promovare

Filmul „Sieranevada” se află în campanie de promovare pentru Oscar, la categoria ”cel mai bun film străin” – VIDEO

Lungmetrajul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii.

Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă: Rata finală de promovare este de 25,7%

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 după soluţionarea contestaţiilor este de 25,7%, în creştere cu 1,7% faţă de rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (24%).

Litoralul şi alte zone turistice, promovate în aeroporturile din toată ţară

Centre de informare şi promovare turistică vor fi deschise în aeroporturile din toată ţara, în urma unui protocol semnat, miercuri, între Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) din România şi Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Suedezii de la Saab îşi promovează noul avion de vânătoare printr-un videoclip spectaculos – VIDEO

Suedezii de la Saab au lansat un nou model de avion de luptă, pe care l-au promovat cu ajutorul conaţionalilor de la Blue Sky. Aceştia au folosit o cameră cu girostabilizator pentru a realiza un videoclip în care surprind aeronova la o viteză de 555 km/h.

EXAMEN TITULARIZARE 2016. Au fost publicate rezultatele; 44,43% au promovat proba scrisă

Şase profesori constănţeni au obţinut note de 10 la examenul de titularizare, transmite corespondentul MEDIAFAX. În Suceava, aproape 30% din candidaţi au luat note sub 5, iar la Arad mai mult de jumătate dintre profesorii care au susţinut titularizarea au luat medii sub 7. În judeţul Cluj, şase cadre didactice au obţinut note între 1 şi 2. În total, 44,43% din candidaţi au promovat proba scrisă de Titularizare, pentru ocuparea posturilor didactice titulare din învăţământul preuniversitar.

Mesajul opoziţiei siriene pentru fanii de Pokemon Go: Găsiţi-ne şi veniţi să ne salvaţi! – FOTO

Opoziţia siriană a lansat joi, un apel la comunitatea internaţională, cerând ca, în loc să fie promovat jocul Pokemon Go, să existe operaţiuni de localizare şi salvare a copiilor din Siria afectaţi de război, informează publicaţiile italiene La Stampa şi The Post Internazionale.

Adelina Pestriţu promovează România în imagini inedite pentru revista Trend Prive Magazine – FOTO

Adelina Pestriţu a realizat un shooting pentru revista internaţională Trend Prive Magazine, editată şi tiparită în America şi distribuită în 80 de ţări ale lumii, vedeta promovând în imaginile în care apare, obiective turistice din România precum Ateneul Român, Casa Poporului sau Palatul CEC.

REZULTATE BACALAUREAT 2016. 56 de elevi au luat media 10. Care este cel mai ridicat procent de promovare pe judeţe – FOTO

În total, 56 de candidaţi au luat media 10 la Bacalaureat, la nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, care mai arată că 86.262 de elevi (66,7%) au promovat la examen.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Rata de promovare a examenului a fost de peste 75%

Ministerul Educaţiei a anunţat că rata de promovare la Evaluarea Naţională a fost de 75,1%, 111.598 candidaţi având medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 253 elevi au obţinut media 10, datele furnizate fiind cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor.

Echipa Hull City a promovat în Premier League

Echipa Hull City a promovat în Premier League după ce a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0, formaţia Sheffield Wednesday. Pentru promovarea în Premier League, echipa antrenată de Steve Bruce ar putea primi un premiu total de 170 de milioane de lire sterline.

Călin Ile, industria hotelieră: Bugetul de promovare al României „ar face multe companii să râdă”

România este o ţară care trăieşte din turismul intern, iar următorul pas este construirea unei abordări coerente şi ieşirea pe pieţele internaţionale, a declarat Călin Ile, directorul hotelului Ibis Gara de Nord şi preşedinte al Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Republica Cehă ar putea să-şi schimbe numele în Cehia pentru a se promova mai uşor

Liderii Republicii Cehe au agreat, joi seară, asupra numelui alternativ de "Cehia" din motive de spaţiu pe produsele de export, pentru ca ţara să fie promovată mai uşor de companii, relatează Reuters.

STUDIU: Tinerii au aşteptări prea mari de la primul job şi vor să fie promovaţi rapid

Nivelul aşteptărilor tinerei generaţii este mult prea ridicat, rezultatul fiind că ei nu se poziţionează la un job pe o perioadă mai mare de timp, ci îşi doresc o promovare imediată.

#COLECTIV: Mobilizare pe Facebook, la 4 luni de la incendiu. Oamenii, chemaţi la locul tragediei

Bucureştenii sunt chemaţi, luni, de la ora 17.00, în faţa clubului Colectiv din Bucureşti, cu mărţişoare, flori şi lumânări, pentru a marca împlinirea a patru luni de la tragedia în urma căreia au decedat 63 de persoane, iniţiativa fiind promovată pe reţeaua de socializare Facebook.

Majoritatea românilor promovează cu succes examenele de engleză Cambridge

Numărul de români care susţin examenul de limba engleză Cambridge a crescut cu 80% în ultimii opt ani, iar majoritatea din ei promovează cu succes, potrivit datelor prezentate joi, într-o conferinţă de presă, de reprezentanţii din România a Cambridge English Language Assessment.

Twitter vânează conturile jihadiştilor: Au fost închise peste 125.000 de profiluri online pentru „conţinut terorist”

Platforma de microblogging Twitter a început să utilizeze tehnologie antispam pentru depistarea conturilor care promovează terorismul, suspendând, în ultimele luni, 125.000 de profiluri online cu caracter islamist, informează cotidianul The New York Times.

Bucovina va fi promovată turistic prin flash mob-uri organizate în oraşe din ţară şi străinătate

Bucovina va fi promovată ca destinaţie turistică în zone neconvenţionale, în ţară şi străinătate, prin flash mob-uri organizate de membrii Ansamblului Artistic "Ciprian Porumbescu" din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patronatele din turism resping trecerea birourilor de promovare externă la Institutul de Comerţ

Patronatele din turism resping transferul birourilor de promovare externă de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) la Institutul de Comerţ Exterior şi cer Guverului să le consulte în privinţa deciziilor care afectează acest domeniu.

PROIECT: Magistraţii vor avea nevoie de o vechime mai mare în funcţie pentru a promova

Magistraţii vor avea nevoie de o vechime mai mare şi cu patru ani în funcţie pentru a promova la o instanţă sau un parchet superior sau a ajunge în funcţii de conducere, potrivit unor modificări legislative discutate în Comisia 1 a CSM.

Trupa Voltaj promovează România „din toată inima”, în noul videoclip – VIDEO

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat "Din toată inima" şi lansat recent, include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, "Transylvania Dragon", realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

Radioul Public se promovează cu peste 35.000 de euro, fără TVA, în 13 oraşe din ţară

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) se promovează cu peste 35.000 de euro pe ecrane ultracentrale din Bucureşti şi din alte 12 oraşe din ţară, potrivit unui anunţ publicat recent pe site-ul e-licitatie.ro.

ACS Poli Timişoara a promovat în Liga I

Formaţia ACS Poli Timişoara şi-a asigurat matematic promovarea în Liga I, sâmbătă, după victoria, cu scorul de 3-0, înregistrată în meciul din deplasare cu Metalul Reşiţa, din etapa a şasea a a play-off-ului eşalonului secund, Seria a II-a.

Radioul Public vrea să promoveze Radio România Actualităţi cu 180.000 de euro

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) vrea să promoveze Radio România Actualităţi, principalul post din portofoliul său, cu o sumă estimată la 180.000 de euro (exclusiv TVA), potrivit unei hotărâri luate recent de Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei.

Guvernul va cheltui 3,5 milioane lei pentru promovarea politicilor, consultanţi şi baze de date

Guvernul va cheltui 3,5 milioane lei pentru proiecte de comunicare publică, inclusiv pentru editarea unor materiale de promovare a politicilor guvernamentale şi plata unor consultanţi, lista proiectelor finanţate urmând să fie avizată de şeful Cancelariei premierului.

ANAT: Ministrul Economiei a renunţat la ideea trecerii promovării turismului la Institutul de Comerţ

Patronatele din turism l-au convins pe ministrul Economiei, Mihai Tudose, să renunţe la decizia prin care promovarea României urma să treacă de la Autoritatea pentru Turism (ANT) la nou înfiinţatul Institut Român de Comerţ Exterior, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT.

Bucureştiul va fi promovat în străinătate cu Centrul Vechi, Palatul Parlamentului şi zona verde

Bucureştiul va avea un brand turistic în viitorul apropiat şi va fi promovat în străinătate din acest an cu viaţa de noapte din Centrul Vechi, cu zona verde a oraşului, Palatul Parlamentului şi muzeele, a declarat Călin Ile, vicepreşedintele asociaţiei pentru promovarea turismului în Bucureşti.

Patronatele cer Guvernului să nu treacă promovarea turismului la Institutul de Comerţ Exterior

Patronatele din turism cer Guvernului să renunţe la decizia prin care promovarea României trece de la ANT la nou înfiinţatul Institut Român de Comerţ Exterior, considerând că măsura este absurdă, decapitează turismul, creează haos şi arată lipsa de consideraţie a statului faţă de acest sector.

Alin Burcea: Dracula este cunoscut în toată lumea şi trebuie exploatat. De Eminescu n-a auzit nimeni

Dracula este cunoscut în toată lumea, înclusiv în ţările arabe şi Asia, iar dacă ar fi exploatat ar putea aduce sute de mii de turişti, pe când de Eminescu, unul dintre marii poeţi ai lumii, nu vorbeşte nimeni din străinătate, poate doar la Chişinău, a declarat Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

REZULTATE BACALAUREAT 2014, pe edu.ro: 22,27% dintre candidaţi au promovat în sesiunea de toamnă. SITUAŢIA PE JUDEŢE

Edu.ro a publicat REZULTATE LA BACALAUREAT 2014 pe judeţe, sesiunea de toamnă. *O pondere de 22,27 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat sesiunea a doua a examenului de BACALAUREAT 2014*, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Radioul Public se promovează cu aproape 47.000 de euro în Bucureşti şi alte 11 oraşe din ţară

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) se promovează cu aproape 47.000 de euro pe ecrane ultracentrale din Bucureşti şi din alte 11 oraşe din ţară.

Bogdan Medrea: CS Universitatea nu poate promova, chiar dacă se scoate din statut articolul 54

Preşedintele CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea, a declarat, vineri, că o eventuală abrogare a articolului 54 din Statutul FRF nu are consecinţe retroactive, astfel că gruparea rivală CS Universitatea Craiova nu poate promova în Liga I.

Destinaţia Bucovina, promovată atipic la Mamaia: Vacanţe cadou, flash-mob-uri sau mingi de plajă

Destinaţia turistică Bucovina va fi promovată la Mamaia, la începutul lunii iulie, printr-un târg de turism organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi care se va desfăşura atipic: cu degustări, vacanţe cadou, flash-mob-uri, mingi de plajă sau pălării de soare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Balint, după ce Craiova a obţinut matematic promovarea:Sunt fericit că rămân în istoria acestui club

Formaţia CS Universitatea Craiova a obţinut matematic promovarea în Liga I, în urma remizei din meciul cu CS Metalul Reşiţa, scor 1-1, partidă la finalul căreia tehnicianul Gabi Balint s-a declarat fericit pentru că rămâne "în istoria frumoasă a acestui club".

Rapid a remizat cu CSMS Iaşi, scor 2-2, şi a obţinut matematic accederea în Liga I

Formaţia Rapid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CSMS Iaşi, în etapa a noua a play-off-ului primei serii a Ligii a II-a, şi a obţinut din punct de vedere sportiv accederea în primul eşalon, urmând să joace în Liga I dacă va primi un răspuns favorabil de la TAS.

CSMS Iaşi şi-a asigurat promovarea în Liga I

Formaţia CSMS Iaşi şi-a asigurat promovarea în Liga I, după ce a încheiat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Clinceni, într-un meci contând pentru etapa a opta a play-off-ului ligii secunde.

Primul clip oficial de promovare a staţiunii Mamaia – VIDEO

Primul film oficial de promovare a staţiunii Mamaia ilustrează câteva din atracţiile acesteia: relaxarea pe plajă, distracţia, condiţii primitoare şi chiar de lux în hoteluri şi o viaţă de noapte ofertantă.

Trupa U2 amână lansarea noului album pentru anul 2015

Trupa irlandeză U2 a luat decizia de a amâna lansarea noului ei album şi a turneului mondial de promovare a acestuia pentru anul 2015 din cauza unor reprogramări ale sesiunilor de înregistrări pentru noul material discografic.

Hotelurile şi pensiunile din Deltă vor plăti din acest an o taxă de promovare

Structurile de cazare din Delta Dunării, de la pontoane şi până la hoteluri, dar şi barurile şi restaurantele, vor plăti din acest an o taxă de promovare, iar suma colectată va fi folosită pentru a face destinaţia mai cunoscută în ţară şi străinătate.

Un fost ministru olandez care a promovat eutanasia ar fi fost asasinat

Fostul ministru olandez al Sănătăţii, Els Borst, sub egida căreia a intrat în vigoare în 2002 prima lege a eutanasierii din lume, şi care a fost descoperită decedată în locuinţa sa din oraşul Bilthoven, ar fi fost asasinată, a anunţat Parchetul de la Haga.

Miranda Kerr va fi noua imagine a brandului H&M, în locul lui Gisele Bundchen

Miranda Kerr a fost aleasă, în locul lui Gisele Bundchen, pentru a fi imaginea H&M, în campania internaţională care va promova colecţia de primăvară - vară a mărcii suedeze.