recuperare datorii

Sectorul imobiliar le va da mai mult de lucru, în 2010, recuperatorilor de datorii

Valoarea creanţelor comerciale va creşte cu circa 10% în acest an, de la 1,1 miliarde euro în 2009, cele mai afectate sectoare fiind cel rezidenţial, construcţiile, transporturile, textilele, retailul şi distribuţia, potrivit estimărilor Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC).

Patronatele din construcţii vor da în judecată statul

Patronatele din construcţii ar putea da în judecată statul român, dacă acesta nu-şi va plăti datoriile către furnizori până la sfârşitul acestei luni, a declarat, vineri, Neculai Viţelaru, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).