protest

Boc transmite pensionarilor că le ştie greutăţile, dar că pensiile nu pot fi majorate peste limită

Premierul Emil Boc a transmis pensionarilor că le cunoaşte greutăţile cu care se confruntă la "sfârşitul recesiunii economice", dar că va continua să aplice o politică socială responsabilă al cărei prim obiectiv să fie asigurarea plăţii pensiilor pe termen mediu şi lung la nivelul permis de economie.

Pensionarii au încheiat protestul spunând că revin la discuţii cu Botiş şi aşteaptă răspuns de la MS

Pensionarii au încheiat, miercuri, protestul din Capitală, ei spunând că revin pe 7 aprilie la discuţii cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, iar în termen de 15 zile aşteaptă un răspuns de la ministrul Sănătăţii, privind coplata.

Proteste ale pensionarilor în Bucureşti. Ministrul Muncii, certat de aceştia

Aproximativ 70 de pensionari din mai multe oraşe din ţară protestează, miercuri, în Capitală, la sediul PDL şi la ministerele Muncii şi Sănătăţii, cerând creşterea punctului de pensie, eliminarea coplăţii pentru asistenţa medicală şi a contribuţiei de 5,5% pentru asigurările de sănătate.

Botiş, certat de pensionarii care protestează, nu le promite nimic, dar îi invită la discuţii

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost certat, miercuri, de pensionarii care protestează în faţa ministerului, acesta spunându-le că nu le poate promite rezolvarea problemelor lor, dar îi invită peste o săptămână la discuţii.

Around 70 Romanian Pensioners Protest In Bucharest

Around 70 Romanian pensioners are protesting in Bucharest, outside the headquarters of ruling party PDL and the Ministries of Labor and of Health, demanding a higher pension point, the elimination of co-payment in healthcare and of the 5.5% health insurance contribution.

Violenţe în Grecia, în cadrul unei manifestaţii împotriva unei gropi de gunoi

Poliţiştii au lansat marţi gaze lacrimogene împotriva locuitorilor din Keratea (Grecia) care blochează principala axă rutieră dintre Atena şi portul Lavrion, în sud-estul capitalei greceşti, pentru a protesta faţă de amplasarea unei gropi de gunoi.

Jude Law şi Kevin Spacey protestează faţă de regimul dictatorial din Belarus – FOTO

Actorii Jude Law şi Kevin Spacey au participat alături de aproximativ 100 de manifestanţi la o demonstraţie organizată luni seară, la Londra, contra regimului dictatorial din Belarus, informează dailymail.co.uk.

Covasna: Aproximativ 90 de persoane au protestat la Vâlcele faţă de intenţia de mutare a spitalului

Aproximativ 90 de pacienţi şi angajaţi ai Centrului de Patologie Neuromusculară din Vâlcele, judeţul Covasna, au protestat, marţi, pentru a doua zi consecutiv, faţă de intenţia de mutare a spitalului la Întorsura Buzăului, ei urmând să picheteze, miercuri, Prefectura judeţului.

Scrisoare de protest a Ambasadei României din Luxemburg după articolul „Hagi, cocaina şi Valahia”

Ambasada României la Luxemubrg a trimis o scrisoare de protest publicaţiei Tageblatt pentru articolul apărut, luni, sub titlul "Hagi, cocaina şi Valahia", despre care susţine că este plin de "fabulaţii şi deformări", înaintea meciului din grupa D de calificare la Euro-2012.

Aproape 300 de profesori din Capitală au protestat la Inspectoratul Şcolar al Capitalei

Aproximativ 300 de cadre didactice au protestat, marţi, în faţa Inspectoratului Şcolar al Capitalei, susţinând că această instituţie încalcă Legea educaţiei prin comasările făcute şi prin aprobarea funcţionării claselor gimnaziale şi liceale cu peste 25 şi, respectiv, 30 de elevi.

Covasna:Peste 80 de pacienţi şi angajaţi ai Spitalului Vâlcele au protestat faţă de mutarea unităţii

Peste 80 de pacienţi şi angajaţi ai Centrului de Patologie Neuromusculară din Vâlcele, judeţul Covasna, au protestat, luni, faţă de intenţia de mutare a unităţii sanitare la Întorsura Buzăului, ei blocând temporar drumul naţional care traversează localitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circa 200 de persoane din Cisnădie protestează faţă de transformarea spitalului în cămin de bătrâni

Aproximativ 200 de persoane din localitatea Cisnădie pichetează, luni, sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu, nemulţumite de decizia transformării spitalului din localitate în cămin de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Protest al unor tineri liberali faţă de situaţia Institutului Inimii şi a Spitalului din Mociu

Mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret a PNL Cluj şi deputatul Horea Uioreanu protestează, duminică, în faţa sediului PDL Cluj, faţă de situaţia Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" şi a Spitalului din Mociu, ei cerând demisia ministrului Sănătăţii, Cseke Attila.

Locuitori din sudul Siriei au incendiat un sediu al partidului Baas şi o secţie de poliţie

Mai mulţi locuitori dintr-un sat din sudul Siriei au incendiat sâmbătă un sediu al partidului de guvernământ Baas şi o secţie de poliţie, în timpul funeraliilor a trei manifestanţi ucişi vineri de forţele de securitate, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citat de AFP.

Zeci de persoane au protestat la Ocna Mureş faţă de transformarea spitalului în cămin de bătrâni

Aproximativ 50 de persoane au protestat, vineri, la Ocna Mureş, faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a transforma spitalul din localitate în cămin de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aura Urziceanu îşi închide blogul personal şi contul de Facebook. Nu mai vrea să audă de România

Cântăreaţa de jazz Aura Urziceanu a decis să îşi închidă blogul personal şi pagina de Facebook, precum şi să nu mai aibă niciun contact cu România, din cauza unor "vandali" care i-au modificat profilul de pe Wikipedia.

Artişti ai CNDB au copiat „Caragialiana” – TNB, protestând faţă de lipsa de finanţare – FOTO

Artişti ai Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) s-au întâlnit, joi, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, pentru a copia simbolic grupul statuar "Caragialiana", în semn de protest faţă de lipsa de finanţare a instituţiei care se ocupă de dansul contemporan.

Deputatul PDL Corneliu Olar, huiduit de participanţii la mitingul de la Câmpeni

Deputatul PDL Corneliu Olar a fost huiduit de participanţii la mitingul organizat, marţi, la Câmpeni, în momentul în care a încercat să ţină un discurs despre gestul lui Csibi Barna, care l-a "spânzurat" pe Avram Iancu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Moţii adunaţi la Câmpeni cer autorităţilor să condamne tot ce aduce atingere integrităţii statului

Participanţii la mitingul de la Câmpeni au transmis, marţi, o declaraţie comună în care solicită autorităţilor statului să se dezică şi să condamne tot ceea ce aduce atingere integrităţii statului român şi să îi declare "persona non grata" pe cei care defăimează istoria şi simbolurile naţionale.

Alba: Aproximativ 400 de persoane protestează la Câmpeni faţă de gestul lui Csibi Barna

Aproximativ patru sute de persoane protestează, marţi, la Câmpeni (Alba), faţă de gestul lui Csibi Barna, care "l-a spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, şi cer revocarea ordinului de detaşare a acestuia la Administraţia Finanţelor Abrud, printre protestatari aflându-se şi Nicolae Furdui Iancu.

Cluj: Protestul de la Mociu s-a încheiat, o delegaţie a Primăriei va merge la Ministerul Sănătăţii

Protestul din curtea spitalului din Mociu s-a încheiat, marţi, după aproximativ o oră, o delegaţie a Primăriei din comună urmând să meargă la Ministerul Sănătăţii pentru a cere ca unitatea să nu fie transformată în azil de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Aproximativ 300 de localnici din Mociu protestează faţă de transformarea spitalului în azil

Aproximativ trei sute de persoane protestează, marţi, în curtea spitalului din localitatea Mociu, judeţul Cluj, faţă de transformarea instituţiei în azil de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestul faţă de detaşarea lui Csibi Barna la Abrud s-a încheiat cu „Marşul lui Iancu”

Cei peste o sută de participanţi la protestul organizat, luni, la Abrud, în faţa statuii lui Avram Iancu, au încheiat acţiunea cântând "Marşu lui Iancu" şi au cerut oficial revocarea ordinului de detaşare la Abrud a lui Csibi Barna, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circa o sută de persoane protestează la Abrud, cerând revocarea ordinului de detaşare a lui Csibi

Aproximativ o sută de persoane protestează, luni, în faţa statuii lui Avram Iancu, la Abrud, faţă de gestul lui Csibi Barna, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, şi cer revocarea ordinului prin care acesta a fost detaşat la Abrud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zeci de angajaţi ai Pirelli Tyres protestează în curtea fabricii, solidari cu colegul aflat în grevă

Mai mulţi angajaţi ai fabricii Pirelli Tyres din municipiul Slatina au declanşat, luni dimineaţă, un protest spontan în curtea societăţii, ei fiind astfel solidari cu angajatul care a intrat în greva foamei la sfârşitul săptămânii trecute, acuzând condiţiile de muncă şi salariile mici.

Hunedoara: Peste 200 de persoane au protestat la Ţebea faţă de gestul lui Csibi Barna

Peste 200 de persoane au protestat, duminică, în curtea bisericii ortodoxe din localitatea hunedoreană Ţebea, unde se află mormântul lui Avram Iancu, faţă de gestul lui Csibi Barna, care potrivit protestatarilor a "încercat să tulbure somnul crăişorului munţilor".

Mai mulţi răniţi în sudul Siriei. Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene

Forţele de securitate au lansat sâmbătă gaze lacrimogene împotriva a mii de persoane din Deraa, în sudul Siriei, provocând mai mulţi răniţi, în timpul funeraliilor a doi manifestanţi ucişi cu o zi înainte, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citând martori oculari.

Un poliţist, rănit uşor în timpul unui protest al fanilor echipei Galatasaray la baza din Florya

Un poliţist a fost rănit uşor, vineri seară, în timpul unui protest al suporterilor echipei Galatasaray la baza de pregătire din Florya, după derbiul cu Fenerbahce, scor 1-2, fanii cerând demisia conducerii clubului şi a tehnicianului Gheorghe Hagi, informează presa turcă.

Patru morţi şi sute de răniţi, în timpul unei manifestaţii în Siria

Patru manifestanţi au fost ucişi vineri de forţele de ordine siriene şi alte sute au fost răniţi în timpul unei manifestaţii la Deraa, în sudul ţării, a declarat un militant pentru drepturile omului, aflat în zonă.

Peste 5.000 de mineri protestează faţă de politica Guvernului în Polonia

Peste 5.000 de mineri au manifestat vineri pe străzile din Katowice, reşedinţa Sileziei Superioare din sudul Poloniei, împotriva privatizărilor minelor şi politicii Guvernului în acest domeniu, a anunţat presa poloneză, citată de AFP.

Agricultorii protestează cu tractoarele în centrul capitalei daneze

Aproximativ 1.000 de agricultori danezi au manifestat în centrul capitalei Copenhaga, miercuri, după ce au parcat aproximativ 60 de tractoare în cea mai mare piaţă din oraş, au anunţat organizatorii şi poliţia, relatează AFP.

Clubul CFR Cluj, acuzat că taie copacii din parcul pe care îl are în administrare

Aproximativ 50 de persoane au protestat miercuri, în faţa Parcului Feroviarilor, al doilea ca mărime din Cluj-Napoca şi aflat în administrarea clubului CFR Cluj, după ce în ultimele zile mai mulţi arbori din incintă ar fi fost tăiaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Romanian Unionists End Protest Over New Labor Code

Romanian unionists, who gathered near the Parliament Palace in capital Bucharest to support the opposition’s no-confidence motion over the new Labor Code, ended their protest two hours earlier than initially announced by organizers.

Hossu: Să le amintim că dacă ei ne distrug pe noi şi noi îi putem distruge pe ei, ştim unde stau

Liderii sindicali se adresează protestatarilor din Piaţa Constituţiei cărora le spun că trebuie să le amintească parlamentarilor că acţiunea de miercuri este doar începutul şi că se strâng semnături pentru greva generală.

Un protestatar a fost dus al Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce i s-a făcut rău

Un protestatar a fost dus al Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, după ce i s-a făcut rău, medicii de la punctul de prim ajutor din Piaţa Constituţiei constatând că are o lipotimie, dar şi că ar fi băut.

Prefectul de Botoşani a aflat abia luni că profesorii din judeţ nu şi-au primit salariile

Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, le-a transmis celor peste o sută de profesori care au protestat în faţa Prefecturii "să se întoarcă la catedră", precizând că el a aflat că aceştia nu şi-au primit salariile abia luni, în ziua mitingului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protest al unor locatari dintr-un bloc din Timişoara afectat anul trecut de o explozie

Mai mulţi locatari ai unui bloc din Timişoara afectat de o explozie, în ianuarie anul trecut, au afişat, luni dimineaţă, cearceafuri la geamuri, protestând faţă de faptul că autorităţile locale îi "ignoră" şi nu alocă bani pentru reconsolidarea imobilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şoferii bulgari au protestat duminică faţă de scumpirea carburanţilor

Mii de şoferi bulgari au protestat duminică, la Sofia şi în alte oraşe, faţă de scumpirea carburanţilor, al căror preţ a crescut cu 40 la sută de la începutul acestui an, relatează AFP.

Proteste în Bulgaria faţă de creşterea preţurilor carburanţilor

Bulgarii nemulţumiţi de creşterea preţurilor la combustibili sunt aşteptaţi să participe duminică la proteste organizate în mai multe oraşe, în urma mobilizării prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi al forumurilor de specialitate, relatează Novinite.com.

Botiş i-a certat pe câţiva poştaşi care protestau la Bistriţa faţă de noul Cod al Muncii

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, i-a certat, vineri după-amiază, la Bistriţa, pe câţiva poştaşi care protestau faţă de noul Cod al Muncii, el cerându-le să nu le spună oamenilor "neadevăruri" şi explicându-le că ei sunt protejaţi prin contractul colectiv de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.