rom nia

FOCUS: „Haiducii” lui Piţurcă merg la Euro-2008

După opt ani, România va participa din nou la un turneu final de Campionat European, unde ajunge, ca şi ultima oară, sub comanda taciturnului Victor Piţurcă.

Coppola revine marţi în România

Filmul "Tinereţe fără tinereţe"/ "Youth without youth", al lui Francis Ford Coppola, va avea marţi o proiecţie de gală în Bucureşti, la doar trei zile după premiera mondială de la Festivalul de la Roma, la eveniment urmând să participe şi celebrul regizor, alături de o parte a echipei de producţie.

România s-a calificat la Euro-2008

Reprezentativa României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008, la opt ani de la ultima performanţă similară, în urma rezultatelor înregistrate, miercuri, în partidele disputate în grupa G a preliminariilor competiţiei.

Piţurcă: Este o performanţă să fim calificaţi cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor

Antrenorul reprezentativei României, Victor Piţurcă, a declarat, miercuri, la TVR 1, că este o performanţă ca echipa să fie calificată la turneul final al Campionatului European din 2008 cu două etape înainte de încheierea preliminariilor.

România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup

România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup, după ce în acest an a găzduit şi ediţia inaugurală a competiţiei, la startul căreia s-au aliniat echipe ca Africa de Sud, Argentina şi Italia, a anunţat, miercuri, site-ul rugby.ro.

România – Franţa, scor 24-25, la CM de handbal

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă, miercuri, de reprezentativa similară a Franţei, cu scorul de 25-24 (13-10), în cea de-a doua partidă disputată în cadrul grupei B a Cupei Mondiale de la Aarhus (Danemarca).

CE avertizează 22 de ţări care nu recunosc calificările profesionale din România

Comisia Europeană a decis să iniţieze procedura de infringement împotriva a 22 de state membre UE care încă nu au luat măsuri în sensul recunoaşterii calificărilor profesionale din România şi Bulgaria, ţări care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, informează un comunicat oficial.

CE ar putea sancţiona România pentru lipsa măsurilor de protecţie a păsărilor

Comisia Europeană ar putea sancţiona România pentru că nu a stabilit prin lege zonele speciale de protecţie pentru păsările sălbatice migratoare, însă autorităţile de Mediu susţin că legea, întârziată de Ministerul Agriculturii, va ieşi înainte de sancţionarea efectivă a României.

Romi de origine română, evacuaţi dintr-o tabără de lângă Paris

Aproximativ 100 de etnici romi de origine română, inclusiv 50 de copii, au fost evacuaţi miercuri dimineaţă dintr-o tabără instalată în regiunea Parisului, urmând să fie repatriaţi în România, au anunţat asociaţii pentru drepturile imigranţilor, care se opun deciziei, relatează AFP.

Filme româneşti la Universitatea Pittsburgh

Universitatea Pittsburgh va găzdui, în perioada 18 octombrie - 2 noiembrie, mai multe seri de film românesc, prezentând producţii precum "Reconstituirea", de Lucian Pintilie, "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, şi "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean.

România, pe locul 42 în clasamentul mondial al libertăţii presei

Reporters sans frontieres (RSF) a publicat, marţi, clasamentul mondial al libertăţii presei pe 2007, în care România ocupă locul 42, în urcare de pe 58, şi în care Eritreea ocupă ultima poziţie, pe care anul trecut se afla Coreea de Nord, informează AFP.

Premieră la naţională la meciul România-Olanda

Echipa naţională a României nu a folosit la meciul cu Olanda din preliminarii Euro-2008, scor 1-0, niciun jucător legitimat la vreo echipă clasată în primele cinci locuri ale campionatului intern, eveniment ce constituie o premieră în istoria primei reprezentative de după al doilea război mondial.

Cioroianu i-a transmis ambasadoarei R.Moldova îngrijorarea faţă de incidentul de la Leuşeni

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, i-a transmis, marţi, ambasadoarei Republicii Moldova la Bucureşti, Lidia Guţu, îngrijorarea profundă faţă de incidentul petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, la punctul de trecere a frontierei de la Leuşeni.

Presa bulgară acuză Olanda că a vândut meciul României

Presa bulgară a acuzat reprezentativa Olandei că nu şi-a apărat corect şansele în partida cu România, pierdută, cu scorul de 0-1, în grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008, calificând drept "suspectă" atitudinea batavilor în jocul de la Constanţa, informează presa olandeză.

Tăriceanu: Suntem, în momentul de faţă, într-un grav deficit de democraţie

Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că unele instituţii ale statului sunt folosite şi subordonate unor scopuri politice şi a apreciat că România se află într-un "grav deficit de democraţie".

România, penultimul loc în UE în privinţa conexiunilor broadband

România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa conexiunilor rapide la Internet, în sistem de bandă largă (broadband), cu 6,6% din total, înaintea Bulgariei, unde se înregistrează un nivel de numai 5,7%, potrivit datelor comunitare, citate de Reuters.

PRO TV: Frattini cere explicaţii, la Chişinău, privind incidentele de la graniţa cu România

Comisarul European pentru Justiţie, Franco Frattini, prezent, duminică, la Chişinău, a cerut explicaţii autorităţilor în legătură cu refuzul vameşilor de la punctul de frontieră Leuşeni de a permite accesul unor delegaţii din România pe teritoriul Republicii Moldova, transmite PRO TV.

Piţurcă: Am făcut un pas uriaş spre calificare

Antrenorul reprezentativei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, că echipa sa a făcut un pas uriaş spre calificarea la Euro-2008, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, selecţionata Olandei în grupa G a preliminariilor.

Goian: Cred că suntem calificaţi

Fundaşul Dorin Goian a declarat, sâmbătă, la TVR, că după meciul cu Olanda, în care a marcat golul victoriei, reprezentativa României se poate considera calificată la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia.

România învinge Olanda, cu scorul de 1-0, şi rămâne liderul grupei G

Echipa naţională de fotbal a României a învins, sâmbătă, la Constanţa, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Olandei, într-un meci din preliminariile Campionatului European din 2008 şi rămâne lider în grupa G, cu 23 de puncte.

Preşedintele Traian Băsescu asistă la meciul România – Olanda

Preşedintele Traian Băsescu asistă la meciul România - Olanda, care se desfăşoară sâmbătă, în grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008.

Avram Grant asistă la meciul cu Olanda

Managerul clubului Chelsea Londra, Avram Grant, a sosit, sâmbătă, la Bucureşti de unde urma să plece direct spre Constanţa pentru a asista, la ora 20.15, la meciul România - Olanda, din grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008.

România, obligată de CEDO la plata unor daune cuprinse între 55.000 şi 350.000 euro

Cinci cetăţeni români vor primi daune cuprinse între 55.000 şi 350.000 de euro de la statul român, potrivit unor decizii pronunţate, joi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), informează Ministerul Afacerilor Externe.

Jucătorii români s-au relaxat la Centrul de distracţie Europa din Mamaia

Componenţii echipei naţionale de fotbal a României s-au relaxat, sâmbătă, înaintea partidei cu Olanda, din preliminariile Euro-2008, jucând bowling sau biliard la Centrul de distracţie Europa din staţiunea Mamaia.

Vancouver Sun: Trupele române din Afganistan, în prima linie a frontului

Trupele române din sudul Afganistanului nu se plâng şi nu doresc să iasă în evidenţă pentru misiunile periculoase la care participă, deşi se află în prima linie a frontului împotriva insurgenţilor talibani, comentează publicaţia canadiană Vancouver Sun, în ediţia online.

România: 19 medalii la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics

Delegaţia României a cucerit 19 medalii, din care opt de aur, trei de argint şi opt de bronz, la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics, de la Shanghai, competiţie organizată pentru persoane cu dizabilităţi, la care au participat aproximativ 7000 de sportivi din 169 de ţări.

România consideră că energia trebuie comercializată fără ingerinţa factorilor politici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Vilnius la Conferinţa privind securitatea energetică că România consideră că energia trebuie comercializată fără ingerinţa factorilor politici, iar ţările consumatoare, de tranzit sau producătoare nu trebuie să o folosească drept un instrument politic.

România, o mină de aur pentru transferuri (presă)

Jurnalistul Leonardo Menicucci a publicat, joi, un articol în site-ul firenzeviola.it în care scrie că jucătorii din România reprezintă o mină de aur pentru echipele din Italia, în vederea viitoarelor perioade de transferuri.

Tăriceanu nu acceptă lecţii de la Bruxelles

Premierul Tăriceanu a anunţat că îi va cere comisarului european pentru energie, Andris Piebalgs, să se informeze direct de la Guvern asupra intenţiei autorităţilor române de a înfiinţa o companie energetică înainte să se pronunţe public, precizând că nu acceptă lecţii nici măcar de la Bruxelles.

Mutu: Nu vom juca în apărare cu Olanda, dar nici nu ne vom hazarda

Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, că echipa României nu va face un joc defensiv împotriva Olandei, în meciul din preliminariile CE 2008, dar nici nu se va hazarda, pentru a nu fi taxată de naţionala batavă.

România a cerut amânarea alinierii preţului gazelor cu cel din UE

Autorităţile române au trimis o notificare la Comisia Europeană (CE) cu privire la prelungirea perioadei de aliniere a preţului la gaze naturale cu cele din UE, dar solicitarea va fi aprobată doar dacă este justificată şi respectă legea, a declarat Comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs.

Poluare pe Dunăre, în zona ucraineană Odessa

Un oficial din cadrul Ministerului ucrainean pentru Situaţii de urgenţă a declarat că fluviul Dunărea a fost poluat în zona localităţii Izmail, din regiunea ucreaineană Odessa, relatează agenţia Ukrainian News, în pagina electronică.

Telefoanele mobile iPhone, comercializate ilegal în România

Integrated Romanian Information System (I.R.I.S), distribuitor unic autorizat al produselor Apple în România, atenţionează că terminalele iPhone nu sunt comercializate legal în România, iar modelele cu software modificat nu beneficiază de protecţie din partea companiei.

Zece jucători noi în lotul pentru meciul cu Olanda

Naţionala de fotbal a României are zece jucători noi în lotul pentru meciul cu Olanda în comparaţie cu meciul tur, scor 0-0 la Rotterdam, în timp ce batavii au convocat numai cinci fotbalişti neincluşi în echipa de la partida din luna martie.

PKK, finanţată de asociaţii stabilite în România

Serviciile turce de informaţii au avertizat Statul-Major al armatei că organizaţia PKK îşi finanţează activităţile teroriste prin intermediul mai multor asociaţii stabilite într-o serie de state europene, printre care şi România.

SUA caută metode de colaborare cu România, „cea mai coruptă ţară din UE”

Statele Unite încearcă să găsească metode pentru a colabora, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, cu România, desemnată drept "cea mai coruptă ţară din UE" de raportul organizaţiei Transparency International, relatează publicaţia Stars and Stripes în ediţia electronică.

Muncitori români, în grevă pe un şantier din Germania pentru neplata salariilor

Un număr de 21 de imigranţi români au intrat în grevă după ce nu au primit nici un ban pentru munca prestată pe un şantier din Germania, apelând la asistenţa sindicatului european al muncitorilor imigranţi pentru a-şi recupera salariile restante, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

România – invitată de onoare a Carnavalului de la Veneţia

România va fi invitata de onoare la ediţia viitoare a Carnavalului de la Veneţia, acţiuni culturale româneşti urmând să se organizeze între 25 ianuarie şi 5 februarie 2008 la unul dintre cele mai renumite evenimente din Europa.

Românii preferă autoturismele diesel – studiu

Cumpărătorii de maşini second hand din Europa Centrală şi de Est caută, de cele mai multe ori, un model hatchback, cu motor pe benzină, de culoare argintie sau gri, la un preţ mai redus de 6.000 de euro, cele mai cerute mărci fiind Skoda, Renault, Ford, Opel şi Peugeot, potrivit dealerului AAA Auto.

Doar 7% dintre bucureşteni cred că pot găsi locuinţe de calitate la preţuri rezonabile

Doar 7% dintre bucureşteni sunt de părere că în Capitală pot fi găsite locuinţe de bună calitate la preţuri rezonabile, faţă de 26% dintre locuitorii din Budapesta şi 22% din Sofia, potrivit Biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat.