rom nia

Antonescu: România nu este o Românie a păsăricilor şi nici a preşedinţilor de păsărici

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu, aflat, duminică, la Ploieşti, la lansarea regională a candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, a afirmat că "România nu este o Românie a păsăricilor şi nici a preşedinţilor de păsărici".

Acord între România şi Franţa privind asistenţa şi cooperarea în situaţii de urgenţă

România şi Franţa se vor sprijini reciproc în situaţii de urgenţă provocate de catastrofe naturale sau de accidente tehnologice majore, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern.

UE cere României să corecteze deficienţele din sistemul de plăţi în agricultură

Comisia Europeană va solicita, săptămâna viitoare, autorităţilor de la Bucureşti să corecteze în decurs de o lună deficienţele din sistemul de plăţi din agricultură, în caz contrar România urmând să piardă unele subvenţii, a declarat, vineri, o sursă din cadrul Comisiei, citată de Reuters.

Piţurcă a renunţat la Petre, Stoica şi Contra

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a decis, vineri, să renunţe la serviciile jucătorilor Florentin Petre, Alin Stoica şi Cosmin Contra pentru meciurile cu Olanda şi Luxemburg, din preliminariile Campionatului European de fotbal, informează site-ul frf.ro.

România, pe locul 24 în clasamentul coeficienţilor

România a urcat 3 locuri în clasamentul coeficienţilor UEFA în acest sezon, de pe 27 pe 24, dar are şanse minime să avanseze în această ierarhie după ce a rămas în cupele europene cu o echipă, Steaua, din 5, în urma eliminării formaţiilor Rapid şi Dinamo din Cupa UEFA, fiind însă posibil să coboare.

Românii din Marea Britanie comit 85 la sută din delictele care vizează bancomatele

Imigranţii români din Marea Britanie au comis 85 la sută din infracţiunile de fraudare a bancomatelor şi din delictele care au constat în furtul de date personale de la deţinătorii de carduri de carduri bancare, relatează The Daily Mail în ediţia electronică.

Baza Kogălniceanu ajută la atingerea unor obiective strategice ale armatei SUA

Desfăşurarea prezenţei americane la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, în România, ajută SUA să-şi îndeplinească o serie de obiective strategice, printre care reducerea efectivelor din Germania, condiţii mai bune de antrenament şi reducerea cheltuielilor, relatează Stars and Stripes în ediţia online.

Moody’s recomandă României revitalizarea programelor de reformă

Guvernul de la Bucureşti trebuie să ia măsuri pentru revitalizarea programelor de privatizare şi de reformă, în special în sectorul juridic, după ce a supravieţuit, miercuri, unui vot de neîncredere în Parlament, potrivit agenţiei de rating Moody's Investors Service, citată de Reuters.

Director GM: „Dorim să construim maşini în România”

General Motors (GM) este interesat să deschidă o unitate de producţie auto în România, potrivit directorului executiv pentru Europa Centrală şi de Est al grupului american, Chris J. Lacey.

Irina Lăzăreanu s-a logodit cu Pete Doherty, fostul iubit al lui Kate Moss

Top modelul Irina Lăzăreanu a declarat că s-a logodit recent cu cântăreţul britanic Pete Doherty, solistul trupei de rock Babyshambles şi turbulentul fost prieten al lui Kate Moss.

Coface ar putea diminua ratingul de ţară al României la „A4 minus”

Agenţia de rating Coface ar putea diminua ratingul de ţară al României de la "A4" la "A4 minus", a declarat şeful departamentului de credite al companiei, Joel Paillot.

România – poziţia a 14-a în clasamentul mondial la rugby

Echipa naţională de rugby a României a urcat o poziţie în clasamentul mondial, aflându-se pe locul 14 în ierarhia întocmită de International Rugby Board şi dată publicităţii la începutul acestei luni, informează site-ul rugby.ro.

Situl FC Nurnberg avertizează suporterii asupra hoţilor de buzunare din România

Site-ul oficial al echipei germane 1.FC Nurnberg, fcn.de, a realizat un buletin informativ pentru suporterii care vor face deplasarea la Bucureşti, pentru meciul cu Rapid, spunând că România este o ţară ospitalieră, dar, ca peste tot, sunt hoţi de buzunare şi legi ciudate.

Cel mai ieftin bilet la meciul România – Olanda costă 25 de lei

Cel mai ieftin bilet la partida România - Olanda, programat pe 13 octombrie, la ora 20.15, pe stadionul Farul din Constanţa, în cadrul preliminariilor Euro 2008, costă 25 de lei, tichetele urmând să fie puse în vânzare pe 10 octombrie, de la 11.30.

UE decide, până la 1 decembrie, dacă reduce subvenţiile agricole pentru România şi Bulgaria

Uniunea Europeană (UE) va lua, până la 1 decembrie, o decizie privind reducerea subvenţiilor pentru agricultură acordate României şi Bulgariei, a anunţat, luni, Comisia Europeană, citată de Reuters.

CM Rugby: România-Noua Zeelandă 8-85

Reprezentativa României a pierdut, sâmbătă, meciul disputat, la Toulouse, în faţa echipei Noii Zeelande, cu scorul de 8-85 (5-36), într-o partidă contând pentru grupa C a Cupei Mondiale, ultima a "tricolorilor" la această ediţie a Cupei Mondiale.

Primul eseu de la Noua – Zeelandă – România, în topul celor mai rapide din istorie

Primul eseu al partidei Noua Zeelandă - România, din grupa C a Cupei Mondiale, marcat de Sitiveni Siviatu în secunda 38, ocupă locul al treilea într-un top al celor mai rapide eseuri înscrise în istoria competiţiei, informează site-ul www.superrugby.co.za.

Stanchev se plânge la CEDO pentru încălcarea dreptului la viaţă privată

Consultantul internaţional Stamen Stanchev a declarat, joi, că va cere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) daune statului român pentru că i-ar fi fost "încălcat dreptul la o viaţă normală, la viaţa pe care a avut-o înainte de implicarea în dosarul privatizărilor strategice".

Frattini: România are „obligaţia” de a ancheta acuzaţiile privind închisorile CIA

Comisarul european pentru Justiţie, Franco Frattini, a dezvăluit miercuri că a trimis o scrisoare guvernelor României şi Poloniei, în iulie, în care le reamintea "obligaţia" de a ancheta dacă ţările lor au găzduit închisori secrete CIA, aşa cum a afirmat raportorul Consiliului Europei, Dick Marty.

Guvernul italian vrea simplificarea expulzării infractorilor romi din România

Ministrul italian de Interne, Giuliano Amato, a expus marţi, în faţa comisiei pentru Afaceri Constituţionale a Senatului italian, principiile directoare ale "pachetului de legi ale siguranţei" propus de Guvern, printre care şi simplificarea procedurilor de expulzare a infractorilor romi din România.

BM: România, pe locul 48 din 178 de state, după condiţiile de dezvoltare a afacerilor

România se situează pe locul 48 într-un clasament de 178 de state care oferă cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea afacerilor, în urcare cu 23 de poziţii faţă de 2006, însă nu a mai fost inclusă în topul primelor zece ţări reformatoare, la fel ca anul trecut, potrivit Băncii Mondiale.

TI: Procesul de aderare a ajutat România să combată corupţia

Procesul de aderare la Uniunea Europeană a ajutat o serie de ţări, precum România, să combată corupţia, potrivit raportului redactat de organizaţia Transparency International (TI) şi care urmează să fie dat publicităţii miercuri, relatează Reuters.

Filmul lui Mungiu, văzut de peste 31.000 de spectatori

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu a fost văzut de 31.244 de spectatori în primele zece zile în care a rulat pe marile ecrane din România - o cifră mai mare decât au avut cele mai vizionate filme româneşti din ultimii doi ani.

S&P: „De la aderarea la UE, România a turnat gaz peste focul fiscal”

Nivelul ridicat al cheltuielilor publice, oprirea reformelor structurale şi posibilitatea organizării de alegeri anticipate reprezintă riscuri pentru România, care, după aderarea la UE, "a turnat gaz peste focul fiscal", potrivit unei analize a agenţiei de evaluare financiară Standard&Poor's.

SUA vor exercita presiuni asupra României şi Slovaciei în criza Kosovo – presă

Statele Unite vor exercita, probabil, presiuni asupra României şi Slovaciei pentru a accepta poziţia UE în privinţa viitorului statut al provinciei sârbe Kosovo, relatează cotidianul International Herald Tribune, în ediţia electronică.

România, solicitată să participe la o forţă UE de stabilizare în zona Darfur

Franţa a cerut mai multor ţări europene, printre care şi România, să participe la o forţă multinaţională, sub egida UE, care va avea ca misiune stabilizarea zonelor din estul Ciadului şi nord-estul Republicii Centrafricane, afectate de conflictul din Darfur, relatează Le Monde în pagina elecronică.

COM: România, to lose or not Toulouse la CM de rugby

Reprezentativa de rugby a României are, fără doar şi poate, ultima şansă de reabilitare la actuala ediţie a Cupei Mondiale în partida cu Portugalia, de la Toulouse, la finalul căreia vom şti cu certitudine pe ce loc vom termina în grupa C.

România pe locul 14 în clasamentul Cupei Davis

Echipa de Cupa Davis a României ocupă locul 14 în clasamentul mondial dat publicităţii luni, fiind a zecea formaţie ca poziţie în ierarhie dintre cele 16 care fac parte din Grupa Mondială, informează site-ul oficial al competiţiei.

Echipajul feminin de 8+1 al României, locul întâi la CE de la Poznan

Echipajul feminin de 8+1 al României, format din Rodica Şerban, Viorica Susanu, Simona Muşan, Ana Maria Apachiţei, Aurica Bărăscu, Ioana Papuc, Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat şi Elena Georgescu-Nedelc, s-a clasat, duminică, pe locul întâi la Campionatele Europene de canotaj de la Poznan.

România se menţine în Grupa Mondială a Cupei Davis

Echipa României se menţine în Grupa Mondială a Cupei Davis, după ce s-a impus, cu scorul general de 3-2, în întâlnirea de baraj cu Japonia, ca urmare a victoriei obţinute, duminică, de Victor Hănescu, în partida decisivă cu Go Soeda, scor 6-3, 5-7, 7-6 (8/6), 7-6 (7/3).

Londra ar putea prelungi restricţiile pentru imigranţii români şi bulgari

Ministerul britanic de Interne intenţionează să prelungească restricţiile impuse pe piaţa muncii imigranţilor români şi bulgari, în special din cauza presiunilor exercitate de serviciile publice, iniţiativă combătută însă de Ministerul de Externe, relatează The Observer, în ediţia electronică.

Pavel l-a învins pe Suzuki

Tenismanul Andrei Pavel l-a învins, duminică, pe Takao Suzuki, în al patrulea meci al întâlnirii Japonia - România, contând pentru barajul de menţinere/promovare în Grupa Mondială a Cupei Davis, reuşind să revină şi să se impună după ce a pierdut primele două seturi la tie-break.

Orban: Ultimele evoluţii din politica românească stârnesc îngrijorări serioase la CE

Comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban, a declarat, vineri, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că ultimele evoluţii de pe scena politică românească, în special în domeniul justiţiei, sunt de natură să creeze serioase îngrijorări pentru Comisia Europeană.

Gray: CE aşteaptă condamnări ale oficialilor de rang înalt în cazuri de corupţie

Raportul CE referitor la România, publicat în iunie, a fost pozitiv, dar s-a referit la adoptarea legislaţiei pe când cel de anul viitor se va axa pe situaţia concretă înregistrată după adoptarea normelor, a spus purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Marko: Reprezentarea maghiară în PE va dovedi că România nu e stat naţional

Maghiarii din România trebuie să aibă reprezentare la Bruxelles pentru a dovedi şi faptul că România nu este un stat naţional, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, preşedintele UDMR, Marko Bela.

COM: Despre trădători, numai de bine

Militarii români din teatre nu sunt numai victimele perfizilor insurgenţi musulmani, dar şi ai indolenţei şi trădării întregii clase politice româneşti.

Vanghelie: Videanu e „stindardul corupţiei din România”

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a acuzat, joi, mai multe presupuse nereguli la CGMB, atribuindu-le lui Adriean Videanu, pe care l-a numit "stindardul corupţiei din România".

Spania: Situaţia celor patru români, care ar fi fost sechestraţi, este incertă

Situaţia celor patru români despre care se bănuieşte că ar fi fost sechestraţi în Spania de o reţea de traficanţi de persoane rămâne incertă, poliţia română precizând că ei au fost găsiţi, în timp ce autorităţile române din Spania neagă că ar avea informaţii despre descoperirea lor.

România şi Bulgaria construiesc o hidrocentrală la Turnu Măgurele-Nicopole

Guvernul român şi cel bulgar intenţionează să iniţieze un program comun de construire a unei hidrocentrale în zona Turnu Măgurele-Nicopole, lucrări finanţate prin fonduri europene, alocaţii bugetare asigurate de cele două ţări sau investiţii private, a declarat, miercuri, premierul Tăriceanu.

Rusia, îngrijorată de amplasarea bazelor SUA în România şi Bulgaria

Ministerul rus al Apărării este foarte îngrijorat de amplasamentele propuse pentru bazele SUA din Bulgaria şi România, a declarat, miercuri, generalul Vladimir Nikişin, reprezentant al Departamentului de cooperare militară internaţională, citat de Interfax în pagina electronică.