resurse minerale

Contraofertă în fața acordului cu Ucraina. Congo își oferă mineralele rare Americii

America este deschisă către un parteneriat cu Congo pentru exploatarea minereurilor sale rare. Propunerea unui acord, pe modelul Ucraina, vine chiar de la oficiali ai republicii africane, care sunt pregătiți să cedeze către SUA cobalt, litiu, uraniu și alte minerale în schimbul asigurării securității granițelor sale, potrivit declarațiilor Departamentului de Stat al SUA, preluate luni de agenția Reuters.

Mercenarii lui Wagner pun mâna pe Africa. Folosesc metode brutale, precum violul şi jaful

La început de an, analiştii politici regionali au făcut o radiografie a situaţiei din Africa, un continent sfârtecat de tot mai multe interese.

Coaliţia PSD-ALDE a depus un proiect de lege prin care titularii pot scoate din ariile protejate zonele cu resurse minerale

Mai mulţi deputaţi PSD-ALDE au depus la Senat un proiect de lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind regimul ariilor naturale protejate, astfel încât titularii de licenţe să poată scoate din interiorul ariilor protejate suprafeţele destinate exploatării resurselor minerale.

China acoperă 90% din producţia totală de minerale rare de la nivel global

Producţia de minerale rare din 2017 a fost de aproximativ 143.000 de tone, puţin mai mare decât cea din 2016, arată datele centralizate de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Consiliului Mondial al Aurului: Cererea globală de aur a scăzut în 2018 până la nivelul din anii crizei financiare

Cererea globală de aur a scăzut cu 4% în trimestrul al doilea din 2018, până la 964,3 tone, iar cererea totală din semestrul I a fost de 1.960 de tone, cel mai mic nivel din 2009, arată un raport al Consiliului Mondial al Aurului.

Cel mai mare producător de diamante din lume în 2017. TOP 3

Cu o producţie anuală de 19 milioane de carate, Republica Democrată Congo a fost cel mai mare producător de diamante din lume în 2017, arată datele centralizate de Statista.

Producţie de aur şi argint la mina din Mănăila – Suceava: Vast Resources a început testele

Vast Resources a demarat primele teste în ceea ce priveşte procesarea de metale preţioase, aur şi argint, la mina din Mănăila. Compania preconizează că va putea să extragă lunar aproximativ 30 de tone de concentrat de aur şi argint începând cu luna mai 2017.

Guvernul vrea să evalueze rezervele geologice de ape subterane din toată ţara

Guvernul intenţionează să deruleze în perioada 2013-2016 un program la nivel naţional de cercetare geologică a resurselor de ape subterane potabile şi industriale, cu scopul utilizării "raţionale" a zăcămintelor.

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6%

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6% din valoarea producţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, care aduce modificări Codului Fiscal.