risc

Risc însemnat de producere a unor avalanşe în Argeş. Toate traseele montane rămân închise

Salvamontiştii din Argeş îi avertizează pe turişti că, în această perioadă, există un risc însemnat de producere a unor avalanşe pe toate trasele montane din judeţ, la altitudini mari pericolul fiind cotat la 4, pe o scară de la 1 la 5, în care 5 reprezintă riscul maxim.

Conferinţa de Risc de Ţară Coface, impactul politicii monetare BCE şi al relaxării fiscale din România

Anul 2015 debutează cu o serie de noutăţi la nivelul politicii monetare a BCE, respectiv programul de relaxare cantitativă, dar şi în politica fiscală a României, în ceea ce priveşte proiectul de revizuire a noului Cod Fiscal.

Agenţia Europeană a Medicamentului AVERTIZEAZĂ: Ibuprofenul administrat în doze mari creşte riscul cardiovascular

Ibuprofenul, unul dintre medicamentele cele mai utilizate împotriva durerilor şi a inflamaţiilor, creşte riscul de infarct şi de accident vascular cerebral (AVC), însă doar atunci când este administrat în doze foarte puternice, afirmă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), potrivit lesechos.fr.

STUDIU: Persoanele care sunt subponderale la vârsta mijlocie prezintă un risc sporit de demenţă

Persoanele care sunt subponderale la vârsta mijlocie prezintă un risc de demenţă cu 30% mai mare în comparaţie cu persoanele care au o greutate corporală considerată normală, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie.

Mamele obeze prezintă un risc de cinci ori mai mare de a avea copii supraponderali sau obezi

Mamele supraponderale şi obeze sau care au avut un stil de viaţă considerat nesănătos înainte de sarcină prezintă un risc de aproape cinci ori mai mare de a avea copii care vor fi la rândul lor suporaponderali sau obezi, potrivit unui studiu britanic.

Nivelul de colesterol trebuie monitorizat cu atenţie încă din jurul vârstei de 30 de ani

Persoanele care prezintă niveluri de colesterol moderat crescute în intervalul de vârstă 30-40 de ani prezintă un risc mai mare de a suferi mai târziu de maladii cardiace, se afirmă într-un studiu realizat recent de cercetătorii americani.

Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii au anunţat, marţi, că riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi este mare, fiind de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, din cauza încălzirii accentuate a vremii, care duce la topirea zăpezii.

Risc crescut de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii au anunţat că vineri riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi este însemnat, fiind de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, întrucât zăpada proaspăt depusă nu are aderenţă la straturile mai vechi.

Bundesbank: Germania riscă să se apropie periculos de mult de recesiune

Germania riscă să se apropie periculos de mult de recesiune, a avertizat luni banca centrală a Germaniei, Bundesbank, care pentru semestrul al doilea anticipează o creştere economică scăzută sau chiar stagnare, relatează CNBC.

Cât de mare este riscul de a contracta Ebola în avion: Explicaţiile unui specialist – VIDEO

Un medic specialist în tratarea bolilor infecţioase a explicat motivele pentru care pasagerii curselor aeriene nu trebuie să se teamă de zborul cu avionul, chiar şi în condiţiile în care la bord s-ar afla persoane care prezintă simptomele Ebola.

Sorin Ducaru: Trebuie să ne obişnuim să trăim cu un anumit nivel de risc, cel puţin pentru o vreme

Asistentul Secretarului General NATO pentru riscuri de securitate emergente, Sorin Ducaru, a declarat, sâmbătă, la o dezbatere, că peisajul de securitate s-a shimbat în mod fundamental, el precizând: "Trebuie să ne obişnuim să trăim cu un anumit nivel de risc, cel puţin pentru o vreme".

Băncile britanice riscă penalizări de 41 miliarde de dolari din cauza practicilor incorecte

Băncile britanice riscă amenzi în valoare de 41 de miliarde de dolari din cauza practicilor incorecte, precum manipularea pieţelor valutare şi nereguli în operaţiunile cu credite ipotecare în Statele Unite, potrivit estimărilor Macquarie Group.

Un antibiotic cu utilizare frecventă, asociat cu un risc sporit de deces provocat de crize cardiace

Claritromicina, un antibiotic prescris frecvent în tratarea infecţiilor bacteriene obişnuite, precum amigdalita şi bronşitele, ar putea creşte riscul de deces cauzat de crize cardiace, potrivit unui studiu publicat miercuri pe site-ul revistei medicale British Medical Journal (BMJ), potrivit AFP.

Plimbările pe jos reduc riscul de declanşare a maladiei Alzheimer

Plimbările pe jos, cu durate de 20 de minute, de trei ori pe săptămână, reduc considerabil riscul de declanşare a maladiei Alzheimer, au anunţat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge.

STUDIU: Persoanele cinice prezintă un risc sporit de a suferi accidente vasculare cerebrale

Persoanele cinice şi agresive faţă de oamenii din jur prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi accidente vasculare cerebrale (AVC) la o vârstă mijlocie sau la vârsta a treia, potrivit unui studiu publicat joi în revista Stroke, editată de American Heart Association.

TOPUL celor mai riscante ţări pentru afaceri. Ce loc ocupă România

România este mai riscantă pentru afaceri decât state precum Bulgaria, Ungaria, China, Chile şi Malaysia, ocupând locul 26 în rândul a 43 de ţări emergente clasificate de Bloomberg de la cea mai puţin sigură, Venezuela, la cea mai sigură, Taiwan.

Risc de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş. La Bâlea Lac zăpada are peste un metru

Salvamontiştii sibieni au anunţat că riscul producerii avalanşelor la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş este mare şi îi sfătuiesc pe turişti să evite sporturile de iarnă, în ultimele 24 de ore înregistrându-se "o avalanşă de mari dimensiuni" într-o zonă în care se schiază foarte mult

STUDIU: Alăptarea bebeluşilor reduce considerabil riscul de maladii cardiace la vârstă adultă

Alăptarea bebeluşilor între trei şi 12 luni reduce considerabil riscul de apariţie a inflamaţiilor cronice asociate cu maladiile cardiace la vârstă adultă, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Ce riscuri există ca un ASTEROID să lovească Terra – VIDEO

Riscul ca un asteroid de mari dimensiuni să lovească Terra şi să distrugă un întreg oraş este mai mare decât estimau oamenii de ştiinţă, a anunţat marţi o organizaţie non-profit care construieşte un telescop cu rol de monitorizare a acestor corpuri cereşti, informează Reuters.

Investitorii trebuie să evite riscurile săptămâna următoare, din cauza crizei din Ucraina

Investitorii ar trebui să evite să-şi asume riscuri semnificative săptămâna următoare, în contextul crizei din Ucraina, au avertizat analişti ai băncii americane Bank of New York Mellon (BNY Mellon).

Bărbat prins la Constanţa cu 5,5 kilograme de cocaină, amfetamine şi haşiş pe care urma să le vândă

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT după ce a fost prins la Constanţa în timp ce transporta cinci kilograme şi jumătate de droguri - cocaină, amfetamine şi haşiş, pe care le-a adus din Olanda şi urma să le vândă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Agenţia Medicamentului recomandă prudenţă privind prescrierea unor produse pentru osteoporoză. Ce MEDICAMENTE ar putea afecta siguranţa pacienţilor

Agenţia Naţională a Medicamentului recomandă medicilor prudenţă în prescrierea unur produse pentru osteoporoză, după ce Comitetul de farmacovigilenţă al Agenţiei Europene a Medicamentului a recomandat suspendarea utilizării acestora, pentru că ar prezenta risc crescut de boli cardiovasculare.

STUDIU: Vaccinul antigripal reduce riscul unor infecţii mai grave

Vaccinarea copiilor împotriva gripei reduce cu peste 50% riscul de contractare a acestei infecţii sau a altor maladii mai grave, precum pneumonia, potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în New England Journal of Medicine.

Consumul de nuci reduce riscul de cancer şi mortalitatea cardiovasculară

O dietă bogată în nuci şi alune reduce riscul mortalităţii şi al cancerului, au arătat cercetătorii americani într-un studiu publicat în New England Journal of Medicine.

Riscul unei deflaţii în zona euro complică redresarea economică

Riscul producerii unei deflaţii în zona euro complică redresarea economică, iar preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, are puţine opţiuni de combatere a tendinţei de încetinire a creşterii preţurilor.

Pastilele cu ketoconazol prezintă risc ridicat de leziuni hepatice. Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă suspendarea autorizaţiilor de vânzare

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) recomandă suspendarea autorizaţiilor de comercializare a pastilelor care conţin ketoconazol şi care sunt folosite în tratarea infecţiilor fungice, pe motiv că riscul leziunilor hepatice la utilizarea acestora este mai mare decât beneficiile.

STUDIU: România, printre cele mai vulnerabile ţări la reducerea investiţiilor către pieţele emergente

România se numără printre ţările cele mai vulnerabile la scăderea investiţiilor către pieţele emergente, din cauza dependenţei de finanţarea externă, potrivit unui raport al Institute of International Finance (IIF).

Risc de avalanşă în Masivul Bucegi

Turiştii care merg în această perioadă în staţiunile de pe Valea Prahovei sunt sfătuiţi să nu urce pe munte, întrucât există risc însemnat de producere a unor avalanşe pe toate văile din Masivul Bucegi.

STUDIU: O scădere a concentraţiei hormonului somnului, asociată cu un risc crescut de diabet

O secreţie mai scăzută de melatonină, un hormon care declanşează somnul, este asociată cu un risc crescut de diabet adult (de tipul 2), afirmă autorii unui studiu publicat marţi în Journal of the American Medical Association (JAMA).

STUDIU: Alăptarea timp de cel puţin şase luni scade cu 10% riscul de deces cauzat de cancer

Femeile care îşi alăptează bebeluşii cel puţin şase luni beneficiază de o scădere cu 10% a riscului de deces cauzat de orice formă de cancer şi de o scădere cu 17% a riscului de deces cauzat de infarct.

Statul la birou creşte dramatic riscul de cancer, boli ale inimii şi diabet. Avertizările specialiştilor

Oamenii care petrec mai mult de şase ore stând pe un scaun la un birou îşi măresc dramatic riscul de a avea cancer sau diabet, conform unui studiu al Universităţii Kansas.

Cât de des mănânci cartofi prăjiţi? Riscul la care se expun bărbaţii care mănâncă prăjit mai mult de o dată pe săptămână

Persoanele care consumă mâncare prăjită mai mult de o dată pe săptămână se expun de trei ori mai mult riscului de a se îmbolnăvi de un anumit tip de cancer, potrivit unui studiu recent, care arată că produsele de tip fast-food precum cartofii prăjiţi, puiul prăjit şi gogoşile joacă un rol semnificativ în dezvoltarea unor forme agresive şi periculoase ale acestei boli.

RISC DE AVALANŞĂ de gradul patru în Munţii Călimani, Ţibleş şi Rodnei. Recomandările salvamontiştilor

Salvamontiştii bistriţeni avertizează că riscul producerii de avalanşe în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş este de gradul patru, motiv pentru care atrag atenţia turiştilor să evite deplasările în golurile alpine.

Cât de des îţi schimbi aşternuturile? Bolile la care te expui din cauza cearşafurilor murdare

Un sondaj recent arată că aproape o cincime dintre britanici nu îşi schimbă aşternuturile nici măcar o dată pe lună, lucru care poate duce la apariţia astmului, la eczeme şi la sforăit, din cauza insectelor care sunt atrase de cearşafurile murdare.

Cafeaua te poate ajuta să trăieşti mai mult

Adulţii cu vârstele cuprinse în intervalul 50 - 71 de ani care beau cel puţin trei ceşti de cafea pe zi beneficiază de o reducere cu 10% a riscului de deces în comparaţie cu persoanele care nu beau cafea, potrivit unui studiu realizat de National Cancer Institute din Statele Unite.

Aninoasa: Circa 14 familii evacuate fiindcă acoperişul blocului în care stau riscă să se prăbuşească

Aproximativ 14 familii din Aninoasa, judeţul Hunedoara, au fost evacuate deoarece acoperişul imobilului în care locuiesc riscă să se prăbuşească din cauza stratului gros de zăpadă, pompierii din Petroşani intervenind pentru a da jos zăpada.

Risc ridicat de avalanşă în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş

Salvamontiştii bistriţeni avertizează că, duminică, în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş este risc ridicat de avalanşă, motiv pentru care turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe creste.

Blestemul starurilor rock care mor la 27 de ani este doar un mit

Celebritatea poate creşte riscul de a deceda la o vârstă tânără pentru vedetele rock şi pop, însă teoria potrivit căreia acest risc ar fi cel mai ridicat în jurul vârstei de 27 de ani - cea la care a murit şi cântăreaţa Amy Winehouse, în vara acestui an - este falsă, potrivit unui studiu recent.

O fană a echipei Manchester United îşi riscă viaţa pentru a asista la meciuri

O fană a echipei Manchester United îşi riscă viaţa pentru a asista la meciurile formaţiei favorite, ea fiind diagnosticată cu o afecţiune gravă, cauzată de lipsa unui hormon ce este implicat în răspunsul la stres.

Detartrajul regulat al dinţilor reduce riscul cardiovascular

Detartrajul regulat al dinţilor realizat de un medic stomatolog oferă pacienţilor nu doar un zâmbet strălucitor, ci şi o reducere a riscului de declanşare a crizelor cardiace şi a atacurilor cerebrale, potrivit unui studiu ce a fost prezentat, duminică, în Statele Unite.