proiect

Arad: 280 de milioane de lei pentru reabilitarea a aproape 47 de kilometri de conducte termice

Primarul Aradului, Călin Bibarţ, şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat marţi contractul de finanţare pentru reabilitarea a aproape 47 de kilometri de conducte din reţeaua de energie termică a oraşului.

Consiliul UE invită Elveţia să participe la proiectul PESCO „Mobilitate Militară”

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni o decizie prin care confirmă că participarea Elveţiei la proiectul PESCO „Mobilitate Militară” îndeplineşte condiţiile generale stabilite în decizia (CFSP) 2020/1639 din noiembrie 2020 şi va aduce o valoare substanţială proiectului.

PSD anunţă înfiinţarea unui grup de lucru care să redacteze un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială

„În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al Partidului Social-Democrat, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care, iată, nu am îndeplinit-o […]

Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare din lume

Acordul a fost semnat de Ministerul Apelor şi Irigaţiilor şi o asociere de investitori condusă de consorţiul Meridiam-Suez, printre care Orascom Construction, VINCI Construction Grands Projets şi SUEZ, a informat agenţia oficială de presă Petra citată de Le Figaro. „Această infrastructură esenţială, care include una dintre cele mai mari instalaţii de desalinizare a apei de […]

China şi Pakistanul îşi consolidează parteneriatul economic strategic

China şi Pakistanul au reafirmat angajamentul faţă de Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC), un proiect strategic care se află acum în a doua sa fază de dezvoltare. Decizia a fost luată în cadrul celei de-a patra runde de discuţii diplomatice la nivel viceministerial, desfăşurate vineri la Beijing, unde viceministrul chinez de externe Sun Weidong şi secretarul […]

OMV Petrom reacţionează în cazul tranzacţiei cu Uniper: Având în vedere magnitudinea proiectului, este uzual ca producătorii să securizeze în avans vânzarea unei părţi din volumele care urmează să fie produse. Nu comentăm detalii comerciale. Respectăm reglementările din România

OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, operatorul proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, spune că vânzarea în avans a unei părţi din producţia de gaze este o practică uzuală în proiectele de producţie de o astfel de amploare. Reacţie vine ca urmare a ştirii difuzată de Reuters privind semnarea unui contract cu compania germană Uniper.

Păduri urbane la Galaţi cu fonduri PNRR. În mai multe zone din oraş vor fi plantaţi copaci

Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie contractul pentru lucrările de amenajare a peste 65.000 de metri pătraţi de păduri urbane. Este vorba despre lucrări de pregătire a terenului pentru plantare, pregătirea solului, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieţilor, întreţinerea plantaţiei, precum şi completări în plantaţia nou creată în al doilea şi al […]

Ministerul Finanţelor a publicat oficial ordonanţa austerităţii / Ce facilităţi fiscale sunt eliminate

Ministerul Finanţelor a publicat duminică ordonanţa „trenuleţ” prin care se îngheaţă salariile la nivelul bugetar al lunii noiembrie 2024, se blochează noile angajări şi se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare pentru a redresa situaţia finanţelor publice care au fost scăpate de sub control de Guvernul Ciolacu 1. Guvernul Ciolacu 2 trebuie să ia acum aceste măsuri […]

Ordonanţa trenuleţ. Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţa Socială este îngrijorată de proiect

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului FNS „PRO. ASIST” susţine că este îngrijorată de prevederile proiectului ordonanţei trenuleţ. Sindicaliştii susţin că salariaţii se vor confrunta cu diminuări ale veniturilor nete.

PSD, PNL şi UDMR, despre condiţiile USR: Un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare

Documentul transmis de USR sub forma unui „to do list” fără a fi şi argumentat în cadrul Coaliţiei reprezintă, din păcate, doar un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare şi de a nu-şi asuma răspunderea într-un moment dificil pentru ţară, susţin liderii PSD, PNL şi UDMR.

Ion Cristoiu: Îl văd pe Nicuşor Dan candidatul partidelor pro-occidentale la prezidenţiale

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că anunţul lui Nicuşor Dan privind intenţia sa de a candida ca independent la viitoarele alegeri prezidenţiale este unul aproape oficial, susţinând că este primul prezidenţiabil care vorbeşte despre ce poate face preşedintele României şi care va duce campania electorală la un alt nivel. “Are şi slogan. Pentru ca bucureştenii să […]

Harvard şi Google lansează un set de un milion de cărţi din domeniul public pentru antrenarea AI

Harvard şi Google colaborează pentru a crea un set de date de un milion de cărţi din domeniul public, destinat antrenării modelelor AI, scrie TechCrunch.

Investiţii de 2,18 miliarde de lei pentru proiectul Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics

Guvernul a anunţat, joi, la finalul şedinţei, investiţii de 2,18 miliarde de lei pentru proiectul Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics Eli-NP.

Un nou proiect de lege din California ar adăuga avertismente pe platformele social media

Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a propus un nou proiect de lege, AB 56, care ar impune companiilor de social media să introducă etichete de avertizare pe platformele lor pentru a indica riscurile acestora pentru sănătatea mintală, potrivit Engadget.

„Concert Extraordinar de Crăciun” la Catedrala Sfântul Iosif

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, va organiza la Catedrala Sfântul Iosif, în data de 20 decembrie 2024, orele 20:00, evenimentul „Concert Extraordinar de Crăciun”. Concertul are o dublă semnificaţie: atât vestirea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, cât şi inaugurarea Coralei ANIMA a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Acest […]

Ziua Constituţiei României, sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie

Constituţia României este a şaptea constituţie permanentă din istoria modernă a ţării. Aceasta reprezintă prima constituţie de după Revoluţia din decembrie 1989. Adoptată la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendum naţional pe 8 decembrie 1991, când 77,3% dintre cei 10.948.468 participanţi au votat în favoarea ei. Constituţia stabileşte structura guvernului, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, […]

Un cartier de lux, construit pe mare, măreşte cu 3% suprafaţa Principatului Monaco

Familia princiară din Monaco a inaugurat „Mareterra”, un cartier de lux nou-nouţ care măreşte teritoriul Principatului peste Marea Mediterană cu 3%, potrivit Le Figaro. Lansat în 2015, proiectul imobiliar de peste peste 2 miliarde de euro a fost inaugurat miercuri. Cartierul de lux cuprinde, pe lângă câteva magazine, 120 de apartamente de minimum 400 de […]

China şi Nepal au semnat un acord privind planul chinezesc Belt and Road

Nepal a semnat miercuri un acord-cadru cu China privind iniţiativa Belt and Road (Centura şi Drum). Asta deşi un alt pact semnat în urmă cu şapte ani nu a înregistrat progrese. Noul acord va debloca situaţia şi va permite lansarea unor proiecte majore, a anunţat ministerul nepalez de Externe, potrivit Reuters. Negocierile cu China au […]

Biden vizitează oraşul portuar Lobito din Angola pentru a promova planurile feroviare

Preşedintele american Joe Biden a ajuns miercuri în oraşul portuar Lobito din Angola, în ultima zi a unei călătorii prin Africa, pentru a promova un plan de extindere a unei căi ferate care ar putea canaliza minerale esenţiale din Congo către Occident, relatează Reuters.

Proiect pilot: Panouri fotovoltaice la un bloc din Capitală. Energie pentru lifturi şi iluminatul scărilor

Ministrul Energiei Sebastian Burduja anunţă vineri că ministerul, în parteneriat cu o companie din domeniu, a lansat un proiect pilot de tip comunitate energetică, în cartierul Drumul Taberei, în sectorul 6. „La nivelul unui bloc de locuinţe, proiectul testează o instalaţie de 10 kWp cu panouri fotovoltaice şi baterii de 5 kWh, capabilă să producă […]

Macron laudă artizanii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Catedrala din secolul al XII-lea, unul dintre cele mai vizitate monumente ale capitalei franceze, îşi va redeschide porţile săptămâna viitoare pentru turişti şi credincioşi catolici. „Nu am mai văzut un astfel de şantier niciodată, până acum. Cu toţii aţi contribuit la proiectul secolului”, a declarat Macron în faţa unei adunări care a inclus tâmplari, pietrari, […]

Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială

Proiectul PLAYSOCIAL, iniţiat de Agenţia Naţională pentru Sport în parteneriat cu Asociaţia Jorge Pina din Portugalia, a fost aprobat de Comisia Europeană şi va fi implementat cu sprijinul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.

Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion

Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Şi acum descoperim că a fost cu ghinion. Echilibrul = Bugetul bara-bara 50-50 Win-Win Adică banii tăi şi ai mei, din buget. Alt ghinion. Şi dacă […]

Proiect: 5 ianuarie ar putea fi declarată „Ziua Moldovenilor”

„Propunem ca ziua de 5 ianuarie să fie declarată oficial <Ziua Moldovenilor> pentru a recunoaşte şi celebra contribuţia istorică a Moldovei şi a lui Alexandru loan Cuza, reformator paşoptist şi figura centrală în procesul de modemizare a statului român. Pe această dată, în 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, deschizând calea spre Unirea […]

Clujul inaugurează o instalaţie inovatoare pentru valorificarea nămolului din apele uzate

Noua instalaţie este prima din ţară care foloseşte această tehnologie avansată, procesând anual aproximativ 40.000 de tone de nămol provenit de la staţia din Cluj-Napoca şi alte şase staţii de epurare gestionate de Compania de Apă „Someş” S.A. Nămolul umed rezultat este uscat termic şi transformat în peleţi, devenind un combustibil solid utilizat în procesul […]

Vocea regelui Richard al III-lea, recreată cu ajutorul tehnologiei

Vocea regelui medieval Richard al III-lea a fost recreată cu ajutorul tehnologiei, iar reconstituirea include chiar şi accentul specific din Yorkshire, potrivit The Guardian.

Burduja: Proiectul Neptun Deep avansează. Platforma Transocean Barents a ajuns în portul Constanţa

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat duminică faptul că Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep, a ajuns la Constanţa. „Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, marcând un pas esenţial în dezvoltarea primului proiect de gaze din zona de mare adâncime a […]

Muncă gratis. Elon Musk le cere „revoluţionarilor cu IQ ridicat” să se alăture noului proiect al lui Trump fără a fi plătiţi

Elon Musk a făcut un apel la adresa revoluţionarilor „cu IQ ridicat” să se alăture noului departament pe care miliardarul l-a primit spre conducere de la Donald Trump odată cu victoria sa la alegerile din SUA, scrie The Guardian. Musk a menţionat că persoanele doritoare trebuie să fie dispuse să muncească peste 80 de ore […]

Uriaşul proiect de litiu dezvoltat în Serbia devine centrul unei aprige bătălii geopolitice

Organizatorii au avertizat că vor trece de la demonstraţii paşnice la acţiuni directe pentru a opri extracţia de litiu în vestul Serbiei. Aceştia sus­ţin că protejarea mediului este esen­ţială pentru supravieţuirea comunită­ţiilor lor. Autorizaţiile pentru proiect au fost revocate de un guvern anterior în 2022 sub presiunea intensă a publi­cului, însă o decizie a Curţii […]

Guvernul aprobă digitalizarea cărţii de identitate electronice şi a sistemului notarial

Primul proiect este realizat prin PNRR. „Aprobăm azi două proiecte de digitalizare cu impact major pentru cetăţeni. Primul se referă la digitalizarea cărţii de identitate electronice, investiţie de peste 380 de milioane de lei, finanţată prin PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu. Premierul a oferit detalii şi despre al doilea proiect. „Cel de-al doilea vizează digitalizarea […]

Elevii, studenţii şi doctoranzii care studiază în străinătate vor beneficia de asigurare medicală

Elevii, studenţii şi doctoranzii care studiază în străinătate vor beneficia de asigurare medicală când vin în România precum cei care învaţă în ţară, potrivit unui proiect adoptat de Parlament.

Proiect votat în Senat: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Senatul a votat luni un proiect care prevede închisoare cu executare pentru conducerea fără permis, indiferent dacă se produce sau nu accident, a anunţat senatorul Robert Cazanciuc.

AEP a aprobat proiectul privind condiţiile de tipărire a buletinelor de vot pentru referendumul din Bucureşti

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat luni că a elaborat proiectul de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din municipiul Bucureşti.

România susţine cu 1,5 mil. lei cinci proiecte de mediu şi biodiversitate urbană

Cu finanţare totală de peste 1,5 milioane de lei, runda a cincea a Platformei de mediu pentru Bucureşti dezvoltă şi sprijină iniţiative care contribuie la rezolvarea unor provocări importante de mediu, de la şcoli şi spaţii de lucru eficiente energetic, până la hub-uri de economie circulară.

Falsă promisiune? Multe semne de întrebare: Investiţia de 1,4 mld. euro pentru o fabrică de baterii la Galaţi n-a fost niciodată un proiect concret, doar o propunere, chiar dacă a fost anunţată cu mult fast de Guvernul României şi Guvernul Belgiei

Cazul presupusei investiţii de la Galaţi arată că un eveniment de lansare la care participă un premier, un ministru, un primar şi un europarlamentar nu reprezintă neapărat o garanţie că o investiţie va fi sau nu realizată.

Cum ar fi arătat pacea în termenii Moscovei? Documente scurse dezvăluie cerinţele Proiectului de Pace al Rusiei din 2022

În martie 2022, Rusia a prezentat Ucrainei primul său proiect de pace, conform unor documente scurse, însă termenii acesteia echivalau, în esenţă, cu o capitulare a Ucrainei, scrie The Kyiv Independent.    Potrivit investigaţiei Sistema al Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, Moscova a înmânat un document de şase pagini, cu anexe, în timpul primelor runde de […]

Japonia intră în proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti

Ministerul Energiei a semnat un memorandum de înţelegere cu compania japoneză ITOCHU pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, un proiect de 1000MW care va funcţiona ca o „baterie verde" pentru sistemul energetic naţional.

1.000 de salariaţi din Marea Britanie testează săptămâna de lucru de patru zile

O mie de angajaţi din Marea Britanie vor beneficia de timp liber suplimentar, fără a pierde din salariu, în cadrul primului proiect-pilot oficial al campaniei privind săptămâna de patru zile din cadrul guvernului laburist, potrivit The Guardian.

Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră

Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră: fondurile de pensii private Pilon II au investit 413 milioane de lei în obligaţiuni Romgaz în numele a 8 milioane de salariaţi. Un singur fond din cele şapte a zis pas, notează Ziarul Financiar.

Sibiul va avea un tren periurban cu 13 staţii. Traseu din Gara Şelimbăr până în Zona Industrială şi aeroport

Primăria Sibiu, în calitate de lider al asocierii care gestionează proiectul trenului periurban Sibiu, a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA care permite utilizarea infrastructurii feroviare existente şi prin care CFR va oferi consultanţă de specialitate în domeniu, anunţă joi reprezentanţii administraţiei locale printr-un comunicat de presă, informează Turnul Sfatului.