proteste

Berceanu: Protestele de miercuri ale regionalelor CFR au fost „foarte întemeiate”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, joi, că protestele de miercuri ale regionalelor CFR au fost "foarte întemeiate" şi, dacă sindicaliştii au soluţii, el este dispus să negocieze.

Iran: 20 de persoane ucise şi peste 1000 arestate în violenţele postelectorale – VIDEO

Douăzeci de protestatari au fost ucişi şi peste 1.000 au fost arestaţi la Teheran în cursul manifestaţiilor izbucnite după controversatul scrutin prezidenţial câştigat de Mahmoud Ahmadinejad, anunţă poliţia iraniană, citată de agenţia Fars.

Diplomaţii britanici deţinuţi la Teheran, acuzaţi că au jucat un „rol remarcabil” în proteste

Doi dintre angajaţii ambasadei britanice încarceraţi în Iran au avut un "rol remarcabil" şi au fost "elementele principale" din spatele protestelor electorale de la Teheran, relatează, miercuri, agenţia iraniană semioficială Fars, citată de Financial Times.

Nokia-Siemens a vândut Iranului echipamente pentru interceptarea telefoanelor

Grupul de telecomunicaţii germano-finlandez Nokia Siemens Networks a recunoscut luni că tehnologiile vândute Iranului permit interceptarea convorbirilor telefonice, precizând însă că nu pot fi utilizate pentru monitorizarea Internetului.

Ahmadinejad cere anchetarea decesului tinerei Neda

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, i-a scris deţinătorului Puterii judiciare cerându-i să ancheteze moartea tinerei Neda Agha-Soltan, ucisă în timpul unei manifestaţii de protest faţă de realegerea sa, a anunţat agenţia ISNA.

Circa 3.000 de susţinători ai lui Mir Hossein Moussavi, dispresaţi de poliţie la Teheran

Poliţia iraniană a dispersat duminică circa 3.000 de susţinători ai liderului opoziţiei, Mir Hossein Moussavi, care s-au adunat la Teheran, în pofida interdicţiei autorităţilor, pentru a onora memoria unui martir al revoluţiei, potrivit martorilor.

Protestatarii răniţi în Iran, arestaţi de miliţiile regimului de la Teheran – VIDEO

Iranienii răniţi în urma protestelor de stradă sunt arestaţi de membri ai miliţiilor islamice în momentul externării din spital, a declarat un oficial al organizaţiei Amnesty International, citat de CNN.

Angajaţii CFR Marfă ameninţă că ies în stradă „de vineri”, pentru că nu şi-au primit salariile

Angajaţii CFR Marfă ameninţă că ies în stradă "de vineri", pentru că nu şi-au primit salariile pe luna mai, iar administraţia a beneficiat totuşi de aceste drepturi.

Protest al angajaţilor din penitenciare

Angajaţii din penitenciare declanşează, în 30 iunie, acţiunile de protest care vor include pichetarea Ministerului Justiţiei şi greve, din cauza subfinanţării sistemului penitenciar, a condiţiilor delucru degradante şi umilitoare şi lipsa de colaborare a autorităţilor cu sindicatele din domeniu.

Iranul anunţă arestarea unor cetăţeni străini – VIDEO

Autorităţile iraniene au anunţat miercuri că au reţinut mai mulţi străini, între care şi persoane cu paşapoarte britanice, în legătură cu violenţele izbucnite după alegerile prezidenţiale din Iran, relatează CNN.

Regimul din Iran se destramă după modelul celui al lui Ceauşescu

Regimul ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian, şi al clericilor conservatori care îl susţin a început să se destrame, după modelul dezmembrării, în 1989, a elitei comuniste din jurul lui Nicolae Ceauşescu, în România, comentează publicaţia The Guardian.

Familia unui iranian ucis în cursul protestelor, obligată să achite o taxă pentru gloanţele folosite

Familia unui adolescent iranian ucis în cursul protestelor de la Teheran trebuie să achite echivalentul a 3.000 de dolari drept contravaloare a gloanţelor cu care a fost omorât protestatarul, informează Wall Street Journal.

Manifestaţia opoziţiei de la Teheran s-a încheiat – martor ocular

Protestul celor 1.000 de susţinători ai opoziţiei iraniene care contestă realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad s-a încheiat luni, după trei ore, în centrul Teheranului, unde poliţia a recurs la gaze lacrimogene, a declarat un martor ocular.

Hugo Chavez cere lumii să „respecte Iranul”

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a declarat că există persoane care încearcă să "mineze fortăreaţa revoluţiei iraniene" şi a cerut lumii să "respecte Iranul", potrivit alocuţiunii sale televizate de duminică.

Peste 450 de persoane, arestate în timpul confruntărilor de sâmbătă de la Teheran

Surse din cadrul poliţiei au anunţat luni că 457 de persoane au fost arestate în timpul confruntărilor de sâmbătă seara din zona pieţei Azadi, din Teheran, relatează postul public de radio iranian.

Hidrosind vrea să dea în judecată Hidroelectrica

Hidrosind a anunţat că va da în judecată, în următoarele zile, Hidroelectrica, pentru că mai mulţi directori de sucursale au fost numiţi politic, şi că începe să strângă semnături pentru a protesta faţă de spargerea companiei în două, aşa cum prevede planul de restructurare a sectorului energetic.

Londra neagă „categoric” că manifestanţii de la Teheran sunt manipulaţi de state străine

Marea Britanie neagă "categoric" că manifestanţii care contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale din Iran sunt manipulaţi de ţări străine, a declarat duminică ministrul britanic de Externe, David Miliband.

Zeci de revoluţionari au blocat Şoseaua Kiseleff

Aproximativ 150 - 200 de membri ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR) au blocat, joi, traficul pe Şoseaua Kiseleff în faţa sediului PSD. Mitingul spontan a pornit în momentul în care, în timpul unui Congres al BNR, de la Muzeul Ţăranului Român, unul dintre participanţi a anunţat că PSD doreşte să-l propună secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor pe Gelu Voican Voiculescu.

Antal: Guvernul ar trebui să fie preocupat de tensiunile dintre românii şi maghiarii din secuime

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că Guvernul ar trebui să fie preocupat de tensiunile existente în secuime între români şi maghiari, adăugând că manifestaţiile de protest ale UDMR au rolul de a determina Executivul să revină asupra unor decizii.

Susţinătorii lui Moussavi cer autorizaţie pentru o nouă manifestaţie – VIDEO

Asociaţia combatanţilor religioşi, din care face parte clerul reformator iranian, a cerut aprobare pentru organizarea unui marş, sâmbătă, însoţit de un discurs al lui Mir Hossein Moussavi, candidatul opoziţiei învins la alegerile prezidenţiale, potrivit site-ului său de campanie.

Autorităţile iraniene avertizează presa străină că va fi făcută „şah mat” – VIDEO

Ministerul iranian de Externe a acuzat miercuri presa occidentală că este "purtătoarea de cuvânt" a "protestatarilor" şi a avertizat că aceşti "inamici" vor fi făcuţi "şah mat", potrivit unui comunicat citat de agenţia de presă Isna.

Revoluţie online în Iran – VIDEO

Autorităţile iraniene au blocat accesul la Yahoo Messenger, singurul canal de comunicare rămas funcţional după blocarea reţelelor de telefonie şi a principalelor posturi TV prin satelit, precum şi site-urile care îl susţineau pe candidatul reformist Mir Hussein Mousavi, informează The Guardian.

Mare manifestaţie a susţinătorilor lui Moussavi la Teheran – VIDEO

Susţinători ai candidatului necâştigător la alegerile prezidenţiale din Iran, Mir Hossein Moussavi, participă marţi la o mare manifestaţie la Teheran, în pofida organizării în acelaşi timp a unei demonstraţii oficiale, a raportat un post al televiziunii iraniene de stat.

Susţinătorii lui Ahmadinejad organizează marţi o contramanifestaţie

Susţinătorii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad intenţionează să demonstreze marţi, la Teheran, în acelaşi loc în care se vor reuni adepţii lui Mir Hossein Moussavi, dar cu două ore mai devreme, a anunţat agenţia oficială Irna.

Un manifestant de la Teheran a fost împuşcat mortal, iar alţii au fost răniţi – GALERIE FOTO

Un manifestant iranian a fost împuşcat mortal luni şi mai mulţi au fost răniţi, la sfârşitul mitingului care a reunit la Teheran sute de mii de persoane ce contestă realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

Mir-Hossein Moussavi va continua să conteste alegerile prezidenţiale din Iran

Candidatul la alegerile prezidenţiale din Iran Mir-Hossein Moussavi va contesta în continuare rezultatul alegerilor câştigate de preşedintele în exerciţiu Mahmoud Ahmadinejad, cerându-le mollahilor să emită decrete religioase de nerecunoaştere a câştigătorului scrutinului, relatează ABC News.

Liderii Cartel Alfa stabilesc programul acţiunilor de protest

Liderii CNS Cartel Alfa hotărăsc, luni, programul următoarelor acţiuni de protest, anunţând între 1 şi 10 iulie un mare miting în Capitală, pe motiv că Guvernul nu aplică planul de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali.

Ziarul lui Mir Hossein Moussavi a fost suspendat, iar marşul susţinătorilor acestuia interzis

Ziarul candidatului la preşedinţia iraniană Mir Hossein Moussavi, Kalameh Sabz, a fost suspendat, a anunţat luni cotidianul Sarmayeh, relatează AFP, care precizează că Ministerul de Interne a respins inclusiv cererea acestuia de a organiza un marş de protest luni, faţă de rezultatele alegerilor.

Mai mulţi jurnalişti străini din Iran, împiedicaţi să relateze evenimentele postelectorale

Mai multe instituţii de presă străine au acuzat duminică autorităţile iraniene că i-au împiedicat pe jurnaliştii lor să transmită manifestaţiile de protest faţă de realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinjad.

Mir Hossein Moussavi le cere susţinătorilor săi să îşi menţină „opoziţia”

Candidatul perdant la alegerile prezidenţiale din Iran, Mir Hossein Moussavi, le-a cerut duminică susţinătorilor săi să îşi menţină "paşnic opoziţia" faţă de rezultatele scrutinului.

Noi confruntări la Teheran, între poliţie şi susţinătorii lui Mir Hossein Moussavi – VIDEO

Noi confruntări au izbucnit duminică la Teheran, între aproximativ 200 de susţinători ai lui Mir Hossein Moussavi şi poliţie, care a folosit gaze lacrimogene.

Teheran: Protestele continuă, reţeaua de telefonie mobilă a fost suspendată – GALERIE FOTO

Principala reţea de telefonie mobilă, care este controlată de stat, a fost suspendată la Teheran sâmbătă seara, în timp ce protestele declanşate de victoria preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la alegerile prezidenţiale continuă.

Altercaţii între fermieri şi jandarmi în timpul protestelor din faţa Guvernului – VIDEO şi GALERIE FOTO

Fermierii prezenţi, miercuri, în Capitală, la acţiunile de protest, au avut câteva altercaţii cu jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică în timpul acestor acţiuni.

Instructorii auto independenţi ameninţă cu proteste

Câteva mii de instructori auto independenţi intenţionează să protesteze în Capitală, în perioada următoare, nemulţumiţi de un ordin al Autorităţii Rutiere Române (ARR) care obligă şcolile de şoferi să renunţe la colaborările cu ei, aceştia urmând fie să rămână fără activitate, fie să se angajeze.

Piaţa Tiananmen, unul dintre locurile cel mai atent supravegheate din lume

Piaţa Tiananmen rămâne probabil, la 20 de ani de la cea mai amplă mişcare de contestare a regimului comunist, una dintre pieţele cel mai atent supravegheate din lume, dar şi un simbol al naţionalismului şi mândriei regăsite în China.

Comisia de la Chişinău nu a descoperit dovezi privind implicarea României

Preşedintele comisiei pentru pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie de la Chişinău susţine că nu există elemente concrete care să ateste implicarea României în organizarea acestora, contrazicându-l astfel pe şeful statului, Vladimir Voronin, scrie Jurnal de Chişinău, în ediţia online.

Medvedev denunţă „tentativele de încălcare” a suveranităţii R. Moldova

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a denunţat vineri "tentativele de încălcare" a suveranităţii Republicii Moldova, într-o aluzie la România, după ce autorităţile comuniste de la Chişinău au acuzat Bucureştiul că se află în spatele protestelor din aprilie.

Miting şi marş de protest a peste 2.200 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Peste 2.200 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, marţi, timp de două ore, în faţa Prefecturii Vâlcea, şi au organizat un marş pe străzile oraşului, nemulţumiţi de faptul că societatea funcţionează la capacitate de 40 la sută, punând în pericol peste 1.600 de locuri de muncă.

Marş „pentru normalitate” în Capitală

Marşul "pentru normalitate" s-a încheiat fără incidente, pe tot traseul de la Piaţa George Enescu la Dealul Mitropoliei participanţii cântând "Hristos a Înviat" şi imnul României şi spunând rugăciuni.

Un actor susţine că poliţia moldoveană l-a forţat să semneze acte legate de protestele din aprilie

Un actor din Republica Moldova, reţinut pentru că a participat la protestele violente din 7 aprilie, susţine că a fost forţat de poliţia moldoveană să semneze acte şi să facă anumite declaraţii, în faţa unei camere video, în legătură cu manifestaţiile, relatează PRO TV Chişinău.