refuz

SPP refuză să spună de când ministrul Transporturilor Lucian Bode beneficiază de protecţie pe bani publici

Serviciul de Protecţie şi Pază, condus de generalul Lucian Pahonţu, refuză să spună, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, data de la care ministrul Transporturilor, Lucian Bode, beneficiază de protecţie pe bani publici, care este instituţia care a aprobat protecţia ministrului Bode şi care este motivaţia argumentată pentru care […]

Ion Cristoiu: Nu cred că PSD va încheia o alianţă electorală cu alte partide pentru parlamentarele din decembrie 2020

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liderii PSD au păreri împărţite privind alianţele partidului pentru parlamentare şi crede că social-democraţii nu vor opta pentru astfel de alianţe, argumentând că aceştia nu cred că vor ajunge la putere după alegeri, iar dacă se va întâmpla acest lucru, vor putea evita trădările partenerilor şi vor opta pentru colaborări […]

VIDEO | Aplicaţia Questo devine un ghid turistic ideal pe timp de pandemie: peste 100 de trasee, în 70 de oraşe din toată lumea

Dacă nu ţi-ai făcut program în acest sfârşit de săptămână, îţi dau eu ideea perfectă. Redescoperă oraşul în care locuieşti, într-o manieră distractivă şi educativă. Claudiu Petria a dezvoltat o aplicaţie, numită Questo, care înlocuieşte ghidul turistic. Funcţionează prin GPS, îţi spune principalele atracţii turistice din oraş şi îţi dă informaţii despre acestea. Aplicaţia are […]

Secţia Parchetelor militare, la 13 zile după accidentul ministrului Bode: Nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inculpat

Într-un răspuns transmis astăzi, în baza Legii 544/ 2001, Secţia Parchetelor militare din Parchetul General arată că în cazul accidentului de circulaţie din 30 august 2020, în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, procurorii nu au început nici până în prezent urmărirea penală in personam şi, ca atare, nimeni nu are calitatea de suspect […]

Exclusiv la Marius Tucă Show. Dr. Cătălin Apostolescu, despre pacientul-vulnerabil în faţa virusului şi redeschiderea şcolilor în vreme de COVID-19: ,,Este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm” / Regizorul Cristi Puiu: ,,De ce bagă frica în oameni? De ce nu se pune pedala pe curaj?”

Doctorul Cătălin Apostolescu şi regizorul Cristi Puiu au fost prezenţi luni seara în platoul Aleph News, în cadrul emisiunii ,,Marius Tucă Show.”   Invitat în prima parte a emisiunii, Cătălin Apostolescu – medic primar boli infecţioase şi purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş – îţi prezintă o radiografie a lunilor de pandemie.    Ce […]

Şcoala fără profesori! Dascălii cu boli cronice se tem să vină la catedră

Nu mai înţelegi nimic din anunţurile contradictorii ale guvernanţilor, privind noul an şcolar? Îţi mai dau şi eu o veste care te va bulversa: profesorul preferat ar putea lipsi de la catedră. Daniela are astm bronşic şi se teme să vină la şcoală, ca să nu se infecteze cu coronavirus, ceea ce ar putea să […]

Conturile de Facebook şi Instagram au devenit noile cărţi de vizită

Pandemia a adus o creştere a numărului de utilizatori pe conturile de socializare, iar timpul petrecut pe internet s-a dublat. Fie că vrei, fie că nu, Facebook şi Instagram au devenit noile tale cărţi de vizită. „De curând am lucrat pe partea de HR cu un angajator, care după ce a vizualizat toate CV-urile ne-a […]

HOROSCOP. Luni, 7 septembrie. Trei zodii sunt luate prin surprindere. Şanse de câştig pentru Gemeni şi Vărsători

Berbec,  7 septembrie În prima zi a acestei săptămâni, te-ar putea surprinde o serie de oportunităţi financiare pe care nu le poţi trece cu vederea. S-ar putea ca ele să vină din direcţia locului de muncă, prin intermediul unor proiecte extra, de exemplu, a unui bonus pentru nişte performanţe sau treburi în plus pe care […]

Recviem de Mozart în aer liber la Iaşi, în memoria victimelor COVID.Beatrice Rancea: „Pandemia a întristat multe suflete „

Ţi-ar plăcea să asculţi muzică clasică sub cerul liber? Aseară, curtea Catedralei Catolice din Iaşi a fost scena unui spectacol emoţionant. Artiştii Operei Naţionale Române au interpretat Recviem, de Wolfgang Amadeus Mozart, în memoria victimelor COVID-19. Este cântecul de lebădă al lui Mozart, compus în 1791, cu doar câteva luni înainte să moară şi pe […]

Clienţii pretenţioşi îşi modifică locuinţele cumpărate de la dezvoltatori. Constantin şi Laura îţi spun care sunt ultimele trenduri în materie de design şi arhitectură

Ţi-ai cumpărat un apartament sau o casă, dar nu te satisface ce-ţi oferă dezvoltatorul în materie de design?  Nu eşti singurul. Oamenii sunt tot mai ocupaţi, nu au timp să-şi facă casa de la zero şi cumpără ce găsesc pe piaţă. Nu sunt mulţumiţi , iar acum a devenit un trend să laşi totul pe […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Două maladii autoimune ale spiritului contemporan românesc

Românii sunt un popor tolerant. Şi ospitalier. Şi poetic. Al cărui cap plecat sabia nu-l taie.  Aşa ne-au invăţat la şcoală, în încercarea noastră instinctuală de a ne creşte stima de sine făcută praf din 1948 şi până astăzi.  Numai că, în perioada post-comunistă, mai bine zis, a consecinţelor comunismului, virtuţile astea s-au polarizat invers […]

Eşti avocat, ai o boxă inteligentă şi lucrezi de acasă? Secretul profesional este în siguranţă

Eşti avocat, ai o boxă inteligentă şi lucrezi de acasă în pandemie? Poţi vorbi liniştit despre speţele clienţilor în apropierea Alexei sau Google Assistant, pentru că nu foloseşte nimeni informaţiile. De asemenea, poţi fi liniştit în privinţa secretului avocat-client, pentru că nu este în pericol. „Dacă acele informaţii rămân pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale în interioriul […]

Un suedez fără acte şi bani a fost găsit în Târgu Bujor. El vrea să meargă în Ucraina, ambasada nu îl poate ajuta

Suedezul a apărut în urmă cu câteva zile în oraşul Târgu Bujor din judeţul Galaţi. Poliţiştii l-au luat la întrebări deoarece a dormit în parcuri şi în scări de bloc. Bărbatul nu este considerat periculos, aşa că a fost lăsat liber, deşi nu are acte de identitate şi bani. Ambasada Suediei în România îi cunoaşte […]

Studenţii de la Medicină cred că nu vor fi medici buni dacă vor învăţa doar online

Începerea anului universitar e şi e cât se poate de aproape, iar universităţile de medicină încă nu au decis cum vor învăţa studenţii: online sau la patul pacientului. Ana Olariu, studentă la UMF Iaşi îţi spune că, pe termen lung, nu va putea să adune la fel de multe informaţii dacă va învăţa de acasă […]

FOTO Zoom-ul devine un fel de LiveJasmine: 3 „spectacole” nedorite din timpul videoconferinţelor

Dacă nu ştiai ce este Zoom-ul, află că este o metodă de comunicare video pe care tot mai muţti oameni o folosesc. Unii dintre aceştia nu prea se pricep şi fac tot felul de tâmpenii în faţa participanţilor la conferinţe. De curând, un oficial din Filipine a întreţinut relaţii intime cu secretara lui, chiar în […]

Ai voie să tranzitezi fără restricţii Ungaria. Regulile sunt pentru cei care rămân în acest stat

Ai voie să traversezi fără restricţii Ungaria, este concluzia discuţiei ministrului de Externe Bogdan Aurescu cu omologul său din Budapesta, Péter Szijjártó. Potrivit unei informări transmise de MAE, restricţiile preconizate nu se referă la românii care tranzitează Ungaria şi nici lucrătorilor transfrontalieri. „Conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi […]

O absolventă cu media 10 la Bac refuză banii de la Guvern. Mesajul ei pentru Orban şi apelul adresat premianţilor: „Sunteţi pe cale să fiţi folosiţi”

Antonia Pup, o tânără din Timişoara, care a obţinut media 10 la Bacalaureat a anunţat, vineri, că nu va primi banii de la Guvern şi îi transmite premierului să scoată din sărăcie elevii, să facă centre de excelenţă, să aducă profesori buni în mediul rural şi atunci educaţia va fi performantă.

Rolls-Royce nu îi face competiţie Teslei, deja a câştigat

Dacă tot devine un trend cu maşinile electrice, atunci Rolls-Royce vrea să participe deasemenea. Însă, face lucrurile ceva mai diferite. A colaborat cu Lunaz Design şi a restaurat un sectaculos model clasic şi i-a pus un motor electric Maşina este pentru pretenţiosi şi întruchipează super-luxul adevărat. Modelul este un Phantom din 1960, costă aproximativ 655.000 […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: De ce nu îmi voi da copilul la şcoala izolatra a lui Rafila, Anisie şi Iohannis

Primul motiv este unul istoric. Sistemul nostru de învăţământ este pur şi simplu Nefrecventabil. Al doilea ţine de noile condiţii de neacceptat pentru educaţia oricărui copil, pe care-l vreau mai degrabă un spirit liber decât tobă de carte. În fond, câtă materie mai ştiţi din şcoala generală!? Jur, 10% e mult.  Aflată într-o paradigmă comunistoidă […]

Tânărul împuşcat în spate de poliţia din Wisconsin ar putea să nu mai meargă niciodată

Jacob Blake, tânărul afro-american împuşcat de mai multe ori în spate de poliţiştii din Wisconsin, este paralizat. Avocatul familiei spune că este nevoie de un miracol ca el să poată meargă din nou. Gloanţele i-au afectat grav coloana vertebrală. Apărătorul a mai făcut apel ca agentul care a deschis focul să fie arestat şi toţi […]

Nu bei ceai dacă eşti adversarul lui Putin

Navalnîi este ultimul dintr-o serie de asasinate şi tentative de asasinare a disidenţilor, jurnaliştilor şi liderilor de opoziţie din Rusia. E de ajuns să citeşti presa şi îţi dai seama că puterea post – sovietică a făcut din otrăvuri arma preferată. “Otrava este simplu de folosit şi nu necesită o pregătire specială. E simplu să […]

Angajaţi ai spitalelor din Craiova, cercetaţi penal pentru că au refuzat să facă teste COVID-19

Şefii laboratoarelor unde se fac teste covid, din cadrul Spitalelor de Boli Infecţioase Craiova şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, sunt cercetaţi penal pentru “abuz în serviciu” şi  „zădărnicirea combaterii bolilor”. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, din iunie şi până în prezent, şefii laboratoarelor ar fi refuzat să prelucreze mai multe probe […]

INTERVIU. Ambasadorul Rusiei: „Nu am văzut niciun refuz din partea României în privinţa vaccinului. M-aş vaccina cu mare plăcere. Mi-aş dori să mai trăiesc” (VIDEO)

Deşi Klaus Iohannis a respins din start vaccinul rusesc împotriva COVID, Moscova nu interpretează anunţul drept un refuz. Într-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valerii Kuzmin, a declarat că România va avea toată libertatea să verifice eficacitatea vaccinului, dacă îl va cere. ”Nu am văzut niciun refuz din partea României. (…) România […]

Implanturile mamare pot face minuni pentru stima de sine. În România, costă cu 50% mai puţin ca în restul ţărilor din UE

Pandemia a afectat chiar şi clinicile de chirurgie plastică. Multe paciente care aveau programări făcute înainte de pendemie au renunţat din cauza veniturilor financiare dar chiar şi aşa, trebuie să ştii, că încă există liste de aşteptare. Unele clientele aleg implanturile mamare pentru a avea un bust mai voluminos, cum este şi cazul Antoniei care […]

Poate ai cumpărat şi tu spirt contrafăcut. Poliţia încă găseşte produse de igienă falsificate

Dacă te-ai bucurat că, în plină pandemie, ai găsit spirt şi dezinfectant mai ieftine, poate erau contrafăcute. După luni întregi de criză Covid, poliţia încă găseşte dezinfectante periculoase.   12 percheziţii au fost făcute la depozitul Doraly Expo Market din Ilfov, unde au fost găsite cantităţi uriaşe de detergent, dezinfectant şi spirt. E greu să […]

Nicolae Robu “te lasă mască!” Edilul refuză să instituie obligativitatea purtării măştii în centrul Timişoarei

Odată cu prelungirea stării de alertă, Comitetul Judeţean pentru Stuaţii de Urgenţă din Timiş a stabilit ca masca să devină obligatorie în toate spaţiile aglomerate, inclusiv în zonele centrale ale localităţilor. Delimitarea zonelor centrale, precum şi intervalul orar în care se instituie această obligativitate, a rămas în sarcina Comitetelor Locale, organism care la Timişoara este […]

O mamă nu mai are voie să posteze poze cu fiicele ei fără acordul fostului soţ. Cum îşi motivează bărbatul gestul

O mămică din Cluj nu mai are voie să posteze pe Instagram sau pe Facebook fotografii cu cele două fiice ale sale fără acordul fostului soţ. Instanţa i-a dat câştig de cauză tatălui, supărat că fosta soţie şi actualul ei iubit postează pe social media fotografii şi filmuleţe cu fetele. Cei doi au divorţat în […]

O bază sportivă de tradiţie a ajuns motiv de dispută între autorităţile locale şi centrale. Reacţii vehemente după vizita ministrului Sporturilor

Ministrul Tineretului şi Sporturilor, Ionuţ Stroe, a mers marţi la Galaţi pentru a vizita Bazinul Olimpic de înot, aflat într-o stare avansată de degradare. În timpul vizitei fulger, ministrul a spus că Ministerul pe care-l conduce nu are bani pentru refacerea bazei de tradiţie. De aceea, Ionuţ Stroe ar vrea să cedeze bazinul autorităţilor locale. […]

Felicitări şi însemne onorifice de la Predoiu pentru agenţii de penitenciare care au respectat regulile anti-Covid

Mulţumiri, felicitări, însemne onorifice, diplome de merit şi titluri de onoare. Asta vrea să ofere ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu poliţiştilor de penitenciare. În ordinul supus dezbaterii, se arată că niciun deţinut nu a fost confirmat până în prezent cu virusul Covid19, ceea ce reprezintă o performanţă remarcabilă a poliţiştilor de penitenciare care au respectat toate […]

Iaşi vs. Cluj. Slujbele de Sfânta Maria, în plină epidemie de Covid-19. La Mănăstirea Nicula se păstrează distanţarea socială, la Hadâmbu se sărută icoana

De Sfântă Mărie Mare sau de Adormirea Maicii Domnului credincioşii se adunau la bisericile ce poartă acest hram. Nici anul acesta nu a fost o excepţie.   La Mănăstirea Hadâmbu din Iaşi a fost scoasă spre închinare icoana făcătoare de minuni, iar credinioşii au stat la rând cu mască. Doar că şi-au dat jos masca […]

EXCLUSIV: Ion Cristoiu: PSD, dacă nu trece prin reformă, dispare!/ M. Tucă : Uitaţi de PSD, va deveni o amintire tristă”

În ceea ce priveşte soarta PSD, Ion Cristoiu mărturiseşte că, dacă partidul nu va trece prin reformă, va dispărea, iar jurnalistul Marius Tucă are un pronostic mult mai dur: ,,Prin decembrie, de Crăciun, le facem de şase săptămâni. Facem prinsoare?”

Un bărbat ce a refuzat carantina a fost găsit de poliţişti la terasă

Conform Poliţiei Hunedoara, în baza deciziei Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, de confirmare a carantinării instituţionalizate a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroşani (contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv Covid-19), poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani, însoţiţi de echipaj al Ambulanţei, au mers joi la locuinţa bărbatului pentru […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Ţoapa din Voluntari şi Piratul din Udreasca

Din cauza preşedintelui Băsescu era să mă mut din România. E prea complicat să vă povestesc. Era pe vremea când dădea input direct la arestări prin interpuşi, iar Evita încasa cheşu la output. Ştie Gabriel Liiceanu despre ce vorbesc, că a fost preşedintele lui şi-al americanilor… Acum, tot din cauza lui, risc să mă mut […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Je suis Cristi Puiu-film românesc cu injurături

Nu există satisfacţie mai mare şi reflex mai visceral la noi ca mâncatul de …oameni vii. Şi cum Cristi Puiu este şi el om viu, tot felul de biologi, pr-işti sau siktirişti de serviciu au tăbărât cu linşajul pe regizorul Cristi Puiu, care n-a vrut mască pe scenă în aer liber. Omul necontestând rolul medical […]

Gândurile lui Cristoiu: Aruncarea în joc a lui Călin Popescu Tăriceanu este un fel de salvarea partidului

Publicistul Ion Cristoiu explică de ce a decis liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să candideze la Primăria Capitalei şi pe cine va ajuta această candidatură, arătând că fostul premier nu are nimic de pierdut şi ar fi o ocazie pentru partidul său de a câştiga vizibilitate în perspectiva alegerilor parlamentare. Ion Cristoiu a explicat ipotezele […]

O altă latură a pandemiei: Un manager român din Atlanta vine să lucreze remote de la Zalău

Va lăsa casa din Atlanta ca să lucreze remote din Zalău. Tim Marian este manager de investiţii la Morgan Stanley din Atlanta şi a trăit cam toată viaţa în Statele Unite. Lucrează de acasă din martie şi, pentru că numărul de cazuri de infectaţi cu Covid-19 din SUA creşte, va mai munci remote încă cel […]

Elisa, o tânără de 19 ani, le spune părinţilor cum să nu-şi facă copiii de ruşine pe Facebook şi Instagram

Ai vrea să ştii ce atitudine trebuie să ai faţă de copilul tău, dacă vrei să nu-ţi dea unfriend pe Facebook, sau unfallow pe Instagram? Elisa Podaru, o adolescentă de 19 ani a făcut un top al lucrurilor pe care nu ai voie să le faci pe reţelele de socializare. Ceea ce tu crezi că […]

Ce se întâmplă cu piaţa muncii pentru tineri?

Unul din şase tineri cu vârsta între 18 şi 29 de ani nu mai lucrează de la începutul pandemiei, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Totuşi, în România sunt unele domenii care încă fac angajări, în ciuda crizei. Cosmin s-a mutat în luna iunie din Brăila în Bucureşti ca să se angajeze. Oferta de muncă a […]

Merită sau nu să pleci în vacanţă în Grecia? Cozile interminabile de la Vama Kulata îi supără pe români

Românii sunt dezamăgiţi de experienţa de la Vama Kulata, unde sunt nevoiţi să aştepte ore în şir pentru a trece graniţa. Mulţi spun pe forumuri că vacanţa lor este umbrită de timpul pierdut la cozile interminabile. Unii români scriu pe forumuri că vacanţa în Grecia nu merită tot efortul depus. Majoritatea, însă, recunosc că serviciile […]