restrictii

Noi restricţii şi în judeţul Ilfov. Masca devine obligatorie şi se instituie restricţiile de noapte

Autorităţile au impus noi reguli în judeţul Ilfov printre care sunt purtarea măştii de protecţie şi restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. Măsurile au fost luate după ce rata de infectare în judeţul Ilfov a ajuns la 13,60%.

Precizările MAI cu privire la masca de protecţie. Nu e obligatorie dacă persoana e singură pe stradă / Persoanele vaccinate scapă de mască în anumite situaţii

Potrivit MAI, masca de protecţie se poartă obligatoriu, în localităţile cu incidenţă de sub 6 la mie, în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţii comerciale, dar şi în spaţii publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţiile comerciale, staţii pentru transportul […]

Restricţii şi în timpul săptămânii la Arad. Incidenţa a trecut de 7,5 la mie

Incidenţa cazurilor de Covid a ajuns în oraşul Arad la 7,81 la mia de locuiori, astfel că vor fi impuse restricţii şi în timpul săptămânii.

Restricţiile se înăspresc într-un mare oraş din România. Carantină de noapte intră în vigoare şi în timpul săptămânii

După ce oraşul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare de 8,50 la mie, începând de joi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu anumite excepţii. Magazinele se închid la ora 22.00, oră după care pot livra la domiciliu. Persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală nu […]

DOCUMENT Starea de alertă, prelungită pentru încă 30 de zile. Restricţiile propuse de Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Printre altele, se propune menţinerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, din centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile. Se propune menţinerea restricţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de […]

Un medic din Bucureşti cere lockdown urgent, inclusiv pentru vaccinaţi / „Dacă o mai lălăim, ne scufundăm de tot”

Un medic din Bucureşti cere lockdown urgent, inclusiv pentru vaccinaţi: „dacă o mai lălăim, ne scufundăm de tot”. 331 de decese nu reprezintă decât o mică parte din ce poate fi în perioada următoare, e de părere medicul.

Carantina de noapte se prelungeşte şi în timpul săptămânii în Cluj-Napoca. La cât a ajuns rata de infectare

După ce oraşul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare de 8,50 la mie, începând de joi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu anumite excepţii. Magazinele se închid la ora 22.00, oră după care pot livra la domiciliu. Persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală nu […]

Ilfov: restricţii severe pe timpul zilei şi carantină de noapte în trei localităţi

Restricţiile severe au fost impuse de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov după ce rata de incidenţă în cele trei localităţi a depăşit 7,5 la mie. Astfel în Baloteşti rata este 7,92 la mie, Cernica – 8,93 la mie şi Grădiştea – 8,33 la mie. Începând de miercuri, în pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii […]

Situaţia traficului rutier în România: aglomeraţie la intrările şi pe centura capitalei, restricţii pe A1 şi A2

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că miercuri dimineaţă nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile. Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, dar şi DN 1 Ploieşti – Braşov şi DN7 […]

Carantină de noapte în weekend şi în Iaşi. Incidenţă de peste 6 cazuri la mia de locuitori

În Iaşi rata de infectare a ajuns, marţi, la 6,58 la mie. CJSU Iaşi a decis ca în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive să se organizeze cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie, doar […]

Restricţii în alte 3 localităţi din judeţul Ilfov. Carantină de noapte pentru nevaccinaţi

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, convocat în şedinţă extraordinară marţi, a constatat rata de incidenţă în localităţile Baloteşti – 7,92 la mie, Cernica – 8,93 la mie şi Grădiştea – 8,33. Începând de miercuri, în pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, magazine, mijloace de transport şi la locul de muncă […]

Restricţii de weekend în oraşul Constanţa. Rata de infectare a depăşit 6 cazuri la mia de locuitori

CJSU a votat, marţi, constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată la 14 zile mai mare de 6 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 pentru oraşul Constanţa. Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei vineri, sâmbătă şi duminică între orele 20.00 – 5.00, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes profesional, […]

Noi restricţii pentru 13 localităţi din Ilfov. Se închid în barurile, cluburile şi discotecile

CJSU Ilfov a decis, printre altele: în spaţiile publice: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura; totodată, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 este obligatorie purtarea […]

Un oraş din ţară introduce carantina de noapte, de marţi. Incidenţa a ajuns la 8,95 la mia de locuitori

Rata de incidenţă a cazurilor COVID-19 în Slatina, reşedinţa judeţului Olt, a ajuns la 8,95 la mia de locuitori, astfel că s-a decis introducerea carantinei pe timp de noapte şi a altor restricţii pentru nevaccinaţi.

Restricţii de weekend înăsprite într-un oraş din România. Ce se întâmplă cu localnicii nevaccinaţi

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Alba a decis, luni, noi restricţii pentru Alba Iulia. Începând din noaptea de luni spre marţi, persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală pot circula fără restricţii în orice interval orar, însă cele nevaccinate nu pot circula în weekend între orele 20.00 – 5.00. Magazinele au de luni până […]

Cîţu susţine eliminarea restricţiilor impuse persoanelor nevaccinate, dar testate

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că susţine eliminarea restricţiilor care îi vizează pe românii nevaccinaţi, astfel încât şi aceştia să aibă acces, în localităţile unde incidenţa este mare, la restaurante sau cinematografe după testare.

Ion Cristoiu, despre proteste: Exprimă o nemulţumire faţă de actuala guvernare. Guvernul trebuie să plece, e mort. Preşedintele să preia frâiele

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că numărul mare de protestatari care au ieşit în stradă sâmbătă seara la chemarea AUR arată nemulţumirea faţă de actuala guvernare, precum şi efectul alierii USR PLUS cu partidul lui George Simion pe care astfel l-a legitimat, transformându-l într-unul frecventabil.

Oficial! Restricţiile au fost adoptate prin Hotărâre de Guvern. Mască obligatorie peste tot şi restricţii de noapte în localităţie cu peste 6 la mie. Lista completă a măsurilor

Guvernul a adoptat, sâmbătă, propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Cele mai importate restricţii: Localităţile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulaţia între orele 20:00 şi 05:00 se face doar cu declaraţie pe propria răspundere. Sunt exceptaţi de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare şi […]

Proteste împotriva măsurilor sanitare în mai multe oraşe din ţară. Peste 11.000 de persoane au protestat în Capitală

UPDATE Protestul se aproprie de final. Majoritatea manifestaţilor au plecat UPDATE O mare parte din protestatarii din Piaţa Victoriei se află în prezent în faţa Palatului Cotroceni, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis se află în Germania.  UPDATE Peste 11.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei. Traficul în zonă este blocat. Protestatarii scandează împotriva măsurilor […]

Raed Arafat: „Am auzit nişte chestiuni hilare, că merg unii cu codul QR şi nu îl citeşte nimeni” / „Nu dorim să ajungem la sancţiuni în HoReCa”

Restaurantele, teatrele sau localurile în care nu se respectă regulile vor atrage poate alte restricţii, avertizează Raed Arafat: „am auzit nişte chestiuni hilare, că merg unii cu codul QR şi nu îl citeşte nimeni”.

Haos în stabilirea măsurilor din Capitală. Când se schimbă din nou restricţiile în Bucureşti? Răspunsul dat de Arafat

Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că Prefectura Bucureşti trebuia să se întrunească, prin lege, vineri. Acum, după noile decizii adoptate de Guvern, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti trebuie să facă o nouă şedinţă. „După ce se publică HG de sâmbătă în Monitorul Oficial, Comitetul din Bucureşti va trebui să se întrunească […]

Pandemia ne aduce experienţa “figitală”! Ce fel de produse de panificaţie preferă consumatorii

Restricţiile COVID-19 au făcut ca experienţa de a face cumpărături să treacă de la magazinul fizic la cel online. Acesta a devenit important chiar şi pentru industrii mai tradiţionale, cum este cea a panificaţiei, însă consumatorii nu sunt dispuşi să renunţe la magazinele fizice atunci când îşi aleg astfel de produse. Îşi doresc mai multe informaţii disponibile în mediul online, cum s-a realizat acel produs, din ce ingrediente, cu ce beneficii nutriţionale vine sau care sunt combinaţiile de gusturi din acel produs, însă achiziţia să fie mai degrabă realizată în magazinul fizic.

Restricţii la Craiova după ce rata de infectare a trecut de 6 la mia de locuitori

Rata de infectare în Craiova a ajuns joi la 6,22 la mia de locuitori ceea ce înseamnă că în oraş vor fi introduse noi restricţii.

Rata de infectare în Bucureşti creşte în continuare. Capitala va avea restricţii de noapte pentru nevaccinaţi

Rata de infectare în Capitală este în continuă creştere şi joi a ajuns la de 6,64 la mia de locuitori. În Bucureşti vor fi introduse restricţii de noapte.

Proiectul de weekend „Străzi Deschise” va fi suspendat din cauza pandemiei. Nicuşor Dan: „Apelez la înţelegerea bucureştenilor”

Primarul Dan a spus că proiectul în cadrul căruia mai multe zone ale oraşului Bucureşti devin, în weekend, alei pietonale va fi suspendat din cauza creşterii numărului de persoane infectate din Capitală. „Ţinând cont că rata de infectare cu virusul SARS-COV-2 a depăşit azi 6 la mie în Bucureşti, proiectul de week-end „Străzi Deschise” va […]

Restricţii noi în Cluj-Napoca. Rata de infectare a trecut de 6 la mia de locuitori

Marţi rata de infectare în Cluj-Napoca era 5,59 la mie, iar miercuri a depăşit pragul de 6 la mie (6,03). Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă va stabili în termen de 48 de ore când vor intra în vigoare noile restricţii. Conform regulilor, peste pragul de 6 la mie, persoanele nevaccinate circulă în weekend doar […]

Şcolile ar putea rămâne deschise şi dacă rata de infectare depăşeşte 6 la mie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, va discuta cu reprezentanţii din domeniul medical pentru a decide dacă, chiar şi în condiţiile în care într-o localitate rata de infectare depăşeşte nivelul de şase la mie, şcolile pot rămâne deschise, pe modelul grădiniţelor.

Rata de infectare a trecut de 6 la mia de locuitori în Bucureşti. Vor fi introduse noi restricţii

Miercuri, rata de infectare în Bucureşti este 6,33 la mie. Conform regulilor, când incidenţa ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi restricţii. Persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepţii. Pe de altă parte, persoanele vaccinate de cel puţin 10 zile pot circula fără […]

Bucureştiul, la un pas de restricţii de noapte. Rata de infectare continuă să crească

Rata de infectare în Capitală e în continuă creştere, ajungând marţi la 5,57 la mia de locuitori. Când incidenţa ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi restricţii. Persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepţii. Persoanele vaccinate de cel puţin 10 zile pot circula […]

Klaus Iohannis: Am decis să reevaluăm campania de vaccinare, să vedem cum o putem repune pe roate

Preşedintele Klaus Iohannis a pornit de la exemplul Danemarcei care a reuşit să vaccineze cea mai mare parte a populaţiei şi apoi a eliminat restricţiile. Şi la noi putea fi la fel, a comentat şeful statului. „Dacă ne-am fi vaccinat cu toţii, nu ar fi trebuit să mai purtăm mască, puteam să mergem oriunde în […]

Previziunile sumbre ale epidemiologului Octavian Jurma. Cum ne putem proteja în valul 4

În urmă cu doar 14 zile aproape toate judeţele erau în scenariu verde, iar acum toate sunt în scenariu galben şi în următoarele 7 zile majoritatea va trece în scenariul roşu, spune epidemiologul Octavian Jurma. Potrivit acestuia, în următoarele 14 zile aprope toate judeţele vor depăşi 6 la mie: „De mâine vom depăşi 10.000 de […]

Cîţu: „Fără restricţii în Bucureşti până la incidenţa de 6 la mie”

Nu vor fi restricţii în Bucureşti până la incidenţa de 6 la mie, spune premierul. Florin Cîţu dă asigurări că sistemul de sănătate va face faţă şi valului 4 al pandemiei.

Noi restricţii aplicate în Capitală, după creşterea incidenţei. Măsurile se aplică din acestă noapte

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat duminică o serie de restricţii care vor fi impuse în Capitală începând de luni, de la ora 0.00, după ce incidenţa cazurilor de Covid a ajuns la 4,35 la mie.

Creşte numărul localităţilor din Ilfov cu rată de infectare peste 6 la mie

Este vorba despre Afumaţi – 7,36 la mie, Bragadiru – 7,75 la mie, Chiajna – 7,25 la mie, Dărăşti-Ilfov – 6,25 la mie, Dobroeşti – 8,91 la mie, Mogoşoaia – 8,57 la mie, Otopeni – 6,35 la mie, Popeşti – Leordeni – 6,68 la mie, Voluntari – 6,77 la mie. Comitetul Judeţean pentru situaţii de […]

Incidenţe în creştere. Şapte localităţi de lângă Bucureşti intră în carantină de noapte în weekend

Este vorba despre Afumaţi – 7,01 la mie, Bragadiru – 6,91 la mie, Chiajna – 6,95 la mie, Dobroeşti – 8,12 la mie, Mogoşoaia – 6,18 la mie, Popeşti – Leordeni – 6,27 la mie, Voluntari – 6,09 la mie. Carantina de weekend se aplică în localităţile în care rata de infectare depăşeşte rata de […]

Bucureştiul în scenariul roşu! Restricţiile intră în vigoare din acestă noapte DOCUMENT

Bucureştiul intră, din noaptea de vineri spre sâmbătă, în scenariul roşu.

Cluj-Napoca a depăşit incidenţa de 4 cazuri la mie. Ce restricţii se vor aplica

Astfel, începând de sâmbătă, în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de […]

Dominic Fritz, despre modificarea restricţiilor: Este o victorie a normalităţii

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz laudă decizia premierului Florin Cîţu de a reveni asupra impunerii de restricţii generalizate pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi. „Este o victorie a normalităţii şi mă bucur că vocea noastră s-a făcut auzită”, spune Fritz.

România riscă să devină focarul Covid al Europei. Tătaru: ţara noastră ar putea fi băgată în carantină de UE

Nelu Tătaru avertizează că „restricţiile nu vor întârzia să apară“, pentru că, în timp ce restul Uniunii Europene se grăbeşte să-şi imunizeze populaţia pentru a se pune la adăpost de cazurile grave de Covid, în România „mergem pe aceleaşi discuţii antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie“. Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii. afirmă că pandemia […]

Incidenţa COVID a trecut de 3 la mie în 13 localităţi din Ilfov. Restricţiile impuse

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a adoptat miercuri o hotărâre care prevede impunerea unor restricţii în 13 localităţi din judeţ, în care incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de Covid a depăşit 3 la mia de locuitoi.