retragere

Actriţa Suchitra Sen, supranumită „Greta Garbo a Indiei”, a murit la vârsta de 82 de ani

Actriţa Suchitra Sen, supranumită "Greta Garbo a Indiei", a murit în oraşul Calcutta, vineri, la vârsta de 82 de ani.

Ecclestone s-a retras din Consiliul de Administraţie al companiei care deţine drepturile F1

Omul de afaceri britanic Bernie Ecclestone, ce va fi judecat pentru corupţie, s-a retras din Consiliul de Administraţie al Delta Topco, societatea care deţine drepturile comerciale ale Formulei 1, însă îşi va continua activitatea executivă.

Duşa: Există un calendar de retragere din Afganistan, din octombrie rămân circa 200 de militari

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

Trupa Black Sabbath s-ar putea retrage

Membrii trupei Black Sabbath sunt nesiguri în ceea ce priveşte viitorul carierei lor muzicale, precizând că nu cred că vor mai înregistra un nou material discografic după recentul album de mare succes "13".

ANSVSA a retras de pe piaţă peste 500 de kilograme de alimente, în controale de sărbători

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) au retras de la comercializare, în ultima săptămână, în controale premergătoare sărbătorilor, peste 500 kg de produse alimentare, în special carne, care ar fi pus în pericol siguranţa consumatorilor.

George Michael ar putea să se retragă din muzică

Cântăreţul George Michael a alimentat din nou zvonurile potrivit cărora intenţionează să se retragă din industria muzicală, după ce artistul britanic şi-a închis site-ul personal, înlocuind conţinutul acestuia cu fotografia unei cortine trase de culoare roşie.

Nicoleta Grasu s-a retras din activitate în cadrul Galei Atletismului Românesc

Atleta Nicoleta Grasu, care a evoluat în proba de aruncarea discului, s-a retras din activitatea sportivă în cadrul unei ceremonii la Gala Atletismului Românesc, ea primind o plachetă şi un buchet de flori.

Putin: Tentativele de destabilizare a echilibrului strategic constinuă prin scutul SUA

Tentativele vizând perturbarea echilibrului strategic în lume continuă, în special prin proiectul instalării unui scut antirachetă american în Europa, a declarat marţi şreşedintele rus Vladimir Putin într-o reuniune a colegiului Ministerului Apărării.

Portarul Rogerio Ceni şi-a prelungit contractul cu Sao Paulo

Portarul Rogerio Ceni, care a anunţat în mai multe rânduri că se va retrage la finalul acestui an, a decis, duminică, să-şi prelungească contractul cu echipa Sao Paulo pentru încă un sezon.

Claudiu Niculescu: Nu am am avut un meci de retragere şi sincer îmi doresc

Tehnicianul echipei CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu, a declarat că şi-ar dori un meci de retragere în tricoul echipei pentru care a evoluat ultima dată, Universitatea Cluj.

Britney Spears s-ar putea retrage din viaţa artistică după show-ul din Las Vegas

Cântăreaţa Britney Spears, mamă a doi copii, Sean Preston (8 ani) şi Jayden James (7 ani), a afirmat, în timpul unui interviu, că îşi doreşte să aibă mai mulţi copii şi nu dezminte zvonurile privind retragerea sa din viaţa artistică după show-ul din Las Vegas.

Tehnicianul Luis Aragones şi-a anunţat retragerea din activitate

Fostul selecţioner al naţionalei Spaniei, Luis Aragones, şi-a anunţat, joi, retragerea din activitate la vârsta de 75 de ani.

PEISAJ INEDIT: Peşterile de gheaţă Mendenhall, care se modifică în permanenţă – FOTO, VIDEO

Topirea gheţarului Mendenhall din Alaska formează o serie de peşteri ale căror dimensiuni, forme şi culori se modifică permanent.

Eurovision 2014: Bulgaria şi Serbia s-au retras din competiţie

Bulgaria şi Serbia au anunţat că nu vor participa la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, invocând motivul constrângerilor financiare.

Sprinterul american Darvis Patton şi-a anunţat retragerea din activitate

Sprinterul american Darvis Patton, component al ştafetei de 4x100 metri, şi-a anunţat, luni, retragerea din activitate, după 13 ani petrecuţi la nivel înalt.

Ionel Dănciulescu şi-a anunţat retragerea din activitate

Atacantul Ionel Dănciulescu şi-a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, retragerea din activitatea fotbalistică, el urmând să fie noul team-manager al FC Dinamo.

Stoican despre Dănciulescu: Fiecăruia ne e greu să ne retragem

Antrenorul formaţiei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, referindu-se la atacantul Ionel Dănciulescu, că fiecărui jucător îi este greu să se retragă din activitate, dar a precizat că veteranul echipei sale îi este foarte folositor pentru a-i motiva pe ceilalţi fotbalişti.

Alessandro Nesta şi-a anunţat retragerea din activitate

Jucătorul italian Alessandro Nesta a confirmat, miercuri, că se retrage din activitatea competiţională, la o săptămână după ce a încheiat sezonul cu echipa Montreal Impact, cu care a evoluat în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).

Simona Creţu a ieşit din competiţia pentru desemnarea candidatului PDL la prezidenţiale

Simona Creţu s-a retras din competiţia pentru desemnarea candidatului PDL la alegerile prezidenţiale, din "motive personale", anunţă liderul PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, în timp ce şeful Comisiei de Etică din partid, Daniel Buda, spune că lui Creţu i s-a retras candidatura întrucât nu are 35 de ani.

Andreas Kloden şi-a anunţat retragerea din activitate

Rutierul german Andreas Kloden, în vârstă de 38 de ani, a anunţat, joi, că se retrage din activitatea de sportiv profesionist, pe care a început-o în 1998.

David Millar şi-a anunţat retragerea din activitate la finalul sezonului 2014

Ciclistul britanic David Millar, în vârstă de 36 de ani, şi-a anunţat, în revista olandeză de specialitate Wieler Revue, retragerea din activitatea competiţională la finalul sezonului 2014.

Cazanciuc a retras propunerile de numire a procurorilor Bendeac şi Cerbu. Procurorii propuşi pentru funcţii de conducere în DNA, delegaţi începând de astăzi

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultărilor avute cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, delegaţi la conducerea Secţiei pentru combaterea corupţiei, retragerea propunerii de numire a acestora.

Fotbalistul Craig Bellamy se retrage din naţionala Ţării Galilor

Fotbalistul galez Craig Bellamym, legitimat la Cardiff City, se va retrage din echipa naţională după ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, cu Macedonia şi Belgia.

David Nalbandian se retrage din activitate

Jucătorul argentinian de tenis David Nalbandian, în vârstă de 31 de ani, care a ajuns pe locul 231 în clasamentul ATP, şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate, într-o conferinţă de presă la Buenos Aires.

Actorul Jean-Louis Trintignant se retrage din activitate

Actorul francez Jean-Louis Trintignant, în vârstă de 82 de ani, îşi va încheia cariera cu un recital de poezie, pe 1 şi 2 octombrie, într-un mic teatru din localitatea Antibes de pe Coasta de Azur, a anunţat artistul într-un interviu publicat luni.

Dansatori şi coregrafi îi cer ministrului Culturii păstrarea Centrului Dansului în actuala formulă

Mai mulţi artişti, printre care se numără Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş, îi cer ministrului Culturii, Daniel Barbu, retragerea proiectului care prevede desfiinţarea şi reorganizarea, în subordinea Operei Naţionale Bucureşti, a mai multor instituţii, între care şi Centrul Naţional al Dansului.

Regizorul Hayao Miyazaki, supranumit „Walt Disney al Japoniei”, se retrage din activitate

Cineastul japonez Hayao Miyazaki, regizorul unor filme de animaţie foarte apreciate, precum pelicula "Spirited Away", recompensată cu premiul Oscar, se retrage din cinematografie după o carieră de cinci decenii, a anunţat compania sa de producţie, duminică, la Festivalul de Film de la Veneţia.

Solistul trupei Nazareth se retrage din muzică din cauza unor probleme medicale

Solistul trupei rock Nazareth, Dan McCafferty, a anunţat că se retrage din muzică din cauza unor probleme medicale, la câteva săptămâni după ce a leşinat pe scenă, în timpul unui concert susţinut în Canada.

Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Valea Timocului şi Bulgaria cer retragerea unor diplomaţi

Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Valea Timocului şi Bulgaria, au cerut, marţi, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), retragerea unor diplomaţi pe care îi acuză că lucrează împotriva intereselor românilor de peste graniţă.

Tripla campioană mondială Beth Tweddle se retrage din activitate

Gimnasta britanică Beth Tweddle, triplă campioană mondială şi multiplă medaliată europeană, şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate, la exact un an de când s-a clasat pe locul 3 la paralele, la Jocurile Olimpice.

Cubaneza Yargelis Savigne, dublă campioană mondială la triplusalt, se retrage din activitate

Sportiva Yargelis Savigne, dublă campioană mondială la triplusalt (2007 şi 2009), a decis să se retragă din activitate, a anunţat, luni, Federaţia Cubaneză de Atletism.

Elena Isinbaieva a anunţat când îşi va încheia cariera

Sportiva rusă Elena Isinbaieva, dublă campioană mondială şi dublă campioană olimpică la săritura cu prăjina, a confirmat, marţi, că se va retrage după Campionatele Mondiale de la Moscova (10-18 august).

Duşa: Militarii operaţionali se retrag din Afganistan până la sfârşitul lui 2014

Toţi militarii operaţionali români se vor retrage din Afganistan până la sfârşitul lui 2014, urmând ca acolo să mai rămână aproximativ 200 de ofiţeri şi specialişti care să pregătească forţele locale, a anunţat, joi, la Arad, ministrul Apărării, Mircea Duşa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Adrian Porumboiu spune că s-a retras de la FC Vaslui

Omul de afaceri Adrian Porumboiu şi-a anunţat, vineri, într-un comunicat, retragerea de la FC Vaslui, precizând că nu mai doreşte să i se asocieze numele cu gruparea moldavă, dar rămâne un suporter al acesteia, informează www.prosport.ro.

Mircea Albulescu spune că va juca toată viaţa: „Dacă mă retrăgeam, eram mort pe năsălie şi mă înmormântau”

Actorul Mircea Albulescu neagă zvonurile potrivit cărora ar fi decis să se retragă din activitatea artistică şi a declarat că va juca atât timp cât va trăi. "Dacă mă retrăgeam, eram mort pe năsălie şi mă înmormântau", a declarat actorul pentru MEDIAFAX, amuzat de acest zvon, apărut în presă.

Suceava: 25 de kilograme de carne de mici infestată cu salmonella, retrase din magazine

O cantitate de 25 de kilograme de carne de mici a fost pusă sub sechestru sanitar veterinar de către DSVSA Suceava, aceasta fiind depistată în două dintre cele trei magazine Kaufland din judeţ, în urma alertei privind lotul de carne de mici infestată cu salmonella.

50.000 de spectatori la meciul de retragere al lui Michael Ballack

Mijlocaşul german Michael Ballack a marcat trei goluri la meciul său de retragere, în care "prietenii lui Ballack" au învins, miercuri seară, la Leipzig, în faţa a 50.000 de spectatori, cu scorul de 4-3, o selecţionată mondială.

IKEA a retras de la vânzare un produs – FOTO

Magazinul Ikea din Băneasa a retras de la vânzare cana Lyda şi recomandă clienţilor care au cumpărat produsul să-l returneze pentru a primi înapoi suma plătită pentru acesta.

Hotărâre neobişnuită pentru unul dintre cele mai cunoscute medicamente

Medicamentul Fervex a fost retras din farmacii, după ce producătorul francez a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, *Agenţia Europeană a Medicamentului hotărând retragerea de la vânzare a tututor formelor aflate pe piaţă*, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele ANM, Marius Savu.

CANNES 2013: Regizorul Steven Soderbergh confirmă că va face o pauză în carieră

Prolificul regizor Steven Soderbergh, care a prezentat marţi în competiţia de la Cannes filmul "Behind the Candelabra", a confirmat faptul că va face o pauză în carieră, într-o conferinţă de presă organizată după proiecţia lungmetrajului său pe Croazetă.