renal

Primul transplant renal la copil din acest an la Institutul de Urologie din Cluj

Medicii Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca au efectuat, duminică, primul transplant la copil din acest an. Rinichiul de la un donator în moarte cerebrală din Iaşi, în vârstă de 10 ani, a ajuns la o fetiţă de 13 ani din Bihor.

Viaţă salvată prin transplant renal. Peste 500 de pacienţi, pe liste de aşteptare, în Moldova

Medicii de la Spitalul C.I. Parhon din Iaşi au realizat al 13-lea transplant renal din acest an. Un bărbat de 38 de ani a primit şansa la o viaţă mai bună chiar de la mama lui. În zona Moldovei, pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi sunt peste 500 de persoane.

Medicii de la C.I. Parhon din Iaşi au efectuat un transplant renal între surori

Medicii Spitalului C.I. Parhon, din Iaşi, au făcut două intervenţii de transplant renal în ultimele 48 de ore, unul dintre ele fiind între două surori, iar altul la un bărbat de 66 de ani, de transmite corespondentul MEDIAFAX.

Transplant de rinichi, după zece ani în care s-a aflat pe lista de aşteptare. Pacientul suporta trei şedinţe de hemodializă pe săptămână

O echipă din cadrul Spitalului „C.I. Parhon“, din Iaşi, a efectuat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, un transplant renal de la o persoană în moarte cerebrală, la un bărbat care se afla de zece ani pe lista de aşteptare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Napoleon a murit din cauza unei insuficienţe renale

Un prestigios medic danez a declarat, marţi, că împăratul Napoleon al Franţei a decedat din cauza unei insuficienţe şi intoxicaţii renale, fapt care contrazice teoriile potrivit cărora acesta ar fi murit otrăvit cu arsenic sau din cauza unui cancer la stomac.