raport

Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aştept cu mare curiozitate următorul raport

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că persoanele care întocmesc raportul MCV cu privire la România "au simpatii şi sunt supuşi greşelii", precizând că "MCV-ul nu e Dumnezeul pe pământ". Acesta a adăugat că aşteaptă cu mare curiozitate următorul raport.

Senatul decide asupra declasificarării deciziei CSAT 17/2005. Vot în plen săptămâna aceasta

Comisia juridică a Senatului va adopta, luni, raport pentru proiectul declasificării deciziei CSAT 17/2005, urmând ca propunerea legislativă iniţiată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu să fie votată săptămâna aceasta în plenul forului superior al Parlamentului, primă cameră sesizată.

Pe ce loc se află România în topul ţărilor privind potenţialul dezvoltării umane. Banca Mondială a făcut public clasamentul

România ocupă locul 67 dintr-un total de 157 de ţări din punctul de vedere al potenţialului dezvoltării umane, primele poziţii în clasament fiind deţinute de Singapore, Coreea de Sud şi Japonia, iar ultimele de Niger, Sudanul de Sud şi Ciad, conform unui clasament realizat de Banca Mondială.

Fondul Monetar Internaţional AVERTIZEAZĂ: „Mişcări subterane periculoase” ameninţă economia globală

Într-un raport despre starea sistemului bancar şi a pieţelor, FMI avertizează că există „mişcări subterane periculoase” care ameninţă economia globală, şi că, deşi băncile sunt mai sigure decât în urmă cu zece ani, au apărut noi riscuri.

Carmen Dan, despre moţiunea în care i se cere DEMISIA: Este o compunere fără argumente raţionale/ Ce spune despre acuzaţiile de spionaj pe care i le-a adus Firea şi ancheta de la Parchetul General

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple în care opoziţia îi cere demisia, că acuzaţiile care i se aduc sunt false, bazate pe „pasaje din presă” şi că nu a ascuns de parlamentari raportul despre protestele din 10 august.

Ovidiu Raeţchi, scrisoare către Carmen Dan: Accesul nostru la RAPORTUL protestului din 10 august este garantat

Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi (PNL), i-a cerut, marţi, ministrului de Interne, Carmen Dan, să pună la dispoziţia parlamentarilor raportul asupra protestelor din 10 august, în caz contrar fiind vorba despre blocarea deliberată a controlului parlamentar.

Deputat PNL: Carmen Dan ne-a fluturat raportul de operaţiuni, dar nu l-am primit

Deputatul PNL Răzvan Prişcă a declarat, marţi, că la audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, în Comisiapentru Apărare a Camerei Deputaţilor, membrii forului parlamentar nu au putut să citească raportul secret întocmit de MAI despre protestele din 10 august.

Preşedintele USR cere DEMISIA ministrului Carmen Dan: „Pseudoraportul” despre 10 august este o muşamalizare

Preşedintele USR Dan Barna i-a cerut, duminică, ministrului de Interne, Carmen Dan, demisia din funcţie pentru încercarea de "muşamalizare" a evenimentelor violente din 10 august prin prezentarea unui "pseudoraport".

RAPORT: Marea Britanie trebuie să oprească extrădările spre ţări care comit abuzuri, precum România

Marea Britanie trebuie să oprească extrădările efectuate prin Sistemul Mandatului European de Arestare spre ţări care comit abuzuri judiciare, precum România, Grecia şi Polonia, arată un raport elaborat de organizaţia „Due Process” şi de Centrul pentru Cercetări asupra Economiilor Post-Comuniste.

Europarlamentarii PSD îşi prezintă pe 15 septembrie rapoartele finale de activitate

Grupul PSD din Parlamentul European va prezenta conducerii centrale a partidului, pe 15 septembrie, un raport de activitate, ultimul document de acest tip înaintea selecţiei candidaţilor formaţiunii la alegerile europarlamentare din 2019.

În 2017, România a produs mai puţină electricitate decât în 2016 şi în 2015

În 2017, România a produs 63,6 terawaţi pe oră, cu 2% mai puţin decât în 2016, şi cu 2,4% mai puţin decât în 2015, se arată în datele unui raport conceput de compania British Petroleum (BP).

Peste 1.500 de migranţi au murit în anul 2018 în Marea Mediterană

Cel puţin 1.500 de migranţi au murit în anul 2018 încercând să traverseze Marea Mediterană, ruta dintre Libia şi Italia fiind cea mai periculoasă, potrivit unui raport elaborat de Agenţia ONU pentru Migranţi, citat de Reuters.

Inspecţia Judiciară: La finele lui 2017, erau 15 dosare de mare corupţie cu o durată a procedurii peste 5 ani

La finalul lui 2017, se aflau 15 dosare de mare corupţie care înregistrau o durată totală a procedurii judiciare mai mare de 5 ani pe rolul curţilor de Apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Suceava, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş şi Tribunalului Bucureşti, arată un raport al Inspecţiei Judiciare (IJ).

Laura Codruţa Kovesi, în raportul de activitate: DNA, model în lupta anticorupţie. În ultimii 5 ani a trimis în judecată 68 de demnitari – 14 miniştri şi foşti miniştri, 39 de deputaţi, 14 senatori şi un membru al Parlamentului European

Laura Codruţa Kovesi a publicat, luni seară, raportul de activitate în calitate de procuror-şef al DNA, în perioada mai 2013-iulie 2018, în document fiind prezentate obiectivele atinse, trimiterile în judecată şi condamnările. Kovesi spune că DNA a devenit model pentru multe ţări.

Modificările la CODUL Penal au trecut de Senat/ UDMR nu a votat abuzul în serviciu, în schimb a asigurat cvorumul de şedinţă/ Banner al opoziţiei: „Fără penali”/ Principalele schimbări | DOCUMENT – Raportul Comisiei

Comisia special pentru legile justiţiei a dat, luni, raport de admitere proiectului de lege care aduce modificări Codului penal. Raportul va fi votat marţi, în plenul Senatului, prim for sesizat pentru iniţiativa legislativă. Comisia a aprobat mai multe modificări la Codul penal, printre care redefinirea grupului infracţional organizat. Tot luni, Comisia Iordache a eliminat complet articolul referitor la neglijenţa în serviciu comisă de funcţionarul public şi a adoptat propunerea PSD prin care se introduce un prag pentru abuzul în serviciu echivalent cu un salariu minim brut pe economie, însemnând 1.900 de lei.

Raport ONU: 68,5 milioane de oameni din toată lumea au fost forţaţi să îşi părăsească ţara în 2017

Aproximativ 68,5 de milioane de oameni au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele în cursul anului 2017, din cauza războaielor, violenţelor şi a persecuţiilor, conform unui raport realizat de Agenţia ONU pentru Refugiaţi.

Inspecţia Judiciară cere monitorizarea periodică a DNA

Inspecţia Judiciară cere DNA o monitorizare şi o informare semestrială privind dosarele mai vechi de un an, chiar dacă numărul lor a scăzut în mai bine de jumătate an, sunt concluziile după controlul efectuat la Direcţie. Au fost verificate şi dosarele procurorilor Mihaiela Iorga şi Doru Ţuluş.

Comisia SIPA a finalizat raportul: Desfiinţarea DGPA s-a făcut cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă/ Monica Macovei a urmărit să demonstreze ineficienţa direcţiei

Comisia parlamentară de anchetă privind desfiinţarea DGPA a acordat joi vot favorabil raportului final în urma finalizării activităţii acestui for, concluzia prezentată de preşedintele Comisiei, Viorel Salan (PSD), fiind că desfiinţarea DGPA s-a făcut cu încălcarea normelor de tehnică legislativă.

Prima reacţie a unui lider din coaliţia de guvernare, după raportul critic al CE: E ca şi cum Dumnezeu a coborât pe Pământ. Ce impact au în alte ţări?

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, referitor la raportul de evaluare al Comisiei Europene privind Programul naţional de reforme destinat României, că în ţara noastră unii se comportă de parcă "Dumnezeu a coborât pe pământ"

Sedinţa CSAT: MApN, MAI, SIE, SPP şi STS şi-au desfăşurat activitatea în raport cu obiectivele asumate

Membrii CSAT au constatat, în şedinţa de marţi, că MApN, MAI, SIE, SPP şi STS şi-au desfăşurat activitatea în raport cu misiunile şi cu obiectivele instituţionale asumate, pe fondul multiplelor evenimente interne şi internaţionale care au marcat anul 2017, potrivit unui comunicat.

Volumul exporturilor de armament este în creştere la nivel global / Statele Unite sunt principalul exportator

Volumul exporturilor de armament a crescut în întreaga lume în perioada 2013-2017, iar Statele Unite şi-au consolidat poziţia de principal exportator, arată un raport elaborat de Institutul Internaţional pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

MAE: România, încadrată de Comisia Europeană în categoria statelor membre fără dezechilibre macroeconomice. Raportul de ţară confirmă avansul înregistrat de economie

MAE susţine că Raportul de ţară pentru România al Comisiei Europene confirmă avansul înregistrat anul trecut de economia României, deşi CE a constatat că creşterea economică a ţării riscă să fie afectată de lipsa reformelor structurale.

Bilanţul Inspecţiei Judiciare: 50 de inspectori gestionează sesizări privind 7.200 de magistraţi. „Resursele umane constituie o vulnerabilitate deja cronică” pentru instituţie

Numărul mic de angajaţi ai Inspecţiei Judiciare reprezintă o vulnerabilitate a instituţiei, un număr de 50 de inspectori gestionând sesizări ce privesc peste 7.000 de magistraţi, potrivit bilanţului ce vizează activitatea pe anul trecut.

Tudorel Toader, despre raportul Inspecţiei Judiciare care ar putea fi confidenţial, publicat pe site-ul Ministerului odată cu raportul despre DNA: M-am consultat cu specialiştii

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru Mediafax, referitor la raportul IJ publicat pe site şi despre care au apărut informaţii în spaţiul public că ar fi confidenţial, că documentul fusese publicat deja înainte şi că s-a consultat cu specialiştii în păstrarea datelor din minister.

RAPORTUL ministrului Justiţiei în baza căruia propune revocarea şefei DNA, PUBLICAT pe site-ul Ministerului Justiţiei. DOCUMENTUL OFICIAL conţine discursul lui Tudorel Toader şi 11 anexe

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus, joi, revocarea procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA care s-a bazat pe 20 de categorii şi fapte. Printre acuzaţii se află: comportament excesiv de autoritar, discreţionar al procurorului şef al DNA, implicarea în anchetele altor procurori, prioritizarea dosarelor în funcţie de impactul mediatic. Documentul a fost blocat mai mult de 20 de ore, după ce site-ul instituţiei a fost nefuncţional, ministrul promiţând că va fi făcut public doar în formă online.

Raportul privind DNA, pe baza căruia ministrul Justiţiei cere revocarea procurorului şef al DNA, nu a ajuns la CSM. Magistraţii aşteaptă publicarea documentului

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că raportul pe baza căruia ministrul Justiţiei cere revocarea procurorului şef al DNA nu a ajuns la CSM, magistraţi aşteptând să fie publicat pe site.

PÎCCJ: Procurorul general va prezenta un punct de vedere după publicarea raportului MJ

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, aşteaptă publicarea raportului privind conducerea DNA, iar după o analiză a acestuia va prezenta un punct de vedere privind cererea ministrului Justiţiei de revocarea a Laurei Codruţa Kovesi.

Cele 20 de capete de acuzare aduse procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi, de ministrul Justiţiei în discursul despre raportul făcut conducerii DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a propus, joi, revocarea procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA care s-a bazat pe 20 de categorii şi fapte. Printre acuzaţii se află: comportament excesiv de autoritar, discreţionar al procurorului şef al DNA, implicarea în anchetele altor procurori, prioritizarea dosarelor în funcţie de impactul mediatic.

Tudorel Toader cere REVOCAREA Codruţei Kovesi de la conducerea DNA. Critici dure în raportul ministrului Justiţiei: Comportament excesiv de autoritar, discreţionar al procurorului şef al DNA. Implicarea în anchetele altor procurori. Prioritizarea dosarelor în funcţie de impactul mediatic

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a propus, joi, revocarea procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA care s-a bazat pe 20 de categorii şi fapte. "Pentru aceste fapte şi acte (n.r.: existente în raportul privind activitatea managerială a şefului DNA), de netolerat într-un stat de drept, în temeiul articolului 54, coroborat cu art 51 din legea 303/2004, cer declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului şef DNA. Prezentul raport va fi transmis secţiei de procurori a CSM şi către preşedintele României pentru a analiza şi decide în raport cu competenţele instituţionale pe care fiecare le are", a declarat Tudorel Toader, ministrul Justiţiei. Demnitarul a adus critici dure în raportul pe care l-a întocmit în calitate de ministru al Justiţiei, printre acuzaţii fiind comportament excesiv de autoritar, discreţionar al procurorului şef al DNA, implicarea în anchetele altor procurori, prioritizarea dosarelor în funcţie de impactul mediatic.

Ce va decide Tudorel Toader în privinţa conducerii DNA? Raportul ministrului JUSTIŢIEI despre activitatea DIRECŢIEI conduse de Kovesi, prezentat public astazi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este aşteptat să prezinte joi, la ora 18.00, raportul privind activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar şi o decizie privind conducerea DNA. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ministrului "să nu se facă de râs".

Mihai Goţiu (USR) se declară cel mai activ senator, cu 410 întrebări, interpelări şi declaraţii

Vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu (USR), susţine că este cel mai activ senator, el înregistrând 410 întrebări, interpelări şi declaraţii politice cu care s-a clasat pe primul loc în Camera superioară a Parlamentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MAI: Semnalmentele polițistului pedofil nu au fost introduse în sistemul informatic al IGPR

Raportul corpului de control al MAI la Poliția Română în cazul polițistul acuzat de pedofilie, Eugen Stan, relevă faptul că atunci când a fost identificat ca suspect al agresiunii sexuale din decembrie 2016, semnalmentele sale n-au fost introduse în sistemul electronic de raportare al IGPR.

Mesajul lui Florin Iordache, preşedinte al Comisiei pentru legile justiţiei şi ex-ministru, pentru Tudorel Toader: Ministrul Justiţiei nu are cum să „arunce” către Parlament decizia în privinţa DNA

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat, vineri, la Slatina, că aşteaptă raportul de evaluare a activităţii DNA, ce va fi prezentat joia viitoare, de Tudorel Toader, adăugând că acesta nu va putea plasa responsabilitatea către Parlament în ceea ce priveşte decizia în cazul Codruţei Kovesi.

Carmen Dan: Raportul controlului făcut la IGPR, după cazul poliţistului Eugen Stan arestat pentru agresiuni sexuale, va fi publicat. O să discutăm planul de măsuri

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, că vineri va fi publicat pe site-ul ministerului raportul întocmit după verificarea efectuată de Corpul de control al MAI la Inspectoratul General al Poliţiei Române, după cazul poliţistului Eugen Stan, arestat în agresiuni sexuale.

UPDATE: Raportul Comisiei privind alegerile din 2009, despre „sufrageria lui Oprea”, adoptat de plen. Oana Florea: Au fost nişte acţiuni cu intenţia de a schimba rezultatul votului, dar nu putem spune cu certitudine/ FOTO DOCUMENT

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, luni, raportul Comisiei privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 cu 205 voturi „pentru”, 94 „împotriva” şi 24 de abţineri, deputaţii minorităţilor naţionale anunţând că nu vor vota "o astfel de anchetă", în timp ce UDMR a anunţat că se va abţine. Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a afirmat că „statul paralel este sufrageria lui Oprea”, considerând că se impune constituirea unei comisii de anchetă care să verifice modul în care România a fost luată „ostatică”.

RAPORTUL Conferinţei pentru Securitate München: Tensiunile internaţionale pot genera un „conflict semnificativ”/ UE trebuie să îşi configureze viitorul, în contextul diminuării rolului SUA

Crizele din ultimul an au adus lumea mai aproape de un "conflict semnificativ", pe fondul tensiunilor dintre ţări şi amplificării tendinţelor naţionaliste, arată raportul Conferinţei pentru Securitate München, notând că Europa trebuie să îşi configureze viitorul în contextul diminuării rolului SUA.

Ministrul Justiţiei: În februarie voi primi un raport de la Ministerul Public pe care îl voi prezenta în Parlament. DNA – parţial eficientă, parţial nu

Ministrul Justiţiei a declarat, joi seară, că, în luna februarie, va prezenta în Parlament un raport complet pe baza datelor primite de la Ministerul Public, Tudorel Toader precizând că DNA este parţial eficientă, parţial nu, referindu-se, printre altele, la achitări.

Cazul poliţistului pedofil | Valentin Riciu, consilier al ministrului de Interne: Nu am fost şeful lui Stan. Nu am fost şi nu sunt cercetat în vreun dosar pentru înşelăciune | DOCUMENT

Consilierul ministrului Afacerilor Interne şi fost lucrător al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Valentin Riciu, transmite, într-un raport înaintat conducerii MAI, că nu a fost şeful agentului Eugen Stan şi că nu a fost şi nu este cercetat în vreun dosar penal pentru înşelăciune

Liviu Pop, ministrul Educaţiei, bilanţ după şase luni de mandat: Legea manualului, elaborată. Proiectul de digitalizare, lansat

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a făcut public raportul de activitate după şase luni de la preluarea mandatului, el precizând că a avut mai multe reuşite, între care se numără Compendiul introductiv pentru gimnaziu, legea manualului sau proiectul pilot de digitalizare a şcolilor dintr-un judeţ.