rom ni

Antal: Românii să sprijine autonomia Ţinutului Secuiesc, noi le dăm posturi de conducere

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, propune reprezentanţilor comunităţii româneşti să sprijine autonomia Ţinutului Secuiesc, iar maghiarii să le dea, în virtutea reciprocităţii, garanţii că vor primi posturi de conducere, cu respectarea proporţionalităţii etnice.

Protest săptămânal faţă de proiectul Roşia Montană la casa miliardarului John Paulson din New York

Câţiva români se adună de şapte săptămâni în fiecare duminică în faţa casei din New York a miliardarului John Paulson, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din SUA, pentru a-i cere să îşi retragă investiţiile din compania canadiană Gabriel Resources, relatează New York Magazine.

MAE: Mai mulţi muncitori români din Dubai vor fi repatriaţi pe banii subcontractorului din România

Mai mulţi muncitori români vor fi repatriaţi din Dubai pe cheltuiala subcontractorului din România, după ce vor intra în posesia paşapoartelor, reţinute de către autorităţile locale, a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.

Grapini: Românii cunosc mai puţin de 40% din frumuseţile ţării

Românii cunosc mai puţin de 40% din atracţiile ţării şi sunt foarte multe locuri turistice amenajate în ultimii ani despre care nu se ştie prea multe, a declarat luni ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, la târgul de turism World Travel Market de la Londra.

Patru români acuzaţi de furturi din bancomate au fost arestaţi la New York

Patru cetăţeni români suspectaţi de furturi din bancomate, la New York, au fost arestaţi de autorităţile americane şi au fost puşi sub acuzare, informează Wall Street Journal.

PETIŢIE a Daily Express: I se cere premierului Cameron să menţină restricţiile pentru români şi bulgari

Cotidianul britanic Daily Express a lansat o petiţie prin care îi cere premierului David Cameron să menţină controlul asupra sosirii lucrătorilor români şi bulgari în Marea Britanie şi le cere cititorilor săi să o semneze.

FBI dă asigurări că cei şase români inculpaţi în SUA pentru fraude masive pe internet vor fi prinşi. Cum arată falşii comercianţi căutaţi de autorităţile americane – FOTO

Autorităţile americane dau asigurări, într-un comunicat oficial, că şase români şi un albanez care au fost inculpaţi, joi, în SUA pentru fraude de milioane de dolari din vânzări false de produse de lux pe internet vor fi prinşi şi duşi în faţa justiţiei, cu ajutorul partenerilor internaţionali.

Şase români şi un albanez, inculpaţi în SUA pentru fraude pe Internet. IMAGINI cu membrii reţelei – FOTO

Şase români şi un albanez au fost inculpaţi în Statele Unite pentru fraude de milioane de dolari pe mai multe site-uri, inclusiv pe eBay şi Cars.com, au anunţat joi procurori, citaţi de postul de televiziune CNN.

Şase români, răniţi într-un ACCIDENT rutier petrecut în nordul Italiei – FOTO

Şase muncitori români au fost răniţi după ce vehiculul în care se aflau a lovit un stâlp, în apropierea oraşului italian Milano, relatează publicaţia L'Eco di Bergamo.

Numărul românilor care au ajuns în Germania în 2012 a crescut cu aproape 29% faţă de 2011

Numărul cetăţenilor români care au ajuns în Germania în 2012 a crescut cu 28,8% faţă de anul 2011, potrivit unui studiu publicat marţi de Oficiul Federal pentru Statistică.

Unsprezece români suspectaţi de furturi au fost arestaţi în Italia

Unsprezece imigranţi români suspectaţi de apartenenţă la o grupare specializată în furturi au fost arestaţi, marţi, în oraşul italian Florenţa.

O româncă însoţită de şase copii a fost arestată după ce a intrat ilegal pe teritoriul Canadei

Doi agenţi ai Jandarmeriei regale canadiene au arestat duminică o româncă în vârstă de 31 de ani însoţită de şase copii de vârste mici, care încerca să treacă ilegal frontiera americană cu Canada, relatează publicaţia Journal de Montreal pe site-ul său de Internet.

Victor Hănescu a coborât două locuri în clasamentul ATP, până pe poziţia 77. Pe ce locuri se află alţi jucători români

Tenismanul Victor Hănescu a coborât două poziţii şi se află pe locul 77, cu 656 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, fiind cel mai bine clasat jucător român, informează site-ul atpworldtour.com.

STUDIU: Imigranţii nu sunt o povară pentru ţările care-i primesc

Un raport al Comisiei Europene (CE) care urmează să fie publicat respinge opinia autorităţilor germane potrivit cărora imigranţi români şi bulgari profită de sistemul ajutoarelor sociale germane, scrie Deutsche Welle (DW) online, precizând că a avut acces la acest studiu.

Hoţii implicaţi în jefuirea unui magazin de bijuterii la Paris ar fi fost recrutaţi din orfelinate

Un oficial din cadrul poliţiei franceze a emis ipoteza potrivit căreia tinerii implicaţi în jefuirea unui magazin de bijuterii şi ceasuri de lux din Paris ar fi fost recrutaţi din orfelinate, relatează vineri postul de televiziune TF1, în pagina electronică.

Cei cinci români suspectaţi de jefuirea unei bijuterii la Paris au fost puşi sub acuzare

Cei cinci români suspectaţi că au participat la comiterea unui jaf la un magazin de bijuterii de lux din Paris, au fost inculpaţi pentru "jaf armat în bandă organizată şi asociere de răufăcători în vederea comiterii unei infracţiuni", relatează postul de televiziune BFMTV, în pagina electronică.

Trei bărbaţi de origine română, inculpaţi pentru furt şi profanare de morminte în Franţa

Trei bărbaţi de origine română au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie sâmbătă, pentru furt în formă agravată şi profanare, după ce au acţionat în trei cimitire din regiunea Cambrai (nord).

Jaful de un milion de euro comis vineri la Paris, rezolvat cu ajutorul poliţiştilor români

Poliţiştii francezi au reuşit, cu ajutorul celor din IGPR, să reţină cinci cetăţeni români şi să identifice alţi zece suspectaţi că au participat la un jaf comis vineri la un magazin din Paris, de unde s-au furat ceasuri în valoare de un milion de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din IGPR.

Ministrul britanic de Interne respinge avertismentele privind intensificarea delictelor comise de români în Marea Britanie

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a contestat afirmaţiile politicienilor naţionalişti conform cărora Marea Britanie riscă să se confrunte cu un val de infractori români începând din 2014, când vor fi eliminate restricţiile de pe piaţa muncii, relatează ziarul The Guardian.

Grupare formată din români şi moldoveni, suspectată de comiterea unui jaf de un milion euro la Paris – VIDEO

Cincisprezece bărbaţi, probabil români şi moldoveni, sunt suspectaţi că au comis un jaf la un magazin de bijuterii şi ceasuri de lux din Paris, valoarea daunei fiind de aproximativ un milion de euro, relatează presa franceză, care prezintă o înregistrare video ce surprinde fuga hoţilor.

Comisar european: Românii şi bulgarii au o contribuţie puternică la creşterea economică a Germaniei

Românii şi bulgarii au o contribuţie puternică la creşterea economică a Germaniei, iar ridicarea restricţiilor de la 1 ianuarie 2014 nu reprezintă un pericol, a declarat Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune.

Doi români au fost asasinaţi în Italia, cadavrele fiind găsite în portbagajul unui autoturism

Doi români, un bărbat şi o femeie, au fost asasinaţi în sudul Italiei, cadavrele lor fiind găsite în portbagajul unui autoturism, anunţă autorităţile italiene, citate de site-ul agenţiei AGI.

Europol avertizează asupra bandelor infracţionale româneşti – presă

Bande criminale din România vizează oraşe europene, unde se deplasează cu ajutorul unor curse low-cost pentru a comite infracţiuni, după care se întorc acasă, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright, citat de Daily Express, în pagina electronică.

Victor Hănescu îşi menţine poziţia în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 74, cu 666 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, fiind cel mai bine clasat jucător român, informează site-ul atpworldtour.com.

Ion Jinga: Compatrioţii mei nu au niciun motiv să se simtă vinovaţi că sunt români în Marea Britanie

Cotidianul britanic Daily Telegraph a publicat, joi, în ediţia electronică o scrisoare a ambasadorului român la Londra, Ion Jinga, intitulată "Vinovaţi de a fi români în Marea Britanie", în care acesta denunţă tendinţele rasiste din presa tabloidă şi promovate de partidul antiimigraţie UKIP.

STUDIU: Cei mai mulţi români cred că investiţia în aur este printre cele mai avantajoase

Investiţia în aur este văzută de către cei mai mulţi români ca fiind printre cele mai avantajoase la momentul actual, alături de investiţiile imobiliare sau o afacere proprie, devansând depozitele bancare, considerate o oportunitate pentru plasarea banilor de numai o treime din populaţie.

Italia: Zeci de romi români au ameninţat poliţişti care urmăreau doi suspecţi de furt

Zeci de români de etnie romă au intervenit, în cursul nopţii de luni spre marţi, pentru a împiedica poliţia italiană să aresteze doi români suspectaţi de furt, situaţia fiind tensionată însă fără a degenera în confruntări, scrie Corriere della Sera.

Doi români au ucis un pensionar, în Italia, pentru a-i fura televizorul

Doi imigranţi români au fost arestaţi, marţi, în Sicilia, sub acuzaţia că l-au ucis pe un italian în vârstă de 90 de ani pentru a-i fura televizorul, informează pagina online a agenţiei AGI.

Teama faţă de „bande criminale străine” provenind din România şi Bulgaria, folosită de un naţionalist britanic în campania pentru Parlamentul European

Liderul partidului naţionalist şi eurosceptic UKIP Nigel Farage urmează să plaseze vineri temerile cu privire la sosirea unui aflux de români şi bulgari în Marea Britanie, începând din ianuarie, în centrul campaniei formaţiunii pentru alegerile europarlamentare.

CNCD a dat amenzi de 8.600 de lei pentru discriminarea comunităţilor maghiară, romă şi românească

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dat miercuri amenzi în valoare totală de 8.600 de lei în cazuri de discriminare a etnicilor maghiari şi romi, dar şi a comunităţii româneşti dintr-o localitate din Harghita.

Membru al Guvernului britanic: Românii şi bulgarii trebuie trataţi precum britanicii la nivelul UE

Un membru al Guvernului britanic crede că cetăţenii români şi bulgari care vin în Marea Britanie trebuie trataţi la fel ca britanicii care se mută în Spania sau Franţa, relatează presa britanică.

Doi români arestaţi în Larnaca, după ce o româncă a fost găsită moartă într-un apartament – presă

O româncă în vârstă de 56 de ani a fost găsită moartă luni în apartamentul închiriat al unui român, în apropiere de Biserica Ayios Lazaros, în Larnaca, investigaţii preliminare indicând că a fost omorâtă, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează Cyprus Mail online în ediţia de marţi.

Victor Hănescu a urcat în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a urcat două locuri, de pe 54 pe 52, cu 851 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, fiind cel mai bine clasat jucător român, informează site-ul atpworldtour.com.

Opt din zece olandezi se opun anulării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari – presă

Aproximativ 81% dintre olandezi se opun deschiderii frontierelor pentru români şi bulgari anul viitor, potrivit unui sondaj efectuat de Maurice de Hond pentru PVV, un partid olandez antiimigraţie.

ACCIDENT GRAV pe o autostradă din Ungaria: Patru români au fost implicaţi

Patru români au fost implicaţi într-un accident grav de circulaţie pe autostrada M43 din Ungaria, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul a adormit la volan, trei dintre români aflându-se internaţi la spital, cu leziuni foarte grave, informează MAE.

ACCIDENTUL din UNGARIA: Şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului a fost arestat

Poliţia ungară l-a arestat pe şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului pe autostrada M5, la 25 de kilometri sud-est de Budapesta, în care au murit trei cetăţeni români, iar alţi şase sunt grav răniţi.

ACCIDENT GRAV ÎN UNGARIA: Trei români au murit şi 18 au fost răniţi. Cum s-a produs accidentul – FOTO şi VIDEO

Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, informează MAE.

Victor Hănescu îşi păstrează poziţia în clasamentul ATP. Ce locuri ocupă, în clasament, ceilalţi jucători români

Tenismanul Victor Hănescu ocupă locul 54, cu 861 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, aceeaşi poziţie ca săptămâna trecută, fiind cel mai bine clasat jucător român, informează site-ul atpworldtour.com.

Hoţi de buzunare români, condamnaţi pentru furturi în timpul Gay Pride din Olanda

Tribunalul din Amsterdam a condamnat, luni, la închisoare şase persoane, majoritatea români, arestate pentru furt din buzunare în timpul Gay Pride care a avut loc la începutul lunii în oraşul olandez, relatează portalul DutchNews.nl.

Un ministru olandez propune un COD DE ALERTĂ privind circulaţia forţei de muncă în spaţiul UE

Ministrul olandez pentru Afaceri Sociale, Lodewijk Asscher, cere Uniunii Europene să instituie un "cod portocaliu" privind circulaţia forţei de muncă în spaţiul comunitar, avertizând în legătură cu "efectele negative" ale migraţiei românilor şi bulgarilor.