rachete iran

Îndoieli cu privire la cele 2.000 de rachete balistice ale Iranului. Care este raza lor de acţiune

Oficialii americani ai Apărării cred că Iranul posedă cel mai divers arsenal de rachete din Orientul Mijlociu, având la dispoziţie mii de rachete balistice, precum şi muniţie deosebit de puternică. Cu toate acestea, atacurile de miercuri dimineaţă aruncă îndoieli asupra arsenalului iranian, potrivit Fox News.

Rasmussen: Rachetele Shahab-3 pot atinge şi ţinte din România

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, vineri, că Iranul îşi continuă activităţile nucleare sfidând rezoluţiile ONU şi desfăşoară un program intens de dezvoltare a rachetelor, cele de tip Shahab-3 putând deja atinge ţinte din România, Bulgaria, Turcia sau Grecia.

România şi Bulgaria, în raza de acţiune a rachetelor iraniene

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a insistat sâmbătă asupra necesităţii unei apărări antirachetă europene, dând drept exemplu de ameninţare Iranul, care dispune deja de rachete care pot ajunge inclusiv în România, Turcia, Grecia sau Bulgaria.