raritate

Ciocolata ar putea deveni peste 20 de ani la fel de scumpă ca aurul

Ciocolata riscă să devină peste 20 de ani la fel de scumpă ca aurul, afirmă numeroşi experţi, potrivit cărora, o persoană cu venituri medii nu îşi va mai permite, în deceniile următoare, să îşi cumpere o tabletă de ciocolată decât cu mari eforturi financiare, informează newstrackindia.com.

Păsările îşi dau seama când cântă fals

Neurobiologii de la Universitatea din Zurich au descoperit că păsările pot să îşi asculte propriile triluri şi să le compare cu cele ale "maestrului" care le-a învăţat să cânte, cel mai adesea acesta fiind tatăl lor, potrivit studiului publicat în revista Nature, informează swissinfo.ch.

Trei pui de lei berberi, născuţi la o grădină zoologică din Viena

Trei lei, care ar putea fi purtători de gene ale unei specii africane pe cale de dispariţie, s-au născut, luni, la grădina zoologică a castelului Schönbrunn din Viena, Austria, potrivit unui comunicat emis de conducerea instituţiei.

Un diamant albastru ar putea fi vândut pentru 6 milioane de euro

Una dintre cele mai rare pietre preţioase din lume, un diamant albastru, care va fi scos la licitaţie la Hong Kong pe 8 octombrie şi evaluat de specialişti la o sumă de 6 milioane de dolari, ar putea stabili recordul de preţ pe carat pentru acest tip de gemă, informează Reuters.