resurse

Băsescu: În România, resursele sunt irosite, alocate şi utilizate ineficient

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în faţa Parlamentului, că în România, în momentul de faţă, resursele sunt irosite, în condiţiile în care sunt alocate şi utilizate inefcicient şi că acest fapt determină un deficient de democraţie.

Băsescu: Absorbţia fondurilor europene – dovadă elocventă de administrare ineficientă a resurselor

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, miercuri, în discursul rostit în Parlament, faptul că autorităţile nu au făcut proiecte pentru construcţia de autostrăzi pentru a le trimite Comisiei Europene, ceea ce a determinat ca în domeniul infrastructurii să nu fie cheltuite fondurile europene.

Oprescu: Avem resurse pentru a acoperi creşterea preţului gigacaloriei

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri, că municipalitatea are resurse pentru a acoperi parţial sau chiar în totalitate creşterea preţului la gigacalorie, dar a precizat că dacă va continua "cavalcada preţurilor", subvenţia nu va mai fi o soluţie viabilă.

Seceta din acest an nu va afecta resursele de apă din România

Directorul Administraţiei Naţionale "Apele Române", Marius Postelnicescu, a spus că anul acesta lunile iulie şi august sunt secetoase, însă mai puţin decât anul trecut, de aceea nu se pune problema insuficienţei resurselor de apă.

Resursele de energie electrică au crescut cu 10,7%

Resursele de energie electrică au crescut cu 10,7% în primele patru luni ale anului, iar cele de energie primară cu 2%, comparativ cu perioada ianuarie-aprilie 2007, potrivit datelor provizorii publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Resursele de energie primară au scăzut la 10,36 milioane tep

Resursele de energie primară au scăzut în primul trimestru al anului cu 2% comparativ cu perioada similară din 2007, la 10,36 milioane tone echivalent petrol (tep), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Locurile de muncă din domeniul IT, cele mai solicitate la târgul de carieră de la Bucureşti

Cea de-a patra ediţie a târgului de carieră "Angajatori de top" s-a deschis, vineri, la Bucureşti, posturile din domeniul IT sau economic fiind cele mai solicitate în primele ore de la deschidere, a declarat, vineri, Anca Giurcă, unul dintre organizatori.

INS: Resursele de energie primară au scăzut cu 4,2%, în ianuarie

Resursele de energie primară au scăzut în ianuarie cu 4,2%, faţă de prima lună a anului trecut, în timp ce resursele de energie electrică au crescut cu 13%, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

ONU, învinsă de foamete

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat, marţi, că nu mai dispune de resurse financiare suficiente pentru a lupta împotriva foametei mondiale, din cauza creşterii dramatice a preţurilor mărfurilor, ceea ce va duce la "o nouă faţă a foametei".

Resursele de electricitate au scăzut cu 2,2% în 2007

Resursele de energie electrică au scăzut cu 2,2% anul trecut, faţă de 2006, la 61,8 TWh, din cauza reducerii producţiei cu 2,7%, în special în hidrocentrale şi termocentrale, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Rusia îşi revendică resursele din Oceanul Arctic

Rusia va depune până la sfârşitul anului o cerere la Naţiunile Unite, prin care va revendica resursele minerale de pe fundul Oceanului Arctic, argumentând că ele ar trebui să îi aparţină, a anunţat ministrul pentru Resurse Naturale, citat de Reuters.

Energia solară ar putea deveni principala sursă de electricitate

Energia solară ar putea deveni principala sursă de electricitate la nivel mondial până la sfârşitul secolului, rolul acestei resurse fiind neglijat până în prezent pentru că producătorii aşteaptă scăderea costurilor de producţie până la nivelul celor ale combustibililor fosili, transmite Reuters.

UE încurajează IMM-urile să eficientizeze consumul de energie şi resurse

Uniunea Europeană (UE) a pregătit un plan nou de măsuri prin care încurajează întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), reprezentând 99% din numărul total de companii europene, să eficientizeze consumul de energie şi resurse, relatează Budapest Business Journal.

SUA lucrează la un plan de atac asupra Iranului

Forţele aeriene americane au reactivat un grup secret de planificare militară, a cărui misiune va fi să conceapă strategia pentru "următorul război", pe fondul intensificării tensiunilor cu Iranul, relatează The Sunday Times, în ediţia electronică.

PSD: E nefiresc ca Guvernul să afirme că sunt resurse pentru pensii şi Vlădescu să spună contrariul

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că, în opinia sa, este nefiresc ca secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor Sebastian Vlădescu să afirme că nu există resursele pentru finanţarea Legii pensiilor iniţiată de PSD, în timp ce Guvernul afirmă contrariul.