revizuire constitu ie

Referendum Constituţie. Senatul a ADOPTAT iniţiativa cetăţenească pentru redefinirea familiei. Doar 13 aleşi au votat împotrivă/ Păreri împărţite în partide pe această temă

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.

Ponta: Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ne propunem să avem textul revizuirii Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că trebuie completată Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi până în 5 mai trebuie făcut un raport, iar până la sfârşitul sesiunii parlamentare textul privind Legea fundamentală să fie trecut prin Senat şi Camera Deputaţilor.

Predoiu: Confiscarea extinsă a averii, instrument foarte puternic

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că instrumentul confiscării extinse, care este "unul foarte puternic", trebuie să ajungă în mâna unor magistraţi calificaţi, care să-l folosească în direcţia corectă şi cu eficienţa corespunzătoare.

Predoiu: Proprietatea dobândită licit trebuie să se bucure de garanţii, iar cea ilicită, luată de stat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că proprietatea dobândită licit trebuie să se bucure de garanţii, dar cea dobândită illicit trebuie recuperată de Guvern, doar o justiţie performantă putând garanta că cele două categorii se vor distinge cu rigurozitate.

Kovesi, mulţumită de propunerea ca numărul procurorilor în CSM să fie egal cu cel al judecătorilor

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, se declară bucuros că proiectul de revizuire a Constituţiei pune pe poziţie de egalitate judecătorul cu procurorul în Consiluiul Superior al Magistraturii, considerând că reprezentativitatea procurorilor trebuie să fie mai mare decât cea actuală.

Predoiu: CSM trebuie să rămână în afara dezbaterilor şi confruntării politice

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să rămână în afara dezbaterilor şi confruntării politice, a afirmat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, apreciind că "aşa-zisa comunicare a CSM către Curtea Constituţională a echivalat cu un pas al conducerii Consiliului în direcţia arenei politice".

Kovesi: Extinderea confiscării averii, aplicabilă condamnaţilor ce nu-şi pot justifica bunurile

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, că măsura confiscării extinse a averii nu vizează orice cetăţean al României, aplicându-se doar condamnaţilor care nu îşi pot justifica bunurile dobândite.

Predoiu, nemulţumit de comunicatul CSM privind revizuirea Constituţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cere Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri prin care să prevină asumarea nereală de către CSM a unor poziţii care exprimă doar părerile personale ale unor membri, aşa cum s-ar fi întâmplat cu opinia remisă presei privind revizuirea Constituţiei.

Judecător CC: În niciun stat UE nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii

Judecătoarea Iulia Motoc de la Curtea Constituţională susţine, în opinia separată pe care a facut-o pe proiectul de revizuire a Constituţiei, că în niciunul dintre statele Uniunii Europene nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii, această presupunere trebuie înlăturată.

Curtea Constituţională va relua vineri discuţiile pe proiectul de revizuire a Consituţiei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 16 iunie)

Curtea Constituţională va relua vineri discuţiile pe proiectul de revizuire a Consituţiei

Curtea Constituţională va relua vineri discuţiile pe proiectul de revizuire a Consituţiei, joi judecătorii constituţionali ajungând cu dezbaterile până la articolul 61.

AMR: Proiectul de revizuire a Constituţie aduce grave îngrădiri, subordonând controlului politic

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 15 iunie)

Curtea Constituţională discută joi proiectul de revizuire a Constituţiei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 15 iunie)

Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri

Asociaţia Magistraţilor spune că, deşi puterea judecătorească nu este indicată ca o componentă a puterilor în stat, proiectele Guvernului şi Preşedinţiei de revizuire a Consituţiei îi aduc grave îngrădiri, transformând independenţa într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic.

Curtea Constituţională discută joi proiectul de revizuire a Constituţiei

Curtea Constituţională ia în discuţie, joi, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele Traian Băsescu, alături de avizul Consiliului Legislativ, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale.

Curtea Constituţională ia în discuţie în 16 iunie proiectul de revizuire a Constituţiei

Curtea Constituţională ia în discuţie, în 16 iunie, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, care a fost trimis joi de preşedintele Traian Băsescu, alături de avizul Consiliului Legislativ, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, propune revizuirea Constituţiei

Deputatul liberal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, propune un proiect de revizuire a Constituţiei, care presupune desfiinţarea funcţiei de preşedinte al ţării, un Guvern cu maxim 15 ministere, limitarea serviciilor secrete la trei şi un Parlament cu 200 de membri.