerile românilor în perioada Paştelui

Pentru o cofetărie de 50 mp dintr-un mic oraş, Paştele şi Crăciunul asigură jumătate din profitul anual. Pentru marile lanţuri comerciale, Paştele şi Crăciunul înseamnă un plus de 20-30% la nivelul cifrei de afaceri totale. Este perioada când patronii stau zi şi noapte în magazine şi în restaurante, iar oamenii nu se mai gândesc de două ori înainte de a scoate banii din buzunar.

Profitul Ford din primul trimestru al acestui an ar putea fi cel mai ridicat din 1998 – analişti

Ford Motor, al doilea constructor auto american, ar putea raporta marţi cel mai mare profit pe primul trimestru din 1998, datorită vânzărilor în creştere odată cu introducerea noilor modele cu un consum eficient de carburant, în contextul preţului tot mai mare al petrolului, transmite Bloomberg.

Profiturile companiilor din întreaga lume depăşesc estimările, datorită productivităţii – analiză

Majoritatea companiilor din întreaga lume care au raportat rezultatele financiare pentru primul trimestru au depăşit estimările analiştilor privind profitul, în principal datorită creşterii productivităţii şi revenirii economice, care susţine vânzările, potrivit unei analize Bloomberg.

Acer a raportat pentru primul trimestru cel mai mic profit din ultimii şase ani

Acer, al doilea mare producător de notebook-uri la nivel mondial, a raportat pentru primul trimestru cel mai redus profit net din ultimii şase ani, de 1,2 miliarde dolari taiwanezi (41,5 milioane dolari), în scădere cu 64% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite Bloomberg.

Profitul net al Nokia a scăzut cu 1,4% în primul trimestru, la 344 milioane euro

Profitul net al producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia a scăzut în primul trimestru cu 1,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 344 milioane euro, iar compania a semnat acordul final care-i permite adoptarea platformelor software Microsoft.

Apple a înregistrat în primele trei luni un profit record de 6 mld dolari, dublu faţă de anul trecut

Apple a raportat pentru al doilea trimestru al anului fiscal 2011, încheiat în luna martie, un profit net record de 6 miliarde dolari, faţă de 3,1 miliarde dolari în intervalul similar al anului trecut, şi o creştere a veniturilor de 83%.

Radioul Public a terminat anul financiar 2010 cu un profit net de 334.454 de lei

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a finalizat anul financiar 2010 cu un profit net de 334.454 de lei, în condiţiile în care anul trecut instituţia a avut venituri totale de 400,5 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al Radioului Public pe 2010.

Nokia ar putea raporta o reducere de 49% a profitului net în primul trimestru

Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia ar putea raporta o scădere de 49% a profitului net pentru primul trimestru şi va estima, probabil, reducerea acestuia până când va lansa pe piaţă primele smartphone-uri bazate pe un sistem de operare produs de Microsoft, potrivit Bloomberg.

Gheţea: Băncile trebuie să plătească factura crizei şi îşi asumă o profitabilitate mai redusă

Băncile trebuie să plătească factura crizei şi sunt printre puţinii agenţi economici din România care au înţeles că nu se mai pot obţine profituri ca în perioada dinainte de criză, fiind dispuse să-şi asume o profitabilitate mai redusă şi în viitor, a declarat preşedintele ARB, Radu Gheţea.

Profitul net al Yahoo a scăzut în primul trimestru cu 28%

Yahoo! a raportat pentru primul trimestru un profit net de 223 de milioane de dolari, în scădere cu 28%, la venituri nete de 1,06 miliarde de dolari, cu 6% mai reduse decât în perioada similară a anului trecut.

Profitul net al IBM a crescut cu 10% în primul trimestru, la 2,9 miliarde dolari

Profitul net al IBM, cel mai mare furnizor de servicii pentru computere la nivel mondial, a crescut în primul trimestru cu 10%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 2,9 miliarde de dolari, iar veniturile au avansat cu 8%, la 24,6 miliarde de dolari.

Profitul net al Novartis s-a redus cu 6% în primul trimestru, la 2,77 miliarde dolari

Profitul net al grupului farmaceutic Novartis a scăzut cu 6% în primul trimestru, la 2,77 miliarde de dolari, evoluţia reflectând efectele negative ale aprecierii francului elveţian, costurile de finanţare legate de achiziţia Alcon şi reducerea veniturilor din vânzările de vaccinuri antigripale.

BCR Asigurări a trecut pe profit în 2010, câştigul brut ridicându-se la 14,4 milioane de lei

BCR Asigurări a încheiat anul 2010 cu un profit brut de 14,43 milioane de lei (standarde IFRS), de la pierderi de 55,54 milioane de lei în urmă cu un an, ca urmare a creşterii eficienţei şi a unui control mai bun al costurilor, în pofida mediului economic dificil, a anunţat, luni, asigurătorul.

Profitul brut al BCR Asigurări de Viaţă a crescut cu 39,5% în 2010, la 18,72 milioane de lei

BCR Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 18,72 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 39,5% faţă de 2009, pe fondul creşterii primelor subscrise cu 20,5%, la 307,1 milioane de lei, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Florentina Vizinteanu.

Vezi aici cum reuşeşte şeful Loteriei să facă profit din dorinţa românilor de a se îmbogăţi peste noapte

Până în 2013, Gheorghe Benea are în mână una dintre cele mai mari fabrici de bani din economie: Loteria Română, o afacere de sute de milioane de euro anual.

Profitul net al Marfin Bank România a crescut anul trecut cu 74%, la 7,6 milioane de euro

Marfin Bank România a înregistrat anul trecut un profit net de 7,6 milioane de euro, în creştere cu 74% faţă rezultatul din 2009 potrivit IFRS, datorită majorării veniturilor şi scăderii cheltuielilor cu provizioanele, şi vizează pentru 2011 un avans format din două cifre privind câştigul net.

Profitul consolidat al RBI a crescut anul trecut cu 141,5%, la 1,09 miliarde euro

Profitul consolidat al grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) a crescut cu 141,5% anul trecut, la 1,09 miliarde de euro, evoluţia pozitivă reflectând în principal reducerea cheltuielilor cu provizioanele.

Banca Poloniei a avut un profit net de 2,3 miliarde de dolari anul trecut

Banca Centrală a Poloniei a înregistrat un profit net de 6,5 miliarde de zloţi (2,3 miliarde de dolari) anul trecut şi va transfera 95% din această sumă la bugetul pentru acest an al guvernului, transmite Bloomberg.

Profitul înainte de taxe al VIG în România a crescut anul trecut cu 17,9%, la 28,5 milioane euro

Vienna Insurance Group (VIG) a înregistrat anul trecut în România un profit înainte de taxe de 28,5 milioane de euro, în creştere cu 17,9% comparativ cu 2009, şi o scădere cu 13% a primelor brute subscrise, la 528,1 milioane de euro.

Profitul net al Raiffeisen Bank România a crescut anul trecut cu 12%, la 83 milioane euro

Profitul net al Raiffeisen Bank România a crescut anul trecut cu 12%, la 83 milioane euro, în principal datorită reducerii la jumătate a cheltuielilor cu provizioanele, la 48 milioane euro, de la 88 milioane euro în 2009.

AstraZeneca a majorat ţinta de profit după un acord de 1,1 miliarde dolari cu fiscul SUA

AstraZeneca, al doilea mare grup farmaceutic din Marea Britanie, şi-a majorat ţinta de profit pentru acest an după ce a acceptat să plătească 1,1 miliarde dolari pentru închiderea unui litigiu cu autorităţile fiscale din Statele Unite, transmite Bloomberg.

Deutsche Securities a tăiat cu 84% prognoza de profit pentru Toyota,subliniind efectele cutremurului

Deutsche Securities a tăiat cu 84%, la 135 miliarde yeni (1,1 miliarde euro), estimarea privind profitul operaţional al Toyota în anul financiar 2011-2012, care va începe pe 1 aprilie, subliniind consecinţele grave ale cutremurului devastator din 11 martie pentru industria auto, transmite Reuters.

Bugetul CFR Călători prevede disponibilizarea a peste o mie angajaţi şi creşterea câştigului mediu

Bugetul pe acest an al companiei CFR Călători, aprobat de Guvern, prevede o scădere a numărului de angajaţi prognozat pentru sfârşitul anului cu peste o mie de salariaţi comparativ cu finele anului trecut şi o creştere a câştigului mediu lunar pentru restul salariaţilor cu 77 lei, la 2.627 lei.

Top nouă idei de afaceri ridicole care le-au adus fondatorilor profituri uriaşe

Lipsa unei idei de afaceri de milioane este de cele mai multe ori motivul pentru care antreprenorii nu pornesc la drum. Alţii fac însă bani şi din piatră seacă.

UPDATE: BT propune majorarea capitalului cu 295,7 mil. lei din rezervele constituite în ultimii ani

(adaugă informaţii din convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor, în paragrafele 5 -8)

BT propune majorarea capitalului cu 295,7 milioane lei din rezervele constituite în ultimii ani

Banca Transilvania (BT) propune majorarea capitalului cu 296,7 milioane de lei, la 1,77 miliarde de lei, prin capitalizarea rezervelor constituite din profitul net existente în sold la finele anului trecut şi din câştigul realizat în 2010.

BCR Banca pentru Locuinţe a avut pentru prima dată profit în 2010, de 1,744 milioane lei

BCR Banca pentru Locuinţe (BpL) a înregistrat anul trecut pentru prima dată profit de la începerea activităţii, în iulie 2008, de 1,744 milioane lei, şi şi-a dublat activele, la peste 530 milioane lei.

Warren Buffet a obţinut un profit de 3,7 miliarde de dolari din investiţia la Goldman Sachs

Miliardarul american Warren Buffet a obţinut un profit de 3,7 miliarde de dolari din investiţia de cinci miliarde de dolari în acţiuni ale grupului Goldman Sachs, derulată la sfârşitul anului 2008, momentul de vârf al crizei financiare, potrivit Bloomberg.

UPDATE:Credit Europe vrea un profit înainte de impozitare de 5,4 mil. euro în 2010, în urcare cu 50%

(adaugă informaţii şi declaraţii ale oficialilor Credit Europe Bank România, în paragrafele 6 - 19)