promovare

Proiect de promovare a vinului local în România, lansat în 2009

Ministerul Agriculturii va lansa anul viitor un proiect, în valoare de 400.000 euro, pentru promovarea la nivel naţional a vinurilor produse în România, prin organizarea unor simpozioane şi realizarea de reportaje sau reclame.

Turneul Madonnei a avut încasări de peste 90 de milioane de dolari (Video)

Turneul nord-american pe care Madonna l-a susţinut între 4 octombrie şi 30 noiembrie a avut încasări de aproximativ 91,5 milioane de dolari, înregistrând vânzări de circa 550.000 de bilete, potrivit producătorului Arthur Fogel, de la Live Nation.

FOCUS: Un deputat din trei a renunţat la mandat sau a părăsit partidul care l-a promovat

Unul din trei deputaţi care au câştigat un loc în Parlament pe liste de partid la alegerile generale din anul 2004 au renunţat la mandat înainte de sfârşitul actualei legislaturi sau au plecat din formaţiunile pe listele cărora au intrat în Legislativ.

Fostul astronaut Prunariu şi neurochirurgul Ciurea, promovaţi cu balonul

Fostul astronaut Dumitru Prunariu şi neurochirurgul Alexandru Ciurea candidaţi PSD la Senat în colegii din municipiul Braşov se vor promova, până la închiderea campaniei, cu ajutorul unui balon cu aer cald pe care va apărea imaginea celor doi şi care se va ridica în fiecare zi deasupra oraşului.

Julianne Moore detestă să fie agasată de fani (Video)

Julianne Moore a declarat că nu-i plac fanii care o abordează ca şi cum ar cunoaşte-o şi îşi doreşte ca aceştia să îi respecte intimitatea, potrivit unui anunţ recent făcut de actriţa americană, aflată în turneul de promovare a filmului "Blindness", informează femalefirst.co.uk.

Beyonce vrea să fie strigată „Sacha Fierce” (Galerie Foto şi Video)

Cântăreaţa americană Beyonce Knowles îşi lansează noul album, "I am... Sacha Fierce", pe 18 noiembrie, prilej cu care a cerut tuturor să o strige "Sacha Fierce", în cadrul unei acţiuni de promovare a materialului discografic.

Mesaje ateiste pe autobuzele din Marea Britanie

În Marea Britanie va fi lansată prima campanie de promovare a ateismului, pe autobuzele din Londra, finanţată din donaţii, pentru a contracara mesajele de promovare a diverselor organizaţii religioase.

Guns N’Roses caută o agenţie de publicitate pentru promovarea noului album

Guns N'Roses caută o agenţie de publicitate care să se ocupe de promovarea noului album al trupei "Chinese Democracy" înainte de lansarea pe plan mondial, Universal Music contactând în acest scop câteva agenţii londoneze.

Celelate Cuvinte lansează un nou album (Video)

Trupa "Celelate Cuvinte" îşi lansează, duminică, la Oradea, noul album, intitulat "Stem", în cadrul unui concert extraordinar, programat să aibă loc de la ora 19.30, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din municipiu.

Viticultorii primesc bani pentru asigurarea recoltei şi promovarea vinului

Viticultorii vor primi bani pentru activităţi precum promovarea vinurilor pe pieţe externe, asigurarea recoltei şi folosirea mustului concentrat la creşterea tăriei alcoolice, potrivit Executivului.

Campania de promovare a României în Italia costă 600.000 euro

Campania de diplomaţie publică "Piazza di Romania" desfăşurată în mai multe oraşe din Italia de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi de Ministerul pentru Comerţ şi Turism, care se derulează în perioada 28 septembrie - 9 octombrie, are costuri de circa 600.000 euro.

Aproape 12.000 de posturi libere pentru absolvenţi

Aproape 12.000 de locuri de muncă vor fi oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată la nivel naţional în 26 septembrie, cele mai multe posturi fiind oferite în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Bacău şi Buzău.

Queen lansează primul single de pe albumul „The Cosmos Rocks”

Trupa Queen şi Paul Rodgers lansează, pe 8 septembrie, "C-elebrity", primul single de pe albumul "The Cosmos Rocks", primul material discografic al trupei din ultimii 13 ani, care urmează să apară pe piaţă pe 15 septembrie, informează site-ul oficial al formaţiei.

Peseiro: Este posibil să mai fie achiziţionaţi trei sau patru jucători

Antrenorul echipei Rapid, Jose Peseiro, a declarat, marţi, la Aeroportul Henri Coandă, că este posibil ca gruparea giuleşteană să mai achiziţioneze trei sau patru jucători care să se alăture lotului de 22 de fotbalişti în Elveţia.

Jacques Chirac, onorat pentru promovarea culturii ruse

Moscova i-a decernat fostului preşedinte francez Jacques Chirac un premiu pentru contribuţia la promovarea culturii ruse.

Cinematografia românească, promovată la Marché du Film, la Cannes

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) va fi prezentă pentru a treia oară la Festivalul de Film de la Cannes (14-25 mai), cu un pavilion exclusiv românesc, cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi şi în care au fost investiţi circa 85.000 de euro, situat în spaţiul Village International.

Expoziţie de fotografii românești, la sediul de la Bruxelles al Parlamentului European

O expoziţie de fotografii românești intitulată "Biserici fortificate săseşti din Transilvania" a fost inaugurată, miercuri, la sediul de la Bruxelles al Parlamentului European.

Bărcile din România se vând prost din cauza lipsei infrastructurii şi a promovării slabe

Vânzările de ambarcaţiuni de pe piaţa românescă, totalizând circa 100 de unităţi anual, sunt influenţate negativ, printre altele, de lipsa infrastructurii portuare şi promovarea slabă a yachting-ului, spun organizatorii şi companiile participante la Romanian Boat Show.

Trupa Morandi, inclusă în portofoliul Universal Music Group International

Universal Music România a reuşit să includă trupa Morandi în portofoliul Universal Music Group International, în urma unei campanii intense de promovare şi lobby în cadrul grupului, cel mai recent album al formaţiei, "N3XT", urmând astfel să fie lansat pe plan internaţional.

„Podul de flori” – dublu premiat la Festivalul de Film goEast din Germania

Filmul "Podul de flori" de Thomas Ciulei a obţinut Marele Premiu pentru film documentar - "Erinnerung und Zukunft" (Amintire şi Viitor), precum şi premiul goEast în memoria lui Reinhard Kämpf, la Festivalul de Film goEast din Germania (9-15 aprilie).

12 zile de „Întâlniri cu artişti extraordinari din România”, la Milano

O serie de artişti români, printre care coregraful Răzvan Mazilu, balerinul Gheorghe Iancu şi regizoarea Maria Ştefănache, vor participa la un program de promovare a României în Italia, "Întâlniri cu artişti extradinari din Est-România", care se va desfăşura între 5 şi17 aprilie, la Milano.

Live Nation a semnat un contract pe 12 ani cu U2

Live Nation, una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente artistice din lume, a anunţat, luni, că a semnat un contract pe 12 ani cu trupa U2, în urma căruia se va ocupa de turneele formaţiei irlandeze şi de drepturile de comercializare, digitale şi de promovare.

Radu Gabrea vrea să-şi ducă filmul „Cocoşul decapitat” în caravană prin ţară

Regizorul Radu Gabrea, al cărui film "Cocoşul decapitat" va avea vineri premiera oficială în România, doreşte să-şi promoveze producţia prin ţară cu o caravană asemenea celei realizate de Mungiu pentru "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Noul album R.E.M., lansat pe un site de socializare

Noul album al trupei R.E.M., intitulat "Accelerate", va avea parte de o lansare inedită, pe site-ul de socializare iLike, pe 24 martie.

Piesa „Pe o margine de lume” nu este un plagiat

Comisia Profesională a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) a hotărât, luni, că piesa "Pe o margine de lume", aleasă câştigătoare în urma selecţiei naţionale Eurovision, nu este plagiat, informează TVR, care a solicitat acestă expertiză.

Britney Spears „repetă” pentru un nou turneu mondial

Britney Spears se pregăteşte pentru un nou turneu mondial pentru promovarea celui mai recent album al său, "Blackout", lansat în toamna anului trecut, potivit unor surse apropiate cântăreţei americane, informează dailymail.co.uk.

România, reprezentată la Salon du Livre Paris de Nicolae Manolescu, Matei Vişniec şi Florina Ilis

Nicolae Manolescu, Matei Vişniec, Dan Lungu şi Florina Ilis se numără printre personalităţile culturale care vor susţine manifestări la standul românesc de la Salon du Livre Paris, prestigios târg de carte organizat între 14 şi 19 martie în capitala franceză.

Ţălnar spune că va mai promova tineri de la Dinamo II

Antrenorul dinamovist Cornel Ţălnar a declarat în cantonamentul din Antalya că este mulţumit de randamentul atacantului Marius Alexe, chemat de la echipa a II-a a clubului, şi că intenţionează să-i promoveze şi pe Diabate, Păun şi Niţu, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii".

Standuri româneşti la târgurile de carte de la Londra, Barcelona şi Viena

Institutul Cultural Român (ICR) Bucureşti va organiza, în acest an, standuri ale României la târgurile internaţionale de carte de la Londra - London Book Fair (14-16 aprilie), Barcelona - LIBER (8-10 octombrie) şi Viena - Buch Wien (20-23 noiembrie), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ICR.

Biletele la concertul Amorphis şi Haggard, suplimentate

Numărul de bilete pentru concertul susţinut de trupele Amorphis şi Haggard la Bucureşti, care va avea loc pe 9 februarie, în Pavilionul 18 al Romexpo, a fost suplimentat cu 100, după ce acestea se epuizaseră în întreaga ţară.

Rezultatul Comisiei de etică în cazul lui Sorin Oprescu, stabilit în cel mult două săptămâni

Comisia de etică a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" Bucureşti va avea un răspuns în cazul profesorului Sorin Oprescu în aproximativ două săptămâni, a declarat marţi, agenţiei MEDIAFAX, Adrian Stănescu, secretarul general al instituţiei.

Alexandru Tudor a promovat în a doua grupă valorică

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, joi agenţiei MEDIAFAX, că Alexandru Tudor a fost promovat în a doua grupă valorică, Premiere Class, poziţie ce îi va permite să conducă partide din Liga Campionilor.

Tudor Giurgiu va organiza „Dracula Dreamin'”, la Braşov

Regizorul Tudor Giurgiu intenţionează să organizeze un festival de filme horror şi fantasy - "Dracula Dreamin'" - la Braşov, la sfârşitul lunii august.

Joe Satriani pleacă în turneu european în 2008

Chitaristul american Joe Satriani va susţine, anul viitor, un turneu european care va cuprinde peste 30 de concerte şi care promovează cel mai nou album al său, ce urmează a fi lansat.

Crearea şi promovarea brandului turistic al României va costa 75 de milioane de euro

România a primit de la Comisia Europeană 75 de milioane de euro pentru brandul turistic, iar anul viitor încep procedurile pentru desemnarea companiilor care se vor ocupa de realizarea acestuia, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă Lucia Morariu, secretar de stat în Ministerul Comerţului.

„Război pe calea undelor”, de Alexandru Solomon, prezentat şi în oraşele fără cinematografe

Documentarul "Război pe calea undelor" va fi proiectat de regizorul Alexandru Solomon, de echipa şi protagoniştii filmului, şi în oraşele în care nu există cinematografe.

O nouă sesiune specială pentru testele naţionale, în ianuarie-februarie 2008

O sesiune specială a testelor naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, inclusiv din anul şcolar 2006-2007, dar care nu au promovat testele sau examenul de capacitate, va avea loc între 24 ianuarie şi 11 februarie 2008.

Ioana Tăriceanu a luat 9,60 la examenul de notar public

Soţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, Ioana, a fost declarată admisă la concursul pentru ocuparea postului de notar public, ocupând poziţia a treia, cu media 9,60, însă a precizat că va depune contestaţie pentru nota acordată la proba teoretică, unde a obţinut doar 9,50.

Brandul turistic al României va fi îmbunătăţit şi promovat

Brandul turistic al României trebuie reconsiderat şi promovat cu prioritate în Germania, Italia, Franţa, SUA, Ungaria, Marea Britanie, odată cu schimbarea radicală a sistemului de pregătire a angajaţilor din sector, se recomandă în planul de dezvoltare a turismului, aprobat, marţi, de Guvern.

France 2 va difuza un film de promovare a României

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, ca societatea comercială Visit Travel să filmeze gratuit în Palatul Parlamentului, cu scopul de a realiza un film de promovare a României difuzat de postul de televiziune France 2, cu ocazia unui târg internaţional de turism.