program

RIP Paint | Microsoft îşi ia adio de la programul Paint, după 32 de ani

Compania Microsoft a anunţat că renunţă la Paint, programul fiind deja inclus pe o listă de aplicaţii ce vor fi eliminate definitiv din Windows sau la care nu se va mai lucra pentru a fi dezvoltate, scrie BBC.

Preşedintele Iohannis, mesaj pentru comunitatea din Harghita: Mă îngrijorează tinerii din zonă care nu ştiu bine limba română/ Preşedinte CJ Covasna: Maghiarii sunt intimidaţi şi persecutaţi prin justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi dimineaţa, în Harghita, că îl îngrijorează situaţia tinerilor din zonă care nu cunosc bine limba română, ceea ce înseamnă o limitare a acestora când este vorba despre accesul la un loc de muncă.

PSD nu se sfieşte să RESCRIE programul de guvernare. Lista promisiunilor şterse sau amânate după venirea la putere

La jumătate de an de la preluarea guvernării, şi deja cu propriul prim cabinet guvernamental dat jos prin moţiune de cenzură, PSD nu se fereşte să renunţe la o altă măsură din programul de guvernare, "updatat" odată cu venirea lui Mihai Tudose la Palatul Victoria: impozitul pe cifra de afaceri, scrie Gândul.

LPF a anunţat programul etapei a treia din Liga 1

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, programul etapei a treia din Liga 1. Meciurile vor fi televizate la Look TV, Digi Sport şi Dolce Sport.

Simona Halep Halep vs. Victoria Azarenka, în optimile de finală de la Wimbledon. Când va avea loc meciul

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (2WTA) va juca luni, în jurul orei 15:30, cu Victoria Azarenka (Belarus, 683 WTA), în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 14,8 milioane de lire sterline.

ZF | Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu pentru că „nu respectă programul de guvernare“, dar i-a pus în braţe lui Tudose un program cu totul nou

Guvernul a trecut de votul Parlamentului cu o largă majoritate – 275 de voturi pentru şi 102 împotrivă, – dar nu fără tensiuni în rândul coaliţiei PSD/ALDE din cauza programului de guvernare, un document cu totul nou faţă de ideile cu care au fost câştigate alegerile şi care ar putea aduce cu el poveri fiscale în plus pentru contribuabili.

Job-ul unde nu ai program, munceşti când vrei şi cât vrei. Cât poţi câştiga într-un an

Charmaine Pocek, specialistă în resurse umane, a decis să îşi încerce norocul pe Fiverr pentru a face bani în plus. Aşa că a început să îmbunătăţească CV-uri cu 5 dolari bucata, potrivit BM.

Grindeanu a demis secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării: Nu accept ca PNDL2 să fie folosit politic

Premierul Sorin Grindeanu a demis duminică toţi secretarii de stat, secretarul general şi pe secretarii general-adjuncţi din Ministerul Dezvoltării, pentru ca PNDL 2 să nu fie folosit politic.

VIDEO | Premierul Grindeanu a fost felicitat de premierul saxon Stanislaw Tillich, pentru că nu a demisionat

Premierul Sorin Grindeanu are, joi, în program, mai multe întâlniri oficiale la Palatul Victoria, şeful Executivului având deja o primă întrevedere cu prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, care l-ar fi felicitat pentru că a luat decizia de a nu demisiona din fruntea Guvernului.

Premierul şi-a anulat programul de miercuri, urmând să fie prezent la şedinţa CEx al PSD. Conducerea PSD ia în calcul să retragă sprijinul politic acordat întregului cabinet Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a anulat participarea la reuniunea Consiliului Naţional pentru pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE, care are loc miercuri, eveniment trecut în programul oficial din această săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Simona Halep joacă sâmbătă, cu Daria Kasatkina, în turul trei al turneului de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 4 în clasamentul WTA, va juca, sâmbătă, în jurul orei 14:30, cu Daria Kasatkina (Rusia, 28 WTA) în turul trei al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro.

Programul concertelor de la NEVERSEA: Când urcă pe scenă Tiesto, Rita Ora sau Fatboy Slim

Programul concertelor de la NEVERSEA a fost făcut public, miercuri, de către organizatori, Tiesto şi Rita Ora urmând să urce pe scenă în prima zi, în timp ce Afrojack, Fatboy Slim, Jason Derulo şi Dua Lipa îşi vor împărţi următoarele două zile.

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Finanţelor.

Cîrstea, Olaru şi Mergea vor juca miercuri în proba de dublu la Roland Garros

Jucătorii români de tenis Sorana Cîrstea, Raluca Olaru şi Florin Mergea vor evolua, miercuri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros (Franţa), al doilea turneu de Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro.

Halep joacă astăzi cu Jana Cepelova, pe arena Philippe Chatrier, în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 4 în clasamentul WTA, va juca marţi, 30 mai, împotriva Janei Cepelova (Slovacia, 89 WTA) în runda inaugurală a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 16.790.000 de euro.

Turneul de la Roland Garros: Care sunt jucătoarele românce care vor juca luni în turneu şi la ce oră sunt programate meciurile

Patru dintre cele şase românce prezente pe tabloul principal de la Roland Garros iau startul competiţiei luni. Monica Niculescu şi Ana Bogdan vor intra primele pe teren, urmate de Patricia Ţig, iar Irina Begu va încheia ziua, conform programului anunţat de organizatori pe site-ul oficial.

Guvernul Ungariei a lansat un program-pilot pentru comunităţile etnice din România

Guvernul Ungariei a lansat, vineri, un program-pilot în valoare de 3,2 milioane de euro pentru promovarea comunităţilor etnice maghiare din Transilvania, a declarat secretarul de stat al Ministerului ungar de Externe, Levente Magyar, notează MTI.

FMI a finalizat prima evaluarea a programului Republicii Moldova

Board-ul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a finalizat prima etapă din analiza mecanismului extins de creditare şi a mecanismului extins de finanţare a Republicii Moldova care vizează eliberarea unei tranşe de 21,5 milioane de dolari, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.

Jobul fără program, la care poţi munci când vrei şi cât vrei. Cum a câştigat această femeie 1 milion de dolari într-un an

Fiverr devine locul ideal pentru a câştiga bani garantat, fără a avea şefi, program inflexibil sau deadline-uri. Dovada este Charmaine Pocek, o femeie care a reuşit într-un singur an de zile să câştige un milion de dolari.

PAŞTE 2017: Hristos a înviat!

La ora 12:00 noaptea, preoţii au ieşit din altarele lăcaşurilor de cult pentru a le transmite credincioşilor mesajul "Hristos a înviat" şi pentru a le oferi Lumina Sfântă.

Paşte 2017. Programul magazinelor în timpul sărbătorilor de Paşte

În perioada sărbătorilor Pascale supermarketurile vor funcţiona după un program special.

Magazinele Lidl vor fi închise de Paşte

Magazine Lidl din România vor fi închise pe 16 şi 17 aprilie, în prima şi a doua zi de Paşte, a anunţat, luni, compania.

CNAS: Programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că, de la 1 aprilie, programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni, urmând să conţină o serie de noutăţi privind principalele programe naţionale de sănătate.

VACANŢA DE PAŞTE 2017: Bucurie pentru elevi. Câte zile libere au elevii de Paşte

Elevii se pregătesc pentru vacanţa de Paşte 2017, care teoretic are loc între 19 aprilie şi 30 aprilie. Practic, aceştia vor sta acasă peste 2 săptămâni.

Lidl face angajări masive, salariile ajungând până la 7000 de lei brut. De unde pleacă Caravana Joburilor şi în ce oraşe ajunge

Lidl România demarează un program amplu pentru recrutarea a peste 500 de angajaţi, de la lucrători în magazine şi depozite, până la specialişti în diverse domenii. Salariile variază între 2200 şi 7000 de lei brut, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Anca, managerul Departamentului de Resurse Umane.

Prinţul Charles, prima vizită oficială în România după 19 ani

Moştenitorul Coroanei Regale Britanice se va afla într-o vizită oficială în România în perioada 29-31 martie, anunţă marţi, printr-un comunicat de presă, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Irina Begu joacă în primul tur al turneului de la Dubai, atât la simplu, cât şi la dublu

Jucătoarea de tenis Irina Begu (locul 28 în clasamentul mondial) va juca, duminică, împotriva letonei Anastasija Sevastova (locul 35 WTA), în primul tur al turneului WTA Premier 5 de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, apoi va face pereche cu rusoaica Daria Kasatkina în cadrul întrecerii de dublu.

Federaţia Română de Baschet a anunţat programul meciurilor din cadrul EuroBasket 2017

Federaţia Română de Baschet, organizator al FIBA EuroBasket 2017 în România, la Cluj-Napoca, anunţă, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX, programul oficial complet al meciurilor Grupei C din cadrul turneului european.

Vacanţa intersemestrială se apropie. Vacanţele şcolare din 2017

Elevii vor intra pe 4 februarie în vacanţa intersemestrială, care se va încheia pe 12 februarie potrivit structurii anului şcolar în curs anunţată de Ministerul Educaţiei.

Horia Tecău şi Florin Mergea joacă vineri la Australian Open

Organizatorii turneului Australian Open au anunţat programul pentru ziua de vineri, iar Sorana Cîrstea, Horia Tecău şi Florin Mergea vor juca în probele de simplu şi dublu de la Melbourne.

Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: „Nu avem nevoie de împrumuturi pentru a susţine măsurile din programul de guvernare”

Există spaţiu fiscal suficient pentru a susţine măsurile din programul de guvernare şi nu va fi nevoie de împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale, a declarat sâmbătă, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

Ce a fost uşor a trecut pentru guvernul Grindeanu. Acum întrebarea: unde găseşte bani pentru programul economic extrem de generos, atât pentru săraci, cât şi pentru business

Guvernul Grindeanu – care aseară a avut o primă şedinţă după depunerea jurământului – trebuie să găsească bani pentru a-şi îndeplini promisiunile electorale, păstrând finanţele publice în echilibru.

Sorin Grindeanu, întrebat despre o eventuală demisie: Programul de guvernare este votat pe 2017-2020

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că mandatul pentru care a primit votul Parlamentului este pentru perioada 2017-2020, întrebat fiind dacă va demisiona din fruntea Guvernului dacă Curtea Constituţională va declara Legea 90/2001 neconstituţională.

Reperele anului 2017 pentru echipele naţionale de fotbal ale României

O parte dintre echipele naţionale de fotbal ale României vor fi implicate în competiţii oficiale în anul 2017, iar Federaţia Română de Fotbal a trecut în revistă reperele pe care tricolorii şi tricolorele le vor avea în noul an.

Programul Metrorex în zilele de Crăciun şi Revelion

Trenurile de metrou vor circula la un interval de aproximativ 9 minute în zilele de Crăciun, iar în noaptea de Revelion, circulaţia se va realiza la un interval de 10 minute între orele 00:00 - 1:00, respectiv 20 de minute între orele 1:00 - 5:00, potrivit unui comunicat publicat joi de Metrorex.

România primeşte 500 milioane euro de la Banca Mondială pentru creştere economică şi reducerea sărăciei/ Creditul va fi rambursat în anul 2036

Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat vineri suma de 500 milioane euro, care va fi acordată României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică (DPL), informează instituţia.

Simona Halep va participa la Parada de 1 decembrie cu ocazia Zilei Naţionale a României

Jucătoarea de tenis Simona Halep va participa la Parada de 1 decembrie cu ocazia Zilei Naţionale a României, joi, de la ora 11:00, la Piaţa Arcul de Triumf, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Autobuzele şi tramvaiele circulă miercuri şi joi după programul de duminică, iar metroul circulă normal

Miercuri şi joi, liniile de transport public vor funcţiona în Bucureşti conform programelor de circulaţie corespunzătoare unei zile de duminică, iar metroul va funcţiona normal, în intervalul orar 5:00-23:00.

Ministrul de Interne, după inspecţia de la sediul Direcţiei de permise: „Voi avea o discuţie cu cei de la Finanţe să aibă acelaşi program. Sunt momente când programarea online nu funcţionează”

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a fost, luni, în inspecţie la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi a declarat, întrebat de programul angajaţilor de la Finanţe care începe la 8, că va exista o discuţie cu aceştia pentru a avea acelaşi program.

DECLARAŢIA ZILEI – Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: De luni, două schimburi la Direcţia de Permise din Pipera, până la ora 21:00. Se va trece la programarea online

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a anunţat, vineri, că la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Pipera se va lucra, începând de luni, în două schimburi, programul fiind 07-21, tot de luni urmând a fi implementată şi programarea online. UPDATE: Tudorache a mai declarat că prefecţii de Bucureşti, Ilfov şi cei din conducerea Direcţiei Permise nu vor fi schimbaţi din funcţii "încă", dar că nu va ezita să facă acest lucru dacă "derapajele" vor continua după implementarea noilor măsuri.