protest

Noi proteste antiguvernamentale au avut loc în Chile: Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă – FOTO, VIDEO

Peste 200.000 de persoane au protestat marţi în mai multe oraşe din Chile, solicitând Guvernului reforme imediate şi de amploare care includ, printre altele, creşterea salariului minim, reducerea preţurilor medicamentelor şi o nouă Constituţie, informează agenţia DPA.

Angajaţii Spitalului de Urgenţă Craiova au năvălit peste manager. Oamenii protestează şi cer medicamente pentru bolnavi şi căldură în spital – VIDEO

Zeci de angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Craiova protetează joi, cerând vouchere de vacanţă, medicamente pentru bolnavi şi căldură în spital. Asistentele au năvălit peste manager şi i-au cerut explicaţii.

Protestul continuă la Salina Ocna Dej: Zeci de mineri, blocaţi pentru a doua zi în subteran

Peste 70 de mineri ai Salinei Ocna Dej sunt blocaţi în subteran. Preşedintele Consiliului de Administraţie a Salrom aşteaptă intervenţia noului ministru al Economiei pentru rezolvarea voucherelor de vacanţă.

Zeci de mineri de la Salina Ocna Dej s-au blocat în subteran, supăraţi că nu au primit vouchere de vacanţă

Zeci de mineri de la Salina Ocna Dej s-au blocat în subteran, supăraţi că după o săptămână de proteste nu au primit vouchere de vacanţă.

Marşul pentru Păduri: Sute de oameni au ieşit în stradă, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a protesta faţă de defrişările ilegale/ ”Codrule, codruţule, unde dispari, tu, drăguţule?” – FOTO, VIDEO

Mii de oameni au ieşit, duminică, în stradă în mai multe oraşe din ţară ca să protesteze faţă de tăierea pădurilor. Peste 600 de persoane au plecat, duminică seara, în marş, din Piaţa Universităţii spre Ministerul Apelor şi Pădurilor, pentru a cere demisia ministrului Ioan Deneş.

Minerii de la Paroşeni şi Uricani continuă protestul în subteran, după o nouă rundă de negocieri eşuate

Minerii de la Paroşeni şi Uricani continuă protestul în subteran, după ce discuţiile purtate vineri seara cu doi reprezentanţi ai Guvernului pentru rezolvarea conflictului s-au terminat fără nicio concluzie. Încă un miner a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău.

Protestele de la minele Paroşeni şi Uricani: 10 dintre minerii blocaţi în subteran, duşi la spital – FOTO

Zece dintre minerii care protestează de cinci zile în subteran la Paroşeni şi Uricani au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost duşi la spital. Potrivit sindicaliştilor, minerii se pregătesc să intre în greva foamei, nemulţumiţi că nu vor primi venituri în completare, după închiderea minelor.

Negocieri eşuate la Prefectura Hunedoara: Minerii continuă protestul şi ameninţă cu greva foamei

Minerii de la Paroşeni şi Uricani continuă protestul şi ameninţă că vor intra în greva foamei, după ce discuţiile din cadrul Comisiei de dialog social, purtate marţi la Prefectura Hunedoara, nu s-au soldat cu revolvarea revendicărilor angajaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, negocieri cu silvicultorii care protestează în faţa Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a mers, marţi, în faţa Palatului Parlamentului pentru a-i invita în biroul său pe reprezentanţii silvicultorilor care protestau împotriva agresiunilor şi a crimelor în care au fost implicaţi pădurari.

Protestele de la minele Paroşeni şi Uricani continuă: Unul dintre minerii blocaţi în subteran, dus la spital

Zeci de mineri de la Paroşeni şi Uricani, din judeţul Hunedoara şi-au petrecut noaptea în subteran, fiind nemulţumiţi că nu vor primi venituri în completare, după închiderea minelor. Un protestatar a fost transportat marţi la spital, după ce i s-a făcut rău şi a fost scos la suprafaţă de colegi.

Zeci de mineri de la minele Paroşeni şi Uricani s-au blocat în subteran

Zeci de mineri de la minele Paroşeni şi Uricani s-au blocat în subteran, în semn de protest faţă de incertitudinea care îi priveşte. Oamenii spun că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei după închiderea minelor.

Protest spontan la Salina Ocna Dej: 100 de angajaţi au întrerupt activitatea

Aproximativ 100 de angajaţi ai Salinei Ocna Dej, judeţul Cluj, au întrerupt luni activitatea, nemulţumiţi că nu primesc vouchere de vacanţă.

Bicicliştii protestează, duminică, în Piaţa Universităţii şi cer modificarea Codului Rutier: „Şi pe biciclişti îi aşteaptă cineva acasă”

Bicicliştii din Bucureşti sunt aşteptaţi să participe, duminică, în Piaţa Universităţii, la protestul „Şi pe biciclişti îi aşteaptă cineva acasă!”. Manifestanţii vor să atragă atenţia şoferilor şi autorităţilor cu privire la existenţa lor în trafic.

Protest al angajaţilor STB, care acuză conducerea că sume mari de bani nu au ajuns la salariaţi

Circa 20 de angajaţi ai STB protestează, miercuri, în faţa Palatului Parlamentului, aceştia acuzând conducerea că sume importante de bani nu au ajuns la salariaţi.

Violenţa din cadrul protestelor din Chile a provocat moartea a cinci persoane

Cinci persoane au murit după ce protestatarii din Chile au incendiat o fabrică de textile, în contextul manifestaţiilor din capitala Santiago de Chile după ce autorităţile au impus creşterea preţului la biletele pentru transportul în comun, relatează site-ul postului BBC.

Viceprim-ministrul spaniol îi cere liderului catalan Quim Torra să renunţe la discursul secesionist

Vicepremierul Spaniei, Carmen Calvo, i-a transmis liderului din Catalonia, Quim Torra, să „nu mai mintă” populaţia din Catalonia cu privire la obţinerea independenţei regiunii, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Liderul Hong Kong-ului, Carrie Lam, justifică utilizarea, de către poliţie, a forţei în cadrul protestelor

Liderul din Hong Kong, Carrie Lam, a susţinut că forţele de ordine au folosit „în mod corespunzător forţa armelor” pentru a răspunde protestelor de amploare manifestate în regiune, conform posului local de televiziune RTHK, citat de site-ul postului CNN.

Autorităţile din Chile au activat starea de urgenţă, după ce protestele violente din capitală s-au intensificat

Autorităţile de la Santiago de Chile, capitala statului Chile, au declarat sâmbătă starea de urgenţă după ce nivelul violenţelor din cadrul protestelor, provocate de creşterea preţurilor pentru transportul cu metroul, s-a amplificat, relatează site-ul postului BBC.

VIDEO | Protest la Roma. Mii de italieni de orientare extremă dreapta şi-au manifestat sprijinul pentru Matteo Salvini

Mii de italieni s-au adunat sâmbătă în capitala Italiei, promovând mesaje precum „mândria Italiei”, în cadrul manifestaţiei planificată de la sfârşitul lunii august, când Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, a fost exclus din Guvernul de la Roma, scrie cotidianul The Guardian.

FOTO | Protest inedit: Un localnic a plantat un copac într-o groapă. Replica surprinzătoare a primarului

Un şofer nemulţumit că şi-ar fi avariat maşina pe o stradă intens circulată din oraşul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, a plantat, miercuri, un copac într-o groapă de pe şosea, în semn de protest faţă de autorităţile care nu au făcut nimic pentru a repara drumul.

Sute de absolvenţi de medicină au protestat la Cluj şi la Iaşi faţă de amânarea examenului de rezidenţiat. Manifestanţii: Vrem să profesăm, nu vrem să plecăm | FOTO

Peste 150 de absolvenţi ai UMF Cluj-Napoca au protestat, miercuri, faţă de amânarea examenului de rezidenţiat, cerând autorităţilor să stabilească o dată clară pentru concurs. Şi la Iaşi au ieşit în stradă circa 50 de absolvenţi ai UMF Grigore T. Popa.

Protest violent la Paris: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, după ce mii de pompieri au luat cu asalt capitala Franţei – FOTO, VIDEO

Mii de pompieri au protestat marţi în capitala Franţei, Paris, nemulţumiţi de veniturile scăzute, iar forţele de ordine au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, informează France 24.

MAE: Protestele de la Barcelona ar putea afecta traficul rutier, aerian şi feroviar

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe românii, care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Spania, că pot avea loc proteste care să afecteze circulaţia aeriană, rutieră şi feroviară, atât în zona Barcelonei, cât şi în zonele adiacente.

Muzicienii au protestat în faţa casei unuia dintre şefii Disney. Ce îi nemulţumeşte pe manifestanţi – VIDEO

Mai mulţi muzicieni, care solicită contracte corecte în producţia de film şi televiziune, au protestat sâmbătă în faţa casei lui Alan Bergman, co-preşedinte al Studiourilor Walt Disney, informează platforma Deadline.

Protestul mut „Vă vedem din Sibiu”, organizat de 669 de zile, se suspendă „până la configurarea unei noi formule de guvernare”

Protestul „Vă vedem din Sibiu”, organizat de 669 de zile, a fost suspendat „pentru moment, până la configurarea unei noi formule de guvernare”, au anunţat reprezentanţii mişcării civice pe pagina de Facebook.

Activitatea unui aeroport din Londra, paralizată de activişti: Unul s-a urcat pe un avion, iar altul a forţat o aeronavă să revină pe pistă – FOTO, VIDEO

Un protestatar s-a urcat pe acoperişul unui avion, iar altul a forţat un avion să se întoarcă pe pistă, în timp ce activiştii pentru schimbările climatice au luat cu asalt aeroportul London City, ceea ce a provocat o întrerupere a zborurilor, potrivit Reuters.

Protestatarii din faţa Parlamentului sărbătoresc căderea Guvernului cu şampanie şi strigă: Victorie! Ole, ole, PSD nu mai e

Câteva zeci de protestari prezenţi, la ora transmiterii ştirii, în faţa Parlamentului, au strigat „Victorie!” şi au desfăcut o sticlă de şampanie după anunţul potrivit căruia Guvernul Viorica Dăncilă a picat în urma votului moţiunii de cenzură.

Protest la un spital din Craiova. Angajaţii, nemulţumiţi că le vor fi reduse sporurile

Zeci de anagajaţi ai Spitalului Filantropia din Craiova protestează, joi, după ce au aflat că în Consiliul director al unităţii s-a decis reducerea sporurilor. Oamenii spun că prin tăierea acestor drepturi, cuprinse între 2 şi 30%, se poate ajunge la reducerea salariului chiar şi cu 1.000 de lei.

China susţine demersul Hong Kongului prin care protestarilor li se interzice să mai poarte măşti

Autorităţile chineze susţin actul legislativ adoptat de liderul Hong Kongului, Carrie Lam, conform căruia protestatarilor le este interzis să-şi acopere feţele în timpul manifestaţiilor, conform site-ului agenţiei Reuters.

Protestele violente continuă să facă victime din Irak: Numărul morţilor a ajuns la 46 de morţi şi sute de răniţi

Bilanţul persoanelor care au decedat în urma celor patru zile de manifestaţii antiguvernamentale din Irak a ajuns la 46 de morţi, după ce mişcarea de protest s-a accelerat în ulimele 24 de ore, conform site-ului agenţiei Reuters.

Protest în tabăra de refugiaţi Moria, din cauza condiţiilor vitrege

Sute de refugiaţi au protestat marţi faţă de condiţiile în care sunt adăpostiţi în cea mai mare tabără din Grecia pentru extracomunitarii în căutare de azil, Moria, la o zi după incendiul care a provocat moartea a două persoane, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Dăncilă, aşteptată la deschiderea anului universitar de câţiva protestatari cu pancarte: „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti”

Viorica Dăncilă a fost aşteptată marţi de câţiva protestatari la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti. „Nu ne mai alungaţi tinerii din ţară” sau „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti” - sunt câteva din mesajele de pe pancarte.

Fotojurnalist rănit după ce un senator a deschis focul în cursul unui protest în Haiti – VIDEO

Un senator haitian a deschis focul în cursul unui protest care s-a desfăşurat luni în faţa sediului Parlamentului din Port-au-Prince, rănind două persoane, inclusiv un fotojurnalist, informează postul BBC News.

Protest în Piaţa Revoluţiei, de ziua Alexandrei: Zeci de oameni s-au adunat în faţa MAI/ „Alexandra este şi copilul meu” | FOTO, VIDEO

Zeci de oameni participă, duminică, la un protest în Piaţa Revoluţiei, în faţa MAI, de ziua Alexandrei Măceşanu, oamenii spunând că au venit să protesteze faţă de modul în care se anchetează presupusele crime de la Caracal, dar şi pentru a aduce flori pentru fata dispărută.

Proteste masive la Salonul AUTO de la Frankfurt: Sute de manifestanţi au blocat mai multe intrări | FOTO, VIDEO

Mii de oameni au luat cu asalt străzile din Frankfurt, pentru a protesta faţă de industria auto a Germaniei, aceasta fiind acuzată că ar avea un rol imens în distrugerea climei şi a amplificării încălzirii globale. În cadrul manifestaţiilor, mai mulţi protestatari au blocat două intrări de la Salonul Auto de la Frankfurt, transmite CNN.

Sindicaliştii din industria de apărare protestează în Piaţa Victoriei. Care sunt principalele revendicări ale manifestanţilor | FOTO, VIDEO

În jur de 100 de sindicalişti din industria de apărare protestează în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, solicitând ca industria să fie desemnată de interes naţional, noi comenzi, precum şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale companiilor.

„Doliu pentru educaţie” | Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă toţi elevii să PROTESTEZE cu ocazia începerii cursurilor

Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă, duminică, toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020, nemulţumiţi fiind de ordinul de ministru prin care elevii cu medii sub 5 la Evaluare sunt obligaţi să meargă la şcoli profesionale.

PROTESTELE continuă la Hong Kong: Aeroportul internaţional, BLOCAT de manifestanţi/ Momentul în care protestatarii sunt BĂTUŢI cu sălbăticie, la metrou | VIDEO

Protestatarii din Hong Kong s-au adunat duminică în faţa Aeroportului Internaţional din Hong Kong, întrerupând traficul aerian, din dorinţa de a atrage atenţia globală asupra luptei lor pentru democraţie, relatează Reuters.

Dăncilă: Nu cred că moţiunea de cenzură va trece. Sunt în Parlament oameni de bună credinţă/ Despre protestatarii care i-au strigat „analfabeta”: E vorba de cei 7 ani de acasă | Fifor: Guvernăm de doi ani şi jumătate sub asediu | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de câteva persoane care protestau în faţa clădirii unde urma să aibă loc întâlnirea premierului cu pensionarii. Dăncilă spune că protestatarii, care au scandat "analfabeta", sunt aceleaşi 7-8 persoane care merg la evenimentele din ţară ale PSD.

Teodorovici, mesaj pentru protestatarii care au aşteptat-o pe Dăncilă la Mamaia: Veniţi şi protestaţi la mine, în faţa Ministerului

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a transmis, vineri, un mesaj către protestatarii care au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă la Mamaia: să lase în pace premierul şi să vină să protesteze în faţa Ministerului pe care îl conduce.