r ni i

Medicii răniţi în accidentului aviatic din Apuseni vor fi externaţi săptămâna viitoare

Cei trei medici răniţi în accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni şi care sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj sunt în stare bună şi vor fi externaţi săptămâna viitoare, a anunţat, vineri, managerul unităţii medicale clujene, Petru Şuşca.

Răniţii în accidentul aviatic, vizitaţi la spital de moţi din comuna Horea: „Au fost momente de nedescris, nu am trăit în viaţa mea aşa ceva”

Doi localnici din comuna Horea care au participat la acţiunile de căutare în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni i-au vizitat, marţi seară, pe cei patru răniţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca şi le-au adus şorici, un tort şi cărţi de rugăciuni.

Cluj: Copilotul va fi operat săptămâna viitoare. Ce spun medicii despre evoluţia stării răniţilor

Evoluţia stării celor patru răniţi în accidentul aviatic, care sunt internaţi în continuare în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, este favorabilă şi afebrilă, spun reprezentanţii unităţii medicale, potrivit cărora copilotul va fi operat săptămâna viitoare.

Starea victimelor ACCIDENTULUI AVIATIC este staţionară, nu se impun intervenţii suplimentare

Starea celor patru răniţi în accidentul aviatic produs luni este staţionară, iar aceştia au fost reevaluaţi de medici de la toate specialităţile, stabilindu-se că nu se impun intervenţii chirurgicale suplimentare, au anunţat, miercuri dimineaţă, reprezentanţii Spitalului Judeţean din Cluj.

SCJU Cluj: Când au fost preluaţi, cei cinci răniţi în accidentul aviatic nu erau în şoc hipotermic

Medicul coordonator al UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Adela Golea, a declarat, marţi, că cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi, având temperaturi normale.

Ponta, despre supravieţuitorii aterizării forţate: Sunt în viaţă, sunt răniţi foarte grav

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la B1TV, că supravieţuitorii aterizării forţate din Cluj sunt în viaţă, dar sunt "răniţi foarte grav".

Un taxi a intrat într-un copac, în Bucureşti: Trei oameni au fost răniţi

Trei persoane, respectiv şoferul unui taxi şi două pasagere, au fost transportate la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul a intrat într-un copac, în sectorul 6.

CONFLICT în Capitală: Trei bărbaţi împuşcaţi şi unul lovit în cap, din cauza unui loc de parcare

Patru persoane au fost rănite într-un conflict pentru un loc de parcare, în zona Dristor din Capitală, potrivit informaţiilor transmise de anchetatori şi serviciile de intervenţie. Trei bărbaţi au fost împuşcaţi cu bile de cauciuc, ei aflându-se la Spitalul Floreasca, în timp ce unul a fost lovit în cap, fiind transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni, au precizat pentru MEDIAFAX cadre medicale.

Giurgiu:Trei persoane au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Trei persoane au fost rănite uşor, joi seară, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 5 C, în localitatea Găujani, judeţul Giurgiu, poliţiştii întocmind dosar penal pentru vătămare din culpă pe numele şoferului autovehiculului.

ACCIDENT de muncă: Doi bărbaţi au fost răniţi în Portul Constanţa

Doi bărbaţi, electricieni la o societate cu punct de lucru în Portul Constanţa, au fost răniţi, miercuri, după ce au căzut de pe o platformă aflată la o înălţime de aproximativ şapte metri, accidentul de muncă petrecându-se în dana 65 a portului.

ACCIDENT RUTIER în Prahova: Patru persoane, rănite după ce o ambulanţă a fost lovită de un camion

Patru persoane, între care trei pacienţi care erau transportaţi la spital pentru dializă, au fost rănite, marţi, după ce ambulanţa în care se aflau a fost lovită de un camion, accidentul având loc în comuna prahoveană Filipeştii de Târg.

Trei persoane au fost rănite, în urma unei explozii produse într-un restaurant din Caracal. Unul dintre răniţi, transferat în Capitală. Bărbatul are arsuri pe mai mult de 95% din corp

Trei persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii produse într-un restaurant din Caracal (Olt), unul dintre răniţi având arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

ACCIDENT RUTIER în Capitală: Trei maşini s-au ciocnit în zona Eroilor. O persoană este încarcerată

Două persoane au fost rănite luni după-amiază, una dintre acestea fiind încarcerată, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autotursime, la intersecţia bulevardelor Eroilor şi Eroii Sanitari, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din echipele de intervenţie.

SCANDAL în Capitală: Două persoane au ajuns la spital şi alte trei sunt audiate de poliţişti

Două persoane au ajuns la spital şi alte trei sunt audiate de poliţişti la Secţia 26, după un scandal care a avut loc duminică seara, în zona Apărătorii Patriei, din Sectorul 4, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

ACCIDENT în Timiş: Un mort şi doi răniţi, după ce o maşină s-a izbit de un microbuz de transport marfă

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, sâmbătă, după ce maşina condusă de o femeie s-a ciocnit, la pasajul peste calea ferată de pe centura Lugojului, judeţul Timiş, cu un microbuz de transport marfă, circulaţia fiind întreruptă aproximativ o oră.

O persoană a murit, iar alte cinci, între care o mireasă, au fost rănite într-un accident, în Cluj

O persoană a murit, iar alte cinci, între care o mireasă, au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs în judeţul Cluj, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal lăsat nesupravegheat.

Gorj: O dubă care transporta mineri s-a RĂSTURNAT. O persoană a murit şi alte şase au fost rănite

Şoferul unei dube care transporta mineri în zona Motru din judeţul Gorj a murit, iar alte şase persoane au fost rănite, joi, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat.

ACCIDENT FEROVIAR la Bistriţa-Năsăud: 16 persoane au fost rănite după ce un tren de marfă s-a lovit cu o drezină. ITM consideră că este vorba despre un accident colectiv de muncă

Un tren de marfă s-a lovit cu o drezină, miercuri dimineaţă, la intrarea într-un tunel din localitatea Gledin, judeţul Bistriţa-Năsăud, *16 persoane din drezină fiind rănite în urma accidentului*.

Pelerini la moaştele Sfintei Parascheva, răniţi într-un accident

Trei persoane din Galaţi care se întorceau de la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, de la Iaşi, au fost rănite, vineri, în urma unui accident care a avut loc la ieşirea din municipiul Vaslui, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un morman de pietriş şi s-a răsturnat.

ACCIDENT în Târgu Mureş: 12 persoane au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism

Un număr de 12 persoane au fost rănite, joi seară, după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism la o intersecţie din Târgu Mureş şi a fost proiectat într-o casă, răniţii fiind preluaţi de echipaje SMURD.

Distrigaz: Nu au fost depistate scurgeri de gaze în reţeaua de distribuţie a blocului din Fieni

Reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele spun că nu au fost depistate scurgeri de gaze în reţeaua de distribuţie în zona blocului din Fieni unde a avut loc o explozie soldată cu rănirea a cinci persoane, între care un copil.

Deva: Cinci persoane, la spital după ce un microbuz a fost lovit de o autoutilitară şi s-a răsturnat

Cinci persoane - şoferul şi patru pasageri ai unui microbuz care transporta muncitori la o firmă din localitatea hunedoreană Băcia - au ajuns, luni, la Spitalul Judeţean din Deva, după ce microbuzul a fost lovit de o autospecială, apoi s-a răsturnat.

Patru persoane, între care un copil de patru ani, rănite după ce două maşini s-au ciocnit, la Huşi

Patru persoane, între care un copil de patru ani, au fost rănite, marţi, în urma unui accident care a avut loc în centrul municipiului Huşi, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal într-o intersecţie.

ACCIDENT RUTIER în Vaslui: 21 de persoane au fost rănite, şase ajungând la spital

Şase dintre cele 21 de persoane rănite în urma unui accident care a avut loc pe drumul european 581, în judeţul Vaslui, şi în care au fost implicate un microbuz, o căruţă şi un autoturism au fost transportate cu ambulanţele la spital.

ACCIDENT GRAV în Giurgiu: Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, duminică, într-un accident care a avut loc pe DN 6 Bucureşti-Alexandria, în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, după ce două autoturisme s-au ciocnit.

Un mort şi nouă răniţi după trei accidente rutiere produse în Capitală în ultimele ore

O persoană şi-a pierdut viaţa şi nouă au fost rănite în urma a trei accidente rutiere produse sâmbătă dimineaţă în Bucureşti, la unul dintre acestea fiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare, pentru scoaterea a două victime dintre fiarele contorsionate.

Şase dintre răniţii în accidentul din Ungaria de săptămâna trecută au fost aduşi în ţară

Şase dintre răniţii în accidentul din Ungaria de acum o săptămână au fost aduşi în ţară, sâmbătă, cu un elicopter, respectiv cu o maşină pentru transport victime multiple, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Şase dintre răniţii în accidentul produs săptămâna trecută în Ungaria vor fi aduşi în ţară vineri

Şase dintre victimele accidentului din Ungaria vor fi aduse vineri în ţară, trei dintre ele cu un elicopter MAI, iar alte trei cu o ambulanţă pentru victime multiple, care va repatria şi o altă persoană, cu o suferinţă cronică, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Raed Arafat.

ACCIDENTUL DIN UNGARIA: 11 răniţi au fost aduşi în ţară. Arafat: Cele şapte victime rămase în Ungaria sunt în stare critică

Avionul militar Spartan cu care au fost aduşi în ţară 11 dintre răniţii implicaţi în accidentul din Ungaria a aterizat la Baza 90 Otopeni, răniţii urmând să fie internaţi în trei spitale din Capitală.

ACCIDENTUL DIN UNGARIA – Nicolăescu: 11 dintre răniţi vor fi aduşi la Bucureşti. Arafat: Avionul va ajunge până la ora 00.00

Primii răniţi dintre cei implicaţi în accidentul din Ungaria care pot fi transportaţi, în număr de 11, vor fi aduşi la Bucureşti vineri noapte, urmând să fie analizată în continuare situaţia celorlalţi şapte, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Arafat: Avionul cu răniţii din Ungaria va ajunge până la ora 00.00 în Bucureşti

Avionul militar care va aduce în România cei 11 răniţi implicaţi în accidentul din Ungaria care pot fi deocamdată transportaţi pleacă în curând de la Budapesta şi va ajunge în Capitală până la ora 00.00, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat Raed Arafat.

Care este starea persoanelor rănite grav în accidentul din Muntenegru

O persoană din cele rănite grav în accidentul din Muntenegru este în continuare în comă la Spitalul Floreasca, la peste două luni de la tragedie, iar alte două, internate la Spitalul Universitar de Urgenţă, au ieşit din această stare, au declarat pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţilor.

ACCIDENT RUTIER pe DN 1, în judeţul Sibiu: Cinci persoane au fost rănite

Cinci persoane au fost rănite într-un accident produs, vineri seară, pe DN 1, în localitatea sibiană Veştem, după ce un TIR a lovit un autoturism şi l-a proiectat pe contrasens, într-o autoutilitară. Traficul pe DN 1 a fost reluat după mai mult de o oră.

Cinci persoane au ajuns la spital după un accident pe centura Capitalei. Maşină a Poliţiei Chitila, implicată în accident

Cinci persoane au ajuns la spital după ciocnirea a două maşini, pe şoseaua de centură a Capitalei, la intersecţia cu şoseaua Rudeni, trei echipaje de prim ajutor şi un elicopter SMURD intervenind la faţa locului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov Simion Petruş.

Patru răniţi şi şase autoturisme avariate, în urma unui accident produs în judeţul Suceava

Patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în judeţul Suceava, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un stâlp metalic de iluminat care a căzut peste un alt autoturism, apoi a lovit patru maşini parcate pe marginea drumului.

Cinci persoane, între care doi copii, rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Cinci persoane, între care doi copii de cinci şi şapte ani, au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc pe un drum naţional din judeţul Bacău, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei.

ACCIDENT GRAV ÎN JUDEŢUL SIBIU: O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, după ce maşina în care erau s-a răsturnat

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, în urma unui accident produs în localitatea Bârghiş, judeţul Sibiu, după ce maşina în care acestea se aflau s-a răsturnat într-un şanţ.

O maşină cu număr de corp diplomatic, implicată într-un accident mortal în Mureş

O maşină cu număr de corp diplomatic a fost implicată, vineri, într-un accident produs pe DN13A Târgu Mureş - Sovata, între localităţile mureşene Călimăneşti şi Fântânele, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte şase au fost rănite.

Incidente soldate cu 12 răniţi la meciul Vardar Skopje – Steaua

Poliţia macedoneană a anunţat, miercuri, că 12 persoane, dintre care şapte poliţişti, au fost rănite, după înfruntările dintre forţele de ordine şi suporterii echipei Vardar Skopje, la meciul retur cu Steaua Bucureşti, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Patru persoane, între care un copil, la spital după ce maşina în care erau a fost lovită de tren

Patru persoane, între care un copil, au fost transportate la spital, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.