17:56, 21 Dec. 2022
În urmă cu 33 ani, se auzea, repetat, la Europa Liberă cum populaţia Timişoarei, cea ieşită în stradă, era masacrată de tancuri pe Calea Girocului sau împuşcată din faţă în Piaţa Operei. Treptat, o tot mai largă parte a lumii noastre li s-a alăturat – mai întîi în îngrijorare şi compasiune, iar mai apoi în revoltă. După nesăbuinţa lui Ceauşescu, care a insultat în 20 decembrie morţi a căror ucidere o comandase şi a căutat a doua zi cumpărarea conştiinţelor cu zece lei, calea era fără întoarcere. S-a petrecut atunci ceva peste puterea de înţelegere a oamenilor – parcă patru decenii de teroare, patru decenii de zăcut la cozi, patru decenii de cartele, patru decenii de frig şi mai ales patru decenii de umilinţe la care te supunea, într-adins, în faţa “colectivului” orice mic imbecil cu carnet roşu şi patalama de activist s-au adunat atunci în toţi – indiferent de vîrstă. S-a ridicat şi Bucureştiul. Se revărsase paharul. Frica era înghiţită, ceas de ceas, de porţii mari de curaj, iar anii de umilire se transformau, clipă de clipă, într-o libertate care înceta să mai fie numai interioară. O libertate căreia TAB-urile armatei nu-i puteau ţine piept, cum nu i-au putut ţine piept nici “uslaşii” Securităţii.