refuz

COMENTARIU Lelia Munteanu: Insula

Purta năframă neagră, decisă să se scalde mereu în ape amare. Orincotro s-ar fi dus, bunica îţi dădea sentimentul că se îndreaptă spre ceva decisiv, că e aşteptată acolo să rezolve chestiuni care nu suportă amânare.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Scufundarea Moscovei: ”Moscova nu crede în lacrimi”, dar le ascunde din ce în ce mai greu

În planul doi al scufundării ”Moscovei”, nava-amiral a flotei militare ruse din Marea Neagră, are loc o scufundare continuă a Moscovei, capitala puterii lui Putin, erodată de problemele economice cu care se confruntă ruşii. Sărăcia e mai dureroasă decît războiul – asta s-a învăţat încă din timpul conflictelor din Cecenia şi este motivul pentru care Vladimir Putin recurge ades la confruntări militare, pentru a obţine solidarizarea ”mîndriei ruse” în faţa inamicului, stingînd astfel gîndul apăsător la sărăcie.

De ce virusul Covid ucide mai puţin în Africa. Răspunsurile specialiştilor

Specialiştii se aşteptau ca virusul să devasteze statele africane, dar ratele mortalităţii s-au dovedit a fi mai mici decât estimările.

Vladimir Putin: Rusia nu a avut altă opţiune decât să lanseze o operaţiune militară

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că operaţiunea militară a Moscovei în Ucraina îşi va atinge, fără îndoială, obiectivele sale, anunţă Sky News.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Un cort în văzduh

Două ziceri de care nu pot să scap. Le dau drumul pe apele virtuale în care ne scăldăm şi privesc cum se îndepărtează, dar cum, înainte de naufragiu, fiecare consoană se aruncă într-o barcă de salvare, pe când vocalele se ridică deasupra, aburind linia orizontului ca pe o oglindă.

Casa Albă: Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte conflictul din Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, nu are niciun plan de a discuta cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, până când nu va exista o reducere "serioasă" a conflictului din Ucraina, anunţă Kate Bedingfield, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Buna Vestire, dezlegare la peşte în post şi ziua în care oamenii nu trebuie să se certe

Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni. În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci […]

Joe Biden afirmă că Vladimir Putin nu se aştepta la reacţia puternică şi unitară a Occidentului

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, luni seară, că omologul său rus, Vladimir Putin, nu se aştepta la reacţia puternică şi unită a Occidentului faţă de invazia rusă în Ucraina, subliniind că statele NATO din regiune şi armata ucraineană au primit resurse militare suplimentare.

Ion Cristoiu: „Aceeaşi resemnare de a tăia, deocamdată, globul în felii verticale, neputîndu-l înghiţi numaidecît, întreg”

În 1995, editura Univers enciclopedic a avut inspiraţia de a reuni într-un volum, sub egida Ministerului Afacerilor Externe, telegramele şi rapoartele trimise de Grigore Gafencu în ţară pe vremea ambasadoriei sale la Moscova. Volumul poartă titlul Misiune la Moscova. Grigore Gafencu a funcţionat ca reprezentant al României în URSS între iunie 1940 şi iunie 1941. […]

Ion Cristoiu, despre evoluţia războiului Rusia-Ucraina: Ruşii nu renunţă. Opinia publică va obosi, iar sancţiunile se vor epuiza

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în războiul cu Ucraina, ruşii nu vor renunţa şi se limitează deocamdată la a înconjura oraşele pentru a nu distrage atenţia de la acuzaţiile lansate la adresa Kievului că ar deţine laboratoare de cercetare pentru arme biologice.

Guvernul reacţionează la cozile din benzinării: Nu există motive reale! România are stoc de carburant

România are suficiente stocuri de carburant şi nu sunt motive pentru accelerarea preţurilor la pompă, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, după ce în marile oraşe s-au format cozi imense la benzinării.

Prof. Dr. Vasile Neacşa: Oameni politici, vorbe şi fapte: Occident vs Rusia

Prof.dr. Vasile Neacşa analizează declaraţiile preşedintelui Volodimir Zelenski şi mai multor lideri politici occidentali în contextul războiului Rusia-Ucraina, ajungând la o concluzie amară: am fost la un pas de autodistrugere, Occidentul este divizat, ONU nu mai protejează pe nimeni, iar gestionarea defectuoasă a crizei din Ucraina face ca alţii să câştige în detrimentul nostru. Redăm […]

Tot mai puţini români se vaccinează împotriva COVID-19. Cu prima doză s-au vaccinat doar 485 de persoane

2.989 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total 8.113.976 de persoane au fost vaccinate de la începutul campaniei cu o doză, iar 8.074.960 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 2.541.220 de persoane au făcut şi doza a treia. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva […]

DESCURCĂ-TE, ROMÂNE! Prof.univ.dr. Daniel David, rector al Universităţii Babeş-Bolyai: „România are tendinţa să vadă în impredictibilităţi pericole şi nu oportunităţi! Omul se opune când simte că liberul lui arbitru este ameninţat”

Prof.univ.dr. Daniel David, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit în cadrul emisiunii „InSecuritate” despre schimbarea de paradigmă de la nivelul societăţii româneşti, într-o perioadă în care s-a trecut dintr-o criză în alta. Mai exact, nici nu am ieşit foarte bine din criza pandemiei, că am intrat în criza preţurilor la energie, coroborată cu […]

Zelenski este nemulţumit de refuzul NATO de instituire a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a criticat dur, vineri seară, decizia Alianţei Nord-Atlantice de a nu institui o zonă de interdicţie aeriană în Ucraina, apreciind că acest lucru arată că NATO nu consideră prioritară "libertatea Europei".

Emmanuel Macron: Noi nu suntem în război cu Rusia, dar Rusia a vrut război cu Ucraina

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a exprimat solidaritate, miercuri seară, cu poporul ucrainean şi cu aliaţii din cadrul NATO, inclusiv prin trimiterea de trupe în România, dar a subliniat că Occidentul nu este în război cu Rusia.

Reportaj din Vama Siret: Preoţi, voluntari, plase cu mîncare, jandarmi, pompieri şi mii de refugiaţi debusolaţi, speriaţi şi obosiţi care merg spre undeva. Nici ei nu ştiu spre unde

Sâmbătă, 26 februarie 2022, ajung la Primăria Siret. ”Domnul primar este?”. ”Nu”, îmi răspunde domnul care se afla la intrarea în instituţie. ”Pe la 11.30 era în vamă, a apărut la televizor”. Primarul Adrian Popoiu, pe care-l sunasem de pe drum şi nu răspunsese, sună şi îmi spune că este foarte prins, dar că mă aşteaptă în vamă, dacă tot m-am pornit într-acolo. I-am promis că voi ajunge în câteva minute, că doar de la primărie până la vamă sunt numai 4 kilometri. Însă, de unde să ştiu eu că după 2 kilometri vor apărea blocajele în trafic pe ambele sensuri de circulaţie. După câteva sute de metri, observând că nu mă pot ţine de cuvânt cobor din maşina care mă adusese şi pornesc înspre punctul de întâlnire pe jos, sperând că îl voi întâlni pe primar pe drumul său de întoarcere. Nimic. Ca să nu-l încurc, îl sun pentru a-i spune să nu mă mai aştepte şi să-şi vadă de treburile sale. Apelurile îmi sunt respinse. Îmi trimite un mesaj pe WhatsApp: ”Vin eu”.

Cum a refuzat Zelenski oferta de evacuare din Kiev

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a refuzat oferta de evacuare din Kiev din partea Statelor Unite, a anunţat sâmbătă pe Twitter ambasada Ucrainei în Marea Britanie, spunând: „Lupta este aici. Am nevoie de muniţie, nu de o plimbare”.

Polonia nu mai vrea să joace meciul de calificare la Cupa Mondială împotriva Rusiei

Polonia refuză să joace meciul de calificare la Cupa Mondială împotriva Rusiei, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, notează AP News.

China, precaută în a-i ajuta pe ruşi. Beijingul nu dă semne că ar fi dispus să îşi rişte propriul acces pe pieţele americane şi europene

China este singura ţară care ar putea ajuta Rusia să reducă impactul sancţiunilor economice asupra invaziei Ucrainei , dar guvernul preşedintelui Xi Jinping nu dă deocamdată niciun semn că ar putea fi dispus să-şi rişte propriul acces pe pieţele americane şi europene.

HOROSCOP 23 februarie 2022 – Oportunităţi la mijloc de săptămână pentru aceste zodii. Unele pot fi însă capcane

Luna din Scorpion face un trigon armonios cu Neptun din Peşti, semn că zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) se întâlnesc astăzi cu nişte oportunităţi pe care ar trebui să nu le rateze. Pe de altă parte, trebuie să nu uite să dea dovadă de realism.

Ion Cristoiu: Strania resemnare a lui Dacian Cioloş

Am scris în ediţia anterioară a rubricii Gîndurile lui Cristoiu că în cazul USR nu-i vorba de un conflict de orgolii, ci de o Lovitură de stat sau de Palat, cum vreţi, în interiorul partidului pentru debarcarea lui Dacian Cioloş. Complotiştilor conduşi de Dan Barna le-a devenit totul simplu după desecretizarea şedinţei BN de joi […]

Ion Cristoiu: Lovitura de stat din USR!

Cine a crezut că în cazul USR e vorba de un conflict de orgolii şi nu de o Criză profundă, provocată de o luptă sălbatică pentru putere, se va fi convins duminică, 6 februarie 2022, că s-a înşelat. Pentru că duminică, 6 februarie 2022, în cadrul Crizei s-a petrecut un eveniment care ne dezvăluie că […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Criza din Ucraina. Scări şi balustrade

Urmăresc cu interes scăzut tot baletul politico-militar din jurul Ucrainei: escaladări aşa-zis defensive, lipsa unităţii de vederi între aliaţii Statelor Unite. Germania, de pildă, flutură steagul principiului său postbelic de a nu trimite arme în zone de conflict. Istoria recentă e mult mai palpitantă citită de-a lungul gazoductelor.

Sora lui CR7 a închis magazinul de îmbrăcăminte din Madeira. Nu este singura afacere falimentară a familiei Ronaldo

Elma Aveiro, una dintre surorile lui Cristiano Ronaldo, a anunţat închiderea magazinului de îmbrăcăminte CR7 din Madeira, după mai bine de 15 ani de la deschidere.

HOROSCOP 3 februarie. Oportunităţi, de ordin financiar inclusiv, pentru zodii. Norocul le bate la uşă

Această zi stă sub semnul conjuncţiei între Luna şi Jupiter din Peşti, care aduce oportunităţi pentru zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti).

COMENTARIU Marius Oprea / România. Şapte înmormîntări şi o naştere

România nu arată deloc bine, în aceste zile. Într-un sat din Moldova au loc şapte înmormîntări. Şapte morţi, ai unui accident teribil de circulaţie. În acelaşi accident, a supravieţuit miraculos o viitoare mamă, care a dat naştere unui copil. O palidă compensaţie a unei tragedii, care arată, ca într-o parabolă, că nu e naştere fără durere şi că, cu cît durerea e mai mare, cu atît trebuie să nu agăţăm mai puternic, de cea mai mică speranţă. Chiar de ea e doar cît o fărîmă de om.

Ian Brzezinski, expert în politică externă şi chestiuni militare, Atlantic Council, într-un interviu exclusiv pentru Aleph News: „Vom vedea dacă Europa se ridică la înălţimea provocării. Dacă da, această criză poate fi rapid stinsă. Dacă nu, vom vedea o altă invazie a Ucrainei!”

Ian Brzezinski, expert american în politică externă şi chestiuni militare, dezvăluie, într-un interviu acordat pentru Aleph News, în dialog cu jurnalistul Bogdan Nicolae, cât realism este în aşteptarea ca Jocurile Olimpice să împiedice o acţiune armată rusă în Ucraina. Expertul militar vorbeşte despre mize, strategii, dar şi vulnerabilităţi în puzzle-ul Rusia vs. NATO. vs. UE. […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Bazele muncii de Securitate” – valabile şi în ziua de azi

Mi-am permis, în acest timp al plagiatului ridicat la rang de virtute, să substitui titlul unei cărţi deosebit de rare şi să îl folosesc, sub propria semnătură, pentru a deschide acest articol. Ca şi un alt plagiator celebru în aceste zile, nu mă tem de consecinţe – şi nu pentru că aş avea un spate politic mare cît Dealul Cotrocenilor, ci pentru că, pur şi simplu, nu are cine să mă dea în judecată.

Stoltenberg face apel la unitate printre membrii NATO, pe măsură ce ameninţările din partea Chinei şi Rusiei cresc: „Nu împărtăşesc valorile noastre”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat vineri că o alianţă puternică între ţările membre este mai „importantă ca niciodată”, pe fondul ameninţărilor tot mai mari venite din partea Chinei şi Rusiei. „Ceea ce vedem în prezent este că Rusia şi China se apropie tot mai mult. Fac exerciţii împreună, funcţionează împreună, stau împreună […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Biserica nu împarte găleţi de plastic cu zahăr şi ulei, pentru voturi. Nu participă la alegeri, deşi conduce în încrederea românilor

La sfîrşitul săptămînii, Arhiepiscopia Tomisului a dat publicităţii cheluielile sale în activităţile social-filantropice, arătînd că s-au cheltuit anul trecut peste 1 milion de euro pentru nevoiaşi şi bolnavi, din fondurile sale. Nu este o excepţie. A doua misiune a Bisericii Ordodoxe Române, pe lîngă pastoraţie este ajutorul dat aproapelui. Catedralele se înalţă mai întîi în suflete şi apoi în piatră – e un adevăr şi pentru Biserică, dar un adevăr care n-a fost trîmbiţat pe la toate colţurile, pentru că facerea de bine nu se alătură în niciun fel trufiei. Biserica nu împarte găleţi de plastic cu făină şi ulei, pentru voturi şi nu cere nimic în schimb. E pur şi simplu asumarea verbului ”a dărui”.

După Djokovic, încă un nume greu riscă să nu fie primit în Australia. „Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile”

Australienii sunt mai hotărâţi ca niciodată, un nume important din industria muzicii riscând să nu îşi poată susţine concertele din cauza vaccinului.

Jean Castex anunţă permisul de vaccinare, deşi admite că valul Omicron nu este foarte periculos

Permisul de vaccinare va intra în vigoare începând de luni, 24 ianuarie, pentru accesul la o serie de activităţi în Franţa, a anunţat, joi seară, premierul Jean Castex, admiţând totuşi că tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 nu este la fel de periculoasă ca cele anterioare.

Rusia va accepta doar garanţii ferme că NATO nu va continua extinderea spre est

Administraţia Vladimir Putin a semnalat, miercuri, că principala revendicare în negocierile cu Statele Unite şi NATO rămâne oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice spre est, Moscova insistând pentru garanţii juridice în acest sens.

Actorul John Malkovich, refuzat într-un hotel de lux din Veneţia, din cauza certificatului verde

Actorul John Malkovich a fost refuzat de un hotel de lux din Veneţia, unde rezervase un apartament, din cauza certificatului verde expirat.

Agenţia Europeană pentru Medicamente nu crede în a patra doză: „Nu există date care să susţină această abordare”

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană şi-a exprimat marţi îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de rapel a vaccinului COVID-19 şi a declarat că nu există în prezent date care să susţină această abordare, relatează Reuters. „În timp ce utilizarea unor rapeluri suplimentare poate face parte din planurile de urgenţă, […]

Ministrul Educaţiei, despre reluarea cursurilor înaintea valului Omicron: Siguranţă totală nu există

Ministrul Educaţiei susţine că regulile anti-COVID sunt respectate mai mult în interiorul şcolilor decât în alte părţi. Totuşi, nimeni nu poate garanta că elevii nu se vor infecta, dar acest lucru nu trebuie să ducă la închiderea unităţilor de învăţământ, precizează acesta. „Siguranţă totală nu există. Apreciez, împreună cu Ministerul Educaţiei şi INSP care au […]

Ministrul ucrainean de Externe: Rusia nu trebuie să influenţeze decizia admiterii Ucrainei în NATO

Rusia nu trebuie să influenţeze decizia admiterii Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, afirmă ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, cerând, în contextul negocierilor dintre NATO şi Moscova, reducerea presiunilor militare ruse.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israel: covidul – scăpat de sub control

Cu 11.978 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore, Israelul a depăşit vârful de infectări zilnice înregistrat în valul 4.

OMS: Dozele booster nu sunt suficiente pentru ieşirea din pandemie

Dozele booster nu sunt suficiente pentru a pune capăt pandemiei, a declarat pentru BBC epidemiologul OMS Maria van Kerkhove.