psd congres

SMS-uri împotriva lui Ponta, primite de delegaţii la Congresul PSD

O parte a delegaţilor la Congresul extraordinar al PSD au primit, sâmbătă, în timp ce se desfăşurau alegerile pentru funcţiile de conducere, mesaje pe telefoanele mobile, împotriva lui Victor Ponta, trimiţând la relaţia de familie a acestuia cu Daciana şi Ilie Sârbu.

Primarul oraşului Amara renunţă la candidatură şi îl susţine pe Victor Ponta

Primarul oraşului Amara, Victor Moraru, care şi-a depus candidatura la preşedinţia PSD, a anunţat, sâmbătă, că nu şi-a propus să ajungă preşedinte al acestui partid şi că îl susţine pentru această funcţie pe Victor Ponta.

Mitrea: Am fost să mă consult cu Ion Iliescu, e reperul nostru moral

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, după ce a anunţat că îşi retrage candidatura, că s-a consultat cu Ion Iliescu şi că acesta este reperul moral al PSD, iar fără el partidul s-ar fi spart.

Iliescu nu spune pe cine susţine la şefia PSD şi îşi reafirmă decizia de a renunţa la orice funcţie

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a refuzat, sâmbătă, înainte de congres, să precizeze pe care dintre candidaţi susţine pentru şefia PSD, menţionând că nu s-a răzgândit în privinţa deciziei sale de a renunţa la toate funcţiile, deţinând o singură funcţie, funcţia Ion Iliescu.

Majoritatea liderilor PSD au căzut de acord că nu se aduc modificări majore la Statut

Majoritatea membrilor Biroului Permanent al PSD au căzut de acord, vineri dimineaţă, să meargă în CExN de vineri după-amiază cu varianta ca Statutul PSD să nu sufere modificări majore la Congresul de sâmbătă.

Geoană: Cine are un plan să plece din PSD oricum va pleca, Congresul va fi un pretext

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Iaşi, că cine are un plan să plece din partid va pleca, iar Congresul va fi un pretext, precizând, totodată, că duşmanii politici ai partidului ar fi bucuroşi dacă ar exista o sciziune în PSD.

Reprezentarea PSD Bucureşti la Congres, contestată în baza Statutului

Comisia de organizare a Congresului PSD, reunită joi, consideră că, potrivit Statutului actual al partidului, cele şase organizaţii de Sector nu pot fi asimilate unor organizaţii judeţene, cum a susţinut Marian Vanghelie, ceea ce ar impune reducerea numărului de delegaţi ai PSD Bucureşti.

Congresul PSD: Sala, modificările şi reprezentarea – tranşate luni de CExN

Comisia de organizare a Congresului PSD a stabilit, joi, că norma de reprezentare, modificările Statutului, precum şi sala de desfăşurare a Congresului să fie decise, luni, de către Comitetul Executiv Naţional (CExN), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.

Congresul extraordinar al PSD va fi convocat pe 20 februarie

Consiliul Naţional al PSD a decis, joi, în unanimitate, convocarea Congresului extraordinar la formaţiunii la 20 februarie.

Bejinariu: Năstase ar trebui să candideze la şefia PSD, mulţi colegi doresc acest lucru

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat, vineri, că Adrian Năstase ar trebui să candideze la preşedinţia PSD, arătând că foarte mulţi membri de partid se pronunţă pentru ca Năstase să-şi depună candidatura în cadrul Congresului.

Consiliul Naţional al PSD, pe 4 februarie, iar Congresul extraordinar, pe 20 februarie – VIDEO

CExN al PSD a decis, luni, ca pe 4 februarie să aibă loc Consiliul Naţional, iar Congresul extraordinar, cu alegeri pentru funcţiile de conducere, să fie organizat pe 20 februarie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.

Năstase: Mitrea a vorbit, în premieră, de „pericolul Traian Băsescu”

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, comentând candidatura lui Miron Mitrea la şefia PSD, că acesta a vorbit, în premieră, de "pericolul Traian Băsescu", el precizând că nu ştie dacă în perspectiva Congresului va merge cu Mitrea pe "linii comune".

Diaconescu crede că reforma în PSD se poate face fără schimbarea unor oameni

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă seară, că, în PSD, cel mai greu cuvânt îl au membrii înşişi şi că este încrezător că în partid se va înţelege necesitatea de a se face reformă nu prin schimbarea unor oameni, ci prin aplecarea spre valorile stângii.

Concurs de idei bizare pentru conducerea PSD, de la predarea partidului către baronii victorioşi, la Congres pe moţiuni

Apropierea Congresului PSD i-a făcut pe liderii social-democraţi din teritoriu să avanseze idei dintre cele mai bizare pentru reformarea partidului. În timp ce, la centru, pesediştii propun analize serioase pentru a depista cauzele eşecului lui Mircea Geoană la prezidenţiale, unii dintre preşedinţii organizaţiilor judeţene vin cu varianta ca şefia partidului să fie preluată, până la organizarea unui Congres, de liderii acelor filiale care au câştigat la scrutinul din decembrie, informează "Gândul".

Iliescu: Anul 2010 va fi un an de „oarecare cotitură” pentru PSD

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la Realitatea FM, că anul 2010 va fi unul de cotitură pentru PSD, menţionând că urmează un Congres, care trebuie să facă o analiză a ultimilor cinci ani, când partidul s-a aflat în opoziţie.