putin

Soţia lui Putin, propusă pentru preşedinţia Rusiei

O asociaţie a femeilor din Vladivostok, în Extremul Orient rus, a propus vineri desemnarea soţiei preşedintelui Vladimir Putin, Liudmila, drept candidat la preşedinţia ţării, la alegerile din martie, adăugând încă un scenariu posibil la "planul de succcesiune " a şefului statului, relatează AFP.

Un partid rus încearcă să blocheze în justiţie candidatura lui Vladimir Putin la legislative

Un partid de opoziţie din Rusia a anunţat joi că a cerut unui tribunal să împiedice candidatura preşedintelui Vladimir Putin la alegerile legislative de luna viitoare, pe motiv cu funcţia sa îi oferă un avantaj incorect, relatează Reuters.

Amplă manifestaţie de susţinere a lui Vladimir Putin, la Rostov pe Don

Peste 5.000 de ruşi au participat, miercuri, la o manifestaţie de susţinere a preşedintelui rus Vladimir Putin, la Rostov pe Don (sudul Rusiei), a anunţat poliţia locală, citată de agenţia RIA Novosti, relatează AFP.

Oficiali ruşi au contribuit „la punerea în scenă” a unor manifestaţii de susţinere a lui Putin

Oficialii ruşi au contribuit la organizarea unor manifestaţii de amploare pentru rămânerea în funcţie a preşedintelui Vladimir Putin după încheierea celui de-al doilea mandat al său, în 2008, potrivit a două documente citate de Reuters.

Averea lui Putin: Un teren, un apartament şi două autoturisme Volga

Averea personală a preşedintelui rus Vladimir Putin, al cărui nume se află în fruntea listei electorale a partidului Rusia Unită, la alegerile legislative, cuprinde un teren în regiunea Moscovei, un apartament la Sankt-Petersburg şi două autoturisme Volga, relatează RIA Novosti în ediţia online.

Putin compară disensiunile dintre Rusia şi SUA cu criza rachetelor din Cuba

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comparat disensiunile stârnite de scutul antibalistic al SUA cu criza rachetelor cubaneze din 1962, relatează Reuters.

Putin face declaraţii riscante înaintea summitului UE-Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a comparat joi pe omologii săi din cadrul summitului UE-Rusia, care va începe vineri în Portugalia, cu un om nebun care aleargă în jurul Europei cu o sabie în mână, relatează publicaţia Kommersant în ediţia electronică.

Simpatizanţii lui Putin se antrenează atacând portretele lui Kasparov şi ben Laden

Activiştii organizaţiilor de tineret pro-Kremlin se antrenează împotriva adversarilor politici cu săgeţi trase spre portrete ale campionului de şah Garry Kasparov şi ale liderului al-Qaida Osama ben Laden, relatează AFP.

Bush şi Putin au discutat despre o cooperare sporită în dosare strategice

Preşedintele american, George W. Bush, şi liderul rus, Vladimir Putin, au insistat luni, într-o convorbire telefonică, asupra necesităţii de a "spori cooperarea" în dosare strategice, pe fondul dezacordului dintre Moscova şi Washington în privinţa scutului antirachetă, relatează AFP.

Putin: Rusia are suficientă forţă pentru a-şi apăra rezervele de petrol şi gaze

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comparat Rusia cu Irakul din punctul de vedere al rezervelor de hidrocarburi dorite de Occident, avertizând însă că Moscova "are suficientă forţă şi mijloace pentru a se apăra", relatează AFP.

Preşedintele Parlamentului: Putin rămâne liderul Rusiei în 2008

Preşedintele rus Vladimir Putin "este, trebuie să fie şi va rămâne liderul Rusiei", chiar şi după încheierea mandatului său prezidenţial, în 2008, a dat asigurări miercuri preşedintele Parlamentului, Boris Grizlov, citat de cotidianul oficial Rossiiskaia Gazeta, realtează AFP.

Putin doreşte să fie în continuare „util poporului” său

Preşedintele rus, Vladimir Putin a declarat marţi că doreşte să fie în continuare "de folos poporului rus" şi după alegerile prezidenţiale din martie 2008, alimentând astfel "zvonurile" legate de interesul faţă de un al treilea mandat sau de funcţia de premier, relatează AFP.

Rusia va vinde Iranului 50 de motoare de MiG-29 – presă

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea semna, în timpul vizitei sale la Teheran, un acord în baza căruia Rusia va vinde 50 de motoare noi pentru forţele aeriene ale Iranului, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului rus Kommersant, citat de Reuters.

Vizită istorică: Putin a sosit la Teheran

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a sosit marţi la Teheran, unde va avea întrevederi cu liderii iranieni, în pofida informaţiilor din presă, referitoare la pregătirea unui atentat la viaţa lui, a anunţat televiziunea iraniană, citată de AFP.

Putin promite continuitate în relaţiile cu Europa, după alegerile din Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promis, luni continuitate în relaţiile ţării sale cu Europa, după viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale din Rusia, relatează Reuters.

Rusia şi Iranul confirmă că Putin va sosi luni seară la Teheran

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va sosi la Teheran luni seară, conform planului, au anunţat Ministerul iranian de Externe şi un purtător de cuvânt al Kemlinului, în urma informaţiilor privind o posibilă amânare a vizitei, din cauza unui presupus plan de asasinare a sa, relatează Reuters.

Vladimir Putin a sugerat SUA să instaleze scutul antirachetă „pe Lună”

Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, nu a părut amuzată de umorul preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a sugerat vineri, la Moscova, ca Statele Unite să îşi amplaseze scutul antirachetă "pe Lună", relatează AFP.

Lukaşenko, deranjat de popularitatea exagerată a lui Putin

Preşedintele autoritarist al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, este îngrijorat de atenţia exagerată care i se acordă în Rusia omologului său Vladimir Putin, relatează Reuters.

Putin: Rusia ar putea fi obligată să se retragă din tratatul privind rachetele

Rusia nu va putea rămâne în cadrul unui tratat referitor la rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune, dacă acesta nu este extins pentru a include şi alte state, a declarat vineri, preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de Reuters.

Putin face tot posibilul pentru a asigura un transfer paşnic al puterii

Vladimir Iakunin, posibil candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin face tot posibilul pentru a asigura un transfer paşnic al puterii, în condiţiile în care sistemul politic rus se află abia la început, relatează Der Spiegel în ediţia electronică.

Putin susţine că ar putea deveni premierul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, luni, că speculaţiile potrivit cărora ar putea conduce un viitor Guvern în calitate de premier sunt "realiste", relatează Reuters.

Chirac şi Schroeder, invitaţii lui Putin la Soci

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder au sosit în staţiunea rusă de la Marea Neagră Soci, în cadrul unor vizite private, a anunţat, duminică, administraţia de la Kremlin, citată de agenţia RIA Novosti în pagina electronică.

Putin: Dominaţia Washingtonului va provoca „un pirozis” în Europa de Est

Influenţa crescândă a Statelor Unite în Europa de Est riscă să provoace "un pirozis" în aceste ţări, aşa cum s-a întâmplat, în trecut, şi sub influenţa fostei URSS, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu politologi, al cărei rezumat a fost publicat joi, relatează AFP.

Putin şi-ar putea pregăti condiţiile pentru un nou mandat

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis să propună o personalitate puţin cunoscută în funcţia de premier pentru a opri ascensiunea prematură a succesorului său şi pentru a-şi pregăti condiţiile pentru o eventuală revenire după 2008, comentează presa rusă, citată de AFP.

Viktor Zubkov, prezentat pentru postul de prim-ministru al Rusiei

Kremlinul a prezentat candidatura lui Viktor Zubkov, şeful unui serviciu federal de luptă împotriva spălării banilor, pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat miercuri Boris Grizlov, preşedintele Dumei de Stat, citat de agenţia Interfax, relatează AFP.

Rusia are nevoie de o armată şi de servicii de informaţii puternice – Reuters

Rusia trebuie să îşi consolideze potenţialul forţelor armate şi al serviciilor de informaţii, în vederea noilor ameninţări pentru securitate, inclusiv planurile militare americane în Europa, a afirmat miercuri preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de Reuters.

Rusia propune un nou acord de limitare a forţelor armate din Europa – Reuters

Rusia a propus, miercuri, elaborarea unui nou acord de limitare a forţelor armate în Europa, a declarat un înalt oficial militar rus, citat de agenţia Interfax, relatează Reuters.

Garry Kasparov cere unirea opoziţiei pentru înlăturarea regimului Vladimir Putin – AFP

Garry Kasparov, liderul mişcării Cealaltă Rusie, a cerut, duminică, opoziţiei ruse să îşi unească forţele pentru a înlătura de la putere, cu prilejul prezidenţialelor din martie 2008, regimul creat de preşedintele Vladimir Putin, relatează AFP.

Putin propune un sistem antirachetă extins pentru Europa şi care să asocieze NATO – AFP

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus, luni, crearea unui sistem de apărare antirachetă extins pentru Europa şi care să asocieze NATO, relatează AFP.