psd

Marcel Ciolacu: Primul semnal al meu este că preşedintele vrea să scape de Orban

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, vineri, la Brăila, că mesajul de joi al preşedintelui este clar şi dovedeşte că doreşte să scape de acest guvern. Şeful PSD susţine că Guvernul a îndatorat, în doar 60 de zile, fiecare român cu 900 de lei.

Reacţiile liberalilor după ce PSD a acuzat Guvernul că taie fonduri de la lucrări. Ministrul Dezvoltării: Pe hârtie e frumos să aloci

Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a afirmat, pentru MEDIAFAX, că Guvernul a alocat banii necesari pentru executarea lucrărilor la autostrăzi. El răspunde acuzelor PSD privind tăierea fondurilor, susţinând că „pe hârtie e frumos să aloci miliarde”, iar în final lucrarea să nu fie terminată.

Orban: PSD va rămâne departe de guvernare. Pot să viseze ei orice fel de alianţă

Ludovic Orban a declarat că PSD va sta departe de guvernare o bună perioadă de timp, pentru că românii s-au lămurit la ce a folosit acest partid puterea, atunci când a avut-o. Premierul a precizat că social-democraţii pot visa ce alianţe vor ei că nu vor mai ajunge curând să aibă şefia Executivului.

Marcel Ciolacu a fost reales cu unanimitate de voturi lider al PSD Buzău

Marcel Ciolacu a fost reales, joi, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Buzău. El a spus la Congresul extraordinar al filialei că vrea să facă parte din echipa de conducere a partidului de la nivel central, dar a precizat că nu a luat încă o hotărâre în ceea ce priveşte candidatura la şefia PSD.

Varujan Vosganian: Mâna întinsă de la PSD către ALDE e recunoaştere a greşelii din luna august

Varujan Vosganian a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că propunerea lui Marcel Ciolacu privind alianţa dintre PSD şi ALDE e o recunoaştere a greşelii făcute de social-democraţi în momentul ruperii alianţei, în luna august.

PSD: Anticipatele, cea mai mare farsă electorală. Ar permite PNL să anuleze majorările de pensii şi salarii

PSD a transmis, joi, că alegerile anticipate reprezintă „cea mai mare farsă electorală”, care ar permite PNL să anuleze majorările de pensii şi salarii, obţinând „un cec în alb din partea cetăţenilor”.

Nouă şedinţă CEx la PSD. Liderii partidului se pregătesc pentru moţiunea de cenzură – surse

Liderii PSD se vor întruni, marţi, la Parlament, într-o şedinţă a Comitetului Executiv, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Printre subiectele de discuţie se numără strângerea de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură.

PSD strânge semnături pentru moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban şi caută alianţe

PSD strânge semnături pentru moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban şi caută alianţe cu PRO România şi cu ALDE pentru debarcarea executivului. Moţiunea va fi depusă cel mai probabil înainte de alegerile locale care vor avea loc în luna iunie.

Robert Negoiţă anunţă că va candida pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3 ca independent

Robert Negoiţă a anunţat, miercuri seară, că cel mai probabil va candida ca independent pentru un nou mandat ca primar al Sectorului 3. El a adăugat că „PSD este condamnat la dispariţie” dacă nu scapă de „paraziţii” din partid.

Negoiţă pune condiţii PSD: Cei care au contribuit la ticăloşeniile din partid să facă un pas în spate

Robert Negoiţă a afirmat că ar fi dispus să îşi reia activitatea în PSD,doar dacă partidul îşi asumă anumite acţiuni. Primarul Sectorului 3 a precizat că o condiţie ar fi ca toţi social-democraţii care au contribuit la „ticăloşeniile” ce au avut loc în ultimii ani să facă un pas în spate.

Parchetul General efectuează o anchetă in rem. De dosar ar putea fi vizat şi Tăriceanu

Parchetul General efectuează o anchetă in rem cu privire la fapte de abuz în serviciu şi uzurpare a unor calităţi oficiale. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri care ar putea să îi vizeze pe Călin Popescu Tăriceanu şi pe Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu.

Reacţia PSD la atacurile iraniene asupra bazelor armate americane. S-a oferit să intervină pentru „consolidarea securităţii ţării noastre”

Prima reacţie la atacurile iraniene asupra bazelor armate americane vine din partea PSD. Social-democaraţii au transmis că România trebuie să trateze responsabil escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu şi să îşi reafirme angajamentele faţă de NATO şi SUA.

Mihai Tudose s-a întors în PSD. Pe cine a mai invitat în partid Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Mihai Tudose a depus o cerere de adeziune la partid, urmând ca în zilele următoare să fie luată o decizie în acest sens de către conducerea organizaţiei.

Deputatul PSD Ilie Rotaru, după ce a fost acuzat că a ameninţat şi înjurat un poliţist: Îmi cer public scuze

Deputatul PSD Ilie Rotaru, acuzat că a ameninţat şi înjurat un poliţist, după ce parcase maşina neregulamentar, a spus, marţi, că îşi cere public scuze şi dă asigurări că nu a jignit şi nu s-a folosit de calitatea de parlamentar, iar în privinţa incidentului creat, va respecta decizia Poliţiei.

Un deputat PSD, acuzat că a ameninţat şi înjurat un poliţist care i-a cerut să mute maşina – VIDEO

Preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susţine că deputatul PSD Răzvan Rotaru a ameninţat şi înjurat un poliţist, după ce îşi parcase maşina neregulamentar.

Ciolacu anunţă că Firea va candida la Primăria Capitalei din partea PSD: Eu o să o susţin

Marcel Ciolacu a anunţat, duminică seară, că Gabriela Firea va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea PSD. El a precizat că o va susţine pe Firea din toate poziţiile pe care le deţine, inclusiv din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Marcel Ciolacu: PSD va depune moţiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară

Marcel Ciolacu a anunţat, duminică, că PSD va depune o moţiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară împotriva Guvernului PNL. Liderul interimar al PSD invocă conflictul juridic dintre Parlament şi Executiv şi precizează că Ludovic Orban ar trebui să îşi dea demisia.

Codrin Ştefănescu a anunţat ce îşi doreşte să aducă 2020 pentru colegii lui din PSD

Fostul secretar general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, le-a cerut liderilor partidului ca în 2020 să aibă mai mult curaj şi să ia poziţii publice de fiecare dată când văd că sunt supuşi unor abuzuri. „Poziţii clare, hotārâte şi asumate”, a punctat el.

Marcel Ciolacu atacă dur Guvernul Orban şi susţine că Finanţele au majorat pe ascuns accizele la carburanţi: Au început să fure încă din prima zi a anului / Explicaţia ministrului Florin Cîţu

Marcel Ciolacu, a catalogat, miercuri, creşterea accizei la carburanţi la final de 2019 de către Ministerul Finanţelor ca fiind "o mizerie", după ce supracciza a fost eliminată. Liderul PSD a acuzat Guvernul PNL că "a început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului". Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a precizat miercuri că MFP a recalculat în ultima zi din an nivelul accizei la carburanţi pentru a ţine cont de legea privind eliminarea supraaccizei şi de inflaţia comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ciolacu spune că Guvernul este preocupat doar să îi facă pe bogaţi şi mai bogaţi: Unii au vrut să dispărem

Marcel Ciolacu a transmis, marţi, o urare cu ocazia trecerii în noul an, folosind această ocazie pentru a ataca guvernarea PNL, care, potrivit acestuia, a fost "preocupată doar să îi facă pe cei bogaţi şi mai bogaţi".Preşedintele Camerei Deputaţilor a dat asigurări că PSD va fi mai puternic în 2020.

CCR a stabilit data la care va dezbate sesizarea PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe OUG 114

Curtea Constituţională a stabilit data de 29 ianuarie 2020 ca termen când judecătorii Curţii vor dezbate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe proiectul de modificare a OUG 114.

PSD sesizează, astăzi, modificarea OUG 114 la Curtea Constituţională, după asumarea răspunderii de către Guvernul Orban

Social-democraţii vor sesiza, luni, CCR privind modificarea OUG 114 de către Guvern, prin asumarea răspunderii. Marcel Ciolacu a precizat că acţiunea va avea ca efect suspendarea efectelor actului normativ până la soluţionarea de către judecătorii Curţii.

Deputatul Florin Roman „a plecat cu pluguşorul” pe Facebook: „Dragnea e la puşcărie, Dăncilă la bucătărie”

Deputatul PNL Florin Roman publică pe Facebook o variantă proprie a pluguşorului tradiţional, în care menţionează politicieni: „PNL la guvernare, PSD la curăţare!” sau „Dragnea e la puşcărie, Dăncila la bucătărie”.

Teodorovici, după două luni de guvernare liberală: Iluzia continuităţii care aduce bunăstare e totuna cu iluzia penelistă a schimbării

Eugen Teodorovici a afirmat că în mai puţin de două luni de guvernare liberală totul este în creştere, ROBOR, ratele românilor, datoria publică, inflaţia, preţurile sau inechităţile sociale. Fostul ministru de Finanţe a precizat că PNL a oferit iluzii cetăţenilor sub marca unei „Românii normale”.

RETROSPECTIVĂ | Motivele care au dus la ruperea coaliţiei de guvernare PSD-ALDE

Alegerile din acest an au fost ultimul test pe care nu l-a trecut coaliţia PSD-ALDE. Tensiunile au culminat cu ruperea alianţei în luna august, când liderii nu s-au înţeles asupra politicilor guvernamentale şi a candidatului la prezidenţiale.

Marcel Ciolacu: E revoltătoare desfiinţarea SIIJ, când zi de zi vedem ticăloşiile din justiţie / Vosganian: Să revenim la practicile inchizitoriale

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că este revoltătoare intenţia Guvernului de a desfiinţa Secţia specială în contextul în care vedem zilnic „ticăloşiile şi abuzurile din justiţie”. El a mai spus că orice dezbatere pe acest subiect trebuie să aibă loc în Parlament.

Firea critică asumarea bugetului fără dezbateri: A fost un moment ruşinos pentru PNL / Ce spune primarul Capitalei despre revenirea lui Grindeanu în PSD

Gabriela Firea spune că asumarea bugetului pentru 2020 este un „moment ruşinos” pentru PNL, subliniind că, în cazul în care PSD ar fi procedat în acest sens, partidul ar fi fost intens criticată. „Ce nu era permis PSD i se permite PNL”, spune primarul general.

Cum a devenit bugetul o mare problemă, indiferent de culoarea politică

Execuţia bugetului general consolidat a primit o deosebită atenţie în acest an, în contextul în care încordarea puternică a situaţiei fiscal-bugetare, pe orizontul mediu spre lung, a devenit tot mai evidentă pe finalul anului, după desluşirea şi respingerea metodei PSD de a ţine deficitul sub 3%.

Proiect PSD, depus la Senat: Asigurarea casei devine obligatorie, chiar dacă este locuită sau nu

Senatorul PSD Liviu Pop şi deputatul PSD Gheorghe Şimon au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede ca asigurarea casei împotriva dezastrelor naturale, cum ar fi cutremure, inundaţii şi furtuni să fie obligatorie indiferent dacă aceasta este locuită sau nu.

Florin Cîţu: „Deficitul bugetar a fost acoperit cu împrumuturi din piaţă, la dobânzi în scădere”

Florin Cîţu, ministrul de Finanţe, a scris marţi, pe contul său de Facebook, că deficitul bugetar a fost acoperit cu împrumuturi din piaţă la dobânzi în scădere, aşa cum a promis ministerul de resort.

Sesizarea pe Legea bugetului a ajuns la CCR. Guvernul şi Parlamentul pot transmite până pe 10 ianuarie punctele de vedere

Curtea Constituţională a fost sesizată, luni, cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern şi Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale şi legea bugetului de stat pe anul 2020. CCR a stabilit data de 10 ianuarie ca termen până la care instituţiile pot transmite punctele de vedere.

PSD a stabilit data până la care preşedinţii de organizaţii pot face propuneri de candidaţi la alegeri

Marcel Ciolacu a anunţat că toţi preşedinţii de filiale ale PSD vor veni cu propuneri de candidaţi pentru alegerile locale până la data de 1 februarie. Liderul interimar al social-democraţilor a mai spus că vor fi alegeri în organizaţii după 9 ianuarie, începând cu cea din Buzău şi Olt.

Decizia luată în şedinţa CEx al PSD privind suspendarea primarului Sectorului 3 Robert Negoiţă

Marcel Ciolacu a anunţat că în şedinţa Comitetului Executiv de luni a fost luată decizia să fie anulată hotărârea de suspendare a lui Robert Negoiţă din PSD.

Marcel Ciolacu vrea să dea în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii / Sesizare la CCR pe Legea bugetului

Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că în mod categoric va da în judecată Executivul dacă va desfiinţa Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Liderul interimar al PSD susţine că Guvernul Orban funcţionează ilegal şi că au fost numiţi ilegal zeci de prefecţi.

Stănescu, urare pentru Dragnea de sărbători: Să meargă cât mai repede acasă. VIDEO

Secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu i-a transmis, luni, un mesaj lui Liviu Dragnea cu ocazia sărbătorilor. El îi urează fostului lider al PSD „sănătate şi să ajungă cât mai repede acasă”.

Liderii PSD se reunesc, astăzi, în şedinţa CEx. Marcel Ciolacu a anunţat că va sesiza la CCR Legea bugetului de stat

Liderii PSD se reunesc, luni, în şedinţa CEx, înaintea ca premierul Ludovic Orban să-şi asume răspunderea în Legislativ pe legea bugetului de stat pentru anul viitor. Liderul social-democraţilor a anunţat că va sesiza la CCR un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern.

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD: Iohannis e şi preşedintele meu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis e şi preşedintele său, în contextul unui nou proiect naţional. El a mai zis că războiul declarat de Iohannis PSD-ului a fost în primul mandat.

PSD anunţă ce amendamente va depune la Legea bugetului pentru anul 2020

Social-democraţii au prezentat amendamentele pe care le vor depune la legea bugetului pentru anul viitor, printre ele fiind creşterea pensiei minime, pe care PNL vrea să o îngheţe, majorarea salariilor în învăţământ şi asigurarea finanţării spitalelor.

Ludovic Orban, anunţ despre dublarea alocaţiilor pentru copii: Nu există resurse financiare. Este un populism ieftin al PSD

Ludovic Orban a declarat, joi, că proiectul de lege pentru dublarea alocaţiilor de stat pentru copii este un populism ieftin al PSD care nu are niciun fundament în realitatea economică, deoarece nu există resurse financiare la bugetul de stat.

Nu oricine va putea candida la funcţia de preşedinte al PSD. Măsura pe care o va lua Consiliul Naţional al partidului înainte de Congres

Consiliului Naţional al PSD i se va delega autoritatea pentru a analiza CV-urile potenţialilor candidaţi ai partidului pentru alegerile locale din anul 2020, relatează surse din partid, pentru MEDIAFAX. Consiliul Naţional va putea aduce propuneri de candidaţi în faţa conducerii, relatează sursele.