raniti

Revoltă într-o închisoare din Venezuela, soldată cu zeci de morţi şi răniţi. Versiunea oficială a autorităţilor e pusă la îndoială

Cel puţin 46 de prizonieri au murit, iar alţi 60 au fost răniţi în urma unei revolte care a izbucnit într-o închisoare din statul Portuguesa din vestul Venezuelei, potrivit unei organizaţii privind drepturile omului şi a unui parlamentar din opoziţie, informează Reuters.

FOTO O maşină s-a răsturnat în curtea unei case din judeţul Gorj

Un autoturism condus de un şofer începător s-a răsturnat, duminică, în curtea unei case din satul Capu Dealului, comuna Brăneşti, judeţul Gorj, după ce a distrus gardul. Şoferul şi un pasager în vârstă de 35 de ani au fost răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Explozie la Moscova, într-o zonă rezidenţială. O persoană a murit şi patru au fost rănite

O explozie a zguduit o zonă rezidenţială a Moscovei, ucigând un om şi rănind alţi patru. Presa rusă scrie că incidentul ar fi avut loc ca urmare a unei scurgeri de gaze.

Atac mortal în Franţa: doi oameni ucişi şi şapte răniţi. Autorităţile iau în considerare ipoteza terorismului

Două persoane au fost ucise şi alte şapte rănite într-un atac petrescut astăzi în Romans-sur-Isere, din sud-estul Franţei.

O persoană a fost ucisă şi alte 17 rănite la o petrecere a cluburilor de motociclişti în Ohio

O persoană a fost ucisă şi alte 17 persoane rănite după un schimb de focuri la o petrecere din Ohio, relatează ABC News.

Un tânăr a murit şi alte trei persoane au fost rănite, în urma unui accident produs pe DN1

Un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa şi alte trei persoane au fost rănite, duminică, într-un accident produs pe DN1 la ieşirea din localitatea Vlădeni spre Făgăraş în judeţul Braşov, transmit reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

FOTO | VIDEO | Un hotel din China, în care se aflau persoane în carantină, s-a prăbuşit. Aproximativ 70 de oameni sunt blocaţi sub dărâmături

Un video apărut online arată echipele de muncitor în veste portocalii care escaladau munţi de dărâmături. Nu este clar cât de înaltă era clădirea înainte de a cădea, însă pare să fi avut magazine la parter. Clădirea s-a prăbuşit în jurul orei 19.30 (11.30 GMT) şi 34 de oameni au fost salvaţi în următoarele două […]

Accident în Capitală, după ce o ambulanţă cu pacienţi a lovit o maşină. Două paciente au fost rănite

O ambulanţă cu pacienţi a lovit, joi dimineaţa, o maşină în intersecţia Splaiul Unirii /Calea Văcăreşti. Două paciente din ambulanţă au fost rănite. Circulaţia tramvaielor este restricţionată dinspre Piaţa Sudului către Calea Vitan.

Bilanţul accidentului din Vaslui în care au fost implicate trei maşini: Doi morţi şi şase răniţi

UPDATE: ISU Vaslui anunţă că în urma accidentului de pe DN 2F, localitatea Puşcaşi, două persoane au murit şi alte şase au fost rănite. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Vaslui.

Incendiu cu mari degajări de fum în Gara de Nord din Capitală. Zeci de persoane au fost evacuate şi au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o cameră de birouri din Gara de Nord din Capitală. 34 de oameni, angajaţi şi călători, au fost evacuaţi.

O maşină cu 4 adulţi şi 2 copii s-a răsturnat în Prahova. A intervenit elicopterul SMURD

O maşină în care se aflau patru adulţi şi doi copii s-a răsturnat, duminică, în urma unui accident produs în comuna Ceraşu, judeţul Prahova. Trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind preluată cu un elicopter SMURD.

Microbuz implicat într-un accident în Mureş. Şase persoane au fost rănite

Un microbuz a fost implicat, sâmbătă, într-un accident pe DN15 Reghin – Topliţa, în judeţul Mureş. Şase persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, iar traficul în zonă este blocat.

FOTO. Elevi implicaţi într-un accident fatal în Neamţ. Un minor a murit şi alţi doi au fost răniţi, loviţi de o autoutilitară

Un elev în vârstă de 16 ani a murit şi alţi doi au fost transportaţi la spital, joi, după ce au fost accidentaţi de o autoutilitară în comuna Ţibucani, din judeţul Neamţ, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Neamţ.

VIDEO. Protestele din India: Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte 15 au ajuns la spital în stare critică

Reuters scrie că cel puţin 19 persoane au fost ucise în capitala indiană în timpul confruntărilor, a declarat miercuri un oficial al Spitalului Guru Teg Bahadur. „Există 15 pacienţi în stare critică”, a spus oficialul spitalului, care a adăugat că 19 persoane au murit în spital. Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi grenade de fum […]

Accident cu 4 răniţi pe DN2. O autoutilitară şi o maşină s-au ciocnit, din cauza unui şofer beat

Patru persoane au fost rănite pe DN2, în judeţul Ialomiţa, după o coliziune dintre o maşină şi o autoutilitară. Şoferul maşinii era beat, potrivit Infotrafic. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Ialomiţa, pe DN 2 Bucureşti – Urziceni, la intrarea în localitatea Lilieci, a avut loc o coliziune între […]

Proteste violente în capitala Indiei: Bilanţul morţilor a ajuns la 7 şi cel puţin 150 de persoane au fost rănite. FOTO

Cel puţin 7 persoane au fost ucise şi aproximativ 150 au fost rănite în confruntările din capitala indiană în timpul protestelor faţă de o nouă lege a cetăţeniei, scrie Reuters.

FOTO | Un bărbat a intrat cu maşina în mai multe persoane în oraşul german Volkmarsen. Cel puţin 10 persoane, printre care şi copii, au fost rănite

Mai multe persoane, printre care şi copii, au fost rănite după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup care participa la un carnaval în oraşul Volkmarsen din Germania, potrivit Deutsche Welle. Şoferul autoturismului a fost reţinut. Cel puţin zece persoane, printre care mai mulţi copii, au fost rănite astăzi după ce o maşină […]

Atac armat cu 7 răniţi în Houston. Un suspect a fost reţinut de poliţie

„Nimeni nu este rănit grav”, a declarat şeriful comitatului Harris, Ed Gonzalez. Victimele au fost duse la spital şi iar unele răni ar fi putut fi rezultatul unui glonţ rătăcit. „Credem că, în acest moment, toate sunt răni minore, superficiale”, a spus Gonzalez. „Un bărbat este reţinut la faţa locului”, a adăugat acesta. Ancheta se […]

Accident în Hunedoara. Un şofer beat a intrat maşina într-un copac, iar trei tineri au fost răniţi

Potrivit Poliţiei Hunedoara, un bărbat în vârstă de 28 de ani din Petroşani a condus pe DJ709F cu viteză, iar în Petroşani a ieşit de pe şosea, oprindu-se într-un copac. Şoferul şi doi pasageri din maşină au fost răniţi şi duşi la spital. Pompierii spun că victimele sunt doi bărbaţi şi o femeie cu vârste […]

FOTO: Accident cu trei răniţi, după ce un camion s-a ciocnit cu o maşină în Satu Mare

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, după ce un camion s-a ciocnit cu o maşină în oraşul Satu Mare.

Accident în Sibiu. Trei oameni au murit, după ce un tânăr de 19 ani, care circula cu viteză, a pătruns pe contrasens

Potrivit IPJ Sibiu, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că şoferul unei maşini, în vârstă de 19 ani, care circula cu viteză a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit un autoturism condus de un sibian de 74 de ani. În maşina condusă de tânărul de 19 ani se mai aflau doi […]

VIDEO. Carambol cu 200 de maşini pe un drum de mare viteză, în apropiere de Montreal. Doi oameni au murit

Aproximativ 200 de autovehicule au fost implicate într-un accident uriaş în apropiere de Montreal, în urma carambolului, doi oameni au murit şi aproape 70 au fost răniţi. Cauza accidentuui a fost vizibilitatea redusă la zero, scrie presa canadiană. Accidentul a avut loc în apropiere de Montreal, pe autostrada 15. Doi oamnei au murit şi aproape […]

Mai mulţi morţi după ce un vehicul militar a explodat în Columbia. „Atacul nu este întâmplător”

Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după ce un vehicul militar a explodat în sud-estul Columbiei, o zonă disputată între grupuri specializate în traficul de stupefiante, informează agenţia de presă Reuters. Explozia a avut loc luni seară (în cursul nopţii de luni spre marţi, ora României) într-o zonă rurală […]

Accident cu 8 răniţi în Satu Mare, în urma impactului dintre un microbuz şi o maşină. FOTO

Potrivit ISU Satu Mare, accidentul a avut loc, luni după-amiază, pe DN19, între localităţile Mădăraş şi Ardud. În urma impactului, opt persoane au fost rănite, patru din microbuz şi patru din autoturism. „Toate victimele sunt conştiente şi cooperante, dar prezintă diferite contuzii şi traumatisme”, au transmis reprezentanţii ISU Satu Mare. Răniţii au primit îngrijiri medicale […]

Explozii în Amsterdam. Poliţia suspectează că au fost puse colete capcană. Imagini de la faţa locului

Explozia din Amsterdam a avut loc într-o clădire de birouri din cu puţin înainte de ora locală 08.00 (09.00 ora României – n.r.). Din primele informaţii explozia a fost provocată de un colet suspect trimis prin poştă. Autorităţile olandeze au transmis că nu au existat victime, dar presa locală scrie că el puţin o ambulanţă […]

Mărturii din masacrul din Thailanda. „Aşa ceva se întâmplă doar în SUA, nu ne-am fi putut imagina că ni s-ar întâmpla nouă”

Jirattikarn Nobthai se plimba cu bicicleta, prin terminalul 21 al centrului comercial, atunci când masacrul a început. Nobthai s-a aruncat la pământ şi a încercat să-i ajute pe alţii, spune mama lui, Sasithorn Suthisook. Bărbatul a fost împuşcat o singură dată în braţ şi pe partea laterală a corpului, scrie The Guardian.

Accident mortal în Bistriţa. O persoană a decedat, iar alte 8 au fost rănite, în urma impactului dintre un camion şi un autobuz. FOTO

O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în accidentul care a avut loc duminică dimineaţă pe DN 15A, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit Poliţiei, accidentul s-a produs după ce şoferul unui camion a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autobuz în care erau opt persoane.

Presupusul autor al atacului cu vehicul din Ierusalim a fost arestat

Serviciile de securitate israeliene l-au arestat, joi după-amiază, pe presupusul autor al atacului cu vehicul comis în oraşul Ierusalim, în care 12 militari israelieni şi doi civili au fost răniţi, informează site-ul Ynetnews.com.

Cel puţin 14 persoane rănite, în urma unui atac la Ierusalim. VIDEO

Cel puţin 12 militari israelieni şi doi civili au fost răniţi joi dimineaţă la Ierusalim după ce au fost loviţi în mod intenţionat de o maşină, au anunţat reprezentanţi ai Poliţiei, care susţin că incidentul este, cel mai probabil, un atac palestinian, informează Reuters.

Avionul de pasageri care a derapat şi a ieşit de pe pistă, în Turcia: Cel puţin trei persoane au murit, iar alte 179 au fost rănite

Cel puţin o persoană a murit, iar alte 150 au fost rănite în urma accidentului aerian produs miercuri după-amiază pe aeroportul din Istanbul, anunţă autorităţile turce, relatează BBC.

Zeci de răniţi în urma accidentului aerian din Turcia

Zeci de persoane au fost rănite în urma accidentului aerian produs miercuri după-amiază pe aeroportul din Istanbul, anunţă autorităţile turce.

Şapte oameni, între care 2 copii, răniţi în impactul dintre două camioane şi o maşină, în Fălticeni | FOTO

Şapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, miercuri, în urma impactului dintre două camioane şi o maşină, în Fălticeni, judeţul Suceava. Potrivit ISU, toţi cei implicaţi sunt conştienţi şi primesc îngrijiri.

Proiectul prin care statul plăteşte tratamentele răniţilor de la Colectiv pe viaţă, adoptat de Senat. Care este pasul următor

Senatul a adoptat, luni, ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege prin care Ministerul Sănătăţii asigură, pe perioadă nelimitată, cheltuielile pentru tratamentele necesare persoanelor rănite în urma incendiului de la Colectiv.

Nou atac armat în SUA: Un bărbat a deschis focul într-un autocar Greyhound. Bilanţul victimelor – VIDEO

Cel puţin o persoană a murit, iar altele sunt rănite în urma unui atac armat produs luni la bordul unui autocar, în statul american California, informează NBC News.

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier cauzat de un şofer nervos după o ceartă cu soţia

Trei persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier produs în localitatea Şimian, din Mehedinţi, între victime fiind şi un preot din Olt. Surse locale spun că şoferul care a provocat accidentul conducea cu viteză după o ceartă cu soţia.

Accident între o maşină şi un autobuz, în Timiş: Două persoane au fost rănite – FOTO

Două persoane au fost rănite, marţi, în urma impactului dintre un autobuz şi o maşină, pe drumul judeţean dintre localităţile Sânandrei şi Carani, din judeţul Timiş.

Explozie puternică în Alba: O persoană a murit, iar alta a fost rănită. Autorităţile au stabilit cauza incidentului

O persoană a murit şi alta a fost rănită, marţi, în urma unei explozii care a avut loc în curtea unei firme din Pianu de Jos, judeţul Alba. Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Cel puţin 14 morţi şi zeci de răniţi, în urma exploziei unei autocisterne în Peru. FOTO

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite în urma exploziei unei autocisterne în capitala peruviană Lima, a informat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Peru, informează site-ul postului France 24.

Cutremur puternic în Turcia, soldat cu cel puţin 20 morţi şi peste 900 de răniţi. Dezastrul lăsat în urmă. FOTO şi VIDEO

Cel puţin 20 oameni au murit şi peste 900 au fost răniţi după ce un cutremur puternic a zguduit vineri estul Turciei, relatează Reuters.

Pentagonul dezvăluie că 34 de soldaţi americani au suferit traumatisme craniene severe, după atacul asupra bazelor militare din Irak. Reacţia lui Donald Trump

34 de soldaţi americani au fost diagnosticaţi cu comoţii sau traumatisme cerebrale severe, în urma atacului din 8 ianuarie asupra bazelor militare din Irak, au dezvăluit oficiali de la Pentagon, scrie The Guardian.