psihologi

Iniţiativă pentru ca serviciile furnizate de psihologi să fie decontate mai uşor prin CNAS

La iniţiativa deputatelor Diana Stoica şi Oana Murariu, USR a organizat o masă rotundă pentru a găsi soluţii astfel încât consultaţiile la psiholog să fie decontate mai uşor prin CNAS, în contextul în care, ultimii doi ani au avut un puternic impact asupra sănătăţii mintale a multor români.

Fricile de contaminare cu care am rămas după pandemie. „Platformele sociale amplifică şi întreţin starea de nesiguranţă”

De la începutul pandemiei de COVID a crescut numărul persoanelor care suferă de forme mai uşoare sau mai grave de agorafobie sau enochlofobie, scrie revista Business Magazin.

Anxietatea. Totul despre tulburarea care afectează copii şi adulţi deopotrivă. Ce recomandă psihologii

Psiholog Mihai Copăceanu este de părere că „există o vulnerabilitate genetică care, dacă interacţionează cu situaţii stresante sau traumatice, pot produce sindroame clinice, iar stresul cronic este fără îndoială un factor important în etiologia anxietăţii”. „În etiologia tulburărilor de anxietate, ca de altfel şi în cazul altor tulburări psihice, vorbim de o interacţiune de mai […]

COVID 19 a crescut numărul tinerilor şi al cadrelor medicale cu depresie

Epidemia de COVID 19 produce efecte mai puţin vizibile au precizat psihologii care în ultima perioadă au constata că foarte multe persoane au probleme. Tinerii şi cadrele medicale reprezintă categoriile cele mai expuse. Din ce în ce mai mulţi tineri au probleme psihologice din cauza stresului provocat de epidemia de COVID 19. De asemenea, în […]

Efectele COVID 19: a crescut numărul tinerilor şi al cadrelor medicale cu depresie

Epidemia de COVID 19 produce efecte mai puţin vizibile în societate. Este concluzia la care au ajuns psihologii care în ultima perioadă s-au confruntat cu un număr din ce în ce mai mare de persoane cu probleme. Cei mai vulnerabili sunt tinerii şi cadrele medicale.

Proiectul ”Psiholog pentru Colentina COVID-19”. Psihologii voluntari oferă suport online cadrelor medicale care au nevoie

Psihologi voluntari îi ajută pe medicii de la Spitalul Coletinadin Bucureşti, în această perioadă, cu ajutorul internetului. Psihologii oferă sprijin emoţional online tututor cadrelor medicale care au nevoie.

Psihologi din două oraşe din România oferă consiliere pentru cei speriaţi de coronavirus

„Este un moment greu pentru noi toţi, dar cea mai bună soluţie este să rămânem calmi, să ne informăm din surse credibile, autorizate şi să respectăm instrucţiunile venite de la autorităţile statului. Pentru persoanele care au dezvoltat stări de anxietate sau atacuri de panică, Colegiul Psihologilor din România – filiala Constanţa va asigura 24 de […]

VIDEO | Psihologii atrag atenţia asupra celei mai grave adicţii: Dependenţa de jocurile de noroc, mai puternică decât cea de droguri

„Foarte mult vreau să câştig, dar nu se poate mereu. Sunt dependent de pariuri, joc în fiecare zi”, spune un bărbat dependent de jocurile de noroc. Are 69 de ani şi o dependenţă cu care se luptă de ani de zile. În fiecare zi, indiferent de job şi de familie, nu neglijează pariurile şi jocurile […]

Psihologii atenţionează: De la violenţa împotriva animalelor la cea asupra oamenilor este un pas | VIDEO

Psihologii atrag atenţia, după ultimele cazuri de cruzime împotriva animalelor, că de la violenţa manifestată împotriva animalelor până la cea îndreptată asupra oamenilor este doar un pas, deoarece agresivitatea nu se „potoleşte niciodată”.

Proiect: Reducerea la 600 a numărului elevilor alocaţi unui consilier şcolar. Câţi elevi poate avea în grijă un psiholog, în prezent

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a depus, la Cameră, un proiect care prevede alocarea unui număr minim de 600 de elevi unui consilier şcolar, în contextul în care şcolile se confruntă cu o lipsă acută de psihologi, iar cei care profesează în prezent ajung să aibă şi 1.500 de elevi.

Două fete dispărute din Slatina de o lună, găsite în Caracal. Poliţia se contrazice cu Direcţia Generală de Protecţie a Copilului

Două fete dintr-un centru de plasament din Slatina, date dispărute la sfârşitul lunii iunie, au fost găsite, marţi seara, în Caracal. Cea care spune că le-a convins să se întoarcă este chiar Rădiţa Piroşca, directorul DGASPC Olt. Poliţiştii spun că ei au găsit fetele.

Cazul pedofilului | Precizări importante de la Asociaţia Psihologilor: Testarea din poliţie nu vizează evaluarea clinică, ci potrivirea cu postul

Asociaţia Psihologilor din România arată, într-un comunicat de presă, că testările psihologice care se fac în poliţie nu vizează şi evaluarea clinică, ci dacă persoana se potriveşte cu postul, iar dacă procesul nu se abate şi asupra afecţiunilor mintale, aceste probleme nu vor fi detectate.

Biletul de adio, găsit în haina femeii sinucigaşe: Îmi pare rău, nu mai suportam/ Psiholog: Este vorba despre suicid în care mama ajunge la judecăţi de genul totul sau nimic

În biletul de adio găsit la faţa locului în care o femeie şi cele trei fetiţe ale ei au murit, călcate de tren, era scris „Îmi pare rău, nu mai suportam”, cuvinte scrise, cel mai probabil de mama în vârstă de 30 de ani, potrivit unor surse judiciare.

ANALIZĂ Psihologii sportivi explică ce s-a întâmplat sâmbătă cu Ilie Năstase pe terenul de la Mamaia. „Într-un fel, ca şi căpitan nejucător, el tot joacă”

Ilie Năstase a fost subiectul weekendului de Fed Cup, punând în umbră întrecerea sportivă propriu-zisă, unde a fost redus instantaneu la “Nasty”, imaginile cu evacuarea sa din arena făcând înconjurul lumii, iar Federaţia Internaţională de Tenis a decis suspendarea fostului lider mondial.

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România, suspendat după ce a fost trimis în judecată de DNA

Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România a fost suspendat din funcţie după ce a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de conflict de interese şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, având rezultat obţinerea de fonduri europene.

Cluj: Psihologii au lansat, în premieră mondială, un film de desene animate ca terapie pentru copii

Un film de desene animate terapeutic şi cartea "Retman şi Retmagia", care îi ajută pe copii să depăşească stările de depresie, anxietate, vinovăţie şi furie, au fost lansate, luni, în premieră mondială, de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj.

Preşedintele Colegiului Psihologilor: Munca medicilor va fi tot mai grea, pe fondul înmulţirii tulburărilor emoţionale

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei, a declarat, la gala anuală a organizaţiei, că munca psihologilor va fi tot mai grea, pe fondul înmulţirii atacurilor de panică şi tulburărilor emoţionale, iar statul nu trebuie să le pună poveri acestora.

Ministrul Muncii a revenit asupra unui ordin prin care fusese radiată din COR ocupaţia „psiholog”

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a revenit asupra unui Ordin prin care ocupaţia "psiholog" a fost radiată din Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR), pentru a evita astfel încetarea unor contracte de muncă şi perturbarea activităţii unor angajatori.

PREMIERĂ pentru România: Servicii psihologice pentru copiii cu autism, decontate de CNAS din 1 iunie

Copiii cu autism şi alte persoane vor putea beneficia, din 1 iunie, în premieră în România, de unele servicii psihologice decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anunţat, marţi, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei.

Colegiul Psihologilor: Ministerul Transporturilor încurajează emiterea de avize psihologice false

Colegiul Psihologilor din România (CPR) critică Ministerul Transporturilor pentru că intenţionează să reglementeze profesia de psiholog în specialitatea psihologia transporturilor "fără a avea acest drept", încurajând astfel "practica ilegală" de emitere a unor avize psihologice false.

Colegiul Psihologilor din România: Este nevoie de evidenţa clară a avizelor pentru permisul auto şi de port armă

Avizele psihologice pentru permisul auto şi de port armă sunt date de, multe ori, de psihologi neuatorizaţi şi nu există o evidenţă clară a acestor documente, afirmă reprezentanţii Colegiului Psihologilor din România (CPR), cerând autorităţilor să reglementeze acest sistem.

Care sunt principalele probleme cu care ajung românii la psiholog

Stresul, suprasolicitarea şi neîncrederea se numără printre problemele care îi determină pe români să meargă la psiholog, a declarat, joi, preşedintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), Mihai Aniţei, care a precizat şi care sunt cele mai frecvente dintre aceste probleme.

Colegiul Psihologilor: Românii apelează în continuare la vrăjitoare, vraci şi bioenergeticieni

Tot mai mulţi români au probleme psihologice, dar apelează în continuare la vrăjitoare, vraci, bioenergeticieni, pentru rezolvarea lor, în lipsa unui program naţional de asistenţă psihologică, potrivit unui studiu prezentat joi de Colegiul Psihologilor din România (CPR).

Psihologi: „The Human Body” nu e adecvată oricărei vârste. Părinţii ştiu dacă sunt pregătiţi copiii

Psihologii susţin că expoziţia "The Human Body", deşi educativă, nu este adecvată oricărei vârste, iar părinţii, care cunosc cel mai bine copilul, ar trebui să ştie dacă acesta este sau nu pregătit să vadă exponatele.

Românii pot beneficia de psihoterapie şi consiliere psihologică doar pe bani

Pacienţii români pot beneficia de servicii de psihologie clinică, psihoterapie, consiliere psihologică sau logopedie doar dacă plătesc, întrucât CNAS nu încheie contracte cu cabinetele medicilor de profil, deşi zilnic sunt aproape opt sinucideri, avertizează Colegiul Psihologilor.

Psihologi: În cazul învăţătoarei acuzate că şi-a ucis mama ar putea fi vorba de o psihoză latentă

Psihologii consideră că în cazul învăţătoarei acuzate că şi-a ucis mama cu 170 de lovituri de cuţit ar putea fi vorba despre debutul unei psihoze latente sau o tulburare de personalitate Borderline, caracterizată printr-o instabilitate emoţională şi un control scăzut al impulsurilor.

Preşedintele Sindicatului „Pro Lex”: Nu există obligativitatea testării periodice a poliţiştilor români

Legea nu prevede obligativitatea testării psihologice periodic, iar unii poliţişti sunt trimişi la testare după ce ies din tura de noapte, deşi ei ar trebui să fie odihniţi, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX preşedintele Sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu.

Românii nu merg la psiholog, întrucât psihoterapia nu este decontată de CNAS

Românii care suferă de depresie, una dintre cauzele care duce anual la creşterea alarmantă a ratei sinuciderilor, nu se prezintă la psiholog şi nu au acces la servicii de psihoterapie pentru că nu sunt decontate de CNAS, ceea ce încalcă Rezoluţia Parlamentului European privind sănătatea mintală.

Dr. Mihai Aniţei: Cazuri similare celui al Mădălinei Manole ar putea fi evitate dacă s-ar apela la psiholog

Cazuri similare celui al Mădălinei Manole ar putea fi evitate dacă oamenii ar şti că pot apela la serviciile psihologului clinician, depresia fiind o tulburare în care "vioara întâi" este psihologul, a declarat, marţi, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, prof. dr. Mihai Aniţei.

Fritzl vrea să fie examinat de mai mulţi psihiatri

Josef Fritzl, austriacul care a avut şapte copii cu fiica sa, pe care a ţinut-o sechestrată 24 de ani, a invitat psihologi şi psihiatri să-l examineze cât mai în detaliu posibil, pentru ca investigatorii să înveţe din cazul lui şi să aplice învăţăturile în cazuri viitoare, potrivit Daily Mail.