program

Ce spectacole se joacă în Bucureşti în perioada 4 – 10 octombrie? Vezi aici

Programul principalelor teatre din Bucureşti în săptămâna 4 - 10 octombrie:

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului „George Enescu”, între 1 şi 25 septembrie 2011

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" va avea loc între 1 şi 25 septembrie 2011, în cadrul evenimentului urmând să concerteze şi London Symphony Orchestra, Orchestre de Paris şi Wiener Philharmoniker, se arată pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Sandu: Jucătorii să muncească opt ore pe zi ca să nu mai stea prin baruri sau discoteci

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii din România ar trebui să muncească opt ore pe zi la intensitate maximă, pentru ca atunci când ajung acasă să fie atât de obosiţi încât să nu le mai stea gândul la ieşit în baruri şi discoteci.

Programul partidelor din Liga Campionilor

Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 28 septembrie şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 21.45, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor:

Programul partidelor din etapa a X-a a Ligii I

Programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a X-a a Ligii I:

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 20 – 26 septembrie

Programul principalelor instituţii de teatru bucureştene în săptămâna 20 - 26 septembrie:

Programul partidelor din cadrul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României

Partidele din cadrul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României-Timişoreana, ediţia 2010-2011, se vor desfăşura după următorul program:

Programul etapei a IX-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc la 24, 25, 26 şi 27 septembrie, în etapa a IX-a a Ligii I:

Programul primei etape din Liga Europa

Programul primei etape din Liga Europa, ediţia 2010-2011, toate meciurile fiind programate joi:

Programul partidelor din etapa a VIII-a a Ligii I

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, luni, programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a VIII-a a Ligii I:

Românii pot cumpăra pachete turistice la preţuri reduse prin programul „Vacanţe la ţară”

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) va derula până pe 31 octombrie programul "Vacanţe la ţară", prin care turiştii pot cumpăra sejururi de cinci nopţi în satele româneşti la preţuri cuprinse între 150 şi 195 de lei.

Reduceri de peste 20% pentru turişti în programul „Înscrieri timpurii de iarnă”

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a lansat programul "Înscrieri timpurii de iarnă", prin care turiştii pot beneficia de reduceri de preţ de peste 20% la pachetele pentru sezonul de iarnă, inclusiv cele pentru Crăciun şi Revelion, dacă acestea sunt cumpărate până pe 15 noiembrie.

Programul etapei a VII-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc în etapa a VII-a a Ligii I, anunţat, luni, de site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal:

Programul complet al meciurilor din grupele Ligii Europa

Programul fazei grupelor Ligii Europa după tragerea la sorţi de vineri, de la Monte Carlo:

Steaua va disputa primul meci din grupa K a Ligii Europa la Liverpool

Steaua va debuta în grupa K a Ligii Europa la 16 septembrie, în deplasare, într-un meci împotriva formaţiei FC Liverpool, ultima partidă urmând să o susţină în Italia, la 15 decembrie, în compania echipei SSC Napoli, informează site-ul oficial al UEFA.

Programul fazei grupelor Ligii Campionilor

Programul fazei grupelor Ligii Campionilor după tragerea la sorţi de joi, de la Monte Carlo:

Liberalii vor aproba la reuniunile de la Mamaia viitorul program politic al PNL

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a anunţat, joi, la Şcoala de vară a TNL, că liberalii vor aproba în şedinţele CNEx şi DP noul program politic liberal, care propune o serie de reforme, inclusiv una bugetar-fiscală, fiind un program alternativă la variantele prezentate de guvernarea PDL şi de PSD.

Peste 1.000 de şomeri din sud vestul ţării şi sudul Munteniei vor fi formaţi profesional

Peste 1.000 de şomeri din sud-vestul ţării şi sudul Munteniei vor participa la programe de formare profesională, în cadrul unui proiect european implementat de "Cartel Alfa", care îşi propune să găsească locuri de muncă pentru un sfert dintre şomeri în şase luni de la finalizarea formării.

Programul partidelor din manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa

Programul partidelor care se vor disputa, joi, în manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa:

Programul partidelor din play-off-ul Ligii Campionilor

Programul partidelor care vor avea loc, marţi şi miercuri, în manşa retur a play-off-ul Ligii Campionilor:

Udrea: Data de lansare a programului „Bucureştiul meu” este 1 septembrie

Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti a declarat, joi, că a stabilit data de lansarea a programului "Bucureştiul meu" la 1 septembrie, prin care doreşte ca, toţi cei care au un proiect bun pentru Bucureşti "să vină" alături de PDL.

Programul etapei a VI-a a Ligii I

Programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a VI-a a Ligii I:

Programul campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea la Ladies Cup

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va participa la finalul săptămânii, la Schmelz (Germania), la Sparkassen Ladies Cup, turneu la care vor mai lua parte formaţiile Gyor ETO (Ungaria), Handball Metz (Franţa), TSV Bayern 04 Leverkusen, Thuringer HC şi HSG Blomberg-Lippe.

Vezi aici preţurile pachetelor turistice prin programul „Litoralul pentru toţi”

Asociaţia Litoral-Delta Dunării a lansat ediţia de toamnă a programului "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi", tarifele pentru şase nopţi de cazare în perioada 1 septembrie- 15 octombrie variind între 160 lei, la un hotel de o stea fără mic dejun, la 500 lei, pentru o unitate de 5 stele.

Programul meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor

Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 17 august şi miecuri, 18 august, de la ora 21.45, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor:

Programul etapei a V-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc vineri, 20 august, sâmbătă, 21 august, duminică, 22 august şi luni, 23 august, în etapa a cincea a Ligii I:

Programul etapei a IV-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a patra a Ligii I:

Serviciile pentru paşapoarte şi-au prelungit programul de lucru

Serviciile pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, din cadrul prefecturilor, şi-au prelungit programul de lucru, inclusiv sâmbăta, şi au deschis mai multe ghişee, din cauza numărului mare de cereri venite de la cetăţeni români care lucrează în străinătate.

Programul partidelor din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa

Programul partidelor care se vor disputa marţi şi joi, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa:

Programul partidelor din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor

Programul partidelor care se vor disputa, marţi şi miercuri, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor:

Programul partidelor din etapa a III-a a Ligii I

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul partidelor care se vor disputa în etapa a III-a a Ligii I:

Programul partidelor din etapa a II-a a Ligii I

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit, marţi, programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a II-a a Ligii I:

Filme de Silviu Purcărete şi Ivana Mladenović, la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo

Comedia neagră "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete şi documentarul "Lumea în pătrăţele" de Ivana Mladenović au fost selectate în programul CineLink Work in Progress al festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, care se desfăşoară între 23 şi 31 iulie, informează site-ul evenimentului.

Bulevardul Kiseleff din Bucureşti – zonă pietonală dedicată sportului în aer liber, până în 8 august

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri, că până pe 8 august circulaţia pe Bulevardul Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi intersecţia cu Ion Mincu, va fi închisă, la final de săptămână, de vineri, ora 22.00, până duminică, la ora 14.00, şi vor fi amenajate terenuri pentru sport, în cadrul proiectului "Via sport".

Programul complet al partidelor din turul trei preliminar al Ligii Europa

Programul complet al partidelor din turul trei preliminar al Ligii Europa (primele echipe sunt gazde ale primei manşe), care va avea loc la 29 iulie (turul) şi 5 august (returul).

Programul complet al turului trei preliminar al Ligii Campionilor

Programul complet al turului trei preliminar al Ligii Campionilor, care se va disputa la 27/28 iulie (turul) şi 3/4 august (returul).

Casieriile Enel din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu sunt închise luni, de Ziua Energeticianului

Toate casieriile Enel Energie Muntenia din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise luni, 19 iulie 2010, urmând ca activitatea să fie reluată conform programului obişnuit de lucru, marţi.

Programul primei etape a Ligii I, ediţia 2010/2011

Programul meciurilor din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, anunţat, luni, de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), pe site-ul oficial:

Programul turului doi preliminar al Ligii Europa

Programul meciurilor din turul doi preliminar al Ligii Europa, după disputarea partidelor din primul tur preliminar al competiţiei:

Programul partidelor din manşa secundă a turului întâi preliminar al Ligii Europa

Programul partidelor care se vor disputa, joi, în manşa secundă a turului întâi preliminar al Ligii Europa: